ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.10.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2023

HOTĂRÂRE
17.10.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1626/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 17 octombrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov – secția civilă în dosarul nr. x/2021 a fost admisă în parte cererea formulată de revizuenta A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de constituționalitate invocată, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., art. 416 din C. proc. civ., art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, excepție invocată de către revizuenta A., în contradictoriu cu intimații B. S.R.L. și C., în dosarul nr. x/2021.

Instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 197 teza a II - a din C. proc. civ. având în vedere că, la termenul de judecată anterior, partea a formulat aceeași cerere de sesizare a Curții Constituționale iar instanța a încuviințat-o și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 197 teza a II-a din C. proc. civ.

Instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. (4) din C. proc. civ. având în vedere că acesta vizează etapa de regularizare a cererii în primă instanță, raportat la faza procesuală în care se află prezenta cauză.

Instanța a admis cererea de amânare formulată de terțul D., pentru a se comunica intimaților cererea de intervenție accesorie formulată în cauză; i s-a pus în vedere terțului D. ca, în situația în care înțelege să formuleze și cerere de intervenție principală, să o depună la dosar pentru a se proceda la comunicarea acesteia; judecarea cauzei a fost amânată la data de 05 aprilie 2022, ora 10:00.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs revizuenta A., cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Cererea de recurs a fost înregistrată la data de 30 martie 2022, sub nr. x/2021/a4, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, fiind repartizată completului de judecată nr. 9.

Prin încheierea de ședință din data de 21 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata cererii de recurs în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reținând că, deși legal citate, părțile nu s-au prezentat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin cererea formulată la data de 20 decembrie 2022, recurenta a solicitat repunerea pe rol a cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 07 martie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de petenta A., a menținut suspendarea judecății dispusă prin încheierea de ședință din 21 iunie 2022 și a amânat cauza la 17 octombrie 2023 pentru când părțile au fost citate în vederea discutării excepției perimării.

La termenul din 17 octombrie 2023, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția perimării recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ.: "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni", iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Astfel, perimarea operează dacă timp de 6 luni nu s-a săvârșit în cauză niciun act de procedură în vederea judecării ei. De asemenea, este necesar ca această situație să fie determinată de lipsa de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.

Perimarea se întrerupe, în conformitate cu prevederile art. 417 din C. proc. civ., prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Fiind un termen procedural stabilit pe luni, termenul de perimare se calculează potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., conform cărora acesta se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, iar dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlinește în ultima zi a acestei luni.

În speță, prin încheierea de ședință din data de 21 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a suspendat judecata cererii de recurs în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., reținând că, deși legal citate, părțile nu s-au prezentat la strigarea pricinii și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Așadar, termenul de perimare de 6 luni prevăzut de lege a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, nefiind întrerupt sau suspendat. În acest sens, este de observat că, deși recurenta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, aceasta a fost respinsă întrucât nu a fost însoțită de o solicitare de judecare a cauzei în lipsă, situație în care nu s-a putut reține formularea cererii cu intenția de a continua judecata cauzei. În consecință, această cerere nu a întrerupt cursul perimării, nefiind un act de procedură făcut în vederea judecării procesului, astfel că termenul de perimare s-a împlinit la 21 decembrie 2022

În situația expusă, se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege, de la momentul suspendării (21 iunie 2022) și până la data repunerii pe rol a cauzei în vederea analizării excepției de perimare trecând mai mult de 6 luni, timp în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru continuarea judecății (cererea de repunere pe rol a cauzei din 20 decembrie 2021, fiind respinsă, astfel cum s-a arătat mai sus, nu are această valență procesuală) și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, astfel încât judecata cererii de recurs formulate de recurenta A. s-a perimat.

Constată perimat recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva încheierii de ședință din 8 martie 2022 a Curții de Apel Brașov – secția civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatele S.C. B. S.R.L. și C..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2476/2022
Ședința publică din data de 13 decembrie 2022 Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 8 februarie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis în parte cererea formulată de
ÎCCJ 2022-04-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2022
Ședința publică din data de 14 aprilie 2022 Asupra cererii de recurs, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Hotărârea atacată: Prin încheierea din 8 februarie 2022, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis în parte cererea
ÎCCJ 2024-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 517/2024
onalitate a dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., art. 503 alin. (2)-(3) din C. proc. civ., art. 258 alin. (1) din C. civ., art. 71 alin. (1)-(2) din C. civ., art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și art. 519 din C. proc. civ. î
ÎCCJ 2022-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 327/2022
Ședința publică din data de 10 februarie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea din 11 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu mi
ÎCCJ 2022-01-17
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 2/2022
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din data de 19 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost r
Sursă