ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 377/2023

Obiectul cauzei Prin cererea formulată în fața Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2018, la termenul de judecată din 12 octombrie 2022, recurentul-reclamant A. a solicitat suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă. Cererea de suspendare a fost formulată în fața Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca instanță de recurs învestită cu soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2523A din 15 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C., în cauza având ca obiect revendicare imobiliară.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București Prin încheierea de ședință din 03 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea reclamantului privind suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamantul A.. Recurentul a arătat că încheierea nu este motivată, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În acest sens, recurentul arată că, într-o cerere de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., principala problemă juridică o reprezintă oportunitatea suspendării, prin prisma interdependenței dintre obiectul prezentului dosar și cel al dosarului nr. x/2021, până la soluționarea căruia recurentul a solicitat, motivat, suspendarea. Arată că intimații-pârâți au fost de acord cu această cerere. Încheierea atacată nu cuprinde niciun considerent pe acest aspect, motivarea instanței fiind legată de "stadiul prezentei pricini (recurs) și de vechimea ei (dosar început în urmă cu 4 ani)", aprecierea instanței fiind aceea că cel din urmă dosar, cu nr. x/2021, ar avea previzibilă o durată încă relativ mare de soluționare, chiar dacă o hotărâre a fost pronunțată în fond, aspect care nu a fost pus în discuția părților. Mai degrabă, motivarea Curții ar fi potrivită unei soluții pe o contestație de tergiversare a procesului, sub aspectul celerității soluționării cauzei, cu care instanța nu a fost învestită. Prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele încheierii de respingere a cererii de suspendare, instanța nu a arătat motivarea pentru care cele două procese nu ar fi interdependente. Implicit, Curtea nu a analizat motivul pentru care hotărârea Judecătoriei Buftea, pronunțată în dosarul nr. x/2021, nu ar avea influență în prezentul dosar, ce are ca obiect revendicare, prin comparație de titluri, deși beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie. Susține și că titlul de proprietate al intimaților-pârâți a fost constatat ca fiind nul absolut. Motive distincte de recurs au fost formulate pe aspectul nelegalității titlului pârâților și nelegalei aprecieri, pe acest aspect, al instanței de apel. În concret, Tribunalul Ilfov a considerat că susținerile reclamantului asupra nulității titlului pârâților nu ar putea fi reținute, având în vedere că o hotărâre de anulare a titlului nu a intervenit. Față de această motivare, cu atât mai mult este oportună suspendarea recursului, cât timp o hotărâre de constatare a nulității titlului pârâților a fost pronunțată și beneficiază de autoritate de lucru judecat provizorie. A mai arătat recurentul că încheierea de respingere a cererii de suspendare a fost dată cu greșita aplicare a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), în sensul că instanța, în mod greșit, nu a făcut aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. la situația dedusă judecății. Recurentul învederează că problema nulității titlului pârâților a fost invocată și în dosarul de față în etapa procesuală a apelului, însă Tribunalul Ilfov a respins, ca neîntemeiat, apelul pe acest aspect, arătând că nu poate lua în considerare susținerile reclamantului atât timp cât o instanță nu a anulat titlul pârâților. Ulterior acestei decizii, a fost introdusă acțiunea la Judecătoria Buftea, care a dispus, pe cale principală, constatarea nulității absolute a tranzacției judiciare încheiate de B. și C. cu D., consfințite prin sentința civilă nr. 1876 din 05 mai 1997, pronunțată de Judecătoria Buftea. Această situație juridică, odată ce va fi definitiv soluționată, va avea o influență hotărâtoare în soluționarea recursului cu care a fost învestită Curtea de Apel București. Prin recursul ce face obiectul soluționării de către Curtea de Apel București s-a solicitat să se verifice legalitatea aplicării, de către Tribunalul Ilfov, a dispozițiilor legale care guvernează o acțiune în revendicare, prin comparație de titluri, în raport cu interpretarea dată titlului reclamantului, inclusiv prin decizia irevocabilă din dosarul nr. x/2003, astfel: 1) cu privire la imobilul-teren (integral) situat în Bd. x, asupra căruia recurentul-reclamant este unicul proprietar. Acest aspect a fost dovedit prin extrasul de carte funciară și titlul reclamantului, fiind recunoscut prin decizia irevocabilă din dosarul nr. x/2003, care arată că autorului reclamantului i-a fost restituit în natură imobilul-teren, în integralitate, fără construcții, sens în care decizia irevocabilă face trimitere la art. 1 al dispoziției nr. 478/2001, art. 1 fiind definitiv prin necontestare; 2) cu privire la imobilul-construcție (fără teren), din titlul intimaților, care este situat pe terenul reclamantului, s-a invocat că este deținut de aceștia în temeiul unei tranzacții nule absolut. Asupra nulității titlului pârâților s-a pronunțat pe cale principală, în primă instanță, Judecătoria Buftea. Indiferent de caracterizarea dată titlului reclamantului, acesta deține cel puțin un drept tabular anterior, un drept mai caracterizat decât titlul nul absolut al pârâților. Cu referire la imobilul-construcție, recurentul a precizat că nu este vorba de imobilul din titlul de proprietate al lui D. - contractul nr. x/1996, în legătură cu care s-a pronunțat decizia irevocabilă din dosarul nr. x/2003, ci este vorba de faptul că pârâții Midvighi nu sunt subdobânditorii cu titlu particular ai drepturilor decurgând din contractul încheiat de D.. Cu toate acestea, pârâții și-au notat în cartea funciară dreptul de proprietate decurgând din contractul lui D.. În mod nelegal instanța de apel nu a reținut că E. nu pot opune contractul de vânzare-cumpărare nr. x/1996. În prezent, prin soluționarea dosarului nr. x/2021, situația juridică s-a schimbat, Judecătoria Buftea anulând tranzacția privind drepturile intimaților decurgând din contractul lui D.. Curtea de Apel București nu putea eluda analiza legalității hotărârii pronunțate de către Tribunalul Ilfov, prin raportare la limitele titlului pârâților, stabilite prin sentința civilă nr. 8520/2022, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2021, respectiv limitele titlului reclamantului, așa cum sunt prezentate anterior, deduse expres comparației de titluri în dosarul de recurs în care s-a solicitat suspendarea. Procedând la respingerea cererii de suspendare, Curtea de Apel București a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat provizoriu decurgând din sentința civilă nr. 8520/2022, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2021. În plus, Curtea de Apel București nu a ținut cont că judecata recursului depinde de hotărârea definitivă ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2021, cu privire la existența/inexistența dreptului de proprietate al pârâților. Față de toate aceste argumente, aspectul celerității soluționării cauzei invocat, din oficiu, de către Curtea de Apel București, cu ocazia respingerii suspendării, nu exclude obligativitatea aceleiași instanțe de recurs, ca ultimă instanță, de a face o corectă aplicare a normelor de drept material. Prin caracterul lor, de norme care guvernează fondul pricinii, acestea prevalează aspectelor procedurale legate de celeritate. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin rezoluție, completul de filtru a fixat termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părți, la data de 01 martie 2023. În data de 31 ianuarie 2023 recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a arătat că acesta este admisibil. A menționat că încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare are caracter interlocutoriu, fiind atacabilă cu recurs în termenul general de recurs, de 30 de zile de comunicare, în temeiul art. 414 alin. (1) C. proc. civ., anexând, în acest sens, extrase din doctrina juridică. Astfel, contrar susținerilor din raport privind caracterul de încheiere premergătoare a hotărârii recurate și caracterului definitiv al acesteia, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a susținut că doctrina juridică și practica judecătorească arată contrariul: "suspendarea judecății reprezintă un incident procedural, apreciem că încheierea de suspendare are caracter interlocutoriu, indiferent de felul suspendării". În subsidiar, pentru situația în care se va reține caracterul premergător al încheierii recurate, a menționat că aceasta este atacabilă cu recurs, în mod separat, la instanța superioară, fiind aplicabilă situația de excepție din cuprinsul dispozițiilor art. 466 alin. (4) - teza finală C. proc. civ., sens în care a invocat argumentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din cuprinsul deciziei nr. 2/2017, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, privitoare la interpretarea dispozițiilor art. 414 alin. (1) C. proc. civ. A anexat punctului de vedere extrase din doctrina juridică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și ca atare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri. Conform art. 235 C. proc. civ., încheierile care preced hotărârea și au scopul pregătirii soluționării pricinii sunt încheieri premergătoare. Dispozițiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ. prevăd că "împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel". Aceste norme se coroborează cu cele ale art. 494 din același act normativ, conform cărora dispozițiile din apel se aplică și în recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice. Consecința practică a unei astfel de reglementări constă în faptul că încheierile premergătoare nu pot fi atacate decât odată cu fondul, făcând corp comun cu hotărârea finală, fiind supuse căii de atac numai odată cu aceasta. În speță, încheierea de ședință din 03 noiembrie 2022 este pronunțată de Curtea de Apel București în cadrul cercetării judecătorești efectuate în recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2523/A/15.07.2021 a Tribunalului Ilfov, secția a III a civilă, în soluționarea unui litigiu având ca obiect revendicare, fiind astfel o încheiere premergătoare, conform celor arătate mai sus. Caracterul de încheiere premergătoare este dat de natura soluției pronunțate - respectiv respingerea cererii de suspendare a judecății - cu consecința continuării procesului, în vederea definitivării acestuia. Ca atare, nefiind vorba despre o întrerupere a cursului judecății, regimul juridic al încheierii, sub aspectul căilor de atac, nu este cel reglementat prin dispozițiile art. 414 C. proc. civ., pentru a considera că e deschisă calea de atac a recursului împotriva actului procedural al instanței. Această încheiere premergătoare este pronunțată de către o instanță învestită cu soluționarea unui recurs, situație față de care hotărârea asupra fondului cauzei ce se va pronunța (alături de care ar fi putut fi exercitat recursul) este una împotriva căreia nu se mai poate exercita o asemenea cale extraordinară de atac. În conformitate cu prevederile art. 129 din Constituția României și cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Pentru a da eficiență acestor reglementări legale, instanța este obligată să examineze calea de atac, cu care este învestită, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală civilă. Or, din moment ce încheierea atacată a fost pronunțată în cadrul unui litigiu aflat în faza procesuală a recursului, aceasta nu este susceptibilă de reformare pe calea unui alt recurs, în lipsa unei dispoziții legale exprese în acest sens. Nici argumentele aduse de recurentul-reclamant prin punctul de vedere din 31 ianuarie 2023, la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, nu pot fi reținute, pentru considerentele expuse în continuare. Pe de o parte, întrucât din dispozițiile art. 414 C. proc. civ. reiese că obiectul recursului, reglementat de acest text de lege, nu poate fi decât încheierea prin care s-a admis cererea de suspendare ori cea prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului. Drept urmare, încheierea prin care s-a respins cererea de suspendare nu intră în obiectul de aplicare al prevederilor art. 414 C. proc. civ., aceasta având, conform art. 235 C. proc. civ., natura juridică a unei încheieri premergătoare, care poate fi atacată doar cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel, potrivit dispozițiilor art. 466 alin. (4) C. proc. civ. Așadar, o încheiere de respingere a unei cereri de suspendare a cauzei, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ar fi putut fi atacată doar odată cu fondul, în ipoteza în care hotărârea pronunțată, prin care se dezînvestește instanța, este susceptibilă a fi atacată cu o cale de atac. Se cuvine a se menționa, în acest sens și că decizia care va fi pronunțată în cauză de către Curtea de Apel București, cu privire la recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2523A din 15 iulie 2021 a Tribunalului Ilfov, secția a III-a civilă, va avea caracter definitiv, în sensul dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind supusă recursului, după cum rezultă din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, nici argumentele recurentului-reclamant privitoare la modalitatea de interpretare a deciziei nr. 2/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu pot fi primite, având în vedere că, prin această decizie, au fost stabilite următoarele: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 414 alin. (1) teza I din C. proc. civ., recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata, precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă." Mențiunile din cuprinsul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2/2017, privitoare la posibilitatea exercitării recursului și în ipoteza în care hotărârea asupra fondului este definitivă, vizează, așadar, situația în care cererea de suspendare a fost admisă, fiind dispusă măsura suspendării judecății, iar nu respinsă, precum în prezenta cauză. Drept urmare, decizia anterior menționată nu a recunoscut posibilitatea formulării căii de atac a recursului împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de către o instanță de recurs, alta decât Înalta Curte de Casație și Justiție, cum susține, în mod greșit, recurentul-reclamant. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. În consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 03 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.