ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2013, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat obligarea pârâtei SC A. SRL la repararea prejudiciului cauzat acesteia, constând în remunerația unică echitabilă, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până în prezent, precum și a TVA-ului aferent, actualizată cu rata inflației, a penalităților de întârziere aferente, iar în subsidiar a daunelor materiale, la predarea play-listurilor, obținerea licenței neexclusive, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 16128 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, care, prin Sentința nr. 1456 din 3 decembrie 2015, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 251.462,59 RON (TVA inclus), remunerație unică echitabilă reprezentând drepturi conexe patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme pentru utilizarea prin radiodifuzare a fonogramelor de comerț, a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora aferente perioadei 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2014, actualizată cu indicele de inflație la nivelul lunii august 2015, compusă din suma de 41.333,16 RON, pentru postul de radio național deținut și 210.129,43 RON pentru cele 11 posturi de radio locale. A obligat pârâta la plata sumei de 223.464,85 RON, penalități de întârziere aferente debitului sus-menționat, calculate până la data de 30 septembrie 2015, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere de la această dată și până la momentul plății efective. Totodată, a obligat pârâta la predarea play-listurilor cuprinzând fonogramele radiodifuzate începând cu data de 1 ianuarie 2012 și până în prezent, la obținerea licenței neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerț și a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.450 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta SC A. SRL, soluționat în sensul admiterii acestuia, prin Decizia nr. 845A din 9 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care s-a dispus schimbarea în parte a sentinței civile atacate în sensul că a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată precizată și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 41.333,16 RON (TVA inclus), remunerație unică echitabilă actualizată cu rata inflației la nivelul lunii august 2015, și a sumei de 36.414,97 RON penalități de întârziere aferente calculate până la data de 30 septembrie 2015, la care se vor adăuga penalitățile de întârziere de la această dată și până la momentul plății efective. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței, privind predarea play-listurilor, obținerea licenței neexclusive pentru radiodifuzarea fonogramelor și cheltuieli de judecată. S-a luat act de susținerea apelantei privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Prin Decizia nr. 254 din 12 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România împotriva Deciziei nr. 845A din 9 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a casat decizia și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași curte de apel.

Împotriva acestei decizii, la data de 2 mai 2019, SC A. SRL a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2019, invocând incidența dispozițiilor art. 503 și următoarele C. proc. civ.

În motivarea contestației, intimata susține că din considerentele deciziei de casare lipsește analiza apărărilor pe care le-a formulat în fața instanței de recurs, contrar prevederilor art. 425 și art. 499 C. proc. civ., cu mențiunea că prin raportul de admisibilitate în principiu a recursului s-a constatat incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., și nu a motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., reținut eronat în lipsa unor încălcări a normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

Totodată, contestatoarea susține că maniera de redactare a considerentelor instanței de recurs denotă fie o nesiguranță în expunerea limitelor casării, fie o dovadă a neanalizării apărărilor pe care le-a formulat, în acest sens și trimiterile din considerente la sintagma «post de radio local», în condițiile în care dispozițiile legale incidente, pe care le dezvoltă pe larg, nu prevăd o astfel de titulatură.

Contestatoarea critică hotărârea din recurs și pentru omisiunea pronunțării asupra excepției lipsei de interes în promovarea recursului, în raport de tranzacția din 21 februarie 2017, tranzacție pe care, dimpotrivă, ar fi trebuit să o valideze.

Intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat, prin întâmpinarea formulată în cauză, respingerea contestației în anulare, ca inadmisibilă, arătând că cea mai mare parte a criticilor contestatoarei reprezintă apărări de fond, niciuna dintre acestea neputând fi înscrise în vreunul dintre cazurile limitative prevăzute de către legiuitor pentru admisibilitatea unei contestații în anulare. În subsidiar, apreciază criticile contestatoarei ca fiind nefondate.

Analizând prioritar contestația în anulare sub aspectul admisibilității acesteia, în considerarea dispozițiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, care sunt de strictă interpretare. Pe această cale nu pot fi puse în discuție probleme de fond ori săvârșirea unor greșeli de judecată, oricare ar fi natura lor.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestația în anulare de drept comun poate fi exercitată numai în situația în care partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata.

Contestația în anulare specială, reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ. poate fi introdusă în patru cazuri distincte: atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Argumentele redate de către contestatoare nu pot fi încadrate în cazurile de contestație în anulare de drept comun sau specială, reglementate exhaustiv de art. 503 C. proc. civ., care trebuie să vizeze hotărârea judecătorească atacată.

Astfel, în ceea ce privește criticile contestatoarei referitoare la pretinsa neconcordanța dintre considerentele și dispozitivul Deciziei nr. 254 din 12 februarie 2019, precum și la nepronunțarea pe excepția lipsei de interes, acestea reprezintă chestiuni ce pot fi analizate doar în calea prevăzută de dispozițiile art. 442 - 444 C. proc. civ. ce reglementează instituția îndreptării, lămuririi și completării hotărârii.

Cât privește susținerile potrivit cărora instanța de recurs nu ar fi avut în vedere apărările formulate de intimată și probatoriul administrat în acea fază procesuală, precum și reținerea greșită în speță a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care nu ar fi fost invocată o nerespectare a unor norme de procedură care să poată atrage nulitatea absolută sau relativă a actelor procedurale efectuate în cauză, acestea reprezintă, în fapt, apărări de fond, critici împotriva soluției pronunțate în recurs.

Calea contestației în anulare nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispozițiile legale, motiv pentru care Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 254 din 12 februarie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Cererea formulată de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat urmează a fi admisă, în parte, în temeiul art. 451 alin. (2) C. proc. civ., cu consecința obligării contestatoarei SC A. SRL la plata către intimată a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse, în raport de complexitatea și circumstanțele cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL împotriva Deciziei nr. 254 din data de 12 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatoarea SC A. SRL la plata către intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL