ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 570/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la 8 ianuarie 2020 pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus, fiind ulterior stabilită competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Borșa prin primar, SPCLEP Borșa prin primar, B., Președinția României - Palatul Cotroceni, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în urma administrării probatoriului să dispună obligarea în solidar a pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Borșa, SPCLEP Borșa prin Primar și B. angajat al SPCLEP Borșa la plata sumei de 1.500.000 euro daune morale și să atribuie votul său atât din primul tur, cât și din turul 2 de la votarea din luna octombrie și luna noiembrie 2019, către președintele C..

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 1346 din 17 decembrie 2021 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Borșa, B. și D.. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Borșa, B. și D., având ca obiect daune morale și acordare vot. S-a dispus plata sumei de 1.567 RON din fondul pentru ajutor public judiciar al Ministerului Justiției în favoarea d-nei avocat E. din cadrul Baroului Maramureș, desemnată în cauză prin admiterea cererii de ajutor public judiciar. A fost obligat reclamantul A. să achite în favoarea Statului suma de 1.567 RON stabilită cu titlu de onorariu apărător desemnat în procedura ajutorului public judiciar în baza dispozițiilor art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 281/A din 22 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1346 din 17 decembrie 2021 a Tribunalului Maramureș. S-a stabilit onorariul cuvenit avocatului din oficiu, la suma de 1.567 RON, care rămas în sarcina Statului.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 281/A din 22 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, depunând la dosar două cereri distincte. Prin prima cerere de recurs, transmisă prin e-mail la 17 august 2022, au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a arătat că instanța de apel nu a luat în considerare argumentele dezvoltate în notele de ședință depuse la dosar ce făceau referire la fapta ilicită a pârâților, prejudiciul și legătura de cauzalitate, apreciind, în mod nefondat, că existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate nu au fost criticate de către apelant, care în apel nu ar fi solicitat administrarea de probe sub acest aspect. Deși instanța de fond a reținut că cererea de eliberare a cărții de identitate a reclamantului a fost primită de funcționarul SPCLEP Borșa - B., ulterior a considerat ca nu au fost întrunite condițiile de angajare a răspunderii pârâților, deși i s-a eliberat acestuia cartea de identitate abia după 5 luni, contrar prevederilor O.G. nr. 97/2006 art. 15 alin. (3)-(5). Cu vinovăție sau din culpă pârâții au creat un prejudiciu constând în privarea reclamantului de dreptul fundamental de a alege, drept consfințit de art. 36 din Constituția României, dar și a dreptului la libera circulație drept garantat de art. 25 din Constituție. Reclamantul este astfel îndreptățit la repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat, respectiv la plata daunelor morale solicitate. Deși a adus critici prin răspunsul la întâmpinare, instanța de apel nu a mai ținut cont de faptul că totuși la data de 08.01.2020 s-a eliberat reclamantului actul de identitate solicitat, fără ca să depună vreun alt înscris doveditor al domiciliului său. Instanța de fond nu a ținut cont nici de faptul că în dosarul nr. x/2016, în care reclamantul este în litigiu cu sora sa (cu privire la imobilul din Borșa, str. x jud. Maramureș), în momentul la care s-a cerut cartea de identitate (09.08.2019) și apoi ulterior chiar la data eliberării acesteia la 08.01.2020, dosarul nu era soluționat definitiv, fiind depuse dovezi în acest sens, care atestă încă o dată că situația este neschimbată și că imobilul este în continuare proprietatea reclamantului. Apreciază că susținerea instanței de apel, în sensul că existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate nu au fost criticate și probate de către apelant, este neîntemeiată. Analiza instanței de apel, care preia aceleași considerente și raționamentul juridic al instanței de fond, se contrazice cu concluzia că nu se poate reține vreo culpa a pârâților, vreo faptă ilicită, în condițiile în care reclamantul nu a îndeplinit solicitarea SPCLEP Borșa din adresă nr. x/2019 de a depune declarația de găzduire pentru complinirea lipsei dovezii privind domiciliul la adresa indicată în cererea inițială, dar totuși la data de 08.01.2022 a primit cartea de identitate, în baza actelor de proprietate depuse de acesta. Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este evidentă, iar cuantificarea daunelor morale este întotdeauna subiectivă. Situația de fapt era evidentă, iar contrariul ar fi fost să voteze cu un act fals, ceea ce era infracțiune. Instanța de apel trebuia să aibă în vedere și dictonul din dreptul roman din care rezultă că faptele negative nu puteau fi probate. Instanța a susținut în considerente că reclamantul nu a probat intenția de a merge la vot, însă acest argument este nefondat, nimeni nu poate cere să probezi un drept recunoscut prin Constituție. Neeliberarea cărții de identitate în termenul legal sau a unei cărți provizorii este o încălcare a drepturilor reclamantului, așa cum a menționat în memoriul de apel. Aceste argumente nu au fost analizate de instanța de apel și nici nu au fost prezentate argumente pentru care să fi fost înlăturate. A solicitat ca instanța de apel să aibă în vedere la analizarea motivelor de apel și consemnările din încheierea din 09.12.2021, aspect care nu a fost analizat. Deși instanța de apel a constatat că reclamantul a dovedit că este în continuare proprietarul imobilului din Borșa str. x, că actele depuse pentru emiterea cărții de identitate erau legale și temeinice și că decizia civilă nr. 5/A/2019 din dosarul x/2016 nu era definitivă, totuși, contrar acestor probe, a respins ca nefondat apelul, reținând că reclamantul nu a probat legătura de cauzalitate și prejudiciul. Cea de-a doua cerere de recurs, înregistrată la 18 august 2022 (conform ștampilei curții de apel), a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant a arătat că prin decizia civilă nr. 281/A/2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, s-a respins apelul, cu o motivare care nu există în raport de obiectul dedus judecății, fapt care atrage nulitatea hotărârii pronunțate, echivalând cu o nemotivare în fond și cu necercetare a fondului, o motivare contradictorie și străină de natura pricinii, cu neanalizarea și neadministrarea probelor utile solicitate, asupra cărora instanța nici nu s-a pronunțat, fapt ce echivalează cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și cu interpretarea și aplicarea greșită sau neaplicarea dispozițiilor legale de drept material incidente în cauză. Instanța de apel și cea de fond au conchis că în cauză nu este necesar și util încuviințarea probei testimoniale cu martorul F., astfel că nelegal a fost respinsă această probă. Mai mult, niciuna dintre instanțe nu a analizat prin prisma dispozițiilor legale aplicabile cauzei cererea reclamantului, nu au analizat în niciun fel conduita abuzivă a funcționarilor publici care sunt direct răspunzători pentru îndeplinirea defectuasă ori neîndeplinirea unei atribuții date lor potrivit funcției și fișei postului, limitându-se la o motivare fără silogism juridic și fără nici o legătură cu obiectul cauzei. Instanța de apel nu a aplicat și nu a analizat condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și art. 1357 C. civ., prin raportate la înscrisurile din dosar și fapta funcționarilor publici, care au abuzat în funcția lor. În cauză nu a prezentat importanță și nici relevanță juridică existența deciziei civile nr. 5/A/2019 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. x/2016, care a fost casată prin admiterea recursului, conform deciziei civile nr. 713/11.03.2020 pronunțată de Înalta Curte, astfel că motivarea instanței de apel, prin raportare la această decizie, este străină de natura pricinii, existența raportului de cauzalitate între fapta prejudiciabilă și prejudiciul cauzat neputând fi analizat prin aplicarea dispozițiilor art. 484 și art. 633 pct. 1 C. proc. civ., care au fost aplicate greșit de instanța de apel în argumentarea soluției de respingere a apelului. Art. 1349, art. 1357 și următoarele C. civ. nu au fost analizate și aplicate de instanța de apel, dar nici de cea de fond, decizia recurată fiind nelegală, pentru că nu a dat curs acestor dispoziții de drept material aplicabile. Refuzul pârâților de a elibera actul de identitate tipărit încă din 26.08.2019 și eliberarea acestuia doar în data de 08.01.2020 trebuie analizat prin prisma dispozițiilor art. 1349 și 1357 C. civ., lucru pe care instanța nu l-a făcut. Această faptă ilicită a cauzat reclamantului un prejudiciu, dovada existenței unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu fiind faptul că nu a putut să-și administreze drepturile și bunurile nepatrimoniale și patrimoniale, nu a putut călători în afară, nu a putut face operațiuni bancare, nu s-a putut legitima nicăieri, nu a putut vota, a fost un om fără identitate. Ori acesta situație i-a creat grave prejudicii morale, fiindu-i defăimată onoarea și calitatea sa de om, fiindu-i îngrădite ilegal anumite drepturi și libertăți cetățenești constituționale, garantate de CEDO și Constituția României. Acesta situație creată, i-au determinat o stare de decădere psihică și totodată o suferință fizică și psihică, care în mod cert trebuie reparată. Decizia recurată, dar și sentința fondului sunt total nelegale și pentru că s-a reținut că pentru a vota avea posibilitatea să solicite carte de identitate provizorie, fără a lua în considerare dispozițiile legale în ceea ce privește eliberarea cărții de identitate provizorii, neaplicabile reclamantului. Decizia este nelegală și pentru aceea că instanța de apel, cu necercetarea fondului și cu încălcarea regulilor de procedură care atrag nulitatea hotărârii, a dat eficiență dispozițiilor art. 58 - 60 din H.G. nr. 1375/2008, invocate de pârâți în apărare. Decizia recurată este nelegală și sub aspectul respingerii apelului în ceea ce privește obligarea sa la plata ajutorului public judiciar, făcând o aplicare greșită și dând o interpretare eronată și nelegală art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, acțiunea nefiind una abuzivă.

Apărările formulate în cauză: Intimații-pârâți Unitatea Administrativ Teritorială Borșa și B. au depus întâmpinări, comunicate, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-reclamant a depus răspunsuri la întâmpinări, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimații-pârâți.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (8 ianuarie 2020), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 6 aprilie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate prin cele două cereri de recurs și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse: O primă critică prezentată în cererea de recurs transmisă prin e-mail la 17 august 2022 face referire la faptul că instanța de apel nu a luat în considerare argumentele dezvoltate în notele de ședință depuse de reclamant în apel cu privire la fapta ilicită a pârâților, prejudiciul și legătura de cauzalitate. Critica este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 470 C. proc. civ., apelul se motivează prin cererea de apel, iar durata termenului de motivare coincide cu durata termenului de exercitare a căii de atac, fapt ce rezultă implicit din conținutul alin. (5) al articolului, care arată că, în cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge însă de la data comunicării hotărârii. În respectarea drepturilor procesuale ale tuturor părților din proces, legiuitorul a prevăzut, astfel cum anterior s-a evidențiat, faptul că motivele de apel se depun într-un anumit termen ce curge de la comunicarea hotărârii, indiferent dacă termenul de declarare a căii de atac curge de la pronunțare sau de la comunicare. De asemenea, art. 477 C. proc. civ. dă valoare normativă principiului tantum devolutum quantum apellatum, ce semnifică faptul că instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant. În cauză, din lecturarea cererii de apel (ce prezintă aspecte ce țin de situația de fapt și considerații personale cu privire la lipsa de profesionalism judecătorului care a soluționat cauza în primă instanță) rezultă cu claritate faptul că reclamantul A. nu a criticat considerentele reținute de tribunal cu privire la neîndeplinirea condițiilor privind existența faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în mod legal și cu respectarea regulilor de procedură, instanța de apel nu a luat în considerare argumentele dezvoltate în cuprinsul înscrisului denumit "note de ședință/răspuns la întâmpinare" înregistrat la dosar la data de 16 iunie 2022, după expirarea termenului de motivare a căii de atac. Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, obiectul și limitele acestuia fiind stabilite prin cererile și apărările părților (art. 9 alin. (2) C. proc. civ.), iar cererile trebuie să cuprindă, în mod necesar, sub sancțiunea nulității, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază (cu referire la cererea de apel relevante fiind dispozițiile art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) C. proc. civ.). Față de aceste dispoziții procedurale, cu a căror respectare poate avea loc o legală învestire a instanței, susținerea recurentului (prezentată în ambele cereri de recurs) conform căreia instanța de apel nu a analizat și aplicat dispozițiile art. 1349, art. 1357 și următoarele din C. civ., este una fără temei legal și cu nesocotirea rigorilor procedurale anterior menționate. Câtă vreme prin motivele de apel depuse în termenul prevăzut de lege reclamantul nu a formulat critici vizând aspectele legate de existența faptei ilicite imputate pârâților, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate, curtea de apel era limitată a analiza numai ceea ce s-a apelat, astfel încât susținerile recurentului-reclamant se dovedesc a fi nefondate. Se constată, totodată, că nici soluția dată petitului subsecvent, vizând atribuirea votului reclamantului, nu a făcut obiectul criticilor în apel, astfel încât susținerile prezentate în cererea de recurs transmisă prin e-mail la 17 august 2022, ce fac referire la faptul că reclamantul nu putea proba intenția de a merge la vot, apreciind că "situația de fapt că nu a votat era evidentă - contrariul ar fi fost să voteze cu un act fals", pe lângă faptul că ating chestiuni legate de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, sunt formulate omisso medio și excedează analizei în prezenta cale de atac, în lipsa unor critici pe fondul pretențiilor care să fi fost deduse judecății în apel, neputând forma obiect al examinării instanței de control judiciar. În ceea ce privește criticile din recurs, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția adoptată întrucât instanța de apel nu ar fi aplicat și analizat condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând o motivare în raport cu obiectul dedus judecății, se constată că acestea sunt nefondate. Dispozițiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătorești, care trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile și mijloacele lor de apărare au fost analizate. Motivarea hotărârii judecătorești în sensul prevăzut de lege nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părți în cadrul criticilor formulate, ci implică examinarea reală a problemelor esențiale ce au fost supuse analizei judiciare și redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunțarea soluției respective. În speță, se constată că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de textul de lege anterior menționat, întrucât instanța de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale și a arătat care sunt, în concret, considerentele pentru care a înțeles să respingă apelul. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, în contextul procesual creat prin criticile deduse judecății în apel, se constată că motivarea este una suficientă și necontradictorie. Curtea a validat raționamentul primei instanțe și, examinând criticile prezentate prin cererea de apel depusă în termenul prevăzut de lege, a concluzionat că "niciunul dintre considerentele decizorii ale tribunalului cu privire la neîndeplinirea condițiilor privind existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate nu au fost criticate de către apelant, care nici în apel nu a solicitat administrarea de probe sub acest aspect." A reținut, totodată, că "reclamantul nu a criticat considerentele tribunalului care au permis instanței concluzia inexistenței faptei ilicite imputate pârâților." Ca o ultimă critică inserată în cererea de recurs înregistrată la 18 august 2022, recurentul-reclamant a arătat că decizia recurată este nelegală sub aspectul respingerii apelului în ceea ce privește obligarea sa la plata ajutorului public judiciar, acțiunea nefiind abuzivă. Examinând hotărârea recurată prin prisma acestor susțineri, se constată că, astfel cum în mod legal a reținut instanța de apel, reclamantul nu a formulat critici în apel care să vizeze acest aspect. Cum considerentele tribunalului ce stabileau caracterul abuziv al acțiunii exercitate de reclamant nu au făcut obiect al criticilor de apel, Curtea a concluzionat că, în mod corect, în aplicarea dispozițiilor art. 19 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, reclamantul a fost obligat la plata sumei cu privire la care a beneficiat de ajutor public judiciar. Pentru considerentele expuse, se constată că prin modalitatea de redactare a cererilor de recurs și de formulare a criticilor, reclamantul nu a reușit să demonstreze nelegalitatea hotărârii instanței din apel. Reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererile de recurs, ca nefondate.