ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 80/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 iunie 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, au solicitat anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreședintelui ANRP și, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003.

În drept, au invocat dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 și art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008.

Prin sentința civilă nr. 2433 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale funcționale a jurisdicției de contencios administrativ, invocată de pârâta Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și a declinat competența funcțională de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea secției civile din cadrul Tribunalului Cluj.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, text pe care reclamanții și-au fundamentat cererea și care viza controlul judecătoresc al hotărârilor date de ANRP în condițiile Legii nr. 554/2004, a fost abrogat de Legea nr. 164/2014. Tot astfel, art. 8 din Legea nr. 164/2014 a fost modificat expres prin Legea nr. 212/2018, act în vigoare încă din data de 08.08.2018, prin care se statuează că "deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii".

Or, câtă vreme Decizia ANRP nr. 353/24.02.2010 vizează "reanalizarea, în vederea revocării" Hotărârii nr. 95/2008, iar Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 dispune tocmai revocarea Hotărârii nr. 95/2008, acestea cad sub incidența art. 8 din Legea nr. 164/2014, atrăgând astfel competența de soluționare a secției civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secția civilă sub nr. x/2019*.

La 12 iunie 2020 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către E. (moștenitoarea defunctului F.), G. și H. (moștenitori ai defunctei I.), ce a fost admisă în principiu la 2 octombrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 444 din 2 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții E., G. și H..

Prin decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A., B., D. și de intervenienții E., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 444 din 2 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o.

Prin decizia nr. 2180 din 21 octombrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins excepția inadmisibilității recursului.

S-a admis recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și de intervenienții E., G. și H. împotriva deciziei nr. 23 din 4 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

S-a casat decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 185/A din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanții A., B., C., D. și de intervenienții E., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 444 din 2 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj.

A fost anulată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Cluj.

Împotriva deciziei nr. 185/A din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a declarat recurs.

Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanței de recurs pronunțată în ciclul procesual anterior a statuat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că termenul de contestare curge pentru beneficiari de la comunicarea formală a actului administrativ - Hotărârea nr. 1839/27.10.2014. Or, în speță nu s-a făcut dovada unei atare comunicări, astfel încât, în rejudecare, instanța de apel, constatând că Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nu a dovedit comunicarea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014, iar A.N.R.P. nu a probat comunicarea Deciziei nr. 353/24.02.2010, a apreciat că în mod greșit tribunalul a admis excepția tardivității acțiunii și a cererii de intervenție deoarece termenele de contestare și de atacare a actelor administrative nu a început să curgă.

Recurenta-pârâtă a menționat că art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 impune obligația comunicării deciziei doar către comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Într-adevăr, la momentul emiterii, A.N.R.P. nu a comunicat Decizia nr. 353 din 24.02.2010 reclamanților sau intervenienților, însă reclamanții au luat la cunoștință despre actele administrative contestate în cauză în timpul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 și chiar înainte de acesta.

Astfel, prin adresa nr. x/28.07.2017 emisă de A.N.R.P., reclamanții erau informați despre faptul că Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 prin care a fost revocată Hotărârea nr. 95/20.03.2003, context în care li s-a solicitat restituirea sumei de 814.967,47 încasată necuvenit prin executare silită. Motivarea reclamanților, în sensul că nu au avut cunoștință de Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 este neîntemeiată, din moment ce au formulat critici la această hotărâre prin răspunsul trimis la adresa A.N.R.P. anterior menționată.

Având în vedere că prin întâmpinarea formulată în dosarul nr. x/2018 au criticat atât Decizia nr. 353/2010, cât și Hotărârea nr. 1839/2014, se poate aprecia că la 17.05.2018, reclamanții aveau cunoștință de actele administrative menționate.

Astfel, reclamanții au avut cunoștință despre Decizia nr. 353/24.02.2010 emisă de A.N.R.P. și Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 anterior judecării litigiului nr. 3441/117/2018, fapt ce îi îndreptățeau să atace respectivele acte și eventual să solicite comunicarea lor atunci când au aflat de existența lor și să le conteste în termenul legal.

În concluzie, deși comunicarea actelor atacate nu a fost realizată formal, se impunea ca, în termenul de un an prevăzut în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamanții să facă demersuri pentru comunicarea actelor administrative de care au luat la cunoștință și să le atace, nu să invoce necomunicarea, în condițiile în care luarea la cunoștință și formularea de critici nu poate echivala cu ignoranța în privința acelor acte.

Din aceste motive, având în vedere că prezenta acțiune a fost înregistrată la data de 14.06.2019, iar cererea de intervenție a fost formulată la data de 12.06.2020, cu depășirea termenului de 30 de zile de la momentul la care părțile au luat la cunoștință despre actele contestate și cu depășirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, recurenta-pârâtă solicită să se admită excepția tardivității și să se respingă, ca tardiv formulată, cererea de chemare în judecată și cererea de intervenție.

Intimații-reclamanți B., C., D. și intimata-intervenientă E. au depus întâmpinare, invocând excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând onorariu avocațial.

La 11 ianuarie 2023 intimata-reclamantă A. a transmis prin e-mail note scrise, prezentând aspecte ce țin de fondul litigiului.

La 12 ianuarie 2023 intimata-intervenientă H. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (14 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 19 ianuarie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ceea ce privește fondul litigiului și succesiunea actelor administrative contestate, se evidențiază următoarele:

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți are ca obiect anularea unor acte emise în procedura Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Cererea formulată de autorul reclamanților în temeiul acestei legi speciale a fost soluționată de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, prin Hotărârea nr. 95/20.03.2008 fiind aprobată solicitarea cu propunerea de acordare compensații bănești pentru bunurile deținute de fostul proprietar, autorul reclamanților, abandonate pe teritoriile cedate, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947.

Prin Decizia nr. 353/24.02.2010, vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a Hotărârii nr. 95/20.03.2008 emise de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006.

Prin Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, aceeași comisie a dispus revocarea Hotărârii nr. 95/20.03.2008.

Prin Hotărârea nr. 2260/30.07.2018, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 a respins cererea reclamanților și a propus neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile solicitate.

Astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel, conform art. 8 alin. (3) – alin. (5) din Legea nr. 290/2003, în forma în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 1839/27.10.2014, "(3) În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

(4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și solicitanților.

(5) Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, instanța de recurs, casând hotărârea instanței de apel pronunțată în primul ciclu procesual, a reținut că: "în cauză, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă o corectă interpretare a textului de lege este în sensul că termenul de contestare curge pentru beneficiari de la comunicarea formală a actului administrativ - Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, iar, în speță, nu s-a făcut dovada unei atare comunicări", statuând că "posibilitatea contestării acestui act (a Deciziei nr. 353/24.02.2010) nu poate fi legată de respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, doar hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 fiind supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Cât privește Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, Înalta Curte a reținut că "Legea nr. 290/2003 a reglementat posibilitatea atacării acestui act, prin formularea unei contestații la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în termen de 15 zile de la comunicare, împrejurare nedovedită în litigiul pendinte de către intimate.

(...) Or, în speță, având calitatea de subiecți cărora li se adresează actul respectiv, recurenților trebuia să li se comunice acest act."

Având în vedere aspectele dezlegate de instanța de recurs, care, în considerarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ., au caracter obligatoriu pentru instanța care judecă fondul, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte, în sensul că prevederile legale aplicabile în cauză impuneau obligația comunicării deciziei doar către comisiile județene sau comisiei municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Cum reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 290/2003, care, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevedea o procedură administrativ-jurisdicțională particulară, cu parcurgerea unor etape strict reglementate, având calitatea de subiecți cărora li se adresează Decizia nr. 353/24.02.2010 a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, reclamanților și intervenienților trebuia să li se comunice formal acest act.

Or, în cauză, această comunicare nu a avut loc, fapt recunoscut de recurenta-pârâtă, care argumentează, cu eludarea dezlegărilor instanței de recurs, că art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003 impune obligația comunicării deciziei doar către comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 – chestiune deja tranșată, astfel cum anterior s-a arătat. Pentru aceleași argumente, nu pot fi reținute nici susținerile legate de faptul că reclamanții ar fi avut cunoștință despre actele administrative, ceea ce îi îndreptățea să le atace, eventual să solicite comunicarea atunci când au aflat de existența lor și să le conteste în termenul legal - recurenta-pârâtă face abstracție de faptul că termenul de a contesta respectivele acte curge de la comunicare.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, nefiind întrunite condițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

Având în vedere soluția pronunțată, conform art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 3000 RON, către intimații-reclamanți B., C., D. și către intimata-intervenientă E., cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei nr. 185/A din 14 aprilie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 3000 RON, către intimații-reclamanți B., C., D. și către intimata-intervenientă E., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2023.