ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.02.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2023

HOTĂRÂRE
09.02.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 254/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 12 noiembrie 2021, sub numărul x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună exercitarea autorității părintești în favoarea minorei C., în mod exclusiv de către reclamantă și să stabilească locuința minorei la locuința reclamantei din municipiul Fetești, strada x nr. 6, județul Ialomița.

Prin întâmpinare pârâtul a arătat că este de acord în parte cu cererea de chemare în judecată solicitând instanței să dispună exercitarea autorității părintești în favoarea minorei C. în mod comun de către ambele părți.

Prin cererea reconvențională, pârâtul a solicitat încuviințarea unui program de vizită, respectiv încuviințarea relațiilor tată – fiică prin orice metodă pe care tehnica o permite la distanță, dar și prin luarea minorei la locuința sa, în a doua jumătate a vacanțelor școlare, precum și în zilele de Paște, Crăciun și ziua de naștere a minorei, în anii impari.

La termenul de judecată din data de 4 mai 2021, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale absolute și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Constanța.

2.1. Prin sentința civilă nr. 381/04.05.2021, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Fetești și a dispus declinarea competenței soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Fetești a reținut faptul că persoana ocrotită în cauză este minora C., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acțiunea iar din probatoriul administrat în cauză a rezultat că minora locuiește cu reclamanta în Municipiul Constanța, județul Constanța, fiind înscrisă la Scoala nr. 7 din localitate, astfel încât, raportat la prevederile art. 265 din C. civ. coroborate cu prevederile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., instanța de tutelă competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Constanța în circumscripția căreia se află locuința reclamantei și a minorei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 10766 pronunțată la data de 26 septembrie 2022 în dosarul x/2021 de către Judecătoria Constanța – secția Civilă a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești. A fost constatat existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Fetești și Judecătoria Constanța și trimis dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență instanței imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Constanța a arătat că în cauză persoana ocrotită este minora C., iar din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că la momentul formulării acesteia domiciliul minorei era în Fetești, aspect susținut de către ambele părți și în fața Judecătoriei Fetești, la termenul de judecată din data de 04.05.2021. Faptul că ulterior acestui moment se schimbă domiciliul nu are relevanță cu privire la stabilirea competenței teritoriale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Articolul 106 din C. civ. prevede, la alin. (1), că "Ocrotirea minorului se realizează prin părinți (...), iar potrivit art. 107 C. civ., "Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Potrivit articolului 76 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.., "Până la organizarea instanțelor de tutelă și familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Articolul 114 alin. (1) C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, statuează că "dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conflictul negativ de competență a fost generat de stabilirea diferită a domiciliului minorei de către instanțele ce și-au declinat reciproc competența de soluționare a acțiunii.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ., "(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În cauza dedusă judecății, locuința minorei C. se află în fapt la mama acesteia, reclamanta A..

Conform declarațiilor reprezentanților convenționali ai celor două părți date în fața Judecătoriei Fetești la data de 4 mai 2021 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată – dosar Judecătoria Fetești -, la data introducerii cererii de chemare în judecată domiciliul minorei se afla în Municipiul Fetești, modificarea acestuia intervenind pe perioada de derulare a litigiului, astfel încât la data întocmirii raportului de anchetă socială (19 ianuarie 2022) acesta era în Municipiul Constanța. În atare condiții, modificarea domiciliului pe perioada de derulare a litigiului nu are relevanță în cauză față de prevederile art. 107 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora "instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul".

Având în vedere faptul că la data sesizării instanței de judecată (12 noiembrie 2022) minora C. locuia cu mama sa în Municipiul Fetești, Județul Ialomița, Judecătoria Fetești fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială își avea domiciliul persoana ocrotită, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2391/2022
Ședința publică din data de 06 decembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2021, reclamanta A., în contradictoriu
ÎCCJ 2023-12-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2557/2023
Ședința publică din data de 7 decembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea formulată pe calea procedurii ordonanței președințiale, care a fost înregistrată pe rol
ÎCCJ 2023-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 371/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila în data de 04 noiembr
ÎCCJ 2021-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1074/2021
Ședința publică din data de 18 mai 2021 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găesti la data de 2 iulie 2020, sub nr x/2020 reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B. solicitând
ÎCCJ 2024-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 126/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la 19 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclaman
Sursă