ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 257/2019

Deliberând, în condițiile art. 395 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1188A din data de 20 decembrie 201, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de pârâta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 132 din 02 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR.

A fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 18.908 RON remunerație fără TVA și penalități de 0,1% calculate până la 12 decembrie 2016 inclusiv.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a respins cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 03 mai 2016, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - UPFR a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata remunerației echitabile și a TVA-ului aferent, pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora prin intermediul postului de televiziune "B.", între 01 octombrie 2011 și data efectuării raportului de expertiză.

Reclamanta a precizat ulterior cuantumul obiectului cererii dedusă judecății, față de faptul că din probatoriu a rezultat că pârâta nu a avut venituri obținute din activitatea de televiziune, solicitând remunerația minimă de 250 euro, astfel că pretențiile deduse judecății sunt de 22.689 RON, cu TVA inclus, reprezentând remunerație minimă pentru fonogramele difuzate de către postul de B. în perioada trim. III 2012 - trim. III 2016, precum și penalități de întârziere aferente acestei perioade, în cuantum de 17.625 RON.

Prin Sentința civilă nr. 132 din 02 februarie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea și a obligat pârâta la plata sumei de 22.689 RON, cu TVA inclus, reprezentând remunerație minimă pentru fonogramele difuzate de către postul de B. în perioada trim. III 2012 - trim. III 2016 și a penalităților de întârziere aferente acestei perioade, de 17.625 RON, precum și să pună la dispoziția reclamantului lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe pe aceeași perioadă și să încheie autorizație/licență neexclusivă cu reclamanta pentru radiodifuzarea fonogramelor.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., susținute pe următoarele motive:

Instanța de fond nu a examinat apărările pe care le-a formulat, considerațiile fiind făcute în termeni generali asupra situației de fapt și a dezlegării în drept a cauzei, iar în lipsa unei motivări nu se putea verifica modul în care s-a procedat la interpretarea probelor în raport de temeiurile de drept și dovedirea cererii prin administrarea probelor.

Instanța de apel a mai reținut că nu contează dacă au difuzat sau nu fonograme și că datorează remunerația numai pe simplul motiv că au calitate de emițător de programe TV, conform licenței CNA din data de 20 octombrie 2008 valabilă până la 28 octombrie 2017 și că în condițiile în care s-a solicitat remunerația minimă sunt nerelevante probatorii privind stabilirea ponderii efective a fonogramelor în programele difuzate, remunerația minimă fiind datorată și în ipoteza în care nu ar fi fost difuzate fonograme de comerț și nici nu s-ar fi obținut venituri din aceasta.

Instanța de apel se depărtează de la principiul probării pretențiilor cu motivarea că neefectuarea unei expertize de specialitate în dovedirea acestora este determinată de faptul că remunerațiile datorate sunt stabilite de lege și de metodologiile aplicate, care îi sunt opozabile, și face și o aplicare greșită a legii, respectiv a deciziilor ORDA și a metodologiilor, întrucât acestea prevăd obligația plății de remunerații numai în condițiile în care se difuzează fonograme, nu și atunci când nu are loc o astfel de difuzare, ci numai de producții proprii.

Recurenta a susținut și a încercat să dovedească, blocată fiind însă de instanță, că nu au difuzat astfel de fonograme, depunând însă licența de emisie, din care rezultă că era pentru programe proprii, neavând un post de televiziune comercial, precum și procesul-verbal de constatare din data de 25 aprilie 2013 încheiat de CNA, anexat cererii de recurs.

Cauza nu se putea soluționa fără administrarea de probe pertinente prin care s-ar fi dovedit condițiile cerute de angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și întinderea acestuia, precum și raportul de cauzalitate între fapta și prejudiciu.

Creanța solicitată nu are caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibile, aceasta fiind numai apreciată de intimată, fără să fie administrată o probă care să o susțină și dovedească. Deși în dispozitivul hotărârii instanței de fond se face vorbire de existența unei expertize judiciare administrate în cadrul dosarului, nu a fost administrată o astfel de probă, care să susțină concluzia instanței.

Hotărârea încalcă dreptul la un proces echitabil, iar motivele sunt contradictorii și străine de pricină.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, în limitele și în considerarea argumentelor ce succed, în temeiul cărora se impune soluția trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Curtea a constatat că apelul formulat de pârâtă este fondat, numai în considerarea motivului de ordine publică ridicat din oficiu, decizia nefiind recurată sub acest aspect de către reclamantă.

Criticile de apel vizând nemotivarea sentinței primei instanțe și neîntrunirea elementelor răspunderii civile delictuale și ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe (Legea nr. 8/1996), în temeiul cărora a fost formulată și admisă acțiunea, au fost apreciate a fi nefondate.

S-a considerat astfel că sentința este motivată în fapt și în drept, din raționamentul expus rezultând înlăturarea apărărilor pârâtei, fie și implicit, tehnică de redactare care nu poate fi socotită contrară prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. decât cu prețul unui formalism excesiv.

Cum se susține prin cererea de recurs, recurenta pârâtă a reclamat lipsa calității de utilizator de fonograme, cu consecințe asupra obligației impuse în sarcina sa, apărare asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat, iar motivarea respingerii unei apărări esențiale în judecarea cauzei nu poate fi considerată în niciun caz implicită - aspect de natură a încălca dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 21 alin. (3) Constituție și art. 6 parag. 1 Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenție), atrăgând incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauzele împotriva României (începând cu Cauza Albina, Hotărârea din 28 aprilie 2005), s-a subliniat că obligația pe care o impune art. 6 parag. 1 din Convenție instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, însă este necesar să se examineze în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

Or, în condițiile în care, în calitate de organism de gestiune colectivă, intimata reclamă protecția dreptului reglementat de art. 105 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul producătorului de înregistrări sonore (fonograme) referitor la autorizarea radiodifuzării fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial, era necesar, cu prioritate, să se stabilească în cauză dacă recurenta pârâtă săvârșește fapta ilicită care îi este imputată.

Aceeași cerință este impusă și de metodologiile aplicate în cauză de către prima instanță și confirmate de instanța de apel.

Astfel, în Decizia nr. 104/2005 pentru publicarea Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora de către organisme de radiodifuziune și de televiziune, prin gestiune colectivă obligatorie se arată în art. 1 că " Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune și de televiziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme", în vreme ce în Decizia nr. 133/2012 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii arbitrale nr. 8 din data de 9 iulie 2012, având ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerț sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, art. 1, că "Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerț ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de televiziune au obligația să plătească o remunerație unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiștilor interpreți sau executanți și producătorilor de fonograme." (sn)

Asupra acestei chestiuni s-a pronunțat instanța de apel, reținând, cu referire minimă la calitatea de emițător de programe TV conform licenței CNA și contrar dispozițiilor sus-menționate, că remunerația minimă se datorează chiar și în ipoteza în care nu ar fi radiodifuzate fonograme de comerț, cu consecințe asupra întregii acțiuni, iar cu efect imediat, constatarea unei creanțe certe (ca decurgând din lege și din metodologie), lichidă (ca determinată potrivit unor calcule aflate în concordanță cu prevederile metodologiei, calcule care au fost contestate doar generic și nu concret, concludent, de natură să permită decelarea unor erori în cuprinsul lor) și exigibilă.

Numai după clarificarea și confirmarea acestei cerințe, bazate pe un probatoriu adecvat, se pot cerceta celelalte elemente ale cadrului juridic al cauzei - motiv pentru care criticile aferente nu vor face obiect de analiză al prezentei instanțe, urmând a fi avute în vedere la rejudecare.

Prin urmare, cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 (neregăsindu-se elemente care să se circumscrie dispozițiilor pct. 6 raportat la decizia cenzurată) și a art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul și să caseze decizia de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 1188A din data de 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT