ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.01.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2023

HOTĂRÂRE
19.01.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 97/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 ianuarie 2022 pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumelor de 855,678 RON și 23.547,89 euro echivalent în RON la curs BNR la data efectivă a plății, reprezentând daune materiale, constând în cheltuieli cu deplasarea, venituri nerealizate (salarii în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare), cheltuieli cu onorariu avocat, ocazionate de urmărirea penală și faza judecății in dosarul penal x/2016, respectiv cheltuieli medicale tratament oncologic.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata sumei de 4 milioane RON reprezentând daune morale, constând în suferințe cauzate de lunga perioadă în care a fost supus măsurilor preventive (reținere, arest la domiciliu și control judiciar), prejudiciul de imagine și denigrarea în fața comunității, cercetarea sa în mod nelegal în dosarul penal nr. x/2016 finalizat cu soluția de achitare definitivă pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (2) și art. 1357 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 539 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 9 septembrie 2022, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În motivare, instanța a reținut că reclamantul a învestit instanța civilă cu o acțiune în repararea pagubei întemeiată pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen., iar potrivit art. 541 alin. (3) C. proc. pen., care instituie o normă specială ce reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, pentru repararea pagubei persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Cum reclamantul are domiciliul în Satu Mare, județul Satu Mare, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Învestit prin declinare, Tribunalul Satu Mare a pronunțat sentința civilă nr. 263/D din 23 noiembrie 2022, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a arătat că art. 111 C. proc. civ. prevede că "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la sediul pârâtului", reclamantul A. având de ales, în aplicarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., dintre cele două instanțe deopotrivă competente, respectiv între instanța de la domiciliul său din municipiul Satu Mare și instanța de la sediul pârâtei Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice din București.

A reținut, de asemenea, că dispozițiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen. ce prevăd că "pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice", nu sunt norme juridice de competență teritorială exclusivă.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competență îl constituie o acțiune patrimonială în repararea prejudiciului produs prin pretinse erori judiciare, reclamantul indicând temeiul de drept al cererii de chemare în judecată ca fiind dispozițiile art. 1349 alin. (2) și art. 1357 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 539 C. proc. pen.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acțiunii în răspundere civilă delictuală, sunt aplicabile dispozițiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu care, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen., competența de soluționare este reglementată de art. 541 alin. (3) C. proc. pen., ce prevede că pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Indiferent de calificarea acțiunii (răspundere civilă delictuală specială întemeiată pe dispozițiile art. 539 din C. proc. pen. sau răspundere civilă delictuală de drept comun - art. 1349 alin. (2) și art. 1357 alin. (1) C. proc. civ.), normele care stabilesc competența de soluționare a cauzei sunt norme de ordine privată ce nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe.

Pentru considerentele expuse, având în vedere caracterul de ordine privată al normelor de competență incidente în cauză, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-02-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 419/2025
Ședința publică din data de 13 februarie 2025 ÎNALTA CURTE, asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V
ÎCCJ 2023-09-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1283/2023
Ședința publică din data de 20 septembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă la da
ÎCCJ 2025-04-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 861/2025
la plata sumei de 36.200 de RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat reclamantului prin suportarea cheltuielilor ocazionate cu procesul penal. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantului. A fost obligat pâ
ÎCCJ 2023-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1143/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare – secția I civi
ÎCCJ 2024-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 425/2024
ă a Finanțelor Publice Cluj Napoca, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare. A fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.J.F.P. Satu Mare, să plătească căt
Sursă