ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2023

HOTĂRÂRE

16.02.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu – secția civilă, în data de 03 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 27.12.2015 la Primăria Orașului Turceni, revenirea pârâtei la numele purtat anterior, respectiv "Badea", încredințarea minorei Tolici D. spre creștere și educare tatălui, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul reclamantului, în oraș Turceni, sat Strâmba-Jiu, județul Gorj, exercitarea autorității părintești în comun, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere raportat la salariul minim pe economie, iar în cazul în care aceasta obține venituri ca urmare a angajării, raportat la salariul net lunar până când minora va împlini vârsta de 26 de ani, prin continuarea studiilor după împlinirea vârstei de 18 ani.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b), art. 383 alin. (3), art. 397, art. 400 alin. (1) și art. 402 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 4300/2022 din 27 iunie 2022, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu – secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pătârlagele.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., arătând că din probatoriul administrat rezultă că ultimul domiciliu comun al părților a fost în orașul Nehoiu, județul Buzău, la domiciliul reclamantei, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Pătârlagele.

Învestită prin declinare, Judecătoria Pătârlagele, prin încheierea din 22 decembrie 2022, a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivare, această instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța competentă este judecătoria în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.

A mai arătat că, din apărările ambelor părți, dar și din declarația martorului propus de către reclamant, audiat la termenul din data de 22.06.2022, a rezultat că, după reîntoarcerea în țară a pârâtului, acesta a locuit o perioadă de două-trei luni în Nehoiu, sat. Mlăjet, județul Buzău, alături de pârâtă și de fiica acestora, aceasta din urmă fiind înscrisă la grădiniță în orașul Nehoiu. Același aspect a fost reținut de către Judecătoria Pătârlagele în cadrul dosarului nr. x/2022

Totodată, instanța a observat că prin sentința civilă nr. 517/2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, având ca obiect divorț și accesorii cu aceleași părți, s-a reținut că "Din nicio altă probă aflată la dosarul cauzei nu rezultă că părțile au conviețuit o perioadă suficient de îndelungată în orașul Nehoiu, județul Buzău pentru a se putea atribui acestei locuințe statutul de locuință comună a părților".

Față de particularitățile speței în care pârâtul a venit temporar pentru două-trei luni la Nehoiu pentru a locui împreună cu reclamanta și copilul, instanța a apreciat că nu poate reține că ultimul domiciliu comun avut în vedere de legiuitor a fost în orașul Nehoiu.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea de divorț formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate între părți, revenirea pârâtei la numele purtat anterior, încredințarea minorei Tolici D. spre creștere și educare tatălui, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul reclamantului, în oraș Turceni, sat Strâmba-Jiu, județul Gorj, exercitarea autorității părintești în comun, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere raportat la salariul minim pe economie sau la salariul net lunar realizat de pârâtă, până când minora va împlini vârsta de 26 de ani, prin continuarea studiilor după împlinirea vârstei de 18 ani.

Înalta Curte constată că ambele instanțe aflate în conflict s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., incidente în speță, potrivit cu care "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, se constată că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a susținut că din anul 2017, de când s-au întors din străinătate, a locuit împreună cu minora și pârâta la locuința părinților săi din orașul Turceni, sat Strâmba-Jiu, județul Gorj, iar ulterior, au locuit o scurtă periodă de timp la mama pârâtei în Nehoiu, sat Mlăjeț, județul Buzău.

Din declarația martorului audiat în fața Judecătoriei Târgu Jiu, la termenul din 22 iunie 2022, reiese că părțile mergeau des la Buzău câte 2-3 zile pe lună și că pârâta nu a plecat la masa sa cu intenția de a se muta acolo, ci doar pentru a locui o perioadă până la plecarea sa în Anglia, la reclamant.

Totodată se reține, din actele depuse la dosar, că pârâta din prezentul dosar a formulat acțiune de divorț, înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele în data de 14 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, iar prin sentința civilă nr. 517/2022 din 3 mai 2022, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2022, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Învestită prin declinare, Judecătoria Târgu Jiu, a suspendat judecarea cauzei în data de 23 septembrie 2022, pentru lipsa părților.

De asemenea, pârâta din prezentul dosar a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Judecătoriei Pătârlagele în data de 14 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, stabilirea domiciliului minorei la mamă, în orașul Nehoiu, jud. Buzău, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț.

Prin sentința civilă nr. 179 din 15 februarie 2022, pronunțată de Judecătoria Pătârlagele în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu Pârâtul A..

Din cuprinsul acestei hotărâri, aflată la dosarul Judecătoriei Pătârlagele, depusă la dosar de către reprezentantul conventional al pârâtei, potrivit încheierii din 3 noiembrie 2022, reiese că în cauza respectivă a fost administrat un amplu probatoriu, constând în anchetă socială realizată la domiciliul mamei, anchetă socială realizată la domiciliul tatălui, fișa psihopedagogică a minorei, întocmită de Școala Gimnazială Lunca Pripor, în subordinea căreia se află E. din satul Mlăjet, interogatoriile părților și proba testimonială cu câte un martor propus de fiecare parte.

A mai apreciat instanța, în baza probatoriului administrat, că interesul superior al minorei este să rămână la locuința tatălui, până când instanța învestită cu soluționarea acțiunii de divorț va dispune asupra modului în care autoritatea părintească se va exercita de către părinți și va stabili domiciliul minorei.

Această sentință a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de reclamanta B., prin decizia nr. 161/2022 din 14 martie 2022, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2022, în cuprinsul căreia, s-a reținut, în esență, relativ la situația de fapt, că părțile s-au căsătorit în orașul Turceni, jud. Gorj, în anul 2015, după care au locuit în Italia, la Florența, în anul 2016, unde s-a născut minora D., astfel cum rezultă din certificatul (transcris) de la dosar fond, iar în perioada 2017-2020 au locuit împreună cu copilul minor, stabilindu-și domiciliul comun în satul Strâmba Jiu, Turceni, jud. Gorj, la domiciliul bunicilor paterni, părinții pârâtului.

S-a mai reținut că, în anul 2020, pârâtul a lucrat ca șofer în Marea Britanie, iar în luna noiembrie 2020, în timp ce acesta era plecat în străinătate, reclamanta s-a mutat din domiciliul comun (Turceni, Strâmba Jiu, Gorj) în orașul Nehoiu, jud. Buzău, la domiciliul propriilor părinți, luând cu ea și pe fiica minoră. Pârâtul s-a întors în țară în anul 2021, părțile susținând că au reluat conviețuirea în cursul anului 2021 la noua locație a reclamantei (Nehoiu, Buzău), după care s-au separat definitiv în toamna anului 2021, moment ulterior căruia pârâtul a locuit la domiciliul său din jud. Gorj.

În acest context factual, raportat la actele dosarului, Înalta Curte nu poate reține că ultimul domiciliu comun al părților, în sensul dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., a fost în orașul Nehoiu, jud. Buzău, pentru a se stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea acestei instanțe, ci în orașul Turceni, jud. Gorj.

Noțiunea "domiciliu comun" conținută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. semnifică ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv și unde s-a desfășurat viața lor de familie, relevanță având, la stabilirea competenței teritoriale, locuința în fapt, iar nu cea menționată în cărțile lor de identitate.

De asemenea, prin art. 321 C. civ., s-a definit termenul "locuința familiei", ca fiind locuința comună a soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuința familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât și din cea a vieții de familie.

Raportând aceste considerente la susținerile părților și la aspectele rezultate din actele de procedură îndeplinite și din dezbaterile care au avut loc în fața celor două instanțe aflate în conflict, Înalta Curte constată că ultima locuință comună a părților a fost în orașul Turceni, sat Strâmba-Jiu, jud. Gorj, localitate în care își are, de altfel, domiciliul reclamantul, conform precizărilor sale și a mențiunilor din cartea sa de identitate.

Pentru aceste considerente, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Jiu.