ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 275/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Hotărârile instanțelor aflate în conflict

În drept, a invocat art. 563 C. civ., art. 194 C. proc. civ., art. 453 C. proc. civ.

Prin cerere reconvențională s-a solicitat constatarea nulității certificatului de moștenitor suplimentar nr. 276 din dosarul nr. x/2021 al D. și pe cale de consecință anularea lui și înlăturarea notării din CF nou x de sub B7 a dreptului de proprietate al acesteia, constatarea că pârâta reconvențională E. a acționat în baza unui mandat acceptat tacit de pârâtele 2 și 3 fiicele sale, la încheierea contractului de asistență juridică nr. x din 12.03.2004. În subsidiarul petitului 2 s-a solicitat a se constata că pentru obținerea imobilului sus-indicat, au efectuat în 2004 o seamă de activități, purtând 15 procese. Au mai solicitat un drept de retenție asupra acestui bun până când pârâtele le vor restitui contravaloarea investițiilor, toate sumele achitate, creanțele ce le au sau împotriva lor și repararea tuturor prejudiciilor suferite în conformitate cu art. 2495 C. civ., să oblige Statul român prin Consiliul Local să-și precizeze poziția cu privire la teren. Cererea reconvențională a fost formulată și împotriva pârâtelor E., F., Statul Român prin Consiliul Local Oradea.

Prin încheierea din 18 octombrie 2022 Judecătoria Oradea, în baza art. 99 alin. (1) rap. la art. 123 C. proc. civ., a dispus disjungerea petitului 2 din acțiunea principală având ca obiect constatarea că reclamanta este unicul moștenitor după defunctul Huszti augustin și petitul 1 de cerere din acțiunea reconvențională având ca obiect să se constate nulitatea certificatului de moștenitor suplimentar nr. 276 din dosar nr. x/2021 al D., formând un nou dosar, care va avea aceleași părți. A admis excepția necompetenței Judecătoriei Oradea pentru aceste petite și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov în baza art. 118 C. proc. civ., ca instanță de la locul ultimului domiciliu al defunctului Huszti augustin.

Această instanță a reținut că, după disjungerea în vederea soluționării separate a cererii reconvenționale instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne învestită să soluționeze cererea reconvențională. Astfel, petitul 1 din cererea reconvențională a pârâților, având ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor suplimentar nr. 276 din dosar nr. x/2021 al D. și pe cale de consecință anularea lui, este de competența Judecătoriei Oradea.

În ceea ce privește petitul 2 al acțiunii inițiale, respectiv constatarea că este unic proprietar al imobilului cu titlu de moștenire după defunctul Huszti augustin, acesta nu reprezintă o cerere principală în sensul normelor de drept procesual civil. Din cuprinsul acțiunii reiese faptul că reclamanta nu urmărește dezbaterea unei succesiuni sau obținerea unui drept legat de succesiune de la alți moștenitori, ci doar recunoașterea preferinței dreptului său față de cel al pârâților care invocă dobândirea printr-un act translativ de proprietate, în cadrul acțiunii în revendicare. Astfel, acest petit reprezintă tot o cerere în legătură cu un imobil, în sensul art. 117 C. proc. civ. Voința reclamantului se circumscrie unei acțiuni în revendicare, astfel cum rezultă din toate temeiurile de drept indicate de acesta (art. 117 C. proc. civ., art. 563 alin. (1) și (2) C. civ.). Mai mult, cererile care sunt subsumate art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în legătură cu moștenirea, se referă la cereri prin care moștenitorii valorifică pretenții pe care le-ar avea unul împotriva altuia, situație ce nu se regăsește în petitul nr. 2 al cererii de chemare în judecată. Totodată cererea de anulare a certificatului de moștenitor este formulată pe cale reconvenționale, neputând atrage prin sine însăși competența potrivit art. 118 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că acest petit este o cerere principală, natura acesteia nu este a unei cereri în legătură cu moștenirea, ci a unei cereri în constatare care potrivit art. 125 C. proc. civ. se soluționează de către instanțele competente determinate după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului. Astfel, raportat la cuprinsul cererii de chemare și temeiurile de drept invocate, competența s-ar stabili raportat la acțiunea în revendicare ca și cerere în realizarea dreptului.

Pentru aceste motive, instanța a constatat că în temeiul art. 117 C. proc. civ. și art. 123 C. proc. civ., cererile deduse judecății în dosarul nr. x/2022 sunt de competența Judecătoriei Oradea, raportat la locul situării imobilului.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2022, Judecătoria Oradea a apreciat că este competentă să judece doar capătul de cerere – revendicare, prin care reclamanta a solicitat lăsarea în deplină proprietate și posesie a bunului imobil situat în Oradea, str. x, jud. Bihor, precum și celelalte petite ale cererii reconvenționale, cu excepția capătului doi al acesteia.

Litigiul cu privire la care s-a ivit prezentul conflict negativ de competență privește soluționarea capetelor de cerere având ca obiect constatarea că reclamanta este "unicul proprietar al imobilului, cu titlu de moștenire după defunctul Huszti augustin" (petitul doi din acțiunea principală) și constatarea nulității certificatului de moștenitor suplimentar nr. 276 din dosar nr. x/2021 al D. (petitul 1 din cererea reconvențională), capete de cerere disjunse din cererea de chemare în judecată cu care reclamanta A. a învestit Judecătoria Oradea.

Astfel, se constată că Judecătoria Oradea și Judecătoria Brașov și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, iar prezentul conflict negativ de competență s-a născut ca urmare a aprecierii diferite a celor două instanțe cu privire la calificarea cererii deduse judecății și la dispozițiile legale incidente în stabilirea competenței de soluționare a prezentului litigiu. Judecătoria Oradea a făcut aplicarea art. 118 C. proc. civ., reținând că petitele disjunse reprezintă cereri privitoare la moștenire, în timp ce Judecătoria Brașov a dat eficiență dispozițiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., considerând că pretențiile reclamantei se circumscriu unei acțiuni în revendicare, iar competența de soluționare a cererii reconvenționale revine instanței învestite cu cererea principală.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. civ. "cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul".

Potrivit art. 118 C. proc. civ. "În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți".

Conform art. 123 C. proc. civ. "Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120".

Această din urmă normă legală citată reglementează prorogarea legală de competență a cererilor accesorii sau incidentale, așa încât acestea vor fi judecate de instanța competentă să soluționeze cererea principală, conform principiului accesorium sequitur principale, care își va păstra competența de a soluționa cererea incidentală și după disjungere, textul de lege anterior expus nedistingând sub acest aspect.

Prin urmare, cererea reconvențională formulată de pârâți în dosarul Judecătoriei Oradea are caracter incidental. Această cerere ar fi avut caracter principal dacă ar fi fost formulată pe cale separată. Fiind formulată într-un proces în curs, aceasta reprezintă un incident procedural asupra căruia instanța își prorogă competența.

Înalta Curte reține că în speță, reclamanta nu urmărește dezbaterea unei succesiuni sau obținerea unui drept legat de succesiune de la alți moștenitori, ci doar recunoașterea preferinței dreptului său față de cel al pârâților (terți față de moștenire) care invocă dobândirea printr-un act translativ de proprietate, în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 563 C. civ.

Așadar, competența de soluționare a capătului 2 de al cererii principale, ce reprezintă tot o cerere în legătură cu un imobil, în sensul art. 117 C. proc. civ., precum și a petitului 1 al cererii reconvenționale, pentru care sunt aplicabile dispozițiile art. 123 C. proc. civ., aparține Judecătoriei Oradea, în a cărei rază teritorială se află imobilul revendicat.

În raport de dispozițiile legale anterior invocate, competența de soluționare a capetelor de cerere disjunse aparține instanței competente să soluționeze capătul principal al cererii, Judecătoria Oradea (raportat la locul situării imobilului), care a constat că este competentă să soluționeze acțiunea în revendicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2023.