ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2023

Ședința publică din data de 1 martie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în data de 16 decembrie 2020, sub nr. x/2020, revizuenții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Prefectura Giurgiu - Comisia Județeană de aplicare a legii fondului funciar și Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar - Primăria Ogrezeni, anularea deciziei civile nr. 1101 din 02 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă în dosar nr. x/2020 și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Giurgiu.

Revizuenții au arătat că hotărârea a cărei revizuire se solicită încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 995 din 03 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2017, dar și a deciziei nr. 777 din 09 decembrie 2009, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2006.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 și urm. C. proc. civ.

Intimata Comisia Județeană de fond funciar Giurgiu a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1078/A din 15 iulie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., revizuenții A., B. și C..

Recurenții au arătat că instanța de revizuire a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Învestirea și competența instanței se stabilesc și prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 9 și art. 22 C. proc. civ., ținând seama de dispozițiile art. 92 și urm. C. proc. civ.

Considerentul esențial, pentru care Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire, se întemeiază pe același raționament, aparent valabil, dar, în concret, profund eronat, pe care s-a întemeiat și decizia civilă nr. 1101 din 02 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, respectiv faptul că instanța nu ar fi fost învestită cu soluționarea modalității de executare silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3936/2008 a Judecătoriei Bolintin Vale.

Curtea de Apel București a stabilit că, din moment ce Tribunalul Giurgiu a reținut că nu a fost învestit, înseamnă că nici nu a statuat asupra punerii în executare a titlului executoriu, deci nu a rezolvat aceeași chestiune litigioasă care fusese tranșată, cu putere de lucru judecat, prin celelalte hotărâri.

Prin decizia recurată se acceptă admisibilitatea în principiu a revizuirii formulate, se recunoaște puterea de lucru judecat a hotărârilor invocate, respectiv a considerentelor acestora, dar se concluzionează, neîntemeiat, că dacă Tribunalul Giurgiu a stabilit că nu a fost învestit să judece corespondența dintre titlul executoriu și titlul de proprietate, atunci nu s-a pronunțat asupra aceleiași chestiuni litigioase, ceea ce face revizuirea nefondată.

Susțin recurenții că argumentul esențial al deciziei nr. 1078/A/2021 este un raționament eronat pentru următoarele considerente:

Limitele învestirii instanței nu sunt stabilite de instanța însăși, ci de părțile litigante, prin cererile și apărările formulate, iar cererea reclamanților a învestit prima instanță, deci și tribunalul, cu judecarea, în primul rând, a aspectului nerespectării amplasamentelor, deci a considerentelor titlului executoriu, care este o hotărâre judecătorească.

Litigiul a trecut anterior prin faza administrativă, finalizată cu o hotărâre judecătorească. Stabilind că a fost învestit doar cu analiza condițiilor de validitate ale titlului de proprietate, ca și când acesta ar fi putut exista independent de titlul executoriu, Tribunalul Giurgiu a schimbat, implicit, cauza acestui act juridic, ceea ce se sancționează tot cu nulitatea absolută a actului astfel emis.

Pe de altă parte, motivând legalitatea titlului de proprietate, prin executarea de către intimate a posibilității alternative de atribuire a altor amplasamente, tribunalul face, implicit, un act de judecată asupra modului de îndeplinire a executării (prin prisma dispozitivului titlului executoriu) despre care afirmă, însă, că nu a fost învestit.

Practic, printr-un asemenea considerent, orice instanță de ultim grad poate refuza să judece, pe motiv că nu a fost învestită, ceea ce reprezintă o denegare de dreptate și un precedent deosebit de grav pentru practica judiciară.

Materializarea executării prin titlul de proprietate contestat reprezintă o judecată de valoare, deci o judecată asupra executării silite prin titlul de proprietate emis. Dacă a judecat, înseamnă că tribunalul s-a considerat învestit cu respectiva chestiune litigioasă.

Prin urmare, este evident nu doar că Tribunalul Giurgiu a fost învestit cu judecarea corespondenței între vechile amplasamente prevăzute în considerentele titlului executoriu - sentința civilă nr. 3936/2008 și cele din titlul de proprietate emis pentru punerea ei în executare, dar și că acesta s-a considerat învestit, în ciuda afirmației de neînvestire, făcută doar pentru a evita autoritatea de lucru judecat, în contra celorlalte considerente, contrar sentinței controlate și a realității juridice a speței.

Așa fiind, preluând această afirmație, fără o judecată proprie, fără analiza tuturor considerentelor deciziei revizuite, Curtea de Apel București, prin decizia recurată, face aceeași eroare ca și Tribunalul Giurgiu: pentru a evita pronunțarea asupra autorității de lucru judecat între hotărârile analizate, stabilește că, nefiind învestit, tribunalul nu s-a pronunțat asupra aceleiași chestiuni litigioase, cererea de revizuire fiind, astfel, nefondată.

În esența sa, chestiunea litigioasă este reprezentată de executarea sau nu a titlului executoriu, respectiv de îndeplinirea executării prin titlul de proprietate emis pentru punerea în executare a sentinței civile nr. 3936/2008 sau nu.

Or, cât timp prin titlul de proprietate s-au acordat alte amplasamente decât cele vechi, stipulate în sentința civilă nr. 3936/2008 și puse în posesia revizuenților-reclamanti prin procesul-verbal nr. x din 27 ianuarie 2015, este evident că nu s-a îndeplinit executarea silită.

Solicitând prin cererea de chemare în judecată constatarea nulității titlului de proprietate, tocmai pentru nerespectarea vechilor amplasamente, reclamanții au învestit instanța exact cu aceeași chestiune litigioasă.

De altfel, în celelalte considerente ale deciziei nr. 1078/A/2021, Curtea de Apel București a reținut și chiar a argumentat admisibilitatea revizuirii pe baza puterii de lucru judecat a considerentelor decisive ale hotărârilor analizate, însă a ignorat considerentele din decizia supusă revizuirii, din care rezultă că Tribunalul Giurgiu s-a considerat învestit cu judecarea acestei chestiuni litigioase.

Per a contrario, cum s-ar putea interpreta altfel considerentele aceleiași decizii nr. 1101 din 02 decembrie 2020, prin care se stabilește că titlul de proprietate a fost emis pentru a stopa penalitățile de întârziere exorbitante impuse intimatelor ori că acest titlu de proprietate este legal, întrucât intimatele au valorificat prevederea din dispozitivul titlului executoriu, privind amplasamentele alternative.

Desigur, stabilind în alt considerent imposibilitatea intimatelor de a retroceda vechile amplasamente, tribunalul a ignorat vădit și procesul-verbal nr. x/2015, de punere în posesie asupra vechilor amplasamente, nu doar legea și hotărârile anterioare, care au concluzionat exact contrariul, dar, printr-un asemenea considerent este evident că a judecat aceeași chestiune litigioasă.

Așadar, nu se poate considera că printr-una și aceeași decizie Tribunalul Giurgiu s-a considerat învestit când a judecat că acordarea altor amplasamente, ca posibilitate alternativă, prevăzută în dispozitivul titlului executoriu, este legală, ori că, prin emiterea titlului de proprietate, se stopează calculul penalităților de întârziere, ca efect al executării silite, ori că reclamanții vor putea beneficia, cândva, în viitor, de vechile amplasamente, dacă va mai fi posibil, dar, în același timp, s-a considerat neînvestit când trebuia să analizeze respectarea considerentelor sentinței - titlu executoriu cu privire la vechile amplasamente.

Ceea ce se invocă prin cererea de recurs nu este o analiză a temeiniciei și legalității deciziei nr. 1101/2020 a Tribunalului Giurgiu, ci contrarietatea de efecte juridice care se opune puterii de lucru judecat cu privire la aceeași chestiune litigioasă, judecată în afara oricărui dubiu rezonabil în toate pricinile expuse în cererea de revizuire, inclusiv în decizia nr. 1101/2020.

Așa cum s-a reținut, în parte, însă, prin decizia recurată, în toate acele litigii a fost antamată chestiunea amplasamentelor reținute în considerentele titlului executoriu și care trebuiau să se regăsească în titlul de proprietate nr. x din 23 februarie 2017, acesta din urmă nefiind emis în temeiul și pentru punerea în executare a sentinței nr. 3936/2008.

Atât încheierea de stabilire a penalităților de întârziere de 100 RON pe zi de întârziere, cât și hotărârile pronunțate în cauzele având ca obiect contestații la executare cu privire la aceste penalități, precum și în cauza nr. 1075/192/2017, au statuat și asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii executării silite prin titlul de proprietate analizat în ultima cauză, supusă acum revizuirii.

Or, este indubitabil că nu se poate statua, pe de o parte, că se impune stoparea penalităților de întârziere, pentru că s-a emis titlul de proprietate atacat, stabilind, deci, implicit, că a fost îndeplinită executarea silită, iar, pe de altă parte, că instanța nu a fost învestită să judece chestiunea îndeplinirii executării silite.

Învestirea tribunalului nu se putea stabili de către instanță, printr-un considerent al hotărârii, în afara vreunei excepții ridicate la primul termen de judecată și pusă în discuția părților. Acest considerent al neînvestirii este contrazis de mai multe alte considerente ale aceleiași decizii, dar și de interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 9 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, este esențial de observat că, dacă nu s-ar fi considerat învestit cu această chestiune litigioasă, a vechilor amplasamente și a îndeplinirii executării silite prin titlul de proprietate nr. x/2017, atunci Tribunalul Giurgiu nu ar fi putut, în mod legal, să schimbe în tot o sentință civilă care a judecat și s-a întemeiat exact pe analiza acestei chestiuni litigioase.

Prin urmare, schimbând în tot hotărârea de fond, tribunalul a fost învestit și s-a pronunțat asupra aceleiași chestiuni litigioase.

Într-o atare situație, dacă considerentele deciziei supuse revizuirii sunt vădit contradictorii cu privire la învestirea tribunalului, datoria instanței de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., era de a face o analiză proprie a chestiunii cu care a fost învestit tribunalul, care a pronunțat decizia ce face obiectul revizuirii, nu doar de a prelua afirmația de neînvestire, contrazisă, în fapt, de majoritatea celorlalte considerente ale acestei decizii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 2 noiembrie 2022 completul de filtru a respins excepția nulității recursului pentru neîncadrarea acestuia în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de către intimata Comisia Județeană de fond funciar de pe lângă Instituția Prefectului - Județul Giurgiu, fiind admis în principiu recursul și fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 1 martie 2023.

În data de 20 aprilie 2022, în termen legal, intimata Comisia Județeană de fond funciar de pe lângă Instituția Prefectului Județul Giurgiu a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de nulitate a recursului pentru neîncadrarea acestuia în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că recurenții învederează, prin intermediul căii extraordinare de atac, aspecte de fond ale cauzei asupra cărora s-a pronunțat, deja, Curtea de Apel București.

A arătat și că, în cauză, nu există probe care să susțină cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea nulității titlului de proprietate și nici nu s-a demonstrat, de către recurenți, încălcarea vreunei dispoziții legale.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestuia, potrivit celor ce urmează:

Recurenții au dedus judecății în fața Curții de Apel București cererea lor de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 1101/2.12.2020 a Tribunalului Giurgiu întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și argumentată prin aceea că hotărârea atacată încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a mai multor hotărâri definitive anterioare (decizia civilă nr. 995/3.10.2017 a Tribunalului Giurgiu dată în dosarul nr. x/2017, sentința nr. 3936/12.11.2008 și decizia nr. 777/9.12.2009 date în dosar nr. x/2006 al Judecătoriei Bolintin Vale, decizia civilă nr. 4841/9.12.2015 a Tribunalului București, încheierea din 5.10.2016 a Judecătoriei sector 3, decizia civilă nr. 673/25.05.2018 a Tribunalului Giurgiu).

Față de conținutul criticilor de recurs care, deși îndreptate împotriva deciziei nr. 1078A/15.07.2021 pronunțată de instanța de revizuire, propun un control în legalitatea judecății înfăptuite prin decizia civilă nr. 1101/2020 a Tribunalului Giurgiu atacată cu revizuire, apare ca necesară precizarea că revizuirea (în general, dar și în particular, cea întemeiată pe cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) nu declanșează un control în legalitatea ori temeinicia hotărârii atacate, ci se rezumă la verificarea punctuală a motivului pe care se sprijină, în cazul de față, cel privitor la nesocotirea autorității de lucru judecat generată de hotărârile anterioare indicate. Sancțiunea care intervine pentru nesocotirea autorității de lucru judecat constă în anularea celei de-a doua hotărâri, fără ca instanța să poată examina care dintre ele este cea corectă, singura verificare pe care o realizează fiind aceea legată de întrunirea elementelor lucrului judecat.

Susținerile formulate pe calea revizuirii și, în prezent, pe calea recursului, în sensul că cea de-a doua hotărâre (cea atacată cu revizuire) a stabilit voit eronat limitele de învestire ale judecății cererii în constatarea nulității titlului de proprietate nr. x/23.02.2017 (deduse judecății în dosarul nr. x/2020), spre a evita puterea de lucru judecat a hotărârilor anterioare ori că a schimbat implicit cauza acțiunii, stabilind că a fost învestită doar cu analiza condițiilor de validitate a titlului de proprietate, excedează problematica specifică și necesară soluționării acesteia, în raport cu cazul de revizuire invocat.

Așadar, modalitatea corectă ori incorectă în care instanța ce a pronunțat decizia civilă nr. 1101/2.12.2020 a apreciat asupra limitelor învestirii sale ori în care a calificat motivele invocate prin acțiune ca nefiind unele care să susțină sancțiune nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/23.02.2017 (deoarece le-a considerat neîncadrabile în niciunul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997 ori nerelevante sub aspectul nulității titlului, dată fiind posibilitatea unei reconstituiri alternative a dreptului de proprietate, și pe un alt amplasament, îngăduită prin sentința civilă nr. 3936/12.11.2008 a Judecătoriei Bolintin Vale, în subsidiar, pentru cazul imposibilității reconstituirii pe vechile amplasamente) nu se află sub controlul ori cenzura instanței de revizuire.

Din acest motiv, nu sunt îndreptățite criticile recurenților care s-au plâns de faptul că instanța de revizuire a preluat ca atare și nu a analizat lipsa de temei a argumentelor Tribunalului Giurgiu privind cadrul/limitele învestirii sale ori contradicția unui atare considerent cu celelalte ale deciziei nr. 1101/2 decembrie 2020. În egală măsură, nu este cu nimic susținută critica privitoare la încălcarea de către instanța de revizuire a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv a celor date de art. 9 și art. 22 C. proc. civ., în raport cu care se determină limitele învestirii instanței și competența de judecată a acesteia, ori ale art. 5 și 22 alin 2 în raport de care s-a criticat un refuz de judecată din partea acesteia. Așa cum s-a arătat, instanța de revizuire nu avea a supune sub niciun alt aspect controlului său elemente ale judecății înfăptuite prin decizia civilă nr. 1101/2 decembrie 2020, cu excepția celui relativ la potențiala încălcare a autorității de lucru judecat a hotărârilor arătate de recurenți.

Or, supunând analizei exclusiv acest element propriu unei revizuiri pentru contrarietate de hotărâri, în mod pertinent curtea de apel a stabilit că nu există identitate de chestiune litigioasă cât privește judecata înfăptuită prin decizia civilă nr. 1101/2 decembrie 2020 (care a tranșat asupra faptului că reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament decât cel vechi nu constituie motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate nr. x/23.02.2017), în raport cu cea înfăptuită prin sentința nr. 3936/12.11.2008 și decizia nr. 777/9.12.2009 (care au tranșat asupra îndreptățirii recurenților la reconstituirea dreptului de proprietatea pentru suprafață de 4,41 ha. pe vechiul amplasament sau pe alt amplasament) ori aceea realizată în dosarele nr. x/2014 (prin care s-au aplicat penalități în baza art. 905 alin. (2) C. proc. civ.), nr. 369/192/2017 (având ca obiect contestația la executare pentru înlăturarea penalităților), nr. 8791/301/2014 și nr. 1795/192/2017 (în care s-au judecat contestații la executare), în care chestiunea litigioasă a vizat modalitatea de punere în executare a sentinței civile nr. 3936/12.11.2008 a Judecătoriei Bolintin Vale.

Mai mult însă, după cum reține și instanța de revizuire, ceea ce se opune în mod netăgăduit încuviințării cererii de revizuire formulate de recurenți este observația că judecata înfăptuită prin decizia nr. 1101/2.12.2020 a ținut seama de efectele hotărârilor judecătorești anterioare, apreciind că reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament reprezintă executarea de către Comisiile de fond funciar a obligației stabilite în subsidiar în sarcina acestora, prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3936/12.11.2008 a Judecătoriei Bolintin Vale, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 777/9.12.2009 a Tribunalului Giurgiu, și că nu constituie motiv de nulitate absolută a titlului de proprietate nr. x/23.02.2017.

Această dezlegare dată prin decizia supusă revizuirii, nr. 1101/2.12.2020 a Tribunalului Giurgiu, este una definitivă și necenzurabilă nici măcar pe calea revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care, contrar înțelegerii arătate de recurenți în privința acestui mijloc procesual, nu deschide calea unui control judiciar asupra hotărârii atacate, în cenzurarea modului în care cea de-a doua instanță percepe ori se raportează la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor anterioare, ale căror efecte le valorifică în propria hotărâre.

Procedând altfel, respectiv în sensul urmărit de recurenți, se ajunge la o deturnare a scopului și funcțiilor procesuale ale revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, care devine dintr-o cale extraordinară de atac permisă pentru un motiv clar și bine definit prin norma art. 509 (1) pct. 2 C. proc. civ., într-o cale de exercitare a controlului judiciar, acolo unde legea nu îl prevede, asupra raționamentului prin care cea de-a doua instanță valorifică efectele hotărârilor anterioare în propria judecată.

Or, revizuirea întemeiată pe motivul legal prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancționează situațiile în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad ori de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar nu maniera în care cea de-a doua instanță s-a raportat la efectele/autoritatea lucrului judecat generată de hotărârile anterioare.

Este o condiție de admisibilitate a revizuirii pentru contrarietate de hotărâri neinvocarea autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă o atare excepție a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei. În situația în care în cel de-al doilea proces prima hotărâre a fost invocată, iar instanța a ținut seama de ea în dezlegarea raporturilor juridice litigioase, partea nu se mai poate prevala pe calea revizuirii de aceeași apărare întemeiată pe autoritatea de lucru judecat, deoarece, de această dată, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme rezultând din hotărârea prin care s-a examinat și valorificat, în cel de-al doilea proces, autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

O atare condiție de admisibilitate a cererii de revizuire decurge din rațiunea instituției procesuale a revizuirii, de a fi o cale de atac extraordinară, de retractare, menită să corecteze erori de judecată stict permise de legiuitor, care se opune însă transformării acesteia într-o cale de control judiciar (cale de atac de reformare) asupra hotărârilor definitive atacate, așa după cum corect s-a reținut și prin decizia atacată.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind asupra legalității hotărârii recurate și neputând reține caracterul fondat în privința niciuneia din criticile aduse acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții A., C. și B. împotriva deciziei nr. 1078 A din 15 iulie 2021 a Curții de Apel București – secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2023.