ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 410/2023

Ședința publică din data de 2 martie 2023

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația în anulare, înregistrată pe rolul instanței la 03.05.2022, sub nr. x/2022, contestatorii A. și B. au solicitat anularea deciziei civile nr. 509 din 16 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, învocând dispozițiile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 1 C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare au fost evocate următoarele aspecte:

Precizează că la termenul de judecată din 6.10.2021 completul de judecată nu a fost legal constituit, întrucât din completul de judecată a făcut parte doamna judecător C. care era incompatribilă, deoarece a făcut parte din completul care a pronunțat decizia nr. 80/2021 a ICCJ care a casat decizia nr. 271/A/19.03.2018 a Curții de Apel București.

Contestatorul A. arată că, pentru termenul din 23.02.2022, a formulat cerere de amânare a judecații, motivat de împrejurarea că se afla în misiune, potrivit ordinului de serviciu depus la dosar, ceea ce demonstra imposibilitatea prezentării sale la termenul de judecată respectiv.

Cu toate acestea, la termenul din 23.02.2022, instanța a pus în discuția intimatului, fară prezența sa și a intervenientului, admisibilitatea cererii de intervenție formulată de B., cu toate că avocatul intimatului-recurent a insistat ca cererea de intervenție să fie discutată în prezenta părților.

Pe cale de consecință, invocă nelegala sa citare pentru termenul de judecată la care s-a discutat admisibilitatea cererii de intervenție și a numitei B., întrucât instanța avea obligația legală să acorde un termen și să procedeze la citarea sa și a intervenientului, pentru a pune în discuție admisibilitatea cererii intervenientului.

Apreciază că sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare obișnuită, deoarece completul C3 nu a citat intervenientul accesoriu, nu a citat părțile și nu a acordat un nou termen de judecata așa cum prevede C. proc. civ. (art. 63 și art. 64 și următ. din C. proc. civ.) pentru a pune în discuție admisibilitatea cererii de intervenție, nu a amînat cauza și nu a acordat termen de judecata, aspecte care demonstrau temeinicia cererii sale de amânare.

La termenul de judecată din 06.10.2021, completul de judecată C3 deși nu era legal constituită, a intrat pe fondul cauzei și a procedat la comunicarea cererii de intervenție părtilor litigante.

La termenul din 23.02.2022, deși cererea sa a fost comunicată intimatului, instanța nu a procedat la citarea sa, încalcând prevederile art. 64 pct. 2 C. proc. civ., în conformitate cu care "după ascultarea intervenientului și a părților, instanța se va pronunța asupra admisibilității în principiu a intervenției, printr-o încheiere motivată."

Consideră că instanța avea obligația să procedeze la citarea sa, pentru a pune în discuția părților admisibilitatea cererii sale de intervenție.

Fiind încălcate dispozițiile art. 63 și 64 C. proc. civ., precum și unul dintre principiile de baza ale dreptului, acela al contradictorialitătii, solicită, în temeiul art. 503 alin. (1) și (2) pct. 1 C. proc. civ., admiterea contestației în anulare, anularea deciziei nr. 509/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiției, pronunțată în dosarul nr. x/2016,.

Contestatorii au solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces, potrivit art. 453 C. proc. civ.

Intimatul D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondată, a contestației în anulare formulată de contestatorul A. și, ca inadmisibilă, contestația formulata de B..

A arătata că, în cazul contestatorului A., acesta a fost legal citat pentru termenul din 23.02.2022, dar nu s-a prezenta la termen, instanța apreciind că motivul neprezentării a fost insuficient motivat pentru acordarea unui nou termen de judecată.

Referitor la motivul contestației în anulare care se referă la nelegala constituire a completului de judecată din data de 06.10.2021, care a procedat la comunicarea cererii de intervenție, susține că motivul nu poate fi primit deoarece hotărârea din recurs, pe care o atacă contestatorul, a fost pronunțată în 23.02.2022 de un complet de judecată legal constituit.

În privința susținerii privind obligația instanței de a cita intervenientul, intimatul arată că intervenientul nu este parte în dosar, obligația citării acestuia intervenind doar după admiterea în principiu a cererii de intervenție. Așadar, la termenul la care se pune în discuție admisibilitatea cererii de intervenție intervenientul poate fi prezent să își susțină cererea, dar nu poate fi citat, deoarece nu poate fi îndeplinit niciun act de procedură față de intervenient înainte de admiterea în principiu a intervenției.

În ceea ce privește contestația în anulare formulată de B., susține că o atare cale de atac poate fi promovată doar de părțile din dosar, respectiv de părțile la care se refera decizia atacată. Intervenientul poate formula cale de atac împotriva încheierii de respingere în principiu a cererii sale, nicidecum nu poate formula o cale de atac împotriva hotărârii pe fond care privește reclamantul si pârâtul.

Nu există obligația instanței de a cita intervenientul anterior punerii în discuție a cererii sale de intervenție, deoarece intervenientul nu este parte decât după admiterea în principiu a cererii sale, sens în care apreciază, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de B..

La termenul din 09 februarie 2023, contestatorul A. a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului intimatului, excepție pe care instanța o apreciază a fi neîntemeiată, întrucât la dosar a fost depusă împuternicirea avocațială, în condițiile prevăzute de art. 85 alin. (3) C. proc. civ. și ale Statutului profesiei de avocat, care face dovada calității de reprezentant convențional al avocatului intimatului D..

În conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (3) C. proc. civ., împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică sau persoană juridică dată unui avocat se dovedește prin înscrisul emis în condițiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului profesiei de avocat. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, împuternicirea avocațială, emisă în baza contractului de asistență juridică, este înscrisul care probează în fața instanței de judecată puterile pe care clientul le-a conferit avocatului și, totodată, reprezintă dovada calității de reprezentant la care face trimitere norma de procedură prevăzută la art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, împuternicirea avocațială aflată la dosar de avocat probează mandatul dat de partea intimată pentru actele procedurale îndeplinite, ceea ce denotă că excepția învocată de contestatotul A., în condițiile art. 80 alin. (2) C. proc. civ., se vădește a fi nefondată.

Analizând aspectele deduse judecății, Înalta Curte constată că acestea nu pot fundamenta contestația în anulare promovată, având în vedere următoarele considerente:

Susținând incidența dispozițiilor art. 503 alin. (1) și (2), pct. 1 C. proc. civ., care deschid calea contestatiei în anulare împotriva hotărârilor definitive atunci când partea nu a fost legal citată și nici nu a fost prezentă la termenul când a avut loc judecata, precum și atunci când hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, contestatorul A. invocă, în realitate, aspecte străine de conținutul și sensul prevederilor legale evocate.

Ceea ce sancționează norma legală înscisă în art. 503 alin. (1) C. proc. civ. este realizarea unei judecăți cu încălcarea obligației imperațive vizând citarea părților, întrucât conform art. 153 alin. (1) C. proc. civ. "instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel".

Or, în cauză, contestatorul A. a fost legal citat pentru termenul de judecată din 06.10.2021, când a fost prezent la dezbaterile ce au avut loc la termenul respectiv. În acest context, contestatorul a primit, conform art. 229 alin. (1) C. proc. civ., termen în cunoștință pentru următorul termen de judecată ce a fost acordat la 23.02.2022, când a avut loc judecata recursului, finalizată prin decizia nr. 509/16 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Aspectul invocat de contestator referitor la motivul justificativ al neprezentării sale la termenul din 23.02.2022, care ar fi impus necesitatea acordării unui nou termen de judecată, nu se subsumează dispozițiilor referitoare la citare (pentru a fi sancționate ca atare), ci ține de modalitatea în care instanța de recurs a procedat la examinarea cererii recurentului A. de amânare a judecării recursului, justificat de împrejurarea că, la acea dată, se află la Judecătoria Constanța, unde avea un alt dosar. Faptul că cererea de amânare formulată de recurentul-contestator a fost respinsă, cu posibilitatea de a depune concluzii scrise, urmare a amânării pronunțării, în conformitate cu art. 222 C. proc. civ., nu are semnificația unei neregularități procedurale privind citarea contestatorului-recurent care să poată fi invocată în cadrul contestației în anulare fundamentată pe motivul înscris în art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Motivul contestației în anulare referitor la nelegala citare a părților nu poate fi extins asupra altor aspecte legate de desfășurarea judecății realizate în recurs, atât timp cât contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac, de retractare, admisibilă numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Nici susținerea contestatorului A. referitoare la încălcarea obligației legale privind citarea intervenientei B. nu poate atrage incidența dispozițiilor art. 503 alin. (1) și (2), pct. 1 C. proc. civ.

Neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea, este sancționată, potrivit art. 178 alin. (2) C. proc. civ., cu nulitatea relativă, care poate fi invocată, inclusiv în cadrul contestației în anulare, numai de partea vizată de neîndeplinirea actului procedural, interesată a o invoca.

Așadar, introducerea unei contestații în anulare trebuie să fie justificată în persoana contestatorului care, doar el, se poate prevala de neregularitățile procedurale, neavând posibilitatea procesuală să formuleze contestație în anulare pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare a altor părți din proces sau pentru a proteja alte persoane care ar putea lua parte la judecată, în contra cărora s-ar pretinde producerea acelor neregularități.

Susținerea contestatorului potrivit căreia la termenul de judecată din 06.10.2021 completul de judecată care a procedat la comunicarea cererii de intervenție nu era legal constituit este, de asemenea, străină motivului prevăzut de art. 503 alin. (2), pct. 1 C. proc. civ.

Norma legală sus menționată vizează situația în care hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței (s.n. atât compunerea, cât și constituirea acesteia) și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a respins-o ori a omis să se pronunțe asupra ei.

Așadar, cazul contestației speciale se referă la încălcarea normelor de competentă absolută sau a normelor referitoare la alcătuirea instanței care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere prin intermediul căii de retractare exercitate. Or, contestatorul face referire la nelegala constituire a completului de judecată, care a procedat la comunicarea cererii de intervenție la termenul de judecată din 06.10.2021 și nu la completul care a pronunțat decizia nr. 509/2022, în dosarul nr. x/2016, ce constituie obiect al contestației în anulare de față.

Prin urmare, argumentele contestatorului nu vizează "alcătuirea instanței" care a pronunțat hotărârea atacată cu contestație în anulare, ci compunerea completului de judecată de la un termen precedent, aspect nesubsumabil motivului reglementat de art. 503 alin. (2), pct. 1 C. proc. civ.

Constatând lipsa de fundament a criticilor formulate de contestator prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare formulată de A..

Referitor la contestația în anulare formulată de contestatoarea B. împotriva deciziei nr. 509/16 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, se inpune a semnala relevanța dispozițiilor înscrise în art. 64 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018 întrucât forma modificată a textului normativ va fi incidentă, potrivit art. 24-25 C. proc. civ., numai în cauzele în care cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legeii nr. 310/2018. Prin urmare, sub aspectul aplicării legii în timp, este irelevant momentul la care a fost formulată cererea de intervenție voluntară, întrucât legea aplicabilă procesului, inclusiv cererilor incidente ori căilor ordinare și extraordinare de atac, va fi cea care era în vigoare la momentul formulării cererii introductive de instanță.

Astfel, art. 64 alin. (4) C. proc. civ. (în forma în vigoare de dinaintea modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018) prevedea că: "Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în primă instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel".

Potrivit textului legal anterior menționat, legiuitorul a înțeles să reglementeze o normă de excepție în materia căilor de atac exercitate împotriva încheierilor prin care a fost respinsă cererea de intervenție, stabilind că împotriva încheierilor de respingere, pronunțate în primă instanță, calea de atac este numai apelul, respectiv numai recursul, în situația în care încheierea a fost pronunțată în apel. Așadar, norma legală sus enunțată reflectă voința legiuitorului de a stabili ca încheierea prin care a fost respinsă cererea de intervenție, atunci când a fost pronunțată în recurs, să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinară sau extraordinară, ceea ce conduce la concluzia că aceste hotărâri nu sunt susceptibile a fi atacate nici cu contestație în anulare.

Legalitatea căilor de atac presupune, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Cum legiuitorul a optat ca aceste încheieri pronunțate în recurs, de respingere a cererii de intervenție, să nu fie supuse niciunei căi de atac, rezultă că aceste hotărâri nu pot fi atacate cu nicio cale de atac, ceea ce denotă că nici calea contestației în anulare nu poate fi exercitată de către titularul cererii de intervenție, context în care nicio altă analiză a criticilor formulate de către contestatoarea B., ce au fost deduse judecății prin intermediul acestei căi de retractare, nu mai este posibilă.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 509/16 martie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant convențional a avocatului intimatului D., invocată de contestatorul A..

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 509 din 16 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 martie 2023.