ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2180/2021

Ședința publică din data de 21 octombrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 14 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreședintelui ANRP și, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au invocat dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 și art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008.

În motivarea acțiunii, au arătat că actele contestate nu le-au fost comunicate, luând cunoștință despre conținutul celor două înscrisuri doar cu ocazia comunicării acestora în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, la data de 17.05.2019.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a formulat concluzii de respingere a acțiunii, ca inadmisibilă. Pe cale de excepție, a invocat necompetența materială a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției civile a aceleiași instanțe, în baza art. 8 teza a II-a din Legea nr. 164/2014, modificată prin Legea nr. 212/2018.

Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat, prin întâmpinare, excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2433 din 19 noiembrie 2019, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale funcționale a jurisdicției de contencios administrativ, invocată de pârâta Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 și a declinat competența funcțională de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea secției civile din cadrul Tribunalului Cluj.

În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003, text pe care reclamanții și-au fundamentat cererea și care viza controlul judecătoresc al hotărârilor date de ANRP în condițiile Legii nr. 554/2004, a fost abrogat de Legea nr. 164/2014. Tot astfel, art. 8 din Legea nr. 164/2014 a fost modificat expres prin Legea nr. 212/2018, act în vigoare încă din data de 08.08.2018, prin care se statuează că "deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii".

Or, câtă vreme Decizia ANRP nr. 353/24.02.2010 atacată vizează "reanalizarea, în vederea revocării" a Hotărârii nr. 95/2008, iar Hotărârea nr. 1839/27.10.2014 dispune tocmai revocarea Hotărârii nr. 95/2008, acestea cad sub incidența art. 8 din Legea nr. 164/2014, atrăgând astfel competența de soluționare a secției civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secția civilă sub nr. x/2019*.

La data de 12 iunie 2020, s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu având același obiect ca cererea principală, de către E. (moștenitoarea defunctului F.), G. și H. (moștenitori ai defunctei I.), ce a fost admisă în principiu la data de 2 octombrie 2020.

Prin sentința civilă nr. 444 din 02 octombrie 2020, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția tardivității și, în consecință, a respins ca tardivă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții E., G. și H..

Prin decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții A., B., D. și de intervenienții E., G. și H. împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, pe care a menținut-o.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă au declarat recurs reclamanții și intervenienții, criticând-o pentru nelegalitate. Au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu consecința admiterii apelului, respingerea excepției de tardivitate și trimiterea cauzei spre judecare în fond Tribunalului Cluj.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 aprilie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8.

În motivarea recursului s-a arătat că prin decizia atacată instanța de apel a respins apelul considerând, în esență, că, în raport de data la care recurenții au luat la cunoștință efectiv de conținutul actelor atacate (în viziunea lor, greșit reținându-se data de 17.05.2018 în hotărâre, în loc de 17.05.2019), acțiunea acestora înregistrată la 14.06.2019 este introdusă peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Având în vedere natura actelor atacate - administrative, curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, care prevăd că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Or, au susținut recurenții, pentru stabilirea corectă a termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este necesar să se observe că despre conținutul deciziilor atacate aceștia au luat cunoștință efectiv la data de 17.05.2019, cu ocazia comunicării dosarului administrativ în cadrul litigiului înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. x/2018, comunicare realizată în condițiile art. 170 C. proc. civ.. De altfel, instanța de apel a reținut în mod eronat că această comunicare/luare la cunoștință ar fi avut loc la data de 17.05.2018, când aceasta a avut loc în anul 2019.

Prin urmare, în raport de data de 17.05.2019, acțiunea înregistrată la data de 14.06.2019 este înlăuntrul termenului de 30 zile prevăzut de art. 17 din H.G. nr. 57/2008 și de art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003; ambele instanțe au reținut ca dată de referință data de 17.05.2018, când în realitate este vorba de 17.05.2019, și, din această cauză, raționamentul a fost unul vădit eronat.

Recurenții au mai arătat că, prin art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se marchează momentul de la care începe să curgă termenul de 1 an, și anume, de la data comunicării actului pentru persoanele direct vizate de actul administrativ, iar pentru persoanele cărora nu le este adresat actul administrativ cu caracter individual, de la data cunoașterii efective de către acestea a conținutului actului în discuție (ICCJ, S.cont.adm. fiscal, Dec. 1847/9.04.2017).

În speță, instanța de apel a reținut corect că o comunicare a acestor acte nu a fost realizată formal, însă a considerat că, fiind acte administrative, sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv ipoteza luării la cunoștință.

Or, această ipoteză este aplicabilă terților vătămați prin acte administrative adresate altor subiecți de drept, și nu destinatarilor.

Conținutul dosarului administrativ comunicat de intimata ANRP relevă fără putință de tăgadă că niciuna din deciziile atacate nu a fost comunicată recurenților în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Mai susțin că instanța de apel a constatat că recurenții au luat cunoștință despre conținutul Deciziei nr. 353/2010 cu ocazia soluționării dosarului nr. x/2018 al Judecătoriei sectorului 4 București, însă această decizie nu a fost comunicată odată cu întâmpinarea pentru a se putea face apărări pe marginea ei. O comunicare efectivă nu a avut loc niciodată mai devreme de 17.05.2019, în dosarul nr. x/2018. De altfel, în cuprinsul acțiunii formulate de ANRP, înregistrată sub nr. x/2018 la Judecătoria sectorului 4 București, este doar amintită această decizie, nefiind depusă la dosarul cauzei sau comunicată odată cu cererea de chemare în judecată. Acțiunea din dosarul nr. x/2018 a fost trimisă spre comunicare antecesorilor intervenienților în luna mai 2018 în condițiile în care aceștia erau decedați de la data de 6.08.2010, respectiv 24.03.2016, astfel că nu se poate considera că aceștia ar fi avut cunoștință efectiv de conținutul actelor atacate, fiind lipsiți de capacitate procesuală de folosință. Aceste aspecte au fost invocate cu ocazia judecării apelului în dosarul nr. x/2018, Decizia nr. 353/2010 nefiind opozabilă moștenitorilor sub niciun aspect.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 aprilie 2021, sub nr. x/2019*, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția completului din 13 aprilie 2021, s-a dispus comunicarea cererii de recurs către intimatele-pârâte, cu mențiunea că au obligația de a depune întâmpinare în termenul legal de 30 de zile de la primire.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pârâta Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 9/1998, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 și art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Recurenții nu au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză.

Prin rezoluția din 24 mai 2021, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 16 septembrie 2021.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

Analizând cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului astfel cum a fost invocată de intimata Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestei apărări.

Astfel, prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 9/1998 (privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940) nu sunt incidente în cauză, cererea formulată de reclamanți și intervenienți având ca obiect anularea unor acte emise în procedura Legii nr. 290/2003 (privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947).

S-a susținut de către intimată faptul că hotărârea atacată este definitivă, nefiind supusă recursului, aspect ce rezultă din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 și art. 8 din Legea nr. 164/2014.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, precum și al Legii nr. 290/2003 prevede, la art. 8, că deciziile de validare/invalidare ale Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților pot fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare. Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii.

Dispozițiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 290/2003 în forma în vigoare la data emiterii actelor contestate, invocate ca temei de drept de către recurenți, statuau în sensul că hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

De asemenea, art. 17 alin. (6) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, aprobate prin H.G. nr. 1120/2006 prevedea că deciziile vicepreședintelui sunt supuse controlului judecătoresc conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.

În cauză, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Deciziei nr. 353/24.02.2010 a vicepreședintelui ANRP și, consecutiv, anularea Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 emisă de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, formulată în baza prevederilor Legii nr. 290/2003, a fost înregistrată pe rolul instanței civile de fond la 14 iunie 2019, dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Împotriva sentinței civile nr. 444 din 02 octombrie 2020 pronunțată de Tribunal Cluj, secția civilă, părțile au avut deschisă calea de atac a apelului, care a fost exercitată în cauză, fiind soluționată prin decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, obiect al recursului pendinte.

Din coroborarea prevederilor legale sus citate, rezultă că decizia civilă nr. 23 din 4 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri pentru care nu este reglementată, prin lege specială, numai calea de atac a apelului.

În consecință, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului.

Cu privire la fondul recursului, Înalta Curte reține că cererea formulată de autorul recurenților în temeiul Legii nr. 290/2003 a fost înregistrată la data de 2 octombrie 2003, sub nr. x, la Comisia județeană Bacău pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, competența de soluționare a acesteia fiind declinată la Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, unde a primit nr. 6810/6326/8.03.2007.

Această cerere a fost soluționată inițial prin Hotărârea nr. 95/20.03.2008 de către Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006, fiind aprobată solicitarea înregistrată sub nr. x/8.03.2007, cu propunerea de acordare compensații bănești pentru bunurile deținute de fostul proprietar, autorul recurenților, abandonate pe teritoriile cedate, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace de la Paris din 10 februarie 1947.

Conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 290/2003, în forma în vigoare la data adoptării Hotărârii nr. 95/20.03.2008, "Comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică și rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensații, după caz. Hotărârile privind recunoașterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/și a compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum și solicitantului".

Potrivit art. 17 alin. (4) lit. h) din H.G. nr. 57/2008 privind modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1120/2006, Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în situația în care constată încălcarea prevederilor legii, precum și a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea acestui act normativ de către comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, decizia motivată a vicepreședintelui urmând a se comunica comisiilor județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, vicepreședintele poate solicita comisiilor revocarea actelor administrative emise, în situația în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.

În temeiul dispozițiilor legale sus arătate, prin Decizia nr. 353/24.02.2010 vicepreședintele ANRP a dispus reanalizarea, în vederea revocării, a actului administrativ emis de Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 - Hotărârea nr. 95/20.03.2008, întrucât a apreciat că nu s-a făcut dovada refugiului pentru autorul recurenților, nici cea a vocației succesorale de către părțile reclamante.

Prin Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 a dispus revocarea Hotărârii nr. 95/20.03.2008, acest act administrativ putând fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 8 alin. (3) din Legea nr. 290/2003, în vigoare la data emiterii hotărârii, care prevede că " În termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003".

La data de 30.07.2018, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 a fost emisă Hotărârea nr. 2260, prin care Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, a Legii nr. 290/2003 și a Legii nr. 393/2006 a respins cererea nr. x/8.03.2007 și a propus neacordarea compensațiilor bănești pentru bunurile solicitate prin cerere, hotărâre despre care se face mențiunea că a fost comunicată recurenților.

În raport de dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este persoana care poate face contestație la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Prin H.G. nr. 57/2008, Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 care funcționează în cadrul ANRP, precum și vicepreședintelui ANRP i-au fost conferite de către legiuitor atribuții care stabilesc o procedură distinctă de dispozițiile actului normativ în exercitarea căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 290/2003 - art. 8 alin. (4) și (5), care prevăd:

"4) În termen de cel mult 60 de zile, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestațiile și le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Hotărârea se comunică comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 și solicitanților. (5) Hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".

Astfel, prin acest act normativ autoritatea administrativă a fost abilitată să exercite un control de legalitate asupra hotărârii obținute în baza Legii nr. 290/2003, în baza raporturilor administrative ierarhice, independent de existența unei contestații formulate împotriva hotărârii ori de rămânerea definitivă a acesteia.

Ca atare, în speță, intervenția vicepreședintelui ANRP și solicitarea revocării hotărârii de acordare a compensațiilor persoanelor vizate de dispozițiile legii s-a realizat în temeiul art. 17 lit. h) din H.G. nr. 57/2008, prin Decizia nr. 353/24.02.2010, pentru care norma juridică impune doar obligația comunicării deciziei în cauză către comisiile județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Prin urmare, posibilitatea contestării acestui act nu poate fi legată de respectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, doar hotărârile Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 fiind supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților propune vicepreședintelui soluționarea contestațiilor îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, soluționează aceste contestații prin emiterea unei decizii motivate a vicepreședintelui, care se comunică comisiilor județene sau a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, cât și solicitanților, în această situație deciziile putând fi atacate, prin formularea unei acțiuni adresate unei instanțe de judecată.

Cât privește Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, Înalta Curte constată că Legea nr. 290/2003 a reglementat posibilitatea atacării acestui act, prin formularea unei contestații la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în termen de 15 zile de la comunicare, împrejurare nedovedită în litigiul pendinte de către intimate.

În cauză, instanța de apel a considerat că o comunicare a actelor contestate nu a fost realizată formal, însă fiind acte administrative, este aplicabil art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevede că "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz". În opinia curții, textul legal impune ca actul administrativ să fie atacat cel mult în termen de un an de la data luării la cunoștință sau de la comunicare, iar în speță este incidentă ipoteza luării la cunoștință, nu cea a comunicării.

Împotriva hotărârii din apel au formulat recurs doar reclamanții și intervenienții, Înalta Curte fiind obligată a ține seama de dispozițiile art. 502 cu referire la art. 481 C. proc. civ., întrucât părților care au exercitat calea de atac nu li se poate crea în analiza recursului o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care consimt expres sau în cazurile prevăzute de lege, ceea ce nu s-a dovedit.

Se reține astfel, că, în cauză, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, însă o corectă interpretare a textului de lege este în sensul că termenul de contestare curge pentru beneficiari de la comunicarea formală a actului administrativ - Hotărârea nr. 1839/27.10.2014, iar, în speță, nu s-a făcut dovada unei atare comunicări.

Potrivit legii, termenul de decădere de un an se calculează începând de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, în funcție de obiectul acțiunii și de titularul acesteia.

Prin introducerea sintagmei "data luării la cunoștință", legiuitorul a avut în vedere tocmai momentul de la care curge termenul de decădere pentru acțiunile formulate de terții vătămați printr-un act administrativ adresat altor subiecte de drept, împrejurare de fapt care nu poate fi asimilată datei comunicării actului, în raport de care se calculează curgerea acestui termen pentru persoanele direct vizate de actul administrativ.

Or, în speță, având calitatea de subiecți cărora li se adresează actul respectiv, recurenților trebuia să li se comunice acest act.

Din acest motiv, se impune casarea deciziei recurate, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., urmând a se reanaliza excepția tardivității contestării Hotărârii nr. 1839/27.10.2014 prin prisma prevederilor legale care cuprind dispoziții procedurale ce se aplică în faza administrativă de contestare a hotărârilor Comisiilor județene și a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, respectiv a hotărârilor emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, având în vedere faptul că reclamanții și intervenienții s-au prevalat de dispozițiile Legii nr. 290/2003, lege cadru care, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ contestat, prevedea, în art. 8, o astfel de procedură administrativ-jurisdicțională specială, cu parcurgerea unor etape strict reglementate.

Celelalte critici, care vizează momentul la care recurenții ar fi luat cunoștință de conținutul actelor contestate nu vor fi cenzurate de instanța de recurs în raport de considerentele avute în vedere pentru trimiterea dosarului spre rejudecare, conform art. 497 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și de intervenienții E., G. și H. împotriva deciziei nr. 23 din 4 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului.

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C., D. și de intervenienții E., G. și H. împotriva deciziei nr. 23 din 4 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2021.