ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2023

HOTĂRÂRE

08.02.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 202/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 09.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 1391/25.11.2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare, solicitând anularea în tot a deciziei contestate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună acordarea unor măsuri compensatorii pentru imobilul teren în suprafață totală de 90 mp din municipiul București, str. x, fosta proprietate a Comunităților Evreilor din București preluată abuziv de statul român; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și urm. din O.U.G. nr. 83/1999, precum și orice alte dispoziții aplicabile în cauză.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de conexitate cu litigiul înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/20222; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1041/03.06.2022, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A reținut instanța că cererea reclamantei a fost soluționată prin decizia nr. 1391/25.11.2021, deci ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și, pe cale de consecință, Legea nr. 165/2013 este aplicabilă și cererii reclamantei de retrocedare, depusă la entitatea competentă potrivit O.U.G. nr. 83/1999, și nesoluționată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, respectiv data de 16.05.2013.

Prin urmare, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, modificată prin art. III din Legea nr. 212/25.07.2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 35 alin. (1

) din actul normativ invocat, potrivit cărora "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii."

Dispozițiile speciale ale art. 35 alin. (1)

din Legea nr. 165/2013 instituie o normă specială de competență, ce derogă de la dispozițiile din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competentă este secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, iar imobilul solicitat prin cererea de retrocedare este situat în municipiul București, str. x, arondat Tribunalul București, aceasta fiind instanța competentă să judece prezentul litigiu.

Prin sentința nr. 1563/14.10.2022, Tribunalul București, secția a III a civilă, a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că obiectul cererii de chemare în judecată nu este o cererea de retrocedare, ci este de o soluție dată asupra unei astfel de cereri, soluție încorporată într-o decizie a Comisiei Speciale de retrocedare.

A mai reținut tribunalul că, într-adevăr, Legea nr. 165/2013 reglementează o procedură de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care se aplică și cererii de retrocedare formulate de către reclamantă, însă doar în etapa finala a procesului de restituire, respectiv cea de acordare a compensării prin puncte. Procedurile speciale de contestare a deciziilor ce se pronunță în procesul de restituire, de către instituțiile implicate, rămân supuse normelor de competență specială, proprii fiecărei cereri de retrocedare. De aceea, legiuitorul în cuprinsul art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 vorbește exclusiv despre cereri formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Or, articolul 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 instituie competența materială în favoarea secției civile a tribunalului din circumscripția căruia se află imobilul, doar pentru deciziile emise în baza art. 33 și 34 din lege, decizii care se pronunță pentru imobilele și cererile ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Celelalte cereri despre care se face vorbire în cuprinsul art. 3 pct. l din Legea nr. 165/2013 rămân în sfera de aplicare în sens larg a acestei legi, care este regula generală în materie de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, păstrându-și însă particularitățile în materia competenței pe cererile care nu se încadrează în art. 35 din Legea nr. 165/2013, întrucât așa cum s-a arătat anterior, aceste dispoziții se aplică doar pentru cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

În concluzie, nu se poate reține o derogare de la norma specială (normă care nu a fost abrogată) prin intermediul normei generale, art. 33 din Legea nr. 165/2013 făcând referire la cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și art. 34 referindu-se la cereri aflate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Or, cererea reclamantei nu se află în niciuna din situațiile mai sus amintite, ea primind o decizie din partea Comisiei Speciale de Retrocedare, decizie care are o procedură specială de contestare, în fața instanței de contencios administrativ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele argumente:

Prin decizia a cărei anulare se solicită prin cererea de chemare în judecată (decizia nr. 1391/25.11.2021, emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor din cadrul minorităților naționale din România) a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/27.09.2004 pentru terenul de 44 mp din București, str. x, ca rămasă fără obiect, întrucât s-a propus acordarea de măsuri compensatorii în ședința Comisiei Speciale de retrocedare din 25.11.2021.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deținătoare, va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, restituirea imobilelor solicitate, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială".

Alin. (2) al acestui articol stabilește că "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Aceste dispoziții se coroborează cu cele ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Față de dispozițiile legale mai sus menționate, Înalta Curte constată că decizia contestată prin cererea de chemare în judecată reprezintă un act administrativ al unei autorități publice centrale (Comisia specială de retrocedare) în sensul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, totodată, o decizie a cărei contestare se realizează în condițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/1999, respectiv la instanța de contencios administrativ.

Este adevărat că Legea nr. 165/2013 reglementează o procedură de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, care se aplică și cererii de retrocedare formulate de către reclamantă, însă doar în etapa finala a procesului de restituire, respectiv cea de acordare a compensării prin puncte.

Procedurile speciale de contestare a deciziilor ce se pronunță în procesul de restituire, de către instituțiile implicate, rămân supuse normelor de competență specială, proprii fiecărei cereri de retrocedare.

Dispozițiile art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 vizează exclusiv cereri formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, iar art. 35 alin. (1) din lege instituie competența materială în favoarea secției civile a tribunalului din circumscripția căruia se află imobilul, doar pentru deciziile emise în baza art. 33 și 34 din actul normativ, decizii care se pronunță pentru imobilele și cererile ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Celelalte cereri despre care se face vorbire în cuprinsul art. 3 pct. l din Legea nr. 165/2013 rămân în sfera de aplicare în sens larg a acestei legi, care este regula generală în materie de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv, păstrându-și însă particularitățile în materia competenței pe cererile care nu se încadrează în art. 35 din Legea nr. 165/2013, întrucât aceste dispoziții se aplică doar pentru cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

Prin umare, nu se poate reține o derogare de la norma specială (normă care nu a fost abrogată) prin intermediul normei generale, art. 33 din Legea nr. 165/2013 făcând referire la cererile formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și art. 34 referindu-se la cereri aflate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.