Decizia nr. 1763/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 martie 2016 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la: I) plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului cauzat prin neachitarea remunerației echitabile și TVA-ul aferent, datorate producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin intermediul postului TV local deținut, începând cu 1 octombrie 2011 - până în prezent. A estimat că suma datorată de pârâtă pentru această perioadă este de 17.959,24 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză; II) plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflației a remunerației, calculate de la data scadenței până la data achitării efective a remunerațiilor; III) plata penalităților de întârziere aferente remunerațiilor neachitate la termen, calculate pe zi de întârziere de la data scadenței până la data plății efective a remunerațiilor datorate; IV) predarea listelor complete de fonograme publicate în scop comercial, fonograme de comerț și reproduceri ale acestora radiodifuzate începând cu data de 1 octombrie 2011 și până în prezent, pentru posturile locale de televiziune deținute, conform modelelor de playlist reglementate de metodologiile în vigoare, necesare în vederea repartiției remunerațiilor colectate de reclamantă; V) obținerea licențelor neexclusive pentru radiodifuzarea prin intermediul postului TV a fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora și pentru utilizarea fonogramelor prin comunicarea publică a acestora prin intermediul serviciului online; VI) plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, în situația în care pârâta nu procedează la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată și completată, a solicitat obligarea părții adverse la plata triplului remunerațiilor legal datorate, conform art. 139 alin. (2) lit. b) din lege și art. 13 din Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 133/2012. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a arătat că înțelege să își restrângă pretențiile la perioada 1 ianuarie 2013 - prezent, renunțând la pretențiile formulate pentru perioada 1 octombrie 2011 - 31 decembrie 2012. La judecata cererii subsidiare privind plata triplului sumelor datorate reclamanta a renunțat, potrivit concluziilor scrise depuse în fața primei instanțe.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București: Prin Sentința civilă nr. 1329 din data de 6 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 17.797,40 RON - remunerații aferente perioadei 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2016 + 186,70 RON - despăgubiri rezultând din devalorizarea monedei potrivit indicelui de inflație + 12.596,80 RON - penalități calculate până la data de 1 martie 2017 și la plata în continuare a penalităților până la achitarea debitului principal, precum și la predarea listelor cuprinzând fonogramele de comerț difuzate începând cu data de 1 ianuarie 2013 până în prezent. A respins în rest cererea ca neîntemeiată (capătul V) și a obligat pârâta la plata sumei de 3.100 de RON - cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel: Prin Decizia civilă nr. 1457 din data de 21 noiembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței civile nr. 1329 din data de 6 octombrie 2017 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România și a obligat apelanta la 1.800 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Calea de atac declarată în cauză: Împotriva acestei din urmă decizii, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, cale de atac care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 februarie 2019, sub același număr de dosar.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul raportului reținându-se că intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului. Raportorul și-a exprimat opinia în sensul că, în speță, criticile formulate de recurenta-pârâtă nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (2) din același cod. Totodată, s-a arătat că susținerile formulate prin cererea de recurs nu vizează raționamentul instanței de apel care a dus la dezlegarea dată prin decizia recurată. În conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicată părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele nr. x și 45 din dosar. În termen legal, recurenta-pârâtă a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză, susținând că recursul este admisibil în principiu. Recurenta-pârâtă, în esență, a arătat că instanța de apel nu s-a raportat la aspectele pe care le-a invocat prin întâmpinarea formulată la fond, ci a făcut în mod exclusiv analiza susținerilor din acțiunea reclamantei și, totodată, a apreciat în mod eronat că a existat o modificare a Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 261/2015 care vizează o dată viitoare. A mai susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că a invocat în apel, încă o dată, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și excepția inadmisibilității acțiunii acesteia, cât în realitate nu a invocat aceste excepții. Intimata-reclamantă nu a formulat punct de vedere la raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen la data de 15 octombrie 2019, fără citarea părților, în vederea pronunțării asupra admisibilității în principiu a recursului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Prioritar, Înalta Curte constată că, prin punctul de vedere depus la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, recurenta-pârâtă a adus și critici noi deciziei recurate, care nu au fost susținute prin cererea de recurs inițială, însă, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., acestea nu pot fi avute în vedere ca motive de recurs, întrucât au fost depuse la data de 8 iulie 2019, în afara termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 28 ianuarie 2019. Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși s-a susținut incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, recurenta-pârâtă nedezvoltând critici care să arate în ce mod instanța de apel a încălcat normele de procedură a căror nerespectare este de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii pronunțate și nici care sunt normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate greșit de către curtea de apel. Astfel, Înalta Curte reține că susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora, din probele pe care le-a depus la dosar, rezultă cu certitudine că nu trebuie plătită remunerație pentru difuzarea temelor muzicale pe care le-a folosit pentru ID-urile de publicitate, care au fost achiziționate de la o societate din Australia, contra cost, nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci vizează aspecte ce țin de aprecierea probelor, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs. De asemenea, excedează controlului de legalitate ce se exercită în calea de atac a recursului aspectele arătate de către recurenta-pârâtă cu privire la existența a mai multor organisme de gestiune colectivă, care acționează în paralel pe o piață concurențială, la grila sa de programe, precum și la împrejurarea că raportează difuzarea filmelor la B., chestiuni ce vizează situația de fapt a speței și care nu susțin nelegalitatea hotărârii atacate. În ceea ce privește aprecierea recurentei-pârâte potrivit căreia sintagma "fonograme de comerț" a fost reținută în mod greșit în ceea ce o privește, întrucât nu încasează niciun fel de sume pentru programele puse la dispoziția operatorilor de cablu, Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate atrage incidența vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care partea nu a formulat critici concrete prin care să fi invocat eventuala interpretare greșită a unor dispoziții legale care a determinat o astfel de constatare din partea instanței de apel. Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectele dezvoltate de recurenta-pârâtă în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor și situația de fapt a speței, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. În plus, în speță, instanța de apel, în raport de criticile aduse de apelanta-pârâtă, a respins apelul declarat de aceasta, apreciind că sunt nefondate susținerile formulate cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției extinctive, precum și cele referitoare la metodologia aplicabilă prin raportare la modificările aduse Legii nr. 8/1996 prin Legea nr. 261/2015. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța de apel a constat că menționarea în considerente a procentului de 01,1% pe zi constituie o eroare materială, ce poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 442 C. proc. civ. Astfel, raportat la considerentele hotărârii recurate și la aspectele invocate în susținerea cererii de recurs, Înalta Curte reține că niciuna dintre criticile aduse de recurenta-pârâtă soluției date de către instanța de apel nu vizează raționamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se grefează pe considerentele deciziei recurate, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul.