ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2021

Ședința publică din data de 17 noiembrie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă la Judecătoria Arad la data de 5 mai 2019, a cărei competență de soluționare a fost declinată în favoarea Tribunalului Arad, reclamanții A. și alții au solicitat, în contradictoriu cu B., obligarea pârâtei:

- la plata sumei de 9.425 RON cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea totală a biletelor/pachetelor de bilete achiziționate de reclamanți în vederea participării la meciul din data de 24 aprilie2018 și a costurilor efectuate de reclamanți în legătură cu deplasarea (contravaloare bilete de tren, bilet de avion, contravaloare zile de concediu);

- la plata dobânzii legale aferente contravalorii biletelor/pachetelor de bilete achiziționate în vederea participării la meci și a contravalorii biletelor de tren și avion cumpărate în vederea efectuării deplasării la Șiria, începând cu data refuzului accesului pe stadion (24 aprilie 2018) și până la momentul achitării integrale a sumei;

- la plata unei sume de 4.000 RON/reclamant, cu titlul de daune morale datorate fiecăruia, ca urmare a interzicerii accesului reclamanților la meci și a încălcării dreptului acestora de a nu fi supuși la un tratament discriminatoriu;

- să prezinte scuze reclamanților printr-o scrisoare publică;

- să publice hotărârea ce se va pronunța, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială B., precum și într-un ziar de largă circulație, în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție îndreptată împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei pentru a fi obligat la plata sumelor ce vor fi stabilite în sarcina pârâtei, în caz de admitere a acțiunii.

Prin sentința nr. 136 din 31 iulie 2020, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta B., având ca obiect pretenții și a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, obligându-i pe reclamanți la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.355 RON.

Prin decizia nr. 47 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat, în parte, sentința, în sensul că a admis, în parte, acțiunea reclamanților, a obligat-o pe pârâta B. să plătească reclamanților suma de 4.140 RON, reprezentând costul a 138 bilete meci + suma de 2.925,60 RON reprezentând costul biletelor de călătorie C., dus-întors, pe ruta Timișoara-Arad-Șiria și retur, ambelor sume adăugându-li-se dobânda legală de la data rămânerii definitive a deciziei. A obligat-o pe pârâtă să prezinte reclamanților scuze publice printr-o scrisoare publică și să publice hotărârea, pe cheltuiala sa, pe pagina oficială a B., precum și într-un ziar de largă circulație, în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a deciziei. A menținut, în rest, sentința atacată, în sensul respingerii celorlalte capete de cerere, privind daunele morale, respectiv cererea de chemare în garanție. A respins, ca nefondat, apelul provocat declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe și a obligat-o pe aceasta să plătească reclamanților suma de 1.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare, la fond și în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., ale cărui motive au fost subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a precizat că recursul vizează soluția pronunțată de instanța de apel în privința următoarelor chestiuni deduse judecății: soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, soluționarea apelului provocat, implicit a cererii de chemare în garanție a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, soluționarea apelului raportat la pretențiile din acțiunea principală vizând costul biletelor de acces la partida de fotbal, scuzele ce urmează a fi prezentate și publicarea hotărârii pe pagina oficială a clubului și într-un ziar de largă circulație, în aprecierea recurentei hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâta a susținut următoarele critici de nelegalitate:

- Prin decizia pronunțată, instanța de apel a constatat, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, fără însă să respingă această excepție prin dispozitivul hotărârii.

Dezlegarea dată de curte acestei excepții este pronunțată cu aplicarea greșită a legii întrucât, după cum rezultă din probele de la dosar - anexa 3 a acțiunii - deplasarea pe ruta Timișoara - Arad - Siria a fost contractată de Asociația suporterilor timișoreni D., obiectul contractului fiind reprezentat de un număr de 271 bilete de călători tur-retur pe ruta Timișoara - Arad și pe ruta Arad-Șiria.

Procedând la calculul prețului călătoriei raportat la numărul reclamanților a rezultat un cost total al transportului de 2.800,85 RON, care nu coincide cu cel la care a fost obligată de către instanța de apel, respectiv suma de 2.925,60 RON reprezentând costul biletelor.

Motivul de casare îl reprezintă, însă, respingerea greșită a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților în raport de persoana care a achiziționat și achitat biletele de transport, arătându-se că cei 139 de reclamanți nu au făcut dovada că ar fi membri ai asociației, fiind cert că costul biletelor de deplasare a fost achitat de Asociația suporterilor timișoreni D. și nicidecum de aceștia.

Raportat la art. 32 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care reclamanții nu fac dovada că ei sunt cei care au achiziționat biletele de deplasare la meci, aceștia nu pot justifica calitatea procesuală activă pentru exercitarea cu succes a acțiunii vizând costul biletelor de tren, situație față de care, în mod nelegal, instanța de apel a apreciat, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

- Cu referire la modul de soluționare a apelului provocat, implicit a cererii de chemare în garanție a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, instanța a constatat că inspectoratul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât structura centrală nu a fost implicată în mod direct în desfășurarea activităților de menținere a ordinii și siguranței, ci Gruparea de Jandarmi Mobilă "E." din Timișoara, grupare fără personalitate juridică din cadrul Jandarmeriei Române care este o structură de jandarmi competentă teritorial responsabilă cu menținerea ordinii și liniștii publice în zona apropiată și imediată a arenelor sportive, un alt motiv de respingere al apelului provocat fiind dat de motivarea că Gruparea de Jandarmi Mobilă a acționat în acord cu planul ales de clubul organizator.

Pârâta precizează, însă, că a chemat în judecată, pe calea cererii de chemare în garanție, Inspectoratul General al Jandarmeriei întrucât Gruparea Mobilă de Jandarmi nu are personalitate juridică, aspect confirmat de curtea de apel, această structură nu are nici calitate procesuală pasivă, situație față de care a arătat că a ales să exercite cererea de chemare în garanție și apelul provocat în contradictoriu cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

A invocat dispozițiile art. 11 din Legea 550/2004, susținând că nelegală este și susținerea că Gruparea Mobilă de Jandarmi ar fi acționat la recomandările clubului organizator deoarece Planul de acțiune integrat a fost întocmit de Gruparea Mobilă de Jandarmi aspect ce reiese din Raportul de Misiune - pagina 2 paragraf 2.

În opinia recurentei, curtea a lăsat nesoluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a IGJR, invocată de acesta prin întâmpinare depusă.

- Nelegală este și soluția dată pretențiilor din acțiunea principală, în ce privește costul biletelor de acces la partida de fotbal, scuzele ce urmează a fi prezentate și publicarea hotărârii pe pagina oficială a clubului și într-un ziar de largă circulație, soluție ce a fost fundamentată pe o stare de fapt interpretată într-un mod original.

Trimiterile pe care le face curtea de apel la 3 articole din ROAF, respectiv art. 56, art. 57 și art. 58 care reglementează obligațiile clubului organizator, ca și întregul ROAF prevăd în sarcina clubului organizator obligații în interiorul arenei sportive și nicidecum în afara arenei sportive. Toate obligațiile care incumbă clubului organizator sunt delimitate strict la măsurile din interiorul arenei sportive, în afara arenei sportive, obligațiile revenind instituțiilor cu atribuții specifice în domeniu, respectiv structurilor de jandarmi.

Ca atare, este nelegală soluția curții - pagina 36 paragraf 5 și 6 - atunci când extinde, în raport de dispozițiile ROAF, responsabilitățile clubului organizator în afara arenei sportive și când reține că asociația, în calitate de club organizator, ar fi permis accesul doar a 70 de persoane. Precizează că poziția sa a fost fermă și totdeauna în sensul de a permite accesul doar a 70 de persoane în zona destinată galeriei și în celelalte zone ale stadionului, ale celorlalți deținători de bilete, însă în permanență reclamanții au refuzat această variantă, pretinzând ca toți să intre ca un grup organizat de suporteri și să stea împreună, fără a fi respectată modalitatea de distribuire a spectatorilor în arena sportivă.

Este nelegală și reținerea incidenței prevederilor art. 1350 C. civ. ca temei al angajării răspunderii clubului organizator pentru lipsa permiterii accesului pe stadion, în condițiile în care nu a interzis niciunei persoane accesul în arena sportivă. Susține că a arătat și probat, că nicio persoană nu s-a prezentat la poarta/porțile de acces și să nu i se permită intrarea pe stadion. Faptul că suporterii au fost conduși de structura de jandarmi într-un fan-zone nu îi poate fi reproșată în calitate de club organizator.

Nu a dat dovadă de un comportament ilicit în modalitatea de îndeplinire a obligațiilor care îi reveneau în calitate de club organizator, din perspectiva dispozițiilor C. civ. și a O.G. nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor.

Consideră că justa soluționare a cauzei nu putea avea loc în afara cadrului legal dat de dispozițiile Legii nr. 4/2008, începând cu cele relative la condițiile de omologare a stadioanelor pe care se desfășoară competițiile sportive, de către federațiile de specialitate (în speță, de către Federația Română de Fotbal), respectiv a prevederilor art. 11 alin. (1) și (3) din acest act normativ, care prevăd că înaintea fiecărui sezon competițional, toate arenele în incinta cărora se desfășoară competiții sportive cu grad de risc sunt supuse unei verificări din punct de vedere al condițiilor de siguranță, comisia care are această însărcinare fiind cea care stabilește și locul de dispunere în arena sportivă a suporterilor echipei oaspete, loc ce rămâne neschimbat pe toată durata desfășurării competiției.

În cazul de față, prin procesul-verbal din 26 iulie 2017 de omologare a stadionului F. pentru sezonul competițional 2017-2018, la pct. 7 s-a prevăzut un nr. de 74 locuri destinat suporterilor echipei oaspete. La data de 20.04.2018, în calitatea sa de club organizator al meciului, a predat un nr. de 70 de bilete către G., destinate suporterilor clubului oaspete, restul biletelor de intrare la meci, de aproximativ 1400 locuri fiind puse în vânzare și destinate spectatorilor.

Recurenta a făcut trimitere și la dispozițiile art. 2,3,4,5,10 din cuprinsul Legii nr. 4/2008 și la art. 57 alin. (3) din ROAF cu referire la obligațiile ce îi revin acesteia, în calitate de organizator al competiției sportive, de a asigura protecția și siguranța spectatorilor, sportivilor, oficialilor, ca și la răspunderea care îi revine în baza legii pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive, spre deosebire de obligațiile cu același conținut ce revin structurilor de jandarmi competente teritorial, de asigurare a ordinii publice în zona apropiată și imediată a arenelor sportive și a altor locuri destinate desfășurării competițiilor și jocurilor sportive cu grad mediu de risc, precum și a celor cu grad ridicat de risc. Criticile recurentei au vizat lipsa oricărei distincții între aceste atribuții ce revin structurilor implicate, reținându-se de către instanță că, deși Jandarmeria ar fi permis accesul reclamanților, B. l-ar fi interzis, că deși Jandarmeria ar fi dorit să-i lase să participe la meci, pârâta i-ar fi închis în țarc, fără nicio delimitare între acțiunile forțelor implicate și atribuțiile strict delimitate legal ce revin acestora.

În continuare, recurenta a expus din nou starea de fapt pentru o mai bună percepție asupra evenimentelor din ziua desfășurării partidei de fotbal, precum și evenimentele de dinainte de ziua meciului, prin raportare la Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, art. 11 f), art. 1, precizând că textele legale fac diferența între suporteri și spectatori, spectatorii având acces necondiționat, în măsura achiziționării biletelor, iar suporterii doar în limitele premise de legislație, motiv pentru care B. a predat grupului de suporteri organizați doar 70 de bilete.

Din prevederile Legii nr. 4/2008 menționate, potrivit recurentei, rezultă fără echivoc faptul că organizatorul, în speță, B. răspunde pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive și că are obligația de a asigura protecția și siguranța spectatorilor, sportivilor și oficialilor în interiorul stadionului.

Intimații - reclamanți au depus întâmpinare, solicitând, în principal, constatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Au solicitat ca în ipoteza în care se va constata ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., să se rețină netemeinicia susținerilor recurentei, precizând că au făcut dovada deținerii biletelor, care prezumă achiziționarea lor legală, ceea ce conduce la susținerea nefondată de către recurentă a inexistenței calității procesuale active a reclamanților.

Au opinat, totodată, că, pe bună dreptate, curtea de apel a reținut inexistența vreunei implicații directe a Inspectoratului General al Jandarmeriei în desfășurarea evenimentelor din 24 aprilie 2018, unica entitate cu atribuții de menținere a ordinii și liniștii publice în zona apropiată și imediată a arenelor sportive fiind Gruparea de Jandarmi Mobilă "E." Timișoara, fără personalitate juridică.

Au considerat că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii civile contractuale.

Intimatul - chemat în garanție Inspectoratul General al Jandarmeriei a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, precum și răspuns la întâmpinarea intimaților - reclamanți.

A susținut că în mod corect instanța de apel a constatat că evenimentul sportiv a fost organizat de B., care a luat decizia interzicerii accesului în stadion a suporterilor, astfel încât eventualele prejudicii reclamate în cauză pot fi imputate doar organizatorului.

A solicitat, ca în situația admiterii recursului și casării deciziei apelului, să se respingă cererea de chemare în garanție ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

II Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși prin întâmpinările formulate la recurs, intimații s-au apărat, invocând nulitatea căii de atac pentru lipsa ori neîncadrarea criticilor în motivele legale de recurs, Înalta Curte nu va reține incidența acestei excepții deoarece constată că prin memoriul de recurs au fost formulate critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., norme ce vor fi avute în vedere la judecata prezentei căi de atac.

Analizând criticile de recurs formulate, prin raportare la soluția pronunțată și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte reține caracterul fondat al acestora în limitele ce vor fi arătate în cele ce urmează:

- Sunt nefondate criticile prin care pârâta a pretins o eronată soluționare de către instanța de apel a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, critici care, prin conținutul lor, se circumscriu atât motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - în partea referitoare la nesoluționarea excepției prin dispozitivul hotărârii -, cât și celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - în partea în care nelegalitatea soluției e sprijinită pe argumentul că nu reclamanții ar fi cei care au achiziționat biletele de călătorie tur-retur pe ruta Timișoara-Arad, Arad-Șiria, ci Asociația suporterilor timișoreni D., iar reclamanții nu au făcut dovada că ar fi membri ai acesteia.

Înalta Curte reține că nesoluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților - excepție invocată de pârâtă atât prin întâmpinarea formulată în primă instanță, cât și prin cea depusă în apel - prin dispozitivul deciziei pronunțate, nu ridică o problemă, în sine, de nelegalitate a soluției adoptate în privința acesteia și nici a hotărârii emise, neexistând nicio dispoziție procedurală care să impună aceasta.

Potrivit art. 224 C. proc. civ., instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu, iar în acord cu norma art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Curtea de apel a analizat cu prioritate excepțiile invocate în fața sa, pe cale de întâmpinare, inclusiv pe aceea a lipsei calității procesuale active a reclamanților, în considerentele hotărârii pronunțate, excepție pe care a considerat-o, motivat, ca fiind neîntemeiată.

Pronunțarea mai întâi asupra excepțiilor de procedură sau a celor de fond nu e impus a avea loc prin dispozitiv, cum critică recurenta, iar față de aprecierea asupra netemeiniciei excepției, acest lucru nici nu era necesar întrucât soluția nu a întrerupt sau curmat cursul judecății.

De altfel, când critică nepronunțarea instanței asupra excepției prin dispozitiv, pârâta nu indică norma legală ce ar fi fost încălcată și nici nu arată în ce ar fi constat vătămarea pe care ar fi suferit-o din acest procedeu.

Astfel fiind, critica analizată de instanța de recurs prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, în corelare cu cele ale art. 175 C. proc. civ., nu poate fi primită.

De asemenea, nu va fi primită nici critica adusă aceleiași soluții, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., observându-se că aceasta a fost susținută doar cu referire la una din multele pretenții deduse judecății prin cererea reclamanților (costul biletelor de acces pe stadion, costul biletelor de transport, contravaloarea zilelor de concediu, daune morale, dobânzi legale la sumele ce vor fi acordate), teza susținută fiind aceea a nedovedirii că reclamanții au achiziționat în nume personal biletele de călătorie cu trenul. Pentru celelalte pretenții, excepția nu a fost invocată sau nu a mai fost contestată în recurs (cu referire la nedovedirea achiziționării în nume personal a biletelor de intrare la meci, care a constituit cel de-al doilea argument pe care pârâta și-a susținut în proces excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților), astfel că, și în cazul unui răspuns favorabil asupra acestei chestiuni punctuale, excepția nu va conduce la respingerea integrală a acțiunii reclamanților și la o confirmare în proces a unei lipse a calității procesuale active a reclamanților, după cum s-a urmărit de către pârâtă.

În plus, critica pârâtei a fost susținută, nu cu argumente de legalitate, ci de fond, care țin de probațiunea cauzei și care exced controlului în legalitate exercitat de instanța de recurs.

Apoi, deși excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost invocată de pârâtă (atât prin întâmpinarea la cererea de chemare în judecată, cât și prin întâmpinarea la apelul principal) cu trimitere la ambele aspecte - ale neprobării achiziționării de către reclamanți, în nume propriu, a biletelor de transport și a celor de intrare la meci -, se observă că prin hotărârea sa, instanța de apel a confirmat calitatea procesuală activă a reclamanților doar cu trimitere la biletele de intrare pe stadion, în legătură cu care a observat că, fiind nenominale, simpla lor posesie face dovada achiziționării acestora de către reclamanți.

Așadar, un control în legalitate asupra chestiunii puse în discuție pe calea recursului declarat de către pârâtă nici nu ar fi posibil întrucât lipsește o dezlegare a acesteia dată de instanța de apel (iar o omisiune/nepronunțare nu a fost criticată prin recurs).

Întrucât aspectele semnalate pe calea recursului pârâtei sunt comune cu cele care privesc sau țin de soluționarea fondului pretenției vizând acordarea costului biletelor de transport, urmează ca acestea să rămână în verificarea instanței de fond, la momentul rejudecării cauzei în apel, astfel după cum se va arăta în continuarea celor ce urmează.

- Criticile îndreptate împotriva soluției de respingere a apelului provocat (ce a atacat soluția primei instanțe, de respingere a cererii de chemare în garanție a Inspectoratului General al Jandarmeriei) sunt întemeiate, reținându-se că dezlegarea dată acestuia a valorificat apărarea chematului în garanție, întemeiată pe lipsa calității sale procesual pasive (invocată prin întâmpinare) și justificată prin aceea că inspectoratul nu a fost implicat în mod direct în desfășurarea activităților de menținere a ordinii și siguranței în zona de desfășurare a partidei de fotbal din Șiria, Județul Arad, în data de 24.04.2018, misiunea fiind îndeplinită, conform competențelor sale teritoriale, de Gruparea de jandarmi mobilă "E." Timișoara, structură fără personalitate juridică a Jandarmeriei.

Înalta Curte reține că atragerea în proces a Inspectoratului General al Jandarmeriei, pe calea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, nici nu a fost justificată de aceasta în considerarea participării sau implicării directe a structurii centrale în evenimentul adus în atenție prin cererea reclamanților ci, în mod evident, așa cum o afirmă partea, în considerarea lipsei personalității juridice a structurii din teritoriu a acesteia, Gruparea de jandarmi mobilă "E.", care a îndeplinit misiunea de menținere a ordinii și siguranței pe perioada desfășurării evenimentului sportiv menționat.

Este adevărat că dispozițiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ. permit entităților juridice fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii, să poată sta în judecată, în orice calitate (reclamant sau pârât), însă această dispoziție legală instituie o facultate, o posibilitate, iar nu o obligație, nimic neîmpiedicând o parte să cheme în judecată structura centrală, pentru a fi ținută să răspundă în numele și pentru acțiunile entității sale fără personalitate juridică, din rațiuni de facilitare a asigurării punerii în executare a hotărârii.

Prin urmare, argumentul reținut de instanța de apel, referitor la neimplicarea în mod direct a structurii centrale în activitățile de menținere a ordinii și siguranței, pe durata desfășurării meciului de fotbal din data de 24.04.2018, nu poate susține soluția adoptată în privința apelului provocat formulat de pârâtă, cât timp, potrivit art. 11 din Legea nr. 550/2004, gruparea de jandarmi mobilă funcționează în subordinea Inspectoratului General, ca structură destinată organizării și executării misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice și de combatere a infracționalității în zona de responsabilitate teritorială, iar atragerea în proces a structurii centrale, pe calea cererii de chemare în garanție, a avut în vedere nu acțiunile proprii și directe la care a participat Inspectoratul, ci acțiunile în care a fost implicată la nivel de teritoriu, una din structurile sale fără personalitate juridică.

- Sunt, deopotrivă, îndreptățite și criticile pârâtei aduse soluției adoptate în privința raporturilor juridice litigioase deferite judecății prin cererea principală, iar în etapa apelului, pe calea apelului principal.

În esență, aceasta a considerat nelegală reținerea incidenței dispozițiilor art. 1350 C. civ. și angajarea răspunderii sale contractuale pentru lipsa permiterii accesului pe stadion a reclamanților, fără să se țină cont de cadrul organizatoric în care se autorizase desfășurarea partidei de fotbal, de obligațiile ce reveneau pârâtei în calitate de club organizator și fără să se realizeze distincțiile necesare în privința accesului pe stadion între suporteri și spectatori.

În susținerea criticilor sale, pârâta a făcut ample trimiteri la dispozițiile Legii nr. 4/2008 și la obligațiile ce-i reveneau, potrivit acesteia, dar și a normei art. 57 din ROAF, în calitatea sa de club organizator al partidei de fotbal.

Criticile pârâtei sunt justificate, observându-se că soluția instanței de apel, de angajare a răspunderii sale contractuale pentru neexecutarea contractului de vânzare-cumpărare de servicii sportive (lipsa contraprestației pârâtei, în calitate de club organizator al partidei de fotbal, în condițiile achiziționării de către reclamanți a biletelor de acces) a fost argumentată pe dispozițiile art. 1270 (forța obligatorie a contractelor), ale art. 1652 și art. 1350 C. civ. (răspunderea contractuală), reținându-se că în cauză nu s-a invocat și nici dovedit existența unor cauze exoneratoare de răspundere - forța majoră, cazul fortuit - sau existența vreunei clauze contractuale exoneratoare de răspundere.

Într-adevăr, instanța de apel nu a operat distincțiile necesare între categoriile de suporter și spectator utilizate în cuprinsul Legii nr. 4/2008, cu observarea condițiilor diferite de acces pe stadion a acestora și a limitelor ce pot fi aduse dreptului legal dobândit de intrare în arenă (prin cumpărarea de bilete), și aceasta tocmai întrucât a redus problematica speței, contrar datelor sale factuale, la aceea a spectatorului obișnuit care, prin cumpărarea de bilete, a dobândit dreptul său de acces în arena sportivă, drept nesupus vreunei limite sau restricții.

Teza afirmată, însă, de instanța de apel în privința situației reclamanților - aceea a unor simpli spectatori ce și-au achiziționat bilete la meciul de fotbal din 24.04.2018, animați de unica dorință a vizionării acestuia și în raport cu care pârâta ar fi fost datoare pe tărâm contractual să le permită accesul pe stadion, conform locurilor înscrise pe bilete - este contrară situației de fapt pe care însăși instanța o reține iar soluționarea litigiului conform acestei teze ignoră tot contextul procesual al cauzei determinat de acțiunile reclamanților și descris de aceștia prin cererea de chemare în judecată iar, ulterior, prin apelul principal exercitat împotriva hotărârii de primă instanță.

Astfel, prin motivele lor de apel, reclamanții critică neluarea în considerare a faptelor anterioare evenimentului sportiv din 24.04.2018, concretizate în "discuții transparente legate de intenția apelanților-reclamanți privind participarea la meci într-un număr mai mare decât numărul de locuri alocat suporterilor conform documentației de omologare a stadionului". La rândul său, instanța de apel reține comunicarea acestor informații și intenții a reclamanților către gruparea mobilă de jandarmi și pârâtă, realizată "cu scopul de a li se permite accesul tuturor celor 300 de suporteri pe stadion și de a se asigura ordinea publică pe durata meciului" ca și deplasarea celor 300 de suporteri timișoreni cu trenul spre locația meciului "în mod organizat, împreună" ori faptul că aceste acțiuni și intenții declarate ale reclamanților au provocat o analiză a situației de risc (din partea celor însărcinați prin legea cu asigurarea măsurilor de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive și din zona apropiată ori învecinată acestora, respectiv organizatorul meciului și gruparea de jandarmi competentă teritorial), concretizată într-un Raport de misiune al grupării mobile de jandarmi și au determinat luarea unor decizii în privința condițiilor de realizare a accesului reclamanților pe stadion. În sfârșit, reține instanța de apel că decizia pârâtei (care a vizat condițiile de acces în privința întregului grup) de a permite accesul pe stadion doar celor 70 de suporteri, cărora le-a pus la dispoziție bilete în zona destinată galeriei echipei oaspete, a făcut ca suporterii echipei vizitatoare să se solidarizeze și să nu accepte "varianta despărțirii grupului".

Or, raportat la tot acest context factual, total străin și neuzual spectatorilor care achiziționează bilete cu simpla intenție a vizionării unei întreceri sportive, asimilarea reclamanților situației acestora, realizată prin judecata înfăptuită de instanța de apel, este lipsită de orice legătură cu datele speței. Tot astfel, negarea scopului real al achiziționării biletelor de acces la meci, acela al ocolirii limitei numărului de locuri alocat galeriei oaspete (impus de condițiile omologării stadionului pe care s-a disputat meciul, iar nu de organizatorul partidei, cum eronat reține instanța de apel) regăsit/afirmat ca atare în susținerile reclamanților - rămâne o simplă afirmație a instanței de apel, contrazisă de întreaga desfășurare a situației de fapt pe care chiar ea o reține.

Deși este real că deplasarea în mod organizat a unui grup de persoane nu anulează dreptul contractual de a participa la un spectacol sportiv pentru care acestea au achiziționat bilete în mod legal, este la fel de adevărat că toate acțiunile reclamanților - reținute de instanța de apel în descrierea situației de fapt a cauzei - au fost realizate în comun, în grup, într-un mod susținut, în numele suporterilor echipei oaspete și prin reprezentatul acestora, iar niciodată individual, de o manieră proprie simplilor spectatori, nedisociat de suporterii care beneficiau de cele 70 de bilete puse la dispoziție prin protocolul organizatorului meciului, generând acțiunea pârâtei de a-i trata, așa cum s-a întâmplat, ca grup de suporteri (galerie) și de a aplica acestuia condițiile speciale de acces în stadion, de respectarea cărora ea însăși era ținută în baza dispozițiilor Legii nr. 4/2008, a normelor ROAF și a condițiilor oferite de stadionul pe care se disputa întrecerea sportivă, conform regulilor de omologare a acestuia.

Consecința tratării cauzei reclamanților pe tărâmul simplificat al litigiului dintre spectator (posesorul unui bilet) - organizatorul meciului a fost aceea a rezolvării conflictului exclusiv în limitele dreptului comun (C. civ.), în raport de ipoteza contractului de vânzare-cumpărare de servicii sportive considerat neexecutat culpabil din partea organizatorului, însă cu neobservarea și neaplicarea dispozițiilor legislației speciale adoptate în domeniul organizării competițiilor sportive, ce cuprinde norme de reglementare a unor condiții diferite de realizarea a accesului pe stadion a suporterilor sau spectatorilor, limite care pot fi aduse chiar dreptului dobândit (tot prin cumpărarea legală de bilete) de acces pe stadion și care pot îmbrăca inclusiv forma evacuării din arena sportivă (totală/parțială) a participanților sau spectatorilor - art. 9, art. 10 alin. (2) lit. b), art. 14, art. 19 din Legea nr. 4/2008 - ori obligații speciale impuse organizatorilor din rațiuni de asigurare a măsurilor de ordine și siguranță, în vederea combaterii violenței în sport și a promovării spiritului de fairplay și a unui mod civilizat de comportare.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține o greșită soluționare a cauzei în apel prin neaplicarea tuturor dispozițiilor legale incidente litigiului, imputându-se pârâtei neacceptarea variantei V3 a planului de acțiune propus de reprezentanții Jandarmeriei (care presupunea accesul în arenă a tuturor suporterilor galeriei ASU, identificați ca atare chiar în terminologia instanței de apel, care nu s-a referit la aceștia ca spectatori) și insistența în aplicarea variantei V2 din același plan (toți suporterii galeriei ASU în afara arenei) deși, din nou contradictoriu, instanța evocă episodul solidarizării suporterilor care nu au acceptat varianta despărțirii grupului, atunci când s-a permit accesul pe stadion celor 70 de suporteri care beneficiau de bilete pe locurile anume rezervate galeriei echipei oaspete, aceasta fiind, în realitate cauza rămânerii în afara arenei a tuturor suporterilor.

Soluția instanței a fost justificată în considerare unui drept, acela de acces în arena, dobândit prin achiziția de bilete, văzut de aceasta ca fiind absolut, nesupus altor restricții sau limitări decât cele date de dreptul comun - forța majoră, cazul fortuit sau eventuale clauze contractuale - observându-se că au rămas fără răspuns apărările pârâtei care indicau limitarea numărului de suporteri ai echipei oaspete prin condițiile de omologare a stadionului, pe care ea însăși e ținută să le respecte, ori prin obligațiile și răspunderea ce-i revin în baza legii (nr. 4/2008) de a asigura măsuri de ordine și siguranță în interiorul arenelor sportive.

Se impune, de aceea, refacerea judecății în apel pe baza celor dezlegate anterior, urmând ca instanța să răspundă excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de pârâtă prin întâmpinare, inclusiv sub aspectul verificării pretențiilor de restituire a costului biletelor de transport a reclamanților și să stabilească - cercetând faptele și acțiunile reclamanților - dacă pârâta a acționat nelegal când a limitat numărul suporterilor echipei oaspete în arena sportivă sau dacă procedând astfel, aceasta s-a întemeiat pe lege, acționând în virtutea obligațiilor (legale) de care ea însăși era ținută, așa cum s-a apărat constant în proces, prin luarea în considerare a normelor speciale incidente cauzei, mai sus menționate, aspecte funcție de care urmează să se hotărască în privința angajării răspunderii sale contractuale față de reclamanți. De asemenea, la rejudecarea cauzei, instanța de apel va avea în vedere și dezlegarea raporturilor juridice litigioase deduse judecății pe calea apelului provocat, ce a fost declarat de pârâtă împotriva hotărârii de primă instanță, având în vedere caracterul întemeiat al criticilor de recurs susținute de această parte, ce au fost îndreptate împotriva soluției adoptate în apel asupra acestuia.

În considerarea tuturor acestor motive, găsind întemeiat recursul declarat, Înalta Curte îl va admite în baza dispozițiilor art. 488 (1) pct. 5, pct. 8 și a art. 497 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 47 din 23 martie 2021 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.