ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2023

HOTĂRÂRE

03.05.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 3 mai 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 octombrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educatiei, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actului administrativ reprezentat de Ordinul Ministrului Educației nr. 4022/09.06.2022 și a tuturor efectelor administrative ce decurg din acest ordin si, în consecință, să dispună reîncadrarea reclamantului în funcția de rector al Universității "B." din Târgu Jiu.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

La data de 08.12.2022 a fost depusă cererea de intervenție accesorie formulată de către C..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 1/12.01.2023, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Instanța a analizat incidența prevederilor art. 207 alin. (2), art. 207 alin. (2)

, 207 alin. (2)

, art. 211 alin. (3), art. 212 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 a educatiei naționale și a reținut că din conținutul acestor texte legale reiese că funcția de rector al unei universități nu presupune prerogative de putere publică și nu este o funcție publică de autoritate.

Astfel, instanța a constatat că raportul juridic stabilit între rectorul unei universități de stat și senatul acestei universități, respectiv între rectorul unei universități de stat și ministrul educației nu este unul de drept administrativ, ci este un raport juridic civil, litigiile izvorâte de acest raport fiind de natură civilă.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința nr. 58/2.03.2023, Tribunalul Gorj, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

A reținut instanța că că ordinul contestat este un act administrativ, emis de o autoritate centrală, fiind definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Astfel, chiar dacă ordinul în speță, emis de ministru, ar avea la bază un raport de drept civil, dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 privitoare la competență au caracter special și imperativ, astfel încât nu pot fi eludate.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente:

Obiectul demersului judiciar ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea reclamantului A. prin care a solicitat instanței să dispună anularea Ordinului Ministrului Educației nr. 4022/09.06.2022 și a tuturor efectelor ce decurg din acest ordin și, în consecință, să dispună reîncadrarea reclamantului în funcția de rector al Universității "B." din Târgu Jiu.

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra naturii litigiului, prima reținând că raportul juridic dedus judecății are natură civilă, iar a doua instanță a apreciat că actul atacat reprezintă un act administrativ, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

Prin contencios administrativ, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, se înțelege "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

La stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, Înalta Curte va avea în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost dedus judecății de către reclamant, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar obiectul principal al cauzei este reprezentat de solicitarea reclamantului de anulare a Ordinului Ministrului Educației nr. 4022/09.06.2022.

Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd următoarele: "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".

Ministerul Educației a emis Ordinul Ministrului Educației nr. 4022/09.06.2022 în baza art. 211 alin. (1) și alin. (3), art. 213 alin. (7) teza I din Legea nr. 1/2011 și în temeiul art. 13 alin. (3) din H.G. nr. 396/2021

Potrivit art. 211 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, "rectorul, desemnat conform art. 209, este confirmat prin ordin al ministrului educației și cercetării, în termen de 30 de zile de la data selecției. După emiterea ordinului de confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome și certificate" iar potrivit alin. (3) "Rectorul confirmat de ministrul educației și cercetării încheie cu senatul universitar un contract de management, cuprinzând criteriile și indicatorii de performanță managerială, drepturile și obligațiile părților contractuale."

Art. 1 din H.G. nr. 396/2021 prevede că "Ministerul Educației este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, care se organizează și funcționează în subordinea Guvernului."

Totodată, art. 20 alin. (5) din H.G. nr. 396/2021 stipulează că "normativele de personal și criteriile de constituire a compartimentelor pentru unitățile și instituțiile publice subordonate, finanțate de la bugetul de stat, precum și atribuțiile acestora sunt stabilite prin ordin al ministrului educației, în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare."

Raportând capătul de cerere principal la contextul legal configurat de textele citate, Înalta Curte observă că Ordinul nr. 4022/09.06.2022 este emis de un organ de specialitate al administrației publice centrale.

Așa fiind, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, ținând cont de prevederile art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care statuează că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, luând în considerare criteriul rangului autorității emitente, Înalta Curte reține că, în speță, competența materială în soluționarea cauzei revine Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Inclusiv contractul de management prevede în mod expres (art. 18 din Contractul înregistrat sub nr. x/14.04.2020 la Registratura UCB) că "litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, rezilierea, încetarea și interpretarea clauzelor contractului de management sunt de competența instanțelor judecătorești de contencios administrativ, în condițiile legii."

Semnarea contractului instituțional de către părți nu are relevanță, în determinarea competenței soluționării cauzei, având în vedere că obiectul convenției (finanțarea universității) nu se află în legătură de cauzalitate cu emiterea Ordinului Ministrului Educației nr. 4022/09.06.2022.

Pentru argumentele prezentate, în aplicarea art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Inalta Curte urmează a stabili competența de solutionare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.