ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 96/2023

HOTĂRÂRE

19.01.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 96/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 17 septembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Hunedoara, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței desfacerea căsătoriei, să dispună asupra numelui ce va fi purtat după desfacerea căsătoriei, precum și asupra situației copilului minor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 C. civ., art. 914-927 C. proc. civ.

Pârâtul a depus întâmpinare și cerere reconvențională, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Hunedoara, precizând că revine competența instanței ultimului domiciliu comun, acesta fiind în comuna Pătrăuți, județul Suceava și, chiar dacă nu ar fi existat un domiciliu comun, este competentă instanța de la domiciliul pârâtului (acesta locuind în comuna Pătrăuți).

Reclamanta a depus întâmpinare la cererea reconvențională, menționând că soții nu au locuit niciodată în comuna Pătrăuți, iar pârâtul locuiește în Anglia.

II. Hotărârea Judecătoriei Hunedoara:

Prin sentința civilă nr. 568 din 15 aprilie 2022, Judecătoria Hunedoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În motivare, instanța a reținut că reclamanta nu a probat faptul că ar fi locuit împreună cu pârâtul în România și, cu atât mai mult, faptul că ultimul domiciliu comun al soților ar fi fost în Hunedoara, astfel încât a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava - instanță în a cărei circumscripție se află domiciliul pârâtului.

III. Hotărârea Judecătoriei Suceava:

Reclamanta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Suceava (notele aflate la dosar), arătând că pârâtul nu are locuința în țară, iar instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamanta, respectiv în Hunedoara, unde susține că a existat și ultima locuință comună a soților.

Prin sentința civilă nr. 2224 din 27 iunie 2022, Judecătoria Suceava a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivare, instanța a reținut că atât reclamanta, cât și pârâtul au efectuat mențiuni contradictorii cu privire la domiciliul în fapt, astfel încât, în aceste condiții, anchetele sociale efectuate la presupusele domicilii ale părților au un caracter obiectiv în vederea stabilirii domiciliului în fapt. Având în vedere că nu există un acord expres cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț, precum și faptul că ambele părți au locuința în fapt în străinătate, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

IV. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat sentința civilă nr. 8055 din 25 octombrie 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivirea conflictului negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii, instanța a arătat că, potrivit declarațiilor părților, reclamanta locuiește stabil în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, iar pârâtul are locuința principală stabilă în județul Suceava, comuna Pătrăuți, concluzionând că revine Judecătoriei Suceava competența de soluționare a cauzei, instanță în a cărei rază teritorială își avea pârâtul locuința la momentul înregistrării acțiunii de divorț.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată ce a generat dezînvestirile reciproce este o acțiune de divorț, dispozițiile art. 915 C. proc. civ. fiind aplicate de instanțele aflate în conflict prin circumstanțiere la locuința în fapt a părților.

Norma de competență în materia divorțului reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a articolului se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamanta neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Se reține că noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând adresa unde partea locuiește efectiv. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

În speță, în ceea ce privește locuința comună a soților (pe care aceștia o reclamă în mod diferit, ca fiind domiciliul menționat în cartea de identitate a fiecăruia), se constată că în cererea de chemare în judecată reclamanta a precizat că "în anul 2019, când s-au căsătorit părțile, aceștia locuiau și lucrau în Marea Britanie. După căsătorie soții au locuit împreună în Marea Britanie, acolo unde s-a născut și minora", aspect ce reiese și din ancheta socială efectuată de Primăria comunei Pătrăuți, în cuprinsul căreia se consemnează faptul că după căsătorie soții au locuit în Anglia. De asemenea, din certificatul existent în copie la dosarul Judecătoriei Hunedoara rezultă că minora s-a născut în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Se constată, așadar, că locuința comună a soților a fost în Marea Britanie, astfel încât urmează a se verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute de teza a doua a art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la locuința în fapt a părților, din actele dosarului reiese că pârâtul locuiește și lucrează în străinătate (ancheta socială efectuată de Primăria comunei Pătrăuți, anterior menționată). Faptul că stă în România "între 3 și 5 luni" și că "merge în UK câte 2-3 luni", cum acesta a declarat și cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii din 1 martie 2022 a Judecătoriei Hunedoara, nu justifică pe deplin restul perioadei de timp (12 luni) astfel încât să se poată concluziona că locuința pârâtului este în țară.

În ceea ce privește locuința reclamantei, din cuprinsul anchetei sociale efectuate la domiciliul din Hunedoara, înscris în cartea de identitate, reiese că reclamanta locuiește în fapt în Anglia, aspect confirmat și de evaluarea autorităților din Marea Britanie, consemnată în raportul existent în copie tradusă la dosarul Judecătoriei Suceava.

Având în vedere considerentele expuse, raportat la situația de fapt relevată de înscrisurile existente la dosar, cum la data înregistrării cererii de chemare în judecată nici reclamanta și nici pârâtul nu aveau locuința în țară, în lipsa unui acord al părților privind introducerea cererii de divorț la orice judecătorie din România, competența de soluționare a cauzei urmează a se stabili în conformitate cu dispozițiile art. 915 alin. (2) teza a doua C. proc. civ., ce instituie o normă de competență teritorială specială în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.