ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1053/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2020, având ca obiect apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 410 din 25 mai 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Prin încheierea din 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel București a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății cererii de apel, pentru lipsa părților.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel București a dispus menținerea măsurii suspendării apelului formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 410 din 25 mai 2020 pronunțată de Tribunalul București, pentru lipsa părților.

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă, înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 iunie 2022.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamanta A. a arătat că instanța a încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 alin. (3) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că a făcut dovada interesului în continuarea judecării litigiului prin depunerea cererii de amânare a cauzei față de imposibilitatea medicală de prezentare la termenul de judecată din 26 noiembrie 2021.

Recurenta-reclamantă a arătat, de asemenea, că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare pe care a formulat-o în cauză.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Municipiul București nu a depus întâmpinare.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 9 februarie 2023 recursul a fost admis în principiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22 ianuarie 2021, Curtea de Apel București – secția a IV-a Civilă, învestită cu soluționarea apelului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 410/25.05.2020 pronunțate de Tribunalul București – secția a III-a Civilă în dosarul nr. x/2017, a dispus suspendarea judecării apelului, potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a proceda astfel, instanța a constatat lipsa părților care au fost legal citate, precum și împrejurarea că niciuna dintre părți nu a formulat cerere de judecare a cauzei în lipsă. În ce privește cererea de amânare formulată de reprezentantul convențional al reclamantei, instanța de apel a reținut în cuprinsul încheierii de ședință că măsura suspendării cauzei pentru lipsa părților are prioritate, operând de drept, față de cererea de amânare formulată.

Prin cererea înaintată prin e-mail în 19 iulie 2021, înregistrată pe rolul Curții de Apel București la 20 iulie 2021 și respectiv prin cererea formulată prin poștă, înregistrată la 23 iulie 2021, reclamanta prin reprezentant convențional a solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin rezoluție, s-a fixat termen la 26 noiembrie 2021 în vederea discutării cererii de repunere a cauzei pe rol, pentru când părțile au fost legal citate.

La 25 noiembrie 2021, ora 21:45, reprezentantul convențional al reclamantei a solicitat acordarea unui alt termen în vederea discutării cererii de repunere a cauzei pe rol, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.

La termenul din 26 noiembrie 2021, observând că nu a fost solicitată judecarea cauzei în lipsa părților, precum și împrejurarea că părțile nu s-au prezentat la apelul nominal făcut în ședință publică, la ora stabilită pentru strigarea cauzei, curtea de apel a rămas în pronunțare asupra menținerii măsurii suspendării cauzei, aspect care are prioritate față de cererea de amânare formulată de reprezentantul convențional al reclamantei, reținând că dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sunt imperative, iar suspendarea operează de drept.

Prin recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 26 noiembrie 2021 prin care a fost menținută măsura suspendării cauzei, reclamanta arată că s-ar fi impus ca instanța de apel să se pronunțe cu prioritate asupra cererii de amânare a judecății cauzei, invocând încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (3) și art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., recursul fiind încadrat în motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul este obligat să suspende judecata dacă niciuna dintre părțile legal citate nu se înfățișează la strigarea cauzei și nici nu s-a cerut, de cel puțin una dintre acestea, judecarea cauzei în lipsă, dispoziția legală fiind imperativă, din formularea va suspenda reieșind că judecătorul nu are un drept de apreciere în acest sens.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte reține că instanța de apel a avut în vedere cererea de amânare a judecății formulată de către reprezentantul său convențional, însă, în mod corect a reținut că în lipsa părților legal citate, observând că nu a fost formulată cerere de judecare a cauzei în lipsă, are prioritate aspectul menținerii suspendării, având în vedere caracterul imperativ al art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru ca instanța să se pronunțe asupra cererii de amânare formulate în cauză de către reclamantă, s-ar fi impus ca cel puțin una dintre părți să fi fost prezentă în ședință publică, ori să fi solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cum însă reclamanta nu a solicitat judecarea în lipsă nici prin cererea de repunere a cauzei pe rol și nici prin cererea de amânare formulată în cauză, ori printr-o cerere distinctă, instanța de a apel nu s-ar fi putut pronunța asupra cererii de amânare, fiind necesar a fi întrunite, pentru discutarea acesteia, aceleași condiții pentru a evita oprirea cursului judecății, respectiv menținerea măsurii suspendării.

Este de asemenea neîntemeiată critica vizând încălcarea dreptului la apărare reglementat de art. 13 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege."

Înalta Curte reține că dreptul la apărare reprezintă unul din principiile fundamentale ale procesului civil, art. 13 reprezentând consacrarea sa generală, în vreme ce prin o serie de alte dispoziții legale este detaliată aplicabilitatea sa practică. Deși recurenta nu a indicat care din tezele evidențiate de art. 13 ar fi fost încălcată de către instanța de apel, din motivarea căii de atac reiese că vizată ar fi prima teză, respectiv că părții i s-a refuzat posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului prin aceea că instanța de apel nu s-a pronunțat în ce privește cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul său convențional.

Astfel cum reiese din analiza realizată supra, pentru ca instanța de apel să se poată pronunța asupra cererii de amânare formulată de către reprezentantul convențional al reclamantei, s-ar fi impus ca, fie să se fi cerut judecarea cauzei în lipsă, fie ca cel puțin partea adversă să fi fost prezentă la termen, de vreme ce părțile au fost legal citate pentru termenul din 26 noiembrie 2021.

Așadar, observând că măsura menținerii suspendării judecății reprezintă rezultatul neîndeplinirii de către partea reprezentantă convențional, a rigorilor de ordin procedural, impuse de lege sub aplicarea sancțiunilor specifice, nu se poate reține în cauză că reclamantei nu i-ar fi fost recunoscut dreptul de a participa la soluționarea cererii de repunere a cauzei pe rol.

Asigurarea principiilor fundamentale ale procesului civil trebuie citite corelat și cu dispozițiile art. 10 C. proc. civ., ce instituie obligația părților de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Reiese așadar că atitudinea procesuală a părților este de natură să influențeze modul de desfășurare a procesului civil, art. 10 C. proc. civ. fiind instituit în scopul responsabilizării părților și al asigurării disciplinei care trebuie să guverneze procesul civil.

În consecință, întrucât din considerentele anterior expuse reiese că nu se confirmă nici încălcarea art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și nici înfrângerea dreptului la apărare de către instanța de apel, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 26 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2023.