ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 421/2023
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 421/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 2 martie 2023
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 4 aprilie 2022 petentul A. a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON stabilită pentru soluționarea cererii de revizuire ce formează obiectul dosarului nr. x/2022
Prin încheierea pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 30 mai 2022, în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 august 2022.
Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt definitive hotărârile care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
În conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și în termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Prin încheierea pronunțată în ședința din camera de consiliu din data de 30 mai 2022, în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de reexaminare formulată de petentul A., ca neîntemeiată, în dispozitiv fiind indicată și mențiunea potrivit căreia încheierea este dată fără cale de atac.
În cauza de față, petentul A. supune căii extraordinare de atac a recursului o încheiere prin care a fost soluționată cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, hotărâre care, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, este definitivă, dispozițiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 consacrând expres caracterul definitiv al încheierii prin care se soluționează cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Drept urmare, cum în speță calea de atac a recursului este exercitată împotriva unei decizii definitive, prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă.
Înalta Curte reține că revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă și de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condițiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanțelor judecătorești și de soluționare a cererilor deduse judecății, implicit și a căilor de atac. Totodată, Înalta Curte reține că mențiunea din dispozitivul încheierii recurate, fără cale de atac, nu este de natură a induce părții reprezentarea eronată cu privire la existența unei căi legale.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 30 mai 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.