ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2023

Ședința publică din data de 9 februarie 2023

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta U.A.T. Năsturelu reprezentată legal prin Primar, A., a chemat in judecată pe pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând instanței să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța, admiterea acțiunii, după cum urmează: 1. să se constate starea de discriminare produsă față de reclamantă prin actul administrativ, Hotărârea de Guvern nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru unele unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale; 2. Să se dispună obligarea pârâtului Guvernul României la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, către U.A.T. Năsturelu, reprezentând cheltuieli de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului, pentru luna noiembrie 2020; 3. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată ca urmare a neparcurgerii plângerii administrative prealabile, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus punct de vedere la cererea de chemare în judecată prin care a arătat că, în raport de prevederile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul este citat în calitate de expert/monitor al cazurilor de discriminare și nu ca pârât, concluzionând că aspectele semnalate nu ar putea constitui acte/fapte de discriminare, exceptând cazul în care, în urma instrumentării întregului probatoriu din dosarul cauzei, instanța de judecată va identifica existența unui criteriu de discriminare sau va considera că faptele arătate de reclamant se pot circumscrie atât unei fapte, cât și unui criteriu încadrabil în sintagma "precum și orice alt criteriu" reglementată de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

La termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2021, instanța a pus în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1631/10.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Năsturelu în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Guvernul României în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

Pentru a pronunța această soluție a reținut că este necontestat faptul că prin cererea de chemare în judecată Unitatea Administrativ-Teritorială Năsturelu a solicitat să se constate starea de discriminare produsă față de reclamantă prin actul administrativ, H.G. nr. 1100/2020, privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 pentru unele unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale; obligarea pârâtului Guvernul României la plata sumei de 850.000 RON, sumă provenită din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020, către Unitatea administrativ-teritorială Năsturelu, reprezentând cheltuieli de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului, pentru luna noiembrie 2020.

Necontestat este și faptul că acțiunea a fost întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 137/2000.

Or, potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 (1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

De asemenea, Î.C.C.J. în recursul în interesul legii, pronunțat prin decizia nr. 10/2016, a statuat că potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.

Cum valoarea despăgubirilor solicitate prin cererea de față este de 850.000 RON, față de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ. rezultă că instanța competentă este Tribunalul București, secția Civilă.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1055 F pronunțată la data de 23 iunie 2022 în dosarul x/2021, Tribunalul București – secția a III-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența solutionarii cauzei privind cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Năsturelu în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Curții de Apel Bucuresti, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal. A constatat ivit în cauză conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. În termeiul art. 134 din C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul București, secția a III-a civilă a reținut faptul că având în vedere dispozițiile prevăzute de art. 22 alin. (1), (5) și 6 din C. proc. civ. și ținând cont de obiectul cererii de chemare în judecată cu soluționarea căreia reclamantul a învestit instanța de judecată, precum și faptul că prin legea specială nr. 554/2004 i-a fost dată Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența materială de a verifica temeinicia cererii formulate de o persoană ce se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său, prin emiterea unui act administrativ, competența soluționării cererii deduse judecății, astfel cum a fost formulată de către reclamantă, aparține Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar nu secției civile de drept comun a Tribunalului București.

De asemenea, tribunalul a considerat că prin schimbarea temeiului juridic al cererii de chemare în judecată și reținerea unui alt temei juridic în raport de care urmează a fi analizată cererea de chemare în judecată, fără acordul reclamantei și nesocotind cererea acestuia de învestire a instanței de judecată, în condițiile în care aceasta menționează că a învestit instanța de judecată ca urmare a vătămării drepturilor sale de către o autoritate a statului și dorește ca cererea sa să fie analizată în raport de dispozițiile Legii nr. 554/2004, se încalcă dipozițiile prevăzute de art. 22 alin. (1), (5) și 6 din C. proc. civ.

Pe de altă parte, tribunalul a arătat că reținerea spre soluționare a cererii deduse judecății de către o instanță civilă schimbă, fără temei, cauza cererii de chemare în judecată și conduce la pronunțarea asupra unui lucru care nu s-a cerut, ceea ce încalcă dreptul de acces al reclamantei la o instanță, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în raport și de principiul de drept "ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus".

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui soluționare a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că în cauză Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și Tribunalul București – secția a III-a Civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, cea de-a doua instanță reținând că față de obiectul cererii de chemare în judecată și temeiul invocat de către reclamantă, competența de soluționare a cauzei revine instanței de contencios administrativ inițial învestită de reclamantă.

Litigiul de față are ca obiect cererea prin care reclamanta a solicitat instanței de judecată să constate că prin H.G. nr. 1100/2020 a fost discriminată în raport de alte unități administrative ca urmare a nealocării unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 și să dispună obligarea Guvernului României la plata sumei de 850.000 de RON reprezentând cheltuieli de funcționare până la sfârșitul anului 2020, precum și finanțarea cheltuielilor necesare asigurării activității de asistență socială și protecția copilului pentru luna noiembrie 2020.

Conflictul de competență s-a ivit ca urmare a calificării diferite date de cele două instanțe naturii juridice a litigiului, respectiv litigiu civil, calificare dată de către Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare către o instanță civilă competentă după criteriul valoric, și litigiu de contencios administrativ, dată de Tribunalul București – secția a III-a Civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre soluționare către instanța de contencios administrativ competentă.

Potrivit art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun".

Chestiunea determinării instanței competente din punct de vedere material să soluționeze litigiile întemeiate pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 având ca obiect repararea prejudiciului produs persoanelor care se consideră discriminate a fost tranșată prin Decizia numărul 10 pronunțată la data de 23 mai 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justițe - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale".

În cadrul aceleiași decizii, s-a arătat că sintagma "potrivit dreptului comun" semnifică inclusiv aspectul că, de regulă, dar nu în mod necesar și absolut, instanța sesizată va fi cea de drept comun, respectiv cea civilă.

În atare condiții, Înalta Curte reține că incidentă în cauză este teza finală a considerentelor mai sus citate care stabilește o competență exclusivă în acele cauze în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.

În speță, acțiunea discriminatorie, astfel cum a fost dedusă judecății de către reclamantă, își are sorgintea într-un act administrativ reprezentat de o hotărâre de guvern, act ce este supus controlului de legalitate înfăptuit de instanțele de contencios administrativ.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, definește noțiunea de contencios administrativ arătând că reprezintă "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". Prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice" conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ.

Conform art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

În ceea ce privește contenciosul administrativ, acesta este, în principal, un contencios al actelor juridice, iar nu al faptelor juridice, dar nu este exclus, astfel cum chiar Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 precizează, ca acțiunea discriminatorie să se materializeze într-un act (administrativ), în vreme ce dovedirea caracterului său discriminatoriu să constituie chiar motivul nelegalității acestuia.

În atare condiții, întrucât discriminarea invocată a fost determinată în cadrul unui raport juridic administrativ, în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unei jurisdicții speciale, competentă să soluționeze cauza este instanța de contencios administrativ, în speță Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2023.