ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 193/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Arad la data de 05.05.2019, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Arad, reclamanții A. și alții au solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtei: la plata sumei de 9.425 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea totală a biletelor/pachetelor de bilete achiziționate de reclamanți în vederea participării la meciul din data de 24 aprilie2018 și a costurilor efectuate de reclamanți în legătură cu deplasarea (contravaloare bilete de tren, bilet de avion, contravaloare zile de concediu);la plata dobânzii legale aferente contravalorii biletelor/pachetelor de bilete achiziționate în vederea participării la meci și a contravalorii biletelor de tren și avion cumpărate în vederea efectuării deplasării la Șiria, începând cu data refuzului accesului pe stadion (24 aprilie 2018) și până la momentul achitării integrale a sumei;la plata unei sume de 4.000 RON/reclamant, cu titlul de daune morale datorate fiecăruia, ca urmare a interzicerii accesului reclamanților la meci și a încălcării dreptului acestora de a nu fi supuși la un tratament discriminatoriu; să prezinte scuze reclamanților printr-o scrisoare publică; să publice hotărârea ce se va pronunța, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială B., precum și într-un ziar de largă circulație, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție îndreptată împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei pentru a fi obligat la plata sumelor ce vor fi stabilite în sarcina pârâtei, în caz de admitere a acțiunii.

Primul ciclu procesual Sentința pronunțată de Tribunalul Arad Prin sentința nr. 136/31.07.2020, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins acțiunea; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, obligându-i pe reclamanți la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.355 RON. Prin decizia nr. 47/23.03.2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea reclamanților, a obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamanților suma de 4.140 RON, reprezentând costul a 138 bilete meci + suma de 2.925,60 RON reprezentând costul biletelor de călătorie OPEN – CFR, dus-întors, pe ruta Timișoara-Arad-Șiria și retur, ambelor sume adăugându-li-se dobânda legală de la data rămânerii definitive a deciziei. A obligat-o pe pârâtă să prezinte reclamanților scuze publice printr-o scrisoare publică și să publice hotărârea, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială a B., precum și într-un ziar de largă circulație, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a deciziei. A menținut, în rest, sentința atacată, în sensul respingerii celorlalte capete de cerere, privind daunele morale, respectiv cererea de chemare în garanție. A respins, ca nefondat, apelul provocat declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamanților suma de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare, la fond și în apel. Prin decizia nr. 2469/17.11.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 47/23.03.2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă; a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Al doilea ciclu procesual Decizia Curții de Apel Timișoara Prin decizia nr. 143/24.05.2022, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanților împotriva sentinței; a respins, ca nefondat,apelul provocat declarat de pârâta B. împotriva aceleiași hotărâri.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. reclamanții și recurs provocat pârâta B.. Recurenții-reclamanți au solicitat casarea în totalitate a deciziei recurate, iar în urma rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., au arătat că instanța de apel nu a motivat corespunzător hotărârea pronunțată, în sensul că a preluat în integralitate pasaje din considerentele deciziei civile nr. 2469/17.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind realizate trimiteri la decizia instanței de apel din primul ciclu procesual, hotărâre casată și care nu mai exista la momentul pronunțării judecării cauzei în rejudecare. Obligația privind motivarea hotărârii judecătorești este reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. și reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil. Dispozițiile textului sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigențele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 174 și urm. C. proc. civ. Recurenții au indicat, prin motivele de recurs pasajele pe care le apreciază ca fiind preluate din decizia de casare și au învederat că, în acest mod, problemele principale ale litigiului nu au trecut prin filtrul instanței de rejudecare, ci au fost soluționate prin trimitere expresă la considerentele pentru care instanța de recurs a considerat nelegală hotărârea din primul ciclu procesual. Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că ideea principală care a fost omisă în totalitate de instanța de apel în faza rejudecării este aceea că, deși reclamanții au îndeplinit obligația de plată a contravalorii biletului cu care se presupune că aveau dreptul să participe la evenimentul sportiv, intimata nu și-a îndeplinit, la rândul său, obligația corelativă de a le permite accesul la eveniment. Suplimentar, fără a avea o bază legală pentru reținerea acestor sume de bani, intimata nu a înțeles să restituie contravaloarea bănească a obligației neexecutate. De altfel, reaua-credință a intimatei a debutat cu câteva zile disputării partidei de fotbal când pârâta B. a stabilit, în acest caz particular, spre deosebire de regula normală potrivit căreia biletele se achiziționau individual pentru fiecare partidă de meci, o modalitate diferită de achiziționare a biletelor. Astfel, profitând de faptul că interesul susținătorilor timișoreni pentru această partidă era unul major, pârâta B., în calitate de organizator al meciului, a stabilit că biletele de acces pentru meciul cu C. vor putea fi achiziționate doar la pachet cu încă alte 2 meciuri și având un preț de 30 de RON/pachet. Motivele care au stat la baza acestei condiționări privind achiziția de bilete, a fost, cel mai probabil, una legată de statutul de derby al meciurilor dintre cele 2 cluburi, fiind de notorietate istoria și controversele dintre cele două echipe de fotbal. Astfel, pârâta a urmărit, pe de o parte, să șicaneze și să țină cât mai departe de tribune susținătorii echipei vizitatoare C., iar pe de altă parte, să profite în mod nepermis de pe urma interesului major al suporterilor acestei din urmă echipă față de această partidă (inclusiv a reclamanților) și de a obține cu orice preț un câștig financiar considerabil - fiind evident că, celelalte 2 partide nu suscitau niciun interes pentru persoanele venite de la Timișoara. De altfel, această manieră abuzivă de punere în vânzare a biletelor la meci a făcut obiectul unui control derulat de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, urmare a căruia, B. a fost sancționată pentru conduita abuzivă adoptată și pentru deficiențele constate în domeniul protecției consumatorilor, respectiv pentru nerespectarea prevederilor art. 51 din O.G. nr. 99/2000, aspect care rezultă din Adresa nr. x/04.05.2018, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Arad. Instanța de apel consideră ca fiind justificat refuzul pârâtei de a refuza accesul reclamanților având în vedere regulile impuse de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, precum și de ROAF Federației Române de Fotbal. în esență, prin hotărâre se consideră că toate persoanele care s-au deplasat de la Timișoara în vederea participării la meci sunt suporteri, sens în care nu aveau dreptul să participe în această calitate în număr mai mare decât cel alocat, respectiv 70. În legătură cu această împrejurare, sunt necesare anumite clarificări, atât de ordin faptic, cât și juridic. Astfel, la data de 20.04.2018, la momentul la care reclamanții s-au prezentat în vederea achiziționării biletelor, le-a fost adresată, de către personalul clubului organizator, o singură întrebare, care a vizat numărul de bilete pe care doreau să îl achiziționeze. Mai mult, chiar dl. D. - președinte al clubului B. - a fost cel care a vândut primele bilete, fără a le aduce la cunoștință, la acel moment, vreo interdicție de achiziție prin raportare la afinitatea față de una din echipe sau față de domiciliul reclamanților. Astfel, biletele au fost comercializate fără a li se aduce la cunoștință că ar exista vreo restricție sau limitare în ceea ce privește accesul în stadion al suporterilor timișoreni, sau a vreunei condiționări vestimentare cu privire la culorile articolelor vestimentare purtate de cumpărători la meci. Cu această ocazie, reclamanții au achiziționat biletele de acces la partidă într-o manieră legală și de altfel obișnuită ca pentru orice alt meci. Având în vedere comunicarea deschisă între suporteri pe diverse canale/social media cu privire la participarea la meci, tot mai multe grupuri de timișoreni s-au deplasat la Arad în vederea achiziționării de bilete pentru partida din 24.04.2018 de la sediul clubului B.. Despre achiziția biletelor de către mulți suporteri ai C., în seara zilei de 20.04.2018, a fost informat telefonic și dl. E., managerul sportiv al B., fiind vorba până la urmă de o manifestare sportivă care ar trebui să fie guvernată de fair-play. Informările legate de achiziționarea unui număr ridicat de bilete de către suporteri ai C., au fost realizate cu bună credință, în contextul în care nu exista obligația legală în acest sens în sarcina clubului C.. Totuși, rațiunea lor a fost aceea de a asigura un climat de transparență și fair-play pentru întreagă desfășurare a manifestării sportive. Chiar dacă s-ar fi cunoscut, la momentul achiziționării biletelor, că ar exista o condiționare numerică privitoare la numărul persoanelor care ar putea să participe la meci în calitate de suporter al clubului oaspete, era cvasi-imposibil, individual vorbind, ca fiecare dintre reclamanți să cunoască dacă la momentul respectiv a fost sau nu depășit pragul de 70 de bilete achiziționate. Observând că sunt vândute bilete în continuare fără vreo limitare, fiecare dintre reclamanți a considerat că nu există vreo problemă în a participa la evenimentul sportiv, sens în care au încheiat contractul cu pârâta, existând o prezumție că acest număr nu a fost depășit. Deși a fost încheiat un atare contract, clubul organizator B. nu și-a îndeplinit obligațiile, refuzul fiind întemeiat pe anumite prevederi din legislația sportivă care îi impuneau o obligație de a nu permite accesul pe stadion decât în anumite limite. În acest sens, se nasc două posibile întrebări: care a fost motivul pentru care clubul a continuat să vândă bilete în condițiile în care știa despre obligația ce îi revenea în calitate de organizator? Care a fost motivul pentru care nu a restituit persoanelor cărora nu le-a permis accesul suma de bani aferentă biletelor? Este dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că B. nu și-a îndeplinit obligația de informare a reclamanților, fiind vândute un număr nelimitat de bilete în condițiile în care aceștia cunoșteau că nu pot permite un număr mai mare de 70 de suporteri ai echipei oaspete. În acest fel, intimata și-a asumat vânzarea unor bilete care nu asigurau corelativ și dreptul cocontractantului de a participa la meci. Încheierea contractului de vânzare de bilete are ca obiectiv permiterea cumpărătorului la eveniment, acesta fiind prevăzut contractual ca un drept și respectiv o obligație corelativă a organizatorului de a asigura respectarea dreptului. În lipsa îndeplinirii acestor condiții, contractul este încheiat fie cu rea-credință, fie lipsește însăși scopul licit. În ipoteza în care s-ar valida raționamentul instanței de apel potrivit căruia vânzarea biletelor impunea anumite restricții sau limitări generate de aplicarea legislației specifice în materie organizării evenimentelor sportive, înseamnă că se admite că existau încă de la momentul încheierii contractului de vânzare impedimente care determină însăși lipsirea de efecte ale contractului față de părți, și cel puțin în această privință e clar că intimata avea o obligație suplimentară de a informa părțile. În legislație unicul criteriu de delimitare a noțiunilor de "spectator" respectiv "suporter" se regăsește în dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, respectiv de locul efectiv ocupat în stadion. Așa fiind, la o interpretare logică și gramaticală a textului de lege, până în momentul în care persoanele nu au intrat efectiv în stadion cu intenția de a ocupa locurile de "suporteri", este imposibil de catalogat, în baza normelor juridice aplicabile, cărei categorii de persoane aparțineau aceste persoane. Tot această reglementare definește noțiunea de "suporteri proprii" în cadrul art. 1 lit. u), respectiv "membri ai unei structuri asociative, recunoscută de clubul sportiv în cauză". În rejudecare, reclamanții au trimis o listă cu acei dintre ei care fac parte dintr-o structură asociativă, respectiv F., rezultând că doar 70 se încadrau în această categorie. Așa fiind, clubul organizator, prin împiedicarea reclamanților de a ajunge în preajma stadionului, nici măcar nu a dorit să încerce să își execute obligația corelativă, impunând structurii de jandarmi să îi împrejmuiască într-un țarc metalic, la aproximativ 2 km de stadion. Recurenții au învederat că din reglementările federale, cât și din în Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, la o primă vedere pare să nu se pună accent deosebit pe existența unei astfel de diferențieri a noțiunilor și au exemplificat cu texte legale din actul normativ indicate în memoriul de recurs. În continuarea raționamentului eronat bazat pe încălcarea art. 1 lit. u) din Legea nr. 4/2008, recurenții au arătat că instanța de apel, fără a se baza pe vreun mijloc de probă, a realizat o analiză asupra condiției privind buna-credință a reclamanților de la momentul achiziției biletelor și până la data desfășurării meciului, concluzionând că reaua-credință, respectiv voința acestora de a eluda reglementările în materie, ar fi apărut în ziua meciului când toți s-au manifestat specific suporterilor. În concret, instanța a considerat că la momentul achiziționării biletelor reclamanții au fost de bună-credință, dorind să participe ca spectatori și că doar în ziua meciului optica acestora s-a schimbat, dorind să devină suporteri. Aceste considerente sunt vădit contrare dispozițiilor art. 1 lit. u) din Legea nr. 4/2008 în care este definită noțiunea de "suporteri proprii", reglementare ce definește respectivele persoane ca fiind membri unei structuri asociative recunoscute de clubul pe care aceștia îl susțin. Fiind un criteriu obiectiv, respectiv acela al aderării la structura asociativă, instanța omite în totalitate această împrejurare, catalogarea persoanelor ca fiind suporter fiind realizată în funcție de alte criterii nereglementate și străine celei regăsite în legea indicată mai sus. Pe scurt, o anumită persoană nu poate deveni de la o zi la alta sau de la o oră la alta spectator sau suporter, astfel cum consideră instanța de apel, ci această catalogare trebuie să aibă la bază criterii obiective. Nu în ultimul rând, instanța de apel a ignorat complet faptul că în prezenta cauză pârâta a dobândit o sumă de bani în mod nejustificat, fără să își execute obligația asumată. Astfel cum reține instanța de fond, la momentul achiziționării biletelor reclamanții au fost de bună-credință (dorind să fie spectatori), sens în care la acel moment pârâta nu avea dreptul să restricționeze accesul niciunuia dintre aceștia la evenimentul sportiv. A fortiori, legitimitatea pârâtei de a nu își executa propria obligației derivă dintr-un fapt ulterior, respectiv acela al "dorinței de a deveni suporteri" și a încercării de evitare a reglementărilor sportive în materie, împrejurarea fiind regăsită în mod expres în considerentele instanței de apel. Chiar dacă s-ar valida acest raționament, pârâta nu avea dreptul să refuze restituirea sumei de bani în temeiul neexecutării contractului pentru simplul fapt că la momentul încheierii contractului reclamanții au fost de bună-credință (aspect reținut chiar și de instanța de apel), astfel că aveau dreptul fie la executarea acestuia, fie la restituirea sumei de bani. Recurenta-pârâtă B. a solicitat, prin recursul provocat, admiterea acestuia, cu consecința obligării chematului în garanție Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata sumelor solicitate de la recurentă de către reclamanții din dosar. După ce a expus situația de fapt privind locul desfășurării evenimentului sportiv, omologarea stadionului, organizarea meciului, obligațiile organizatorului și blocarea suporterilor de către efectivele de jandarmi, recurenta a arătat că asigurarea ordinii publice în zona apropiată și imediată a arenelor sportive și a altor locuri destinate desfășurării competițiilor și jocurilor sportive se realizează de către structurile de jandarmi competente teritorial. Totodată, organizatorul, în speță B., răspunde pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive și are obligația de a asigura protecția și siguranța spectatorilor, sportivilor și oficialilor în interiorul stadionului. Așa cum reiese din comunicatul jandarmeriei "Deși clubul B. a dat comunicate de presă cu privire la numărul de suporteri care au acces în stadion, în ziua desfășurării meciului au ajuns în localitatea Siria, aproximativ 300 de suporteri timișoreni constituiți în galerie. Pentru a preveni posibile incidente ce ar fi putut avea loc, s-a dispus instituirea unei zone de securitate pentru suporterii echipei oaspete, la limita exterioară a zonei apropiate arenei sportive." Jandarmii nu au permis deplasarea la stadion a nici unei persoane din grupul galeriei de 300 de persoane, pentru motive pe care recurenta nu le cunoaște, în condițiile în care la poarta de acces a stadionului nu s-a prezentat nici o persoană căreia recurenta, în calitate de organizator, să-i fi interzis accesul în incinta stadionului. Prin acțiune, reclamanții solicită obligarea recurentei la plata unor sume de bani, cu titlu de daune materiale și daune morale având ca temei faptul că li s-a interzis accesul în stadion la data desfășurării meciului de fotbal. Având în vedere prevederile legale privind siguranța și ordinea publică, precum și prevederile Legii nr. 4/2008, în opinia recurentei au fost respectate toate dispozițiile privind organizarea și desfășurarea competiției organizate în data de 20.04.2018. Raportat la faptul că reclamanții nu au mai ajuns la stadion și că aceștia au fost opriți din drum de către unitatea mobilă de jandarmi, recurenta apreciază că în măsura în care va fi obligată la plata unor sume de bani către reclamanți, chematul în garanție trebuie să îi achite aceste sume, acesta fiind cel care a blocat ajungerea reclamanților la stadion.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta B. a invocat excepția de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea motivelor formulate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului reclamanților. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu s-a rezumat la preluarea considerentelor din decizia de casare, ci a adus propriile motivări, ample, analizând starea de fapt, probele administrate, declarațiile martorilor și conținutul înscrisurilor depuse la dosar. Instanța de apel prezintă exhaustiv propriile motive la paginile 41 - 46 din hotărâre, iar împrejurarea că la pagina 40, pagină din care recurenții redau unele citate, se face o scurtă prezentare a considerentelor instanței de casare, nu reprezintă motivarea și nu cuprinde motivele instanței de apel care au condus la pronunțarea soluției criticată pe calea recursului. Instanța de apel are propria analiză a stării de fapt, a probelor administrate și a normelor de drept incidente în cauză, analiză expusă pe parcursul a 6 pagini. În ce privește pretinsa interpretare/aplicare greșită a normelor de drept material, pârâta arată că pe tot parcursul demersului judiciar, inclusiv prin motivele de recurs, recurenții au încercat să acrediteze ideea că aceasta ar fi refuzat cuiva accesul în stadion. Or, așa cum rezultă din întreg materialul probator, nu pârâta a fost cea care a oprit deplasarea suporterilor spre stadion, această acțiune fiind realizată de gruparea de jandarmi. Astfel, prezentarea stării de fapt în ce privește modalitatea de achiziționare a biletelor de acces la competiția sportivă este una trunchiată, care nu are legătură cu realitatea. Biletele destinate suporterilor echipei oaspete (cele 70 de bilete) au fost puse de la început la dispoziția reprezentantului echipei, d-nul A. care știa, încă de la acel moment, că suporterii pot intra în stadion în limita unui număr de 70 de persoane. Biletele au fost puse în vânzare și s-a procedat la vânzarea acestora în limita locurilor din incinta arenei în care urma să se desfășoare competiția sportivă. La momentul vânzării biletului nimeni, niciodată, nu a întrebat dacă persoana care achiziționează bilet este un simplu spectator, dacă are sau nu afinități față de una din echipele între care se disputa competiția sportivă. Orice persoană este liberă să își achiziționeze bilet, bilet care, în limitele legii, îi conferă dreptul de a fi prezent în arena în care se desfășoară competiția sportivă. Astfel, este vădit prezentată cu rea credință împrejurarea că pârâta a comercializat bilete fără a aduce la cunoștința celor ce le achiziționează că ar exista o restricție și/sau limitare în ce privește accesul pe stadion. Singura restricție și limitare este și a fost cea impusă de norma legală, respectiv a accesului suporterilor în număr mai mare de 70, acesta fiind numărul maxim permis de omologarea stadionului pentru suporterii echipei oaspete. Mai arată pârâta că nici un moment nu s-a pus problema unui refuz al restituirii sumei de bani, astfel cum afirmă recurenții, clubul B. și-a îndeplinit obligația de informare privind limita în care suporterii clubului oaspete au cunoscut că numărul maxim de bilete pentru suporteri este de 70, iar criticile vizând inexistența unor diferențe în legislație în ceea ce privește noțiunile de "spectator" și "suporter" sunt neavenite, întrucât legislația face distincția clară între cele două noțiuni. De asemenea, nu reprezentanții clubului organizator au fost cei care au oprit deplasarea spre stadion a reclamanților, ci de către reprezentanții grupării mobile de jandarmi, iar la poarta de acces a stadionului nu a ajuns nici o persoană căreia pârâta să îi fi interzis accesul în stadion. Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel nu i-a catalogat "suporteri" fără un mijloc de probă, în condițiile în care modalitatea în care au acționat îi circumscrie sferei de aplicare a noțiunii de suporter din legislație, iar din întreg materialul probator rezultă că aceștia au acționat ca un grup de suporteri nu ca simpli spectatori. Reclamanții nu fac dovada că s-au prezentat în vederea achiziționării biletelor, iar faptul că sunt în posesia unor bilete nu face dovada achiziționării acestora, acestea putând la fel de bine să le fie înmânate de alte persoane, sau să fie găsite într-un loc public. D. nu este președintele clubului B., ci domnul G.. Domnul D. nu are altă calitate decât membru fondator al clubului și nu deține nici o funcție în cadrului clubului B.. Suporterilor echipei oaspete le-a fost predat un număr de 70 de bilete (a se vedea Anexa 2), conform regulamentului. Persoana care a preluat biletele respectiv domnul A. cunoștea foarte bine faptul că în stadion, pot avea acces doar 70 de suporteri ai echipei oaspete. Contrar susținerilor recurenților, cele 70 de bilete au fost puse la dispoziția suporterilor echipei oaspete la data de 20.04.2018 și au fost puse în vânzare după ce au fost predate către reprezentanții echipei Politehnica Timișoara. Jandarmeria Română nu este subordonată B. și nu primește ordine de la nici un reprezentant al acestei asociații, nici unei persoane dintre cele care au ajuns la stadion nu i-a fost refuzat accesul în stadion, suporterii echipei Politehnica Timișoara au fost opriți de jandarmi cu mult înainte de a ajunge la stadion, jandarmii fiind cei care i-au închis într-un țarc metalic și care au luat decizia de a nu le permite accesul spre stadion. Nu se poate afirma că între reclamanți și pârâtă a intervenit un contract care să dea naștere la drepturi și obligații reciproce. Obligațiile pârâtei în calitate de organizator sunt stabilite de Legea nr. 4/2008 și ROAF, obligații care au fost respectate în totalitate. Pârâta nu a fost sancționată în legătură cu organizarea meciului, nu pârâta a interzis accesul în incinta stadionului, iar daunele materiale solicitate nu sunt certe, deoarece reclamanții nu indică cum au ajuns la suma de 3.650 RON reprezentând costul biletelor. Prejudiciul constând în contravaloarea unei zile de concediu este inexistent, deoarece toate cererile depuse în probațiune sunt pentru efectuarea unor zile de concediu legal. Concediul legal este plătit de angajator, nu este concediu fără plată. Reclamanții care au ales să își ia o zi de concediu legal pentru a participa la meci nu au suferit nici iun prejudiciu. Referitor la costurile deplasării la Siria și a biletului de avion, pârâta arată că acțiunea de deplasare la Siria a fost contractată de Asociația suporterilor timișoreni cu Regio Călători, pentru un număr de 271 călători pentru ruta Arad Siria Arad fiind plătită de această entitate. De asemenea, pe ruta Timișoara Arad Timișoara a fost obținut un bilet de călătorie în grup. Reclamanții nu fac dovada că s-au deplasat cu trenul sau s-au deplasat cu autoturisme sau alte mijloace proprii la Siria. În aceste condiții nu pot solicita plata unor sume de bani cu privire la care nu pot face dovada că au fost achitate de ei. Referitor la biletul de avion, reclamantul nu face dovada că s-a deplasat exclusiv în vederea vizionării meciului de fotbal. Reclamantul s-a deplasat la Timișoara, unde are domiciliul, în scopuri personale și probabil că momentul deplasării acasă a coincis cu momentul susținerii partidei de fotbal astfel că nu poate pretinde plata acestui bilet de avion. În ce privește prejudiciul nepatrimonial constând în plata unei sume de 4.000 RON pentru flecare reclamant, pârâta arată că daunele morale solicitate nu pot fi cuantificate în mod obiectiv, întrucât fiecare persoană percepe în mod diferit atingerile aduse onoarei și reputației. Pârâta nu a făcut nimic de natură să aducă atingere onoarei și reputației reclamanților, demnitatea reclamanților nefiind știrbită de nici una din acțiunile B. în calitate de club organizator al meciului de fotbal. Față de cele arătate, pârâta a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale. Prin întâmpinări formulate la ambele recursuri, chematul în garanție Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a invocat excepția de tardivitate a recursurilor, excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestora. A arătat că IGJR nu poate fi chemat în garanție și nu poate avea nici o calitate procesuală în cauză, deoarece nu a participat la misiunea ce a generat prezentul litigiu, iar în raport de dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, și ținând cont de raționamentul Înaltei Curți din deciziile nr. 13/2016 și nr. 3522/2018, unitatea de jandarmi care a asigurat misiunea (Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara) are personalitate juridică și poate sta singură în judecată. În ceea ce privește recursul formulat de către reclamanți, acesta este îndreptat doar împotriva intimatei-pârâte B., nefiind aduse critici cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție, pe care instanța de apel a respins-o în mod corect. Toate pretențiile recurenților-reclamanți sunt formulate doar în contradictoriu cu pârâta B., astfel că raportul juridic ce urmează a fi dezbătut și soluționat de către instanța de recurs vizează doar cele 2 părți. Atâta timp cât soluția de respingere a cererii de chemare în garanție nu a fost criticată, aceasta rămâne definitivă și nu mai poate face obiectul analizei instanței. Cu toate acestea, în măsura în care ar fi criticată această soluție, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a IGJR, motivat de faptul că în raport de dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 550/2004, "Unitățile din subordinea Inspectoratului General, ai căror comandanți au calitatea de ordonator terțiar de credite, sunt stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, au personalitate juridică și utilizează creditele bugetare care le-au fost repartizate". Astfel, Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara are personalitate juridică proprie și poate sta singură în judecată,contrar susținerilor părților din prezentul litigiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, referitor la posibilitatea de încadrare a criticilor formulate în aspectele de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul reclamanților este susceptibil de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât vizează modalitatea în care instanța de apel a motivat hotărârea pronunțată, dar nu este încadrabil în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât subsumează textului legal stări și situații de fapt care nu pot fi avute în vedere în recurs. Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții arată că "Unul dintre principalele vicii de nelegalitate ale hotărârii se referă la încălcarea obligației instanței de apel de a-și motiva corespunzător decizia, fiind preluate în integralitate pasaje din considerentele deciziei civile nr. 2469/17.11.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție". Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de apel respectă exigențele art. 425 C. proc. civ., respectiv expune propriile raționamente, analizează starea de fapt și probele administrate, declarațiile martorilor și conținutul înscrisurilor de la dosar. Prezentarea succintă a unor considerente ale instanței de casare nu substituie motivarea propriu-zisă a instanței de apel, ci reprezintă o trimitere la statuările cu caracter obligatoriu care au determinat rejudecarea, în vederea evidențierii limitelor în care se vor analiza susținerilor părților în această etapă procesuală. Astfel, în rejudecarea apelului a fost analizată excepția lipsei calității procesual active a reclamanților cu privire la costul biletelor de intrare la meci dar și cu privire la costul deplasării cu trenul a acestora pe ruta Timișoara-Arad-Șiria și retur; au fost analizate declarațiile martorilor H., I., J., K., L., M.; au fost analizate răspunsul la interogatoriu al președintelui Asociației suporterilor timișoreni, distincția dintre suporter și spectator, buna-credință a reclamanților, înscrisurile depuse la dosar, discriminarea având la bază interzicerea intrării la meci pe motivul că reclamanții ar fi fost susținătorii echipei Politehnica și că ar fi fost îmbrăcați în culorile acestei echipe, obligațiile organizatorului competiției sportive. Totodată, a fost expusă, pe larg, situația de fapt ce a constituit premisa demersului judiciar, însoțită de concluziile și raționamentele proprii instanței de rejudecare. Prin urmare, afirmațiile reclamanților în sensul că instanța de apel, în rejudecare, nu ar fi procedat la o motivare conformă legii prin aceea că ar fi preluat, în integralitate, pasaje din decizia de casare, nu se susțin, considerentele acesteia fiind expuse într-o manieră proprie, potrivit celor arătate. Obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În cauză, hotărârea instanței de apel respectă aceste deziderate, iar împrejurarea că în anumite paragrafe din considerente s-au făcut trimiteri la statuările deciziei de casare nu conturează un aspect de nelegalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci reprezintă o modalitate de redactare permisă de lege. În plus, raportarea instanței de apel la dezlegări ale instanței de recurs și redarea, în cuprinsul propriei decizii, a unora din pasajele deciziei de casare, corespunde și necesității de delimitare mai clară a îndrumărilor și limitelor stabilite prin aceasta în privința activității de rejudecare. Înalta Curte apreciază că modul în care instanța de rejudecare a procedat, corespunde acestui scop, nefiind vorba despre o redare a pasajelor deciziei de casare pentru substituirea propriilor considerente (care ar lipsi) ale instanței de apel din rejudecare, cum în mod eronat pretind recurenții. În ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt încadrabile în textul legal, pentru următoarele argumente: Dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sancționează hotărârea judecătorească care a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În speță, deși recurenții invocă textul legal, în realitate circumscriu acestui motiv de nelegalitate o serie de stări și situații de fapt ce nu pot fi avute în vedere în calea extraordinară a recursului. Astfel, prin apărările subsumate motivului de recurs menționat, recurenții învederează că: deși au îndeplinit obligația de plată a contravalorii biletului de participare la evenimentul sportiv, intimata nu a îndeplinit obligația corelativă; că reaua-credință a pârâtei a debutat cu câteva zile înainte de disputarea partidei de fotbal, când a stabilit o modalitate diferită de achiziționare a biletelor; că punerea în vânzare a biletelor a fost realizată într-o manieră abuzivă, sancționată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului; că instanța a considerat justificat faptul că pârâta a refuzat accesul reclamanților; că prin hotărârea instanței de apel toate persoanele care s-au deplasat la Timișoara în vederea participării la meci au fost considerate suporteri, sens în care nu aveau dreptul să participe în această calitate în număr mai mare decât cel alocat, respectiv 70; că organizatorul evenimentului, pârâta din cauză, nu și-a îndeplinit obligațiile, refuzul fiind întemeiat pe anumite prevederi din legislația specială care îi impuneau obligația de a nu permite accesul pe stadion decât în anumite limite; că s-a vândut un număr nelimitat de bilete, fără ca reclamanții să cunoască că nu se permite accesul unui număr mai mare de 70 de suporteri; că este imposibil de catalogat cărei categorii de persoane aparțineau cei care au intrat pe stadion (dacă erau sau nu suporteri); că noțiunea de suporter este definită de art. 1 lit. u) din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive; că în mod greșit reclamanții au fost catalogați drept suporteri; că instanța a ignorat că pârâta a dobândit o sumă de bani în mod nejustificat, fără să își execute obligația asumată. Este de observat că, deși recurenții fac trimitere la dispoziții legale cuprinse în Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive și la dispoziții din ROAF FRF (Regulamentul de organizare a activității fotbalistice), nu dezvoltă aspecte de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanța de recurs, ci evocă, într-o modalitate exhaustivă, starea de fapt care a generat litigiul. În acest sens, recurenții nu au indicat, în concret, ce normă de drept material a fost interpretată sau aplicată greșit de către instanța de apel, ci s-au limitat să se arate nemulțumiți de evenimentele petrecute, pe care le-au descris într-o manieră amplă, dar nesusținută de critici reale de nelegalitate. Astfel, din perspectiva motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenții nu conturează elemente de nelegalitate care să conducă la reformarea hotărârii instanței de apel. Faptul că în memoriul de recurs sunt evocate și redate anumite texte de lege nu atrage incidența ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme astfel de trimiteri sunt realizate din perspectiva unor stări, situații de fapt sau a unor chestiuni ce țin de probatorii, nefiind apte să determine încadrarea în motivul de nelegalitate. Față de considerentele expuse, recursul reclamanților apare ca nefondat. Pe cale de consecință, întrucât recursul provocat formulat de pârâta B. a avut în vedere o eventuală soluție de admitere a recursului reclamanților și obligare a pârâtei la plata sumelor solicitate de către aceștia, cu efectul transferării obligației de plată către chematul în garanție Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Înalta Curte constată că, raportat la soluția dată asupra recursului principal, respectiv aceea de respingere, ca nefondat, același caracter îl are și recursul provocat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-reclamanți (recurs principal) și de pârâta B. (recurs provocat) împotriva deciziei nr. 143 din 24 mai 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.