ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2021

HOTĂRÂRE
28.09.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1869/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2021

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1594/03.09.2020 pronunțată de Tribunal Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 91/25.01.2021 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1594/03.09.2020 pronunțate de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. x/2021 la data de 2 februarie 2021 revizuientul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 91/A/25.01.2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019, prin raportare la decizia civilă nr. 191/A/20.02.2020 a aceleiași instanțe, pronunțată în dosar nr. x/2019, susținând că cele două hotărâri și considerentele lor sunt potrivnice.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 590/A din 21 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel Cluj, fiind declinată competența materială de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul A., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Cluj, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând cererea de revizuire, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1), cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este tardivă, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.

Cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 91/A din 25 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În speță, decizia a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii a fost pronunțată în calea de atac a apelului, nefiind supusă căii de atac a recursului, în raport de calificarea juridică a acțiunii întemeiate pe art. 153 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit acestor dispoziții, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind modul de stabilire și de plată a pensiilor și a altor drepturi de asigurări sociale, precum și alte drepturi și obligații de asigurări sociale născute în temeiul legii, iar art. 155 din același act normativ stabilește că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen fiind definitive.

Conform art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în conflictele de muncă și de asigurări sociale.

În raport cu dispozițiile evocate rezultă că termenul de declare a căii de atac a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., curge de la momentul pronunțării deciziei, când aceasta a fost pronunțată în urma soluționării unui litigiu aparținând asigurărilor sociale.

Cererea de revizuire a fost formulată la data de 26 februarie 2021 iar hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată la data de 21 ianuarie 2021.

Termenul pentru exercitarea căii de atac a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este de o lună, potrivit art. 511 alin. (8) din același cod.

Prin art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) din C. proc. civ. este stabilit faptul că termenul socotit pe o lună se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Având în vedere că termenul s-a împlinit pe 21 februarie 2021, adică într-o zi nelucrătoare (duminică), formularea cererii de revizuire la data de 26 februarie 2021 a fost făcută cu depășirea acestuia (ultima zi a termenului fiind data de 22 februarie 2021), situație în care devine incidentă sancțiunea nulității actului de procedură, prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea revizuentului.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

Respinge ca tardivă revizuirea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 91/A din 25 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 septembrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-27
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 122/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 7 august 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solic
ÎCCJ 2022-09-20
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1640/2022
Ședința publică din data de 20 septembrie 2022 Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios admini
ÎCCJ 2021-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2498/2021
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2021 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Hotărârea atacată Curtea de Apel Cluj– secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări socia
ÎCCJ 2021-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2021
Ședința publică din data de 10 martie 2021 Asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secția Civilă, la 4 iulie 2017, sub nr. x/2017,
ÎCCJ 2021-01-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 85/2021
C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 79 din 13 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă cererea de reviz
Sursă