ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 283/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, la data de 19 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în calitate de primar al orașului Borșa, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în cuantum de 210.000 RON, reprezentând daune morale conform art. 253 alin. (4) din Noul C. civ., obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătorești, pe cheltuiala acestuia, conform art. 253 alin. (3) lit. a) din Noul C. civ., atât într-un ziar de circulație națională, cât și prin lecturarea la o televiziune națională.

Hotărârea Tribunalului Maramureș Prin sentința civilă nr. 672 din 23 iunie 2021, Tribunalul Maramureș a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a obligat pârâtul B. să achite reclamantului A. suma de 6.000 RON cu titlu de daune morale și să publice dispozitivul hotărârii într-un ziar de circulație națională. Au fost respinse celelalte pretenții.

Hotărârea Curții de Apel Cluj – secția I Civilă Prin decizia civilă nr. 235A din data de 31 mai 2022, Curtea de Apel Cluj – secția I Civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 672 din 23 iunie 2021 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în sensul că a obligat pârâtul să publice hotărârea într-un ziar de circulație națională, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a anulat ca tardiv formulat apelul declarat de pârâtul B. împotriva aceleași sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 235 A din data de 31 mai 2022 și a încheierii de ședință din data de 17 mai 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția I Civilă, pârâtul B. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. Acesta a solicitat casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, apreciind că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 17 mai 2022, recurentul -pârât arată că aceasta este nelegală sub două aspecte. În primul rând, în opinia sa, instanța a respins, în mod nelegal, cererea de amânare formulată în baza dispozițiilor art. 222 din C. proc. civ.. Apărătorul său ales a avut un temei justificat, care l-a împiedicat să-i asigure reprezentarea în ședința respectivă, întrucât soția sa a dat naștere celui de-al patrulea copil cu câteva zile înainte de termenul de judecată. Motivul de amânare nu este imputabil nici părții, nici avocatului, acesta din urmă neputând să-și abandoneze familia pentru a-și reprezenta clienții în instanță. Respingând cererea de amânare, instanța de apel a pus recurentul în imposibilitatea de a se apăra efectiv și eficient, astfel că a soluționat cauza cu încălcarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității, reglementate de art. 13 și 14 din C. proc. civ. În al doilea rând, arată că încheierea de ședință din data de 17 mai 2022 este nelegală și sub un alt aspect. Instanța de apel a admis excepția tardivității apelului declarat de recurentul - pârât și a anulat acest act de procedură, reținând că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la data de 25 ianuarie 2022 astfel încât ultima zi de depunere a cererii de apel era 25 februarie 2022, pe care nu a respectat-o. Cu privire la acest aspect, recurentul - pârât arată că cererea de apel a fost depusă în termen procedural, la data de 25 februarie 2022, printr-o firmă de curierat. Împrejurarea că dovada de trimitere nu se regăsește la dosarul cauzei, nu-i poate fi imputată. Un exemplar al tichetului de expediție trebuia să fie în dosarul Tribunalului Maramureș. În acest sens, înțelege să atașeze cererii de recurs o serie de înscrisuri din care rezultă că avocatul său a expediat cererea de apel, împreună cu mai multe acte, însumând 1851 pagini, cu societatea de curierat C., cu x. Predarea actelor către curier s-a făcut la data de 25 februarie 2022 ora 17:23 iar confirmarea de primire a fost semnată și ștampilată de Tribunalul Maramureș la data de 28 februarie 2022, fiind returnată destinatarului. Întrucât predarea cererii de apel către curier a avut loc în ziua de 25 februarie 2022, adică în ultima zi de depunere a căii de atac, în opinia sa, au fost respectate dispozițiile art. 183 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. De aceea, în opinia recurentului - pârât, soluția de anulare a cererii de apel ca tardiv formulat este nelegală, ceea ce justifică casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Soluția de casare trebuie să privească întreaga hotărâre a Curții de Apel Cluj, inclusiv soluția de admitere, în parte, a apelului reclamantului A.. În ceea ce privește decizia civilă nr. 235 din data de 31 mai 2022 a Curții de Apel Cluj, recurentul - pârât arată că aceasta este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, arată că afirmațiile analizate de instanțe nu vizează fizicul, ci caracterul reclamantului - intimat, om politic, primar al Orașului Borșa, care refuză să recunoască o hotărâre judecătorescă. Mai mult, ele reprezintă judecăți de valoare de interes public și nu sunt denigratoare, aspect confirmat de jurisprudența CEDO pe care a înțeles să o expună în detaliu. Recurentul - pârât arată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, reglementate de legiuitor în cuprinsul art. 1349 și 1357 din C. civ., întrucât această instituție presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, apărând ca o sancțiune de drept civil îndreptată împotriva celui care, nesocotind normele de conviețuire socială, a cauzat altuia un prejudiciu. În acest sens, detaliază fiecare cerință care rezultă din lege, aducând argumente de ordin doctrinar și jurisprudențial, insistând asupra împrejurării că aceste condiții nu se regăsesc în cauză. De asemenea, arată că a înțeles să critice activitatea reclamantului, în calitatea acestuia de primar, persoană publică, care ar trebui să aibă un anumit comportament, să ajute, să sprijine comunitatea iar nu să o prejudicieze. Limitele criticilor și ale comentariilor referitoare la persoanele publice sunt mai mari, iar acestea trebuie să manifeste un grad mai mare de toleranță față de informațiile care privesc activitatea lor publică și privată. Recurentul învederează că a fost nevoit să prezinte faptele, analizele și judecățile de valoare cu privire la aceste subiecte de interes public, pentru a informa comunitatea locală și proprietarii de păduri despre neregulile sesizate. A acordat un interviu, în care a relatat faptele pe care le-a apreciat ca fiind importante, întrucât, într-o societate democratică, publicul are dreptul de a fi informat, mai ales când e vorba de un funcționar public, un ales local, politician care acționează în calitatea sa publică. A acționat cu bună – credință, pentru a furniza comunității, informații exacte și fiabile, în conformitate cu etica jurnalismului. Este președintele D. și a făcut multe demersuri legale pentru obținerea unor drepturi de către asociația pe care o reprezintă, a inițiat zeci de acțiuni în instanță, procese penale și sute de alte demersuri. A fost, la rândul său, atras în procese penale, hărțuit dar și-a folosit, în mod constant, libertatea de exprimare care constituie una din condițiile primordiale ale progresului său și a dezvoltării fiecărei persoane. Arată că toate informațiile pe care le-a prezentat sunt judecăți de valoare, fapte veridice, cu o bază factuală suficientă, care au fost probate și care nu pot îmbrăca forma unei fapte ilicite care să atragă un prejudiciu. Pe parcursul unui număr foarte mare de pagini (pag 8 - 145), recurentul - pârât argumentează împrejurarea că susținerile sale se încadrează în limitele libertății de exprimare, corespund realității și sunt confirmate de mai multe hotărâri judecătorești penale și civile care au vizat modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea D. și punerea lor în executare. Argumentele de ordin faptic, prezentate în cererea de recurs, au fost completate cu citate ample din jurisprudența națională și europeană, care, în opinia recurentului, dovedesc că nu sunt îndeplinite cerințele legale pentru atragerea răspunderii sale civile delictuale. Pentru considerentele expuse pe larg, recurentul - pârât solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, pentru rejudecare.

Apărările formulate Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității căii de atac și a solicitat, în primul rând, anularea recursului ca nemotivat și, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul – pârât B. critică atât încheierea de ședință din data de 17 mai 2022 cât și decizia nr. 235A din data de 31 mai 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel Cluj, invocând incidența motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 17 mai 2022, apreciază că soluția pe care o cuprinde încalcă o serie de principii care guvernează procesul civil, respectiv principiul dreptului la apărare și principiul contradictorialității, dar și dispozițiile legale cu caracter procedural, respectiv dispozițiile art. 181 - 184 din C. proc. civ., care reglementează instituția termenelor procedurale. În acest sens, arată că instanța de apel a respins cererea de amânare formulată de apărătorul său ales care, din cauza unei situații familiale deosebite, a fost în imposibilitate obiectivă de a se prezenta la termenul de judecată, ceea ce a afectat dreptul său la apărare, dar și contradictorialitatea specifică procedurii civile. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că soluția instanței de apel este corectă întrucât dispozițiile art. 156 alin. (1) din C. proc. civ. nu sunt formulate în termenii imperativi ai unei obligații a instanței de a amâna cauza. Facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsa de apărare, atunci când apreciază că nu există motive temeinice sau o situație excepțională, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiție. În cauza pendinte, la termenul de judecată din data de 17 mai 2022, după ora fixată pentru soluționarea cauzei, a fost depusă, prin serviciul registratură, o cerere de amânare din partea avocatului pârâtului B., în care acesta a arătat că se află în imposibilitatea obiectivă de prezentare pentru a susține interesele clientului său. Față de data evenimentului familial invocat, care a avut loc cu mai mult de 7 zile anterior termenului de judecată și de lipsa substituirii, cererea de amânare a cauzei, pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului, a fost respinsă de către Curtea de Apel Cluj. Însă, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 156 alin. (2) din C. proc. civ., amânând pronunțarea două săptămâni. Prin urmare, pârâtului nu i-a fost încălcat dreptul la apărare, așa cum pretinde în cuprinsul cererii de recurs. Acest drept reglementat de dispozițiile art. 13 din C. proc. civ., deși garantat, nu este un drept absolut, ci trebuie exercitat cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, pentru a nu intra în conflict cu celelalte garanții procesuale. Or, instanța de apel, apreciind că amânarea cauzei nu se justifica, i-a dat posibilitatea apelantului – pârât să se apere, amânând pronunțarea pentru a formula concluzii scrise. Soluția la care s-a oprit instanța de apel, cu privire la cererea de amânare, nu încalcă nici principiul contradictorialității. Ceea ce legea impune, ca o garanție fundamentală a respectării acestui principiu, este numai citarea părților, iar nu și prezența obligatorie a acestora în fața instanței de judecată, personal sau prin reprezentant, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din C. proc. civ. Or, pentru termenul din data de 17 mai 2022, ambele părți au fost legal citate, au formulat cereri și au depus înscrisuri, conduita instanței îngăduind părților din proces să participe în mod activ și egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul desfășurării procesului. Lipsa apărătorului ales al pârâtului, caracterul nefondat al cererii sale de amânare și neasigurarea substituirii sale nu pot fi imputate instanței, nefiind împrejurări care să conducă la concluzia că a fost încălcat principiul contradictorialității. Prin urmare, aceste garanții procesuale au fost asigurate, neexistând niciun motiv de casare sub acest aspect. Recurentul – pârât susține că încheierea de ședință din data de 17 mai 2022 este nelegală și prin prisma soluției de admitere a excepției tardivității cererii de apel, care încalcă dispozițiile legale referitoare la termenele procedurale. Înalta Curte reține că modul de calcul al termenelor procedurale este reglementat de dispozițiile art. 181 din C. proc. civ. care prevede expres că, în situația în care termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul și nici ziua când acesta se împlinește. Art. 185 alin. (1) din același act normativ stipulează că, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Reiese, așadar, că dacă legea impune o anumită conduită procesuală care trebuie îndeplinită într-un anumit termen sub sancțiunea nulității sau a decăderii, actul de procedură trebuie să o respecte, altfel intervine sancțiunea prevăzută pentru încălcarea perioadei determinate de timp în care actul poate fi întocmit. Scopul legitim al instituirii, de către legiuitorul național, a unor norme imperative pentru promovarea căilor de atac este limitarea în timp a incertitudinii raporturilor juridice, astfel că, după expirarea acestuia, orice persoană de bună-credință să se poată prevala de hotărârea judecătorească definitivă, intrată în circuitul civil, care să beneficieze de un grad de securitate. Având în vedere că actele de procedură ale părților au un destinatar bine stabilit - instanța de judecată - reiese că, pentru a deveni o realitate juridică, voința părții, îmbrăcată într-un anumit act juridic, trebuie adusă la cunoștință instanței de judecată în fața căreia se poartă procesul. Raportând aceste elemente teoretice la cauza pendinte, Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 672 din data de 23 iunie 2021 a Tribunalului Maramureș a fost comunicată pârâtului la data de 25 ianuarie 2022, iar calea de atac a apelului a fost formulată la data de 28 februarie 2022, cererea fiind depusă direct la instanță, prin serviciul registratură. Termenul de 30 de zile, prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, s-a împlinit la data de 25 februarie 2022, zi de vineri, lucrătoare, astfel încât, în mod corect, instanța de apel a admis excepția tardivității apelului declarat de pârâtul B.. Recurentul – pârât susține că a depus cererea de apel și o serie de înscrisuri printr-un serviciu de curierat, care a preluat coletul la data de 25 februarie 2022, predându-l Tribunalului Maramureș la data de 28 februarie 2022. Înalta Curte reține, însă, că actele atașate cererii de recurs nu susțin afirmațiile recurentului, neexistând nicio dovadă în sensul transmiterii cererii de apel prin societatea de curierat. Nu a fost întocmit niciun inventar al conținutului coletului, înscrisurile depuse nefiind susceptibile a proba cele susținute prin cererea de recurs. De altfel, actele de care se prevalează recurentul sunt emise de doi curieri diferiți. Or, în lipsa altor dovezi cu privire la data depunerii cererii, instanța de apel în mod corect a aplicat prevederile de drept comun, potrivit cărora actul procedural primește dată certă prin înregistrarea sa la instanță, prin aplicarea ștampilei de intrare, conform dispozițiilor art. 199 din C. proc. civ. Atunci când, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că cererea de apel a fost formulată cu nerespectarea termenului legal, acesta nu va putea fi socotit a fi formulat în termen, obligația de a proba exercitarea în termen a actelor procedurale incumbând persoanelor interesate. Iar această soluție este în concordanță cu dispozițiile Deciziei nr. 1281/29.09.2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 847/29.11.2011, în care Curtea Constituțională a României a statuat că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiție, liberul acces la justiție presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește și este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești. Prin urmare, Înalta Curte constată că, întrucât recurentul nu a făcut dovada declarării apelului la data de 25 februarie 2022, așa cum susține în cererea de recurs, în mod corect, instanța de apel a admis excepția tardivității căii de atac, cu consecința anulării acesteia ca fiind tardivă. În consecință, nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care să afecteze încheierea din data de 17 mai 2022 a Curții de Apel Cluj. În ceea ce privește decizia civilă nr. 235 din data de 31 mai 2022 a Curții de Apel Cluj, recurentul - pârât arată că aceasta este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, arată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 și 1357 din C. civ., întrucât această instituție presupune un raport juridic obligațional care izvorăște dintr-o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii. Or, afirmațiile sale sunt făcute cu bună – credință, pentru a furniza comunității, informații exacte și fiabile în conformitate cu etica jurnalismului. Cu privire la acest motiv de casare, se impun a fi analizate două aspecte. În primul rând, calea de atac a recursului se poate exercita doar cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate, instanța de recurs urmând a verifica conformitatea hotărârii supuse controlului judiciar cu regulile de drept aplicabile. În cauză, pornind de la motivul de casare invocat de recurent, respectiv cel reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte trebuie să analizeze cum a dezlegat instanța de apel problema de drept material cu care a fost investită. Prin decizia recurată, apelul declarat de apelantul - pârât B. a fost anulat ca tardiv, aspectele de fond din cuprinsul acestuia, nefiind analizate prin raportare la această soluție procedurală. În consecință, Curtea de Apel Cluj a verificat temeinicia sentinței Tribunalului Maramureș doar în limitele investirii sale de către apelantul - reclamant A., care nu a adus în discuție decât cuantificarea daunelor morale stabilite cu titlu de reparare a prejudiciului și celelalte măsuri dispuse în vederea reparării acestuia. Aspectele dezlegate de către instanța de apel nu au fost supuse recursului, recurentul – pârât formulând critici doar cu privire la cerințele legale care atrag răspunderea civilă delictuală. Prin urmare, aceste împrejurări, expuse pe larg în cererea de recurs, nefiind supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, sunt invocate omisso medio, și nu pot face obiect al analizei instanței de control judiciar. În al doilea rând, potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (1) din C. proc. civ., apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanta de apel fiind ținută de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum. Așadar, efectul devolutiv al apelului nu vizează toate problemele de fapt și de drept deduse judecății, ci numai pe cele care sunt criticate, expres, de către apelant, cu respectarea principiului disponibilității. Astfel, efectul devolutiv al apelului poate fi limitat de către apelant, în acest sens fiind dispozițiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "Instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată". Prin urmare, în cazul în care hotărârea a fost atacată doar parțial, partea din hotărâre, care nu a fost supusă apelului, dobândește autoritate de lucru judecat, motiv pentru care instanța de control judiciar nu mai poate modifica împrejurările asupra cărora s-a statuat deja. Dincolo de aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că, în cauză, față de soluția de anulare a apelului declarat de pârâtul B. ca tardiv, aspectele legate de încălcarea drepturilor subiective ale reclamantului A. se bucură de autoritate de lucru judecat. Tribunalul Maramureș a constatat că sancționarea pârâtului, în temeiul răspunderii civile delictuale se justifică, întrucât nu poate fi acceptat ca o dispută judiciară să degenereze într-o lezare a demnității și onoarei uneia dintre părțile litigante. Astfel, instanța de fond a reținut că există o faptă ilicită a pârâtului, săvârșită cu vinovăție, există prejudiciul rezultat printr-o legătură de cauzalitate directă din săvârșirea faptei, astfel că răspunderea civilă delictuală poate fi antrenată. Aceste chestiuni litigioase au făcut obiectul apelului anulat ca tardiv, astfel încât nu au fost reanalizate de către instanța de apel, dezlegarea dată asupra lor fiind definitivă. În acest sens, Înalta Curte constată că nu există dispoziții de drept material care să fi fost interpretate sau aplicate eronat de către instanța de apel și care să atragă incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.