ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1578/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1578/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 11 octombrie 2023
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 31.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., desfacerea căsătoriei încheiată la data de 16.10.2020 și încuviințarea să revină la numele de A..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 și urm., art. 383 C. civ.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competență
Prin sentința nr. 5935/14.11.2022, Judecătoria Bacău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rădăuți.
A reținut instanța că la data promovării prezentei acțiuni reclamanta avea reședința în Italia, iar pârâtul domicilia în județul Suceava (nefiind făcută dovada reședinței în străinătate).
Întrucât în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău nu locuiește niciunul dintre soți, iar pârâtul locuiește în circumscripția teritorială a Judecătoriei Rădăuți, a reținut că revine acestei instanțe competența de soluționare a cauzei.
Prin sentința nr. 646/08.03.2023, Judecătoria Rădăuți a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Bacău, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
A reținut instanța că, într-adevăr, ultima locuință comună a părților a fost în municipiul Bacău, însă la momentul promovării acțiunii de divorț niciunul dintre soți nu mai locuia în circumscripția teritorială a Judecătoriei Bacău.
În mod greșit s-a reținut că doar reclamanta locuiește în afara țării, având reședința în Italia, câtă vreme pârâtul a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că are reședința în Belgia, indicând și un număr de telefon specific acelei țări.
Prin urmare, a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile alin. (2) al art. 915 C. proc. civ., potrivit cărora dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România.
Atât timp cât reclamanta a ales să învestească Judecătoria Bacău cu cererea de divorț (aceasta fiind și instanța ultimului domiciliu comun al soților), iar pârâtul a arătat în scris că este de acord cu acest divorț, neinvocând excepția necompetenței respectivei instanțe, competența teritorială a Judecătoriei Rădăuți nu poate fi reținută.
III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău, pentru argumentele expuse în continuare.
Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor procedurale în materia competenței teritoriale în litigiile având ca obiect "divorț".
Potrivit Deciziei nr. 20/24.10.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1049/27.12.2016, "în interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. (...) acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat expres".
Întrucât în cauză, la data introducerii cererii de divorț, respectiv 31.03.2022, niciunul din soți nu mai avea domiciliul în România, Înalta Curte constată că, în respectarea dispozițiilor legale și a deciziei în interesul legii anterior menționate, părțile și-au exprimat, fiecare, acordul în vederea soluționării pricinii de către Judecătoria Bacău, potrivit legii.
Astfel, prin procura judiciară autentificată sub nr. x/16.06.2022, reclamanta l-a împuternicit pe domnul avocat B. să o reprezinte "(...) în fața Judecătoriei Bacău și a oricăror alte instanțe de judecată competente în vederea desfacerii căsătoriei încheiate cu numitul A. (...)".
De asemenea, prin înscrisul sub semnătură privată aflat la dosarul Judecătoriei Bacău, pârâtul a arătat că are cunoștință de cererea de divorț înregistrată pe rolul acestei instanțe și este de acord cu aceasta.
Totodată, pârâtul a arătat că, deși are domiciliul în localitatea Milișăuți, sat Budești, județul Suceava, are reședința în Belgia.
Prin urmare, părțile și-au exprimat acordul în ce privește instanța competentă să soluționeze acțiunea de divorț, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., iar maniera în care au realizat acest acord s-a realizat cu respectarea statuărilor cuprinse în decizia în interesul legii nr. 20/2016 (în mod expres, prin declarație pe proprie răspundere dată în formă autentică, de către reclamantă, respectiv prin înscris sub semnătură privată, de către pârât), instanța aleasă pentru soluționarea pricinii fiind Judecătoria Bacău.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 11 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.