Decizia nr. 533/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1950/2018 a Tribunalului București

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 11 iulie 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin primar general și Primăria sector 5 București, să se constate că a uzucapat terenul în suprafață de 1.431,20 mp din str. x, sector 5 București, așa cum rezultă din Planul de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, teren delimitat în punctele 18-19-20-21-22-23-24-25-26-27-28-29-30-31-32-33-34, împrejmuit cu gard de beton, prin uzucapiunea de lungă durată de 30 de ani, prin folosirea continuă, sub nume de proprietate netulburată, publică și utilă, precum și obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și liniștită posesie a terenului, cu cheltuieli de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 1846-1862, art. 1886-1889, art. 1890 și art. 1895 din vechiul C. civ. Prin cererea din 15 ianuarie 2008, reclamanta a solicitat extinderea cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român prin Ministerul Finanțelor.

Sentința pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă Prin sentința nr. 1950 din data de 19 octombrie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul București, prin primar general și Primăria sectorului 5 București; a respins acțiunea în contradictoriu cu acești pârâți, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie La data de 11 decembrie 2019, B. a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea apelantei-reclamante S.C. A. S.R.L., iar prin încheierea din 05 noiembrie 2020, instanța de apel a admis, în principiu, cererea. Prin decizia nr. 468/A din data de 18 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinței; a respins cererea de intervenție accesorie în interesul apelantei-reclamante formulată de B., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă Împotriva deciziei nr. 468/A din data de 18 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. și intervenientul B.. Prin decizia nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a anulat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 468/A din 18 martie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a respins, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul B. împotriva aceleiași decizii.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022 pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă au formulat contestații în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L. și intervenientul B.. Contestatorii au arătat că instanța a respins recursul omițând să cerceteze unele dintre motivele de casare invocate în termen, iar prin această omisiune este lezat dreptul părții la apărare și la exercitarea unui recurs efectiv și nu se îndeplinește menirea instanței de casație de a examina conformitatea dezlegărilor de drept cu legea, creându-se astfel o jurisprudență derutantă în interpretarea unor instituții juridice frecvent uzitate. S-a susținut că instanța a respins recursul formulat de intervenient în baza art. 67 alin. (4) C. proc. civ., fără a mai cerceta motivele de casare invocate prin cererea (instrumentum) intervenientului accesoriu. Dar, deși motivele de recurs formulat de intervenientul accesoriu se regăseau într-o cerere separată, acestea făceau corp comun cu recursul (negotium iuris) în integralitatea lui. Ca atare, prin necercetarea tuturor motivelor de recurs apare necesitatea căii de retractare pentru motivul prevăzut în art. 503 alin. (2) punctul 3 C. proc. civ. De asemenea, s-a susținut că respingerea cererii și motivelor de recurs ale intervenientului accesoriu fără cercetarea acestora nu se încadrează în ipotezele art. 67 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, s-a arătat că singurul scop al intervenției accesorii este sprijinirea apărării părții pentru care se intervine (în speță, reclamanta). Demersul intervenientului accesoriu nu este, în esență, de sine stătător, ci se înscrie în sistemul apărării părții pentru care intervine, face parte din acesta, întregește exercitarea drepturilor fundamentale de liber acces la justiție, la un proces echitabil, la apărare. Nu în ultimul rând contribuie la contradictorialitatea dezbaterilor, iar prin aceasta la calitatea actului de justiție. Per a contrario, neluarea în seamă a intervenției accesorii admise în principiu, ignorarea de plano a argumentației acesteia știrbește exercițiul drepturilor procesuale ale părții principale, diminuând posibilitatea soluționării corecte a pricinii. Acest ultim aspect este în speță cât se poate de relevant, pentru că soluția instanței de recurs repetă nelegalitatea soluției date în apel, pe care raportul de filtru o remarcase deja. Adică s-a ajuns la paradoxul că raportul apreciază că un motiv de casare merită analizat, dar completul de judecată nu-l analizează. S-a mai învederat că sunt cauze de nulitate prevăzute de art. 67 alin. (4) C. proc. civ. netimbrarea, timbrarea insuficientă, tardivitatea, iar nu și ipotezele în care, ca în speță, partea sprijinită face recurs în termen, timbrează, motivează și insistă. Prin urmare, constatarea cauzei de nulitate înscrisă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ. nu se poate face decât după ce au fost "filtrate" toate motivele de recurs, atât ale părții sprijinite cât și ale intervenientului care sprijină. În caz contrar, parcursul procedural prevăzut de lege este curmat prematur. Contestatorii au mai apreciat că interpretarea exclusiv literală a art. 67 alin. (4) C. proc. civ. contravine principiului disponibilității, dreptului la un proces echitabil, principiului legalității, principiului contradictorialității. Astfel, completul de filtru nu trebuia să se limiteze la interpretarea exclusiv literală a art. 67 alin. (4) C. proc. civ., ci să o completeze cu principiile dreptului, așa cum impun dispozițiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ. De asemenea, conform principiului contradictorialității, se impunea citarea și ascultarea părților, în folosul unei dezlegări de drept conform logicii și prinicipiilor dreptului. S-a mai învederat că noțiunea de recurs are un înțeles dublu, față de prevederile art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.: instrumentum, respectiv negotium iuris. Instanțele de orice grad sunt chemate să se pronunțe asupra cererilor prin care au fost învestite. Acestea sunt actele care urmează a fi admise, respinse ori anulate, nu calea de atac în sine. Cererea este un act juridic. Conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dispozitivul hotărârilor judecătorești trebuie să cuprindă (pe lângă alte elemente obligatorii) "soluția dată tuturor cererilor deduse judecății". Ori, în speță, e limpede că dispozitivul hotărârii nr. 2425/07.12.2022 nu cuprinde soluția dată cererii de recurs a intervenientului accesoriu, ci direct soluția dată recursului ca operațiune juridică. Este consecința situației că respectiva cerere de recurs nici n-a fost cercetată soluționându-se numai cererea de recurs a părții sprijinite și făcându-se apoi o aplicare prematură a art. 67 alin. (4) C. proc. civ. Prin urmare, neluarea în seamă a cuprinsului cererii de intervenție a lăsat acest act procedural de învestire fără o soluție propriu-zisă, anihilând aplicarea legii (art. 1 alin. (1) C. proc. civ.), respectiv a tuturor normelor de drept invocate. S-a mai apreciat că procesul deliberării în astfel de situații trebuie să aibă în vedere mai întâi toate cererile și motivele cuprinse în cererile ce vizează apărarea unică, integrată a unei părți, dându-se eficiență, dacă e cazul, motivelor de recurs ale intervenientului accesoriu, rostul acestora fiind tocmai întregirea apărării părții sprijinite, în orice fază a procesului. Numai dacă se constată că motivele intervenientului nu aduc nicio contribuție la completarea motivelor de casare ale părții sprijinite, survine momentul declarării recursului (instrumentum) intervenientului ca neavenit. Dacă, dimpotrivă, motivele de casare invocate de intervenient completează apărarea părții sprijinite, ele fac parte din motivarea unitară a recursului (ca negotium iuris) și sunt supuse analizei. Respingerea prematură a motivelor expuse de intervenient (în completarea celor expuse personal de partea sprijinită), fără cercetarea acestora echivalează cu o antepronunțare asupra admisibilității acelor motive complementare. Totodată, s-a învederat că legea procedurală nu reglementează ipoteza ca partea sprijinită și intervenientul în favoarea ei să poată formula o cerere comună, dar nici nu o interzice. Ca atare, pentru a exprima deplinul consens al recurentei-reclamante și al recurentului-intervenient în susținerea apărării integrate, în accesarea acelorași căi de atac, în invocarea tuturor argumentelor de susținere a recursului, respectiv contestației în anulare ca operațiune juridică, partea sprijinită și partea intervenientă au depus prezenta cerere de contestație în anulare prin același înscris. Totuși, pentru eventualitatea că acest mod de redactare-prezentare va fi considerat neavenit, s-a solicitat a se considera cererea comună ca fiind a reclamantului, intervenientul depunând și înscris separat. În concluzie, contestatorii au solicitat admiterea contestațiilor în anulare și, în temeiul dispozițiilor art. 508 alin. (3) teza a V-a C. proc. civ. anularea deciziei nr. 2425/07.12.2022, urmând a se fixa termen pentru citarea părților și dezbaterea recursului în integralitatea acestuia, cu dezlegarea tuturor motivelor de recurs formulate.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Municipiul București prin Primarul General, Primăria Sectorului 5 București și Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu au formulat întâmpinări. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând contestațiile în anulare sub aspectul admisibilității acestora, în considerarea dispozițiilor art. 503 coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Reținând dispozițiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", Înalta Curte va analiza, cu prioritate, admisibilitatea prezentei căi de atac prin prisma normelor legale în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, care, potrivit mențiunilor din Sistemul ECRIS, este 11 iulie 2017, fiind un proces început sub imperiul noului C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 310/2018. Principiul legalității căii de atac, consacrat de dispozițiile art. 457 C. proc. civ., stabilește că legea este cea care recunoaște sau nu dreptul la exercitarea unei căi de atac. Exprimarea din alin. (1) al articolului anterior menționat este foarte clară, în sensul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Ca atare, controlul judiciar al hotărârii judecătorești este condiționat, potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României și ale art. 457 alin. (1) C. proc. civ., de exercitarea căii de atac în condițiile legii. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care părțile sau procurorul solicită instanței care a pronunțat hotărârea atacată ca, în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să pronunțe o nouă hotărâre în urma unei noi judecăți. Contestația în anulare presupune o nouă judecată într-un proces în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă, în ipoteza în care s-au încălcat norme de procedură care au generat în mod vădit nerespectarea unor principii fundamentale ale procesului civil, precum cel al dreptului la apărare sau cel al contradictorialității. În conformitate cu dispozițiile art. 503 C. proc. civ., contestația în anulare poate fi exercitată împotriva oricăror hotărâri judecătorești definitive (contestația în anulare de drept comun (obișnuită) – art. 503 alin. (1) C. proc. civ.), ori poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs și a celor pronunțate de instanțele de apel, atunci când acestea din urmă sunt date fără drept de recurs (contestația în anulare specială – art. 503 alin. (2) C. proc. civ.). Cu toate acestea, există situații în care legiuitorul a prevăzut expres fie că nu se poate exercita contestație în anulare împotriva unor hotărâri judecătorești, fie că nu se poate exercita nicio cale de atac, nici împotriva unor hotărâri și nici a unor măsuri dispuse de instanță. O atare situație este cea prevăzută de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în care legiuitorul a stabilit ca deciziile pronunțate în condițiile reglementate de acest text să nu fie supuse niciunei căi de atac. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă nici unei căi de atac(...)". În cauza pendinte, prin decizia civilă nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, a fost anulat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 468/A din 18 martie 2021 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fost respins, ca neavenit, recursul declarat de intervenientul B., împotriva aceleiași decizii. Recursul declarat de reclamantă a fost anulat, pe motiv că au fost invocate în mod formal motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., instanța neputând identifica critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în textele legale invocate. În ceea ce privește recursul declarat de intervenient, acesta a fost respins ca neavenit, având în vedere soluția dată recursului declarat de partea pentru care a intervenit, respectiv constatarea nulității acestuia, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 67 alin. (4) C. proc. civ. Decizia anterior amintită, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a contestației în anulare, a fost pronunțată în complet de filtru, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ., astfel că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară. Din interpretarea textului procedural mai sus menționat reiese că, în completul de filtru, se analizează aspecte care vizează legalitatea declarării recursului, îndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 C. proc. civ., încadrarea motivelor în cazurile de casare reglementate de art. 488 din același act normativ, precum și respectarea termenului de declarare a căii de atac. Astfel, procedura examinării admisibilității recursului în completul de filtru vizează aspecte pur formale, care nu presupun analiza motivelor de recurs invocate de parte. În consecință, Înalta Curte, reținând că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 503 C. proc. civ., decizia atacată cu contestație în anulare nefiind supusă niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, în temeiul art. 457 alin. (1) C. proc. civ. corob. cu art. 493 alin. (5) și art. 503 din același act normativ, va respinge contestațiile în anulare formulate de contestatoarea-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de contestatorul-intervenient B., împotriva deciziei civile nr. 2425 din data de 07 decembrie 2022, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibile.