ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 541/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a IV-a civilă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C A. S.R.L. obligarea acesteia la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat prin neachitarea remunerației echitabile și TVA-ul aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial, a fonogramelor de comerț și a reproducerilor acestora prin intermediul postului de radio deținut, începând cu luna octombrie 2011 până în prezent, precum și pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online, plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerației, calculate de la data scadenței până la data achitării efective a remunerațiilor, plata penalităților de întârziere aferente remunerațiilor neachitate la termen, calculate pe zi de întârziere de la data scadenței până la data plății efective a remunerațiilor datorate, predarea listelor complete de fonograme de comerț, fonograme publicate în scop comercial și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu luna octombrie 2011 și până în prezent, conform modelelor de playlist reglementate de metodologia în vigoare, și a rapoartelor lunare cuprinzând numărul total al fonogramelor de comerț comunicate public prin serviciul online și a numărului total de comunicări publice (ascultări)/lună începând cu 1.10.2011 obținerea licențelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin intermediul postului radio a fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea fonogramelor prin comunicarea publică a acestora prin intermediul serviciului online precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează informațiile necesare pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, UPFR a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remunerațiilor legal datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din lege și art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 133/2012. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 130 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 105 lit. f), art. 1065, art. 139 și pe orice dispoziții legale din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, și pe dispozițiile Metodologiilor publicate în M. Of. prin Deciziile ORDA nr. 216/2011 și nr. 232/2011, raportate la dispozițiile art. 1349 și art. 1531-1535 Noul C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă: Prin sentința civilă nr. 2466 din 04 decembrie 2018, Tribunalul București, sectia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania în contradictoriu cu pârâta S.C A. S.R.L.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 20.852,47 RON remunerație actualizată datorată pentru perioada 1.10.2011 - 31.12.2015, 28.968,43 RON penalități de întârziere calculate până la data de 26.03.2018, precum și în continuare la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere până la plata efectivă a debitului, 7538,49 RON remunerație actualizată pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerț prin intermediul serviciilor online, pentru perioada 1.10.2011- 30.09.2017, 13.316 RON penalități de întârziere calculate până la data de 26.03.2018, precum și în continuare la plata penalităților de 0,1% zi întârziere până la plata efectivă a debitului; a obligat pârâta să predea reclamantei playlisturile cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 1.10.2011 și până în prezent, pentru postul de radio local deținut, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în vigoare și a rapoartelor lunare cuprinzând numărul total al fonogramelor de comerț comunicate public prin serviciul online și a numărului total de comunicări publice (ascultări)/lună începând cu 1.10.2011 necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de reclamantă; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4100 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu avocat, onorariu expert.

Deciziile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în apel: Prin decizia civilă nr. 1419A din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2466 din 04 decembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Prin decizia civilă nr. 1511A din 03 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis cererea de completare formulată de intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), în contradictoriu cu apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.; a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 1419A/28.10.2020, pronunțate în dosarul nr. x/2016 cu următoarea dispoziție: obligă apelanta S.C. A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1419A din 28 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia, anularea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că nu există nici o probă la dosar care să dovedească că în perioada 2011-2015 B. a funcționat, iar suma de aproape 120.000 RON la care a fost obligată față de Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania este enormă, deși suma de plată era în jur de 17.000 RON. A precizat, totodată, că motivarea instanței de apel referitoare la licențe nu are nicio legătură cu nicio fonogramă, întrucât în perioada respectivă nu a emis, judecata având loc pe bază de prezumții și nu pe dovezi. Cererea de recurs nu este întemeiată în drept.

Apărările formulate în cauză La data de 21 decembrie 2022, în termen legal, intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociația pentru Drepturi Conexe a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nul, iar în subsidiar, ca neîntemeiat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea excepției nulității recursului, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. c) și lit. d) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., a arătat că, în speță, criticile formulate nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, câtă vreme nu vizează hotărârea judecătorească atacată, ci doar susținerile părții cu privire la situația de fapt ce au fost făcute în fața instanțelor de fond și de apel. Mai mult, cererea de recurs reprezintă o reiterare a argumentelor din întâmpinarea la cererea de chemare în judecată și din cererea de apel și a nemulțumirilor generice cu privire la soluția adoptată de instanță.

Răspunsul la întâmpinare La data de 13 ianuarie 2023, în termen legal, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat solicitarea privind anularea hotărârii atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, arătând că, prin sentința civilă nr. 2466 din 04 decembrie 2018, a fost obligată să predea reclamantei playlisturile cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 0l octombrie 2011, necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de aceasta, însă pe perioada respectivă nu exista niciun playlist, întrucât a avut loc un transfer de licențe și postul de radio "Accent" a intrat în funcțiune în anul 2015, astfel că sumele au fost acordate în mod eronat de către instanță pe baza unor regulamente ale C.N.A.-ului care în acea perioadă nu s-au respectat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nul recursul, pentru considerentele ce succed: Recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege, desființarea unei hotărâri date fără drept de apel, în apel sau a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Tot cu nulitatea sancționează și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cazul în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt motive de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În speță, se constată că recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că la dosar nu au existat probe care să dovedească că postul de B. a emis în perioada dedusă judecății. De asemenea, a susținut că suma la care a fost obligată la plată este foarte mare față de suma inițial datorată, precum și că judecata a avut loc pe bază de prezumții, iar nu pe dovezi. Prin cererea de recurs recurenta-pârâtă nu a indicat nici un motiv de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Or, recursul nu se poate limita la simple susțineri referitoare la situația de fapt derulată în fața instanțelor de fond, cum este cazul în speță, întrucât, pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta trebuie să facă referire la un viciu de legalitate a încheierii recurate, să indice greșelile anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile legale anterior menționate. Simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță, precum și indicarea probelor pe care se bazează. Numai așa instanța de recurs poate să facă o verificare de ansamblu a hotărârii atacate, chiar dacă numai în ce privește nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 C. proc. civ. Așadar, criticile trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă nu îndeplinesc condiția prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului. Față de cele anterior expuse, în baza art. 493 alin. (5) rap. la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1419A din 28 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.