ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1574/2022

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.09.2019, pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului Cluj, a solicitat obligarea pârâtului la soluționarea plângerii prealabile nr. 25.388/18.06.2019, efectiv și punctual, și plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 240/2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a fost admisă excepția de necompetență materială invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1135 din 08.07.2020, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel Cluj ca fiind neîntemeiată; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului Cluj, ca fiind neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 1135 din 08.07.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a formulat apel reclamantul A. solicitând instanței schimbarea în tot a hotărârii apelate și judecarea cauzei în fond.

Hotărârea instanței de apel. Prin decizia nr. 7 din data de 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1.135 din 08.07.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, ca inadmisibil.

Cererea de recurs. Împotriva deciziei nr. 7 din data de 22 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A..

Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de recurs. În considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte analizând condițiile de admisibilitate ale cererii de recurs, va respinge cererea de față, ca inadmisibilă. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Înalta Curte va avea în vedere că sfera hotărârilor supuse căii de atac a recursului este determinată, cu caracter general, de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că pot face obiect al recursului doar hotărârile primei instanțe, când sunt date fără drept de apel, sau hotărârile instanței de apel, fiind delimitată astfel, expres și limitativ, categoria hotărârilor judecătorești supuse acestei căi de atac. În aceste condiții, părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Din datele speței de față rezultă că recursul a fost promovat împotriva deciziei nr. 7 din data de 22 aprilie 2021, prin care Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelantul reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 1.135 din 08.07.2020, pronunțată de Tribunalul Cluj, ca inadmisibil, iar respectiva decizie este definitivă și nu putea fi atacată cu recurs. Cu alte cuvinte, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurentul a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, care nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, fiind definitivă, ceea ce este inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 457 alin. (1) și art. 483 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil. PENTRU ACESTE MOTIVE,