ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 184/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 10.05.2022, sub nr. dosar x/2022, revizuenții A. S.A., B. S.R.L. și C. au solicitat, în contradictoriu cu intimații D., E., F. și G., revizuirea deciziei civile nr. 10/C/08.02.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2006, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii apelurilor promovate de D. și E. și menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii primei instante; obligarea intimatelor la suportarea cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul demers procesual.

În motivare, revizuenții au arătat că înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire îndeplinește, în mod cumulativ, toate condițiile în raport de care se poate aprecia încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. respectiv: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

Înscrisul nou pe care revizuentele solicită a fi avut în vedere, este cel transmis pentru prima dată de către Consiliul Județean Constanța prin adresa nr. x/31.03.2022, primită de revizuenta A. S.A. Constanta la data de 06.04.2022, astfel cum rezultă de pe ștampila aplicată pe plic de către Poșta Română, respectiv Lista cuprinzând imobilele ce se transmit prin transfer din administrarea Regiei autonome H. la Societatea comercială I. S.A., Anexa la Decizia nr. 49/04.02.1991, cu privire la care se menționează că prin adresa nr. x/31.03.2022 a Consiliului Județean Constanța s-a răspuns la o adresă a revizuentei A. S.A., înregistrată la această instituție sub nr. x/25.03.2022, prin care s-a solicitat confirmarea faptului că Adresa nr. x/26.11.1991 emisă de Prefectura Județului Constanta și Anexa la aceasta reprezintă, în esență, un act adițional la Decizia nr. 124/12.03.1991 emisă de aceeași instituție, pe care o completează în sensul că, pe lângă imobilele cuprinse în Anexa inițială la Decizia nr. 124/12.03.1991, au intrat în proprietatea I. S.A. și cele 16 imobile cuprinse în Anexa la Adresa nr. x/26.11.1991, iar prin Adresa nr. x/31.03.2022, Consiliul Județean Constanța arată faptul că "În urma verificărilor efectuate în arhiva instituției nu a fost identificată adresa nr. x/26.11.1991 anexă la Decizia nr. 124/12.03.1991, ci la Decizia nr. 49/04.02.1991 pe care a transmis-o în copie certificată."

S-a susținut că, împreună cu Adresa nr. x/31.03.2022, Consiliul Județean Constanța a înaintat revizuentei A. S.A., în copie certificată, Decizia nr. 49/04.02.1991 însoțită de Anexa reprezentată de Adresa nr. x/26.11.1991 precum și Lista cuprinzând imobilele ce se transmit prin transfer din administrarea Regiei autonome H. la Societatea comercială I. S.A., lista care cuprinde la poziția 12 imobilul din municipiul Constanța, str. x (actual str. x) și pe care se menționează în mod expres faptul că această listă este anexă la Decizia nr. 49/04.02.1991. S-a solicitat a se observa faptul că lista anexă la Decizia nr. 49/04.02.1991 nu a fost depusă de către niciuna dintre părți în niciuna dintre fazele procesuale ale prezentei cauze. La dosarul cauzei a fost depusă o altă listă, aflată în arhiva revizuentei A. S.A., pe care se menționează (în mod eronat) faptul că reprezintă Anexa la Decizia nr. 124/1991, acest înscris fundamentând concluzia instanței de apel și a celei de recurs, în sensul că imobilul din municipiul Constanța, Bd. x nr. 22 (fosta stradă Republicii nr. 22) nu a intrat în proprietatea societății I. S.A. și, ulterior, în proprietatea revizuentei A. S.A..

Revizuentele au invocat faptul că înscrisul nu a putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Înscrisul nou (Lista Anexa la Decizia nr. 49/04.02.1991) a fost pentru prima dată transmis revizuentei A. S.A. prin Adresa nr. x/31.03.2022 a Consiliului Județean Constanța, primită la data de 06.04.2022, astfel cum rezultă de pe ștampila aplicată de Poșta Română pe plic, susținându-se că acesta este determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecății pricinii, soluția ar fi putut fi alta decât cea pronunțată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865.

Prin decizia nr. 189/C/19.09.2022, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., revizuentele A. S.A., B. S.R.L. și C..

Recurenții au arătat că hotărârea atacată nu este motivată conform legii și conține elemente contradictorii.

Astfel, în ceea ce privește prima condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a arătat, prin cererea de revizuire, că înscrisul denumit "Lista cuprinzând imobilele ce se transmit prin transfer din administrarea Regiei Autonome H. la Societatea comercială I. SA", cuprinzând mențiunea "Anexa la Decizia nr. 49/04.02.1991", constituie un înscris nou.

Curtea de Apel Constanța nu a analizat apărările recurenților prin care aceștia au arătat că mențiunile din cuprinsul celor două înscrisuri conturează două situații faptice și juridice distincte, astfel că se impune a se concluziona că cele două înscrisuri sunt diferite. Înscrisul depus în fața instanței de apel făcea trimitere la Decizia nr. 124/12.03.1991, în timp ce înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire face trimitere la Decizia nr. 49/04.02.1991.

Instanța de revizuire a omis aceste apărări, nefăcând nicio referire asupra lor în cuprinsul considerentelor. Mai mult, instanța de revizuire nu arată nici motivul pentru care a înlăturat apărările recurenților prin care au invocat faptul că Decizia nr. 49/04.02.1991 a stat la baza înființării societății I. S.A., în timp ce Decizia nr. 124/12.03.1991 a vizat transferul unor imobile din administrarea Regiei Autonome H. în administrarea societății nou înființate, aspect de natură a produce consecințe juridice diferite.

Chiar dacă cele două înscrisuri (cel analizat de instanța de apel și cei care fundamentează cerere de revizuire) cuprind mențiuni indentice în mare parte, trimiterea la Decizia nr. 49/1991, iar nu la Decizia nr. 124/1991, cum rezultă din înscrisul în posesia căruia recurenții s-au aflat în etapa apelului, face ca înscrisul care fundamentează cererea de revizuire să fie unul nou în sensul prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Deși instanța reține faptul că înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire, respectiv Anexa la Decizia nr. 49/1991, nu este un înscris nou, continuă prin a constata că Anexa la Decizia nr. 124/1991 a fost depusă deja în două variante în apel. Aceste considerente intră într-o evidentă contradicție, chiar instanța de revizuire făcând trimitere la două decizii diferite.

Instanța nu a analizat apărările recurenților prin care au arătat că, în etapa cercetării judecătorești în apel, S.C. A. S.A., de bună-credință fiind, a depus o copie a anexei la Decizia nr. 124/1991 astfel cum se regăsea în arhiva sa, ocazie cu care Curtea de Apel Constanța a constatat existența unor inadvertențe cu cea depusă de Prefectura Județului Constanța. Ca urmare a răspunsului și înscrisurilor primite prin Adresa nr. x/31.03.2022, situația s-a clarificat. S.C. A. S.A. s-a aflat în tot acest timp în posesia unui alt înscris, înscris care cuprinde trimiteri la Decizia nr. 124/1991, în loc de Decizia nr. 49/1991. Prin urmare, neconcordanța de care face vorbire instanța de revizuire vizează înscrisul depus în fața instanței de apel, înscris care este diferit de cel exhibat în etapa revizuirii.

Deși concluzionează că "nici din acest punct de vedere instanța de revizuire constată că acesta nu este un înscris nou", nu se regăsește motivul care fundamentează această concluzie. Faptul că un alt organ administrativ decât emitentul actului a comunicat înscrisul nou care a fundamentat cererea de revizuire nu este de natură a duce la concluzia lipsei de noutate a înscrisului, ci, din contră, confirmă imposibilitatea S.C. A. S.A. de a prezenta înscrisul în fața instanței de apel, acesta fiind tăinuit chiar de emitentul actului.

Sub aspectul verificării primei condiții de admisibilitate, instanța avea obligația de a verifica dacă înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire era unul nou în raport de celelalte înscrisuri aflate la dosarul cauzei. Cu toate acestea, ignorând cu desăvârșire apărările formulate de revizuenți, instanța a asimilat înscrisul nou cu un alt înscris aflat la dosar și a concluzionat că nu este îndeplinită condiția noutății.

In ceea ce privește cea de-a doua condiție de admisibilitate a cererii de revizuire, s-a arătat că înscrisul care a fundamentat cererea de revizuire a ajuns întâmplător în posesia revizuentei, fără a fi solicitat explicit, motivul fiind acela că nu s-a cunoscut și nici nu se putea cunoaște existența lui și, cu atât mai puțin, faptul că se afla în arhiva unei alte autorități decât cea emitente, respectiv a Consiliului Județean Constanța.

Înscrisul care justifica cererea de revizuire, a fost primit de S.C. A. S.A. abia la data de 06.04.2022, anexat Adresei nr. x/31.03.2022 emise de Consiliul Județean Constanța. Prin Adresa nr. x/31.03.2022, Consiliul Județean Constanța a răspuns la solicitarea revizuentei de clarificare a situației juridice a imobilelor intrate în patrimoniul Societății Comerciale "I." Constanța S.A. prin transfer de la Regia Autonomă "H." în temeiul Deciziei nr. 124/1991 a Prefecturii Judetului Constanța și al actelor emise în completarea acestei decizii, fără a avea cunoștință de faptul că instituția deține un înscris nou - Lista cu mențiunea anexă la Decizia nr. 49/1991 - determinat în dosarul nr. x/2006. Astfel, față de solicitarea revizuentei, care nu viza dosarul nr. x/2006, Consiliul Județean Constanța a transmis un alt răspuns decât cel preconizat și a pus la dispoziție înscrisul nou care a fundamentat cererea de revizuire.

Instanța de revizuire a omis să observe faptul că, în etapa cercetării judecătorești în apel, s-au efectuat demersuri în vederea dezlegării problemei titlului de proprietate deținut la acel moment de S.C. A. S.A., instanța de apel solicitând Prefecturii Județului Constanța să comunice o copie conformă cu originalul a Deciziei nr. 124/1991 și anexei la această decizie. Părțile nu au cunoscut și nici nu aveau cum să cunoască faptul că transferul dreptului de proprietate s-a realizat, în realitate, în baza unei anexe la Decizia nr. 49/1991, respectiv a înscrisului nou care fundamentează cererea de revizuire. Existența acestuia înscris a fost tăinuită de emitentul actului, astfel că, nefiind parte în raportul juridic inițial, revizuenții, nu au avut posibilitatea, în mod obiectiv, de a cunoaște situația generată de mențiunile eronate din cuprinsul înscrisului aflat în posesia lor. Mențiunile eronate de pe acest înscris reprezintă un act de inducere în eroare realizat de autoritățile locale. În măsura în care instanța de revizuire analiza apărările recurenților, ar fi constatat faptul că nu se poate imputa acestora o lipsă de stăruință în etapa apelului.

Instanța de revizuire nu expune motivele pentru care apreciază că situația revizuenților nu se circumscrie unui caz de forță majoră. De altfel, instanța nu dă nicio valență faptului că situația revizuenților s-a datorat unei omisiuni/erori a autortăților locale și că, indiferent de stăruințele acestora, raportat la informațiile de care dispuneau, nu puteau intra în posesia inscrisului nou, de a cărei existență nici nu aveau cunoștință.

Pe de altă parte, nu poate fi imputat nici Consiliului Județean Constanța faptul că a lămurit situația abia după solutionarea definitivă a diferendului, în condițiile în care nu este emitentul actului. Emitentul actului este cel care avea responsabilitatea de a oferi lămuririle necesare, solicitate de instanța de apel.

Deși toate aceste apărări au fost expuse în fața instanței de revizuire, prin hotărârea recurată s-a reținut în sarcina revizuenților o lipsă de stăruință, fără însă a se analiza dacă și în ce măsură puteau fi efectuate demersuri suplimentare pentru a identifica un înscris de a cărei existență nici nu aveau cunoștință (înscrisul nou care a fundamentat cererea de revizuire).

Mai arată recurenții că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv instanța de revizuire le-a reproșat faptul că nu au făcut dovada că înscrisul nou nu a fost prezentat în fața instanței de apel dintr-o împrejurare care îndeplinește condițiile forței majore, fără însă a analiza condițiile forței majore.

Instanța avea obligația de a verifica în ce măsură imposibilitatea revizuenților de prezentare a noului înscris în fața instanței de apel s-a datorat unui eveniment extern, imprevizibil, invincibil și inevitabil. Nesocotind prevederile legale care reglementează forța majoră, instanța de revizuire a reținut, cu titlu generic, lipsa dovezii forței majore.

Recurenții arată că înscrisurile deținute de aceștia sunt cele puse la dispoziție de către autoritățile locale. Totodată, relevant din perspectiva forței majore este și aspectul că înscrisul nou vine să corecteze o eroare săvârșită, cel mai probabil, tocmai de emitentul actului, respectiv Prefectura Județului Constanța care, la un moment inițial, a pus la dispoziția recurentei A. S.A. un înscris care făcea trimitere la Decizia nr. 124/1991, în loc de Decizia nr. 49/1991. Nu a fost analizată nici conduita Prefecturii Județului Constanța care, cu ocazia solicitărilor transmise de instanța de apel, nu a oferit lămuririle necesare aflării adevărului.

Ca atare, în mod greșit instanța de revizuire a reținut, cu titlu generic, lipsa dovezii forței majore, fără a verifica dacă recurenții aveau, în mod obiectiv, posibilitatea de a obține înscrisul nou la momentul judecării procesului în apel.

Recurenții solicită, în principal, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea în tot a acesteia, admiterea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 10/C/08.02.2019, schimbarea în tot a hotărârii pronunțate de instanța de apel, în sensul respingerii apelurilor promovate de D. și E. și menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii primei instanțe.

II. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata D. a solicitat respingerea recursului și a arătat că motivarea unei hotărâri nu presupune un răspuns exhaustiv la toate argumentele invocate de părți, fiind necesară analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii și care, în cauză, contrar susținerilor recurenților, au fost avute în vedere de către instanță.

În mod corect instanța a constatat că lista depusă de recurenți ca Anexă la Decizia nr. 124/12.03.1991 are un conținut identic cu lista depusă ca Anexă la Decizia nr. 49/04.02.1991, sens în care acest înscris nu respectă condiția de noutate prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenții nu s-au aflat în imposibilitatea înfățișării înscrisului dintr-o împrejurare mai presus de voința lor, câtă vreme la dosar se regăsește Anexa la Decizia nr. 124/1991, care constituie una din cele două variante, respectiv varianta neconfirmată de Prefectura Constanța. Existența unor liste cu conținut diferit, ambele depuse la dosar ca Anexă la Decizia nr. 124/1991 reprezintă o chestiune cunoscută recurenților încă din etapa procesuală a apelului, moment la care instanța a solicitat Instituției Prefectului să comunice Decizia nr. 124/1991 și anexele acesteia, astfel încât recurenții au cunoscut faptul că lista confirmată de autorități ca Anexă la Decizia nr. 124/1991 nu cuprinde și imobilul din Bd-ul Ferdinand nr. 22. Existența înscrisului nu putea fi tăinuită, astfel cum susțin recurenții, întrucât acesta se afla în arhiva unei autorități publice (Consiliul Județean Constanța).

Instanța de revizuire a reținut, în mod corect, ca fiind asimilabilă forței majore condiția legală a imposibilității de prezentare mai presus de voința părții, iar sarcina dovedirii îndeplinirii tuturor condițiilor de admisibilitate revine titularului cererii de revizuire.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile recurenților, de nemotivare ori de motivare contradictorie a hotărârii atacate, nu pot fi primite având caracter nejustificat.

În esență, recurenții au pretins că analiza realizată de instanța de apel asupra condițiilor cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. ar fi contradictorie, reținându-se deopotrivă neîntrunirea atât a condiției noutății înscrisului, cât și aceea a imposibilității de administrare a înscrisului în fața instanței de fond; de asemenea, recurenții au criticat neanalizarea argumentelor prin care au susținut că înscrisul pe care s-a întemeiat cererea de revizuire e diferit de cel ce s-a aflat în dosarul de fond și, deci, nou în raport cu judecata înfăptuită.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate și a dat dezlegare tuturor aspectelor cu care a fost învestit. Prin urmare, motivarea unei hotărâri judecătorești nu rezidă în cantitatea frazelor utilizate, ci în calitatea conținutului raportat la problemele de drept supuse judecății.

Recurenții și-au fundamentat cererea de revizuire, întemeiată pe cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe un înscris care, așa cum a indicat și instanța de revizuire, a existat atât în dosarul de fond, cât și în dosarul instanței de apel ce a pronunțat decizia atacată cu revizuire. Este vorba despre înscrisul regăsit la dosarul de apel, ce poartă mențiunea de anexă la Decizia nr. 124/1991 a Prefecturii Județului Constanța, în conținut identic aceluia de la dosarului de revizuire, ce poartă mențiunea de anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991 a aceleiași prefecturi și scrierea olografă "cu plată valoare H.reevaluare".

Potrivit instanței de revizuire, înscrisul indicat de revizuente nu e nou deoarece lista anexă de care se prevalează acestea a existat atât la dosarul de fond, cât și la dosarul instanței de apel. Această motivare este suficientă sub aspectul verificării condițiilor specifice acestui caz de revizuire având în vedere că e deschisă calea revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. atunci când, după darea hotărârii s-a descoperit un înscris nou care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. În măsura în care înscrisul a făcut obiect de cercetare și era cunoscut de instanță, acesta nu mai poate fi considerat înscris nou.

Faptul că înscrisul de care se prevalează revizuentele, identic în conținut cu cel aflat la dosarul instanței de apel ce a pronunțat hotărârea atacată cu revizuire, poartă mențiunea de anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991 a Prefecturii Județului Constanța și unele adăugiri prin scriere olografă, diferit de înscrisul din dosarul judecății de fond, ce poartă mențiunea de anexă la Decizia nr. 124/1991 a aceleiași autorități publice (Prefectura Județului Constanța), nu califică respectivul înscris probator ca fiind unul nou și nu deschide recurentelor calea revizuirii împotriva deciziei nr. 10/8.02.2019 de vreme ce, așa cum s-a arătat, acesta s-a regăsit în fondul probator al cauzei aflat la dispoziția instanțelor ce au soluționat-o, fiind menționat ca atare la fila x a deciziei atacate cu revizuire, în rândul înscrisurilor furnizate de S.C. A. S.A..

Semnificația înscrisului, dată de mențiunea "anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991", diferită de cea a înscrisului de la dosarului de apel "anexă la Decizia nr. 124/1991" nu califică înscrisul ca fiind unul nou cât timp rezultă din considerentele deciziei nr. 10/2019 că instanța de apel a valorificat înscrisul respectiv în considerarea conținutului său, iar nu a semnificației dată de mențiunea sa din partea dreaptă sus.

Este real însă că mențiunea înscrisului de la dosarul din apel "anexa la Decizia nr. 124/1991" a fost una generatoare de confuzie pe parcursul judecării în fond a cauzei, cât timp Prefectura Județului Constanța a înaintat la dosar, la solicitarea instanței, Decizia nr. 124/1991 și lista anexă a acesteia, ce au relevat un conținut diferit de cel al documentelor cu aceeași titulatură, aflate la dosar. Această împrejurare impunea însă părților realizarea de demersuri suplimentare pentru clarificarea situației încă de la acel moment, iar nu ulterior finalizării judecății, prin procurarea de înscrisuri care să fie valorificate drept acte noi în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Cu toate acestea, înscrisul exhibat în prezent ca fiind unul "nou", apt să deschidă calea revizuirii exclusiv în considerarea mențiunii sale de "anexă la Decizia nr. 49/4.02.1991", însă identic în conținut cu cel de la dosar apel, a fost evaluat de instanța de apel care a reținut în privința sa că "cea de a doua listă nefiind confirmată ca fiind emisă de organul administrativ care a decis înființarea S.C. I. S.A. și constituirea patrimoniului său", respectiv de Prefectura Municipiului Constanța, observație care se menține și în privința înscrisului depus în revizuire (prin raportare la afirmația revizuentelor că lista le-a fost comunicată cu adresa nr. x/31.03.2022 de către Consiliul Județean Constanța) și care a generat din partea instanței de apel din revizuire observația că înscrisul nu e nou nici sub acest aspect (deși, cum s-a reținut anterior, definitoriu pentru calificarea noutății înscrisului nu este nici denumirea/semnificația și nici sursa/originea acestuia, ci faptul de a nu fi fost folosit în proces, de a nu fi făcut obiect de cercetare ori de a nu fi fost cunoscut de instanță).

De asemenea, în prezența (și) a înscrisului pretins nou pe calea revizuirii, în ansamblul probator al cauzei, a stabilit instanța de apel ce a pronunțat decizia nr. 10/2019 că dreptul intimatei-pârâte de proprietate asupra imobilului din Constanța, Bd. x nr. 22 nu se justifică întrucât "dispozițiile de plată depuse la dosar nu conțin nicio referire la imobilul în litigiu, acesta nefiind identificat ca fiind hotelul Constanța și neaflându-se la pozițiile 3 din listă, pct. 3-7, ci la poziția 12 dintr-o listă anexă nedatată (cu trimitere la înscrisul de la dosar apel).

Prin urmare, doar în mod aparent sunt contradictorii considerentele instanței care reține, pe de o parte, lipsa noutății înscrisului ce a stat la baza promovării revizuirii, iar pe de altă parte se referă la înscrisul existent deja în dosar, identificat drept anexă la Decizia nr. 124/1991, în realitate fiind vorba de unul și același înscris, dar care poartă titulaturi diferite.

Contrar susținerilor recurenților, instanța a motivat de ce aceștia nu pot fi considerați într-o situație de forță majoră în legătură cu înscrisul pretins nou, de vreme ce a rezultat că s-au aflat în posesia acestuia și că în urma administrării sale cu prilejul judecății de fond s-au relevat neconcordanțe în identificarea sa, respectiv în stabilirea listei anexă a deciziei căreia servea.

Dincolo de necunoașterea de către parte a caracterului eronat al unora din mențiunile actului administrat în judecata de fond, este cert că neconcordanțele generate de acestea s-au relevat chiar în cursul judecății (mențiunea de listă anexă la Decizia nr. 124/1991), fiind îndreptățită și pertinentă observația instanței de revizuire în sensul că revizuentele au avut posibilitatea de a stărui la emitentul actului pentru clarificarea tuturor aspectelor, încă din etapa de cercetare judecătorească.

Fără a pune în discuție buna sau reaua credință a deținătorului înscrisului (depus la dosar apel), este cert însă că atare circumstanțe precum cele relevate în cauză – necunoașterea caracterului eronat al mențiunilor de pe acest înscris – nu corespund unui caz de forță majoră care să permită redeschiderea judecății pe temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pe baza aceluiași înscris, dar purtând mențiunile considerate ori arătate ca fiind exacte.

Cât timp neconcordanțele în identificarea/stabilirea semnificației înscrisului depus la dosarul de apel - dar care nu au împiedicat instanța de fond în evaluarea acestuia – au fost cunoscute în cursul cercetării în fond a procesului, imposibilitatea mai presus de voința părții în furnizarea înscrisurilor lămuritoare nu mai poate fi invocată, neconcordanțele ivite, purtând chiar în privința identificării ori determinării semnificației înscrisului, necesitând lămurirea lor chiar în cursul procedurii de fond.

Revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu permite reluarea judecăților pentru un plus de diligență care inițial nu a existat.

Posibil ca S.C. A. S.A. să nu fi cunoscut semnificația exactă/corectă a înscrisului depus în dosar la fila x, dar, în tot cazul, a cunoscut din timpul procesului inadvertența în identificarea sa drept anexă la Decizia nr. 124/1991 a Prefecturii Județului Constanța prin simplul fapt că decizia respectivă a rezultat că are o anexă cu totul diferită, respectiv cea de la fila x a vol. II a dosarului de apel.

Câtă vreme recurenții-revizuenți au obținut totuși, ulterior judecății litigiului, înscrisul pe care îl opun în prezenta cerere de revizuire ca fiind unul nou, rezultă că acesta putea fi obținut la orice moment situat într-una din etapele procesuale ale judecății de fond, în demersul de lămurire a inadvertențelor sesizate.

Prezentarea unui înscris în absența dovedirii împrejurărilor excepționale care au împiedicat partea să-l înfățișeze în cadrul procesului nu este suficientă în retractarea unei hotărâri pe calea extraordinară a revizuirii, întrucât stabilitatea juridică și puterea de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile ar deveni astfel lipsite de eficiență.

Cum în cauză recurenții-revizuenți nu au dovedit imposibilitatea obiectivă a depunerii pretinsului înscris nou, în mod corect instanța a concluzionat în sensul că această condiție nu este îndeplinită.

În considerarea acestor argumente, care răspund inclusiv criticilor vizând o greșită aplicare a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu trimitere la dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.), în partea privitoare la explicarea înțelesului de înscris nou care stă la baza cazului de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a imposibilității mai presus de voința părții de a produce înscrisul în cursul judecății (în speță, de a lămuri inadvertențele în identificarea înscrisului), Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, apreciind ca legală decizia atacată.

Având în vedere soluția ce se va da asupra recursului, respectiv aceea de respingere, ca nefondat, precum și faptul că în cauză intimata D. a solicitat cheltuieli de judecată în recurs care, totalizate, sunt în cuantum de 6111 RON, fiind dovedite cu actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că recurenții-revizuenți reprezintă părți căzute în pretenții conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare față de care vor fi obligați la plata acestor cheltuieli către intimată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A. S.A., B. S.R.L. și C. împotriva deciziei nr. 189/C din 19 septembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă și va obliga recurenții-revizuenți la plata sumei de 6111 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei D..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții S.C. A. S.A., S.C. B. S.R.L., C. (moștenitor al defunctei J.), împotriva deciziei nr. 189/C din 19 septembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Obligă recurenții-revizuenți la plata sumei de 6111 RON cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei D..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2023.