ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.02.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 176/2023

HOTĂRÂRE
07.02.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 176/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, secția a II-a civilă la data de 15 aprilie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. au chemat în judecată pe pârâții G. - Drepturi de Autor în Cinematografie - Audiovizual Societatea Autorilor Români din Audiovizual și Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, formulând cerere de constatare a nulității absolute, sau, în subsidiar, să dispună anularea pentru fraudă la Legea nr. 8/1996 RON cu privire la:

- Hotărârea A.G.A. G. nr. 16 și Anexa nr. 8 supusă la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29 martie 2019 prin care s-a aprobat raportul unei comisii de clasificare a operelor ce funcționează contra Legii nr. 8/1996, care nu a prezentat hotărârile luate în 2018 către AGA și care realizează clasificările operelor după criterii subiective și părtinitoare, în dauna categoriei autorilor de "alte opere audiovizuale" și cu prejudicii financiare directe în patrimoniul acestora;

- Hotărârea AGA G. nr. 21 și Anexa 11 supusă la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, prin care s-a aprobat Metoda de calcul a reparațiilor prin care, conducerea G. încearcă să fraudeze legea 8/1996 în profitul unei categorii de autori ale căror opere nu produc încasări semnificative și nu sunt utilizate frecvent pe piață;

- Avizul O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019 prin care s-a avizat modificarea Statutului Organismului de gestiune colectivă G., cel puțin sub aspectul avizării art. 8.1.21 lit. k) din Statut și art. 8.11 integral;

- Hotărârea AGA G. nr. 2 referitor la art. 8.1.21 lit. k) și art. 8.11 din Statut;

- Deciziei Consiliului Director nr. 12/22.02.2019 înregistrată la G. sub nr. x/22.02.2019 sub aspectul aprobării Proiectului de Hotărâre AGA nr. 16 și Anexa nr. 8, precum și a Proiectului de Hotărâre AGA nr. 21 și Anexa 11

Reclamanții au solicitat instanței să:

- respingă modificările de mai sus, propuse și votate la A.G.A. G. din 29.03.2019 pentru nelegalitate evidentă raportat la dispozițiile citate din Legea nr. 8/1996;

- constate nulitatea absolută pentru fraudă la art. 157 alin. (1) lit. b), art. 162 lit. g), art. 202, art. 44, art. 72, art. 164 alin. (2) ultima frază, art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 dar și la Directiva 26/2014/UE și Legea nr. 8/1996 sau să anuleze, în subsidiar, următoarele:1) Hotărârea A.G.A. G. nr. 16 ȘI Anexa nr. 8 supusă la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019; 2) Hotărârea AGA G. nr. 21 și Anexa 11 supusă la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019; 3) Avizul O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019 prin care s-a avizat modificarea Statutului Organismului de gestiune colectivă G., cel puțin sub aspectul avizării art. 8.1.21 lit. k) din Statut și art. 8.11 integral, din Statutul G. votat la AGA din 29.03.2019; 4) Hotărârea AGA G. nr. 2 referitor la art. 8.1.21 lit. k) și art. 8.11 din Statut; 5) Deciziei Consiliului Director nr. 12/22.02.2019 înregistrată la G. sub nr. x/22.02.2019 sub aspectul aprobării Proiectului de Hotărâre AGA nr. 16 și Anexa nr. 8, precum și a Proiectului de Hotărâre AGA nr. 21 și Anexa 11; 6) orice act subsecvent generat de aplicarea celor de mai sus, inclusiv, actul de înființare al Comisiei de Clasificare a Operelor din cadrul G.. Clasificările arbitrare, realizate fără nicun criteriu obiectiv, referitoare la operele din repertoriul reclamanților, așa cum a fost declarat de G..

- să dispună restabilirea situației anterioare emiterii actelor nule sau anulabile de catre G. și a ședinței AGA din 29.03.2019, inclusiv, dacă este cazul, radierea oricărei înscrieri sau înregistrări privind modificările nelegale evocate la statutul G. sau înregistrări anterioare care cuprind aceleași dispoziții - conform Regulament de aplicare al O.G. nr. 26/2000, cu respectarea art. 5.3, 6.3.18, 14.1 din Statut și celelalte de la II din prezenta cerere;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 6194 din 01 octombrie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis exepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că solicitarea reclamanților privind constatarea nulității Avizului O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019 se circumscrie categoriei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv anularea unui act administrativ, iar conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 401/29.03.2006, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, fiind autoritate unică de reglementare, evidență prin registre naționale, supraveghere, autoritate unică de reglementare, evidență prin registre naționale, supraveghere, autorizare, arbitraj și constatare tehnico - științifică în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe.

Prin umare, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor este autoritate publică centrală, iar litigiile privind actele admisnitrative emise de Oficiu sunt de competența curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Din punct de vedere teritorial, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, însă în prezenta cauză atât reclamanții, cât și pârâta au domiciliul, respectiv sediul, în raza teritorială a Curții de Apel București, competența de soluționare a prezentei cauze revenind acestei instanțe.

2.1. Prin sentința civilă nr. 135 din 03 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios adminsitrativ și fiscal a admis exepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe nu cuprinde în conținutul acesteia nicio o normă specială și derogatorie de la procedura de drept comun reglementată de prevederile art. 23 din O.G. nr. 26/2000 din 30 ianuarie 2000, în ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzelor având ca obiect anularea hotărârilor adoptate de către adunarea generală a asociațiilor organismelor de gestiune colectivă.

Așadar, hotărârile adoptate de către Adunarea Generală a Asociaților din cadrul pârâtei G. - Drepturi de autor în cinematografie - audiovizual - Societatea autorilor români din audiovizual, pot fi contestate în procedura de drept comun reglementată de prevederile art. 23 din O.G. nr. 26/2000 din 30 ianuarie 2000, la Judecătoria sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială își are sediul pârâta G..

Prin raportare la prevederile art. 20 și art. 25 din O.G. nr. 26/2000 din 30 ianuarie 2000, cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Deciziei Consiliului Director nr. 12/22.02.2019 înregistrată la G. sub nr. x/22.02.2019 sub aspectul aprobării Proiectului de Hotărâre AGA nr. 16 și Anexa nr. 8, precum și a Proiectului de Hotărâre AGA nr. 21 și Anexa 11, este de competența materială și teritorială a Judecătoriei sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială își are sediul pârâta G..

Prin raportare la prevederile art. 157 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, instanța a reținut că Avizul O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019 nu are natura juridică a unui act administrativ tipic emis de o autoritate publică centrală, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât îi lipsește aptitudinea de a produce efecte juridice în regim de putere publică.

Instanța a mai reținut că Avizul O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019 a fost emis în vederea legalei adoptări a hotărârii Adunării Generale a Asociaților din cadrul pârâtei G. privind modificarea statutului acesteia, în conformitate cu prevederile art. 157 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, care reprezintă actul civil tipic ce produce efecte juridice cu privire la funcționarea organismelor de gestiune colectivă, iar legalitatea și temenicia Avizului O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019 va fi analizată, în mod indirect, pe cale accesorie, de către instanța competentă să judece cererea principală având ca obiect anularea hotărârii Adunării Generale a Asociaților din cadrul pârâtei G..

Or, pentru Avizul O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019, art. 23 din O.G. nr. 26/2000 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociații și fundații prevede o procedură specială de contestare, împreună cu actul civil pentru care a fost emis, la Judecătoria sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială își are sediul pârâta G..

Prin raportare la art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., capetele de cerere accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de către instanța competentă să judece cererea principală, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București, în a cărei circumscripție teritorială își are sediul pârâta G..

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3744 din 08 aprilie 2021 a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâta G. - Drepturi de Autor în Cinematografie - Audiovizual Societatea Autorilor Români din Audiovizual; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 2 lit. f), art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și la obiectul concret al cererii de chemare în judecată, instanța a apreciat că, în speță, competența materială de soluționare a cauzei revine curții de apel prin aplicarea criteriului materiei în care sunt formulate pretențiile deduse judecății.

Deși finalitatea demersului judiciar exercitat de reclamanți îl reprezintă în concret constatarea nulității absolute/anularea Hotărârii A.G.A. G. nr. 16 și a Anexei nr. 8 supuse la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, a Hotărârii AGA G. nr. 21 și a Anexei 11 supuse la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, instanța a reținut că anularea acestor acte juridice depinde de legalitatea Avizului O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019, a cărui anulare a fost, de asemenea, solicitată în cauză de către reclamanți.

În raport de obiectul concret al acțiunii promovate și de prevederile legale aplicabile, instanța a apreciat că prezentul litigiu este de competența Curții de Apel București în circumscripția căreia își au domiciliul, respectiv sediile părțile din prezenta cauză.

Obiectul acțiunii îl constituie anularea Hotărârii A.G.A. G. nr. 16 și a Anexei nr. 8 supuse la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, a Hotărârii AGA G. nr. 21 și a Anexei 11 supuse la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, a Deciziei Consiliului Director nr. 12/22.02.2019 înregistrată la G. sub nr. x/22.02.2019 sub aspectul aprobării Proiectului de Hotărâre AGA nr. 16 și Anexa nr. 8, precum și a Proiectului de Hotărâre AGA nr. 21 și Anexa 11, a Hotărârii A.G.A. G. nr. 2 referitor la art. 8.1.21 lit. k) și art. 8.11 din Statut, precum și a Avizului O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019, prin care s-a avizat modificarea Statutului organismului de gestiune colectivă G..

Problema de drept care a determinat ivirea conflictului negativ de competență a fost generată de interpretarea diferită a instanțelor aflate în conflict asupra naturii litigiului, respectiv dacă este de competența instanței de contencios administrativ sau este de jurisdicția instanței civile.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată".

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale".

Prin contencios administrativ, conform art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, se înțelege "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În speță, cererea reclamanților se subsumează domeniului de aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care anularea Hotărârii A.G.A. G. nr. 16 și a Anexei nr. 8 supuse la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, a Hotărârii AGA G. nr. 21 și a Anexei 11 supuse la votul AGA G. din ședința ce a avut loc la 29.03.2019, urmărită ca finalitate a demersului judiciar, depinde de legalitatea Avizului O.R.D.A. nr. RGII/IES/1188/06.03.2019, în baza căruia au fost adoptate hotărârile anterior menționate.

Așa fiind, constatând că pricina de față vizează un litigiu ce intră în sfera contenciosului administrativ, ținând cont de prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 care statuează că litigiile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, luând în considerare criteriul rangului autorității emitente, Înalta Curte reține că, în speță, competența materială în soluționarea cauzei revine Curții de Apel București, în condițiile în care emitentul actului principal contestat - Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) - este o autoritate publică centrală, fiind un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, conform art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 401/29.03.2006.

Prin raportare la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, din punct de vedere teritorial, aceeași instanță este competentă a soluționa pricina, ținând cont că părțile au domiciliul, respectiv sediul, în raza teritorială a Curții de Apel București.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) Cod procediură civilă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios adminsitrativ și fiscal.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios adminsitrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2560/2021
menținerea sau nu a autorizației"; - un alt aspect de nelegalitate susținut de recurentă este în sensul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 123 2, alin. (1), lit. d) al Legii nr. 8/1996 (după republicare, art
ÎCCJ 2019-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2117/2019
în care se pretinde încălcarea acestui drept, nu contrazice cu nimic cele reținute anterior în favoarea aprecierii ca instanță competentă teritorial a instanței de la locul unde ar fi trebuit plătite remunerațiile datorate, ce fac obiectul
ÎCCJ 2019-05-09
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2393/2019
în prezenta cauză, prin care intimata pârâtă A. a fost avizată să gestioneze doar o categorie de drepturi conexe. În ceea ce privește faptul că o parte din videogramele menționate în repertoriul A. nu aparține membrilor A. ci altui producăt
ÎCCJ 2021-04-06
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2021
actului normativ de referință, se impune precizarea că, în prezenta decizie, trimiterile la prevederile Legii nr. 8/1996 vor viza forma legii în vigoare în perioada dedusă judecății în cauză, anume intervalul cuprins între trimestrul II 201
ÎCCJ 2023-02-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 333/2023
te producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum și a celor reprezentând drepturi patrimoniale de autor cuvenite autorilor de opere audiovizuale pentru comunicarea publică a repe
Sursă