ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 577/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 6 aprilie 2023
Asupra cauzei, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 836 din 23 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat contestație în anulare, cale de atac înregistrată la 13 februarie 2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La termenul din 6 aprilie 2023, instanța a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității contestației în anulare, invocată de intimatul B. prin întâmpinare.
Examinând contestația în anulare din perspectiva admisibilității căii extraordinare de atac, Înalta Curte reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive - art. 503 alin. (1) C. proc. civ., respectiv împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs - art. 503 alin. (2) C. proc. civ., doar pentru ipotezele expres determinate de lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când (..) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen."
În speță, prin decizia civilă nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 836 din 23 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, hotărârea fiind pronunțată în complet de filtru, fără nicio cale de atac.
Înalta Curte reține faptul că, în complet de filtru, se analizează admisibilitatea în principiu a căii de atac, respectiv aspecte ce țin de legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute la art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor de casare stipulate de art. 488 C. proc. civ., precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac.
Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac."
Rezultă deci, că legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu contestație în anulare.
Ca atare, în aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate, împotriva deciziei civile nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară, inclusiv contestație în anulare.
Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează principiul legalității căilor de atac, prevăd că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Revine, așadar, persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 503 C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare declarată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 339 din 10 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2023.