ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 163/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Videle la data de 2 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând să se dispună obligarea pârâtului: la plata sumei de 130.000 euro, sub rezerva majorării după efectuarea expertizei, reprezentând dreptul de creanță pe care îl are asupra autoturismului marca x și a imobilului proprietatea pârâtului, situat în comuna Botoroaga, sat Valea Cireșului, județul Teleorman, înscris în cartea funciară nr. x a comunei Botoroaga; la restituirea bunurilor personale. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Videle Prin sentința civilă nr. 426 din data de 20 iulie 2020, Judecătoria Videle a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă Prin sentința civilă nr. 226 din data de 25 iunie 2021, Tribunalul Teleorman, secția civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 130.000 euro sau contravaloarea în RON a acestei sume la cursul BNR de la data plății, precum și să-i restituie reclamantei bunurile personale în valoare de 5.000 euro. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă Prin decizia civilă nr. 489A din data de 28 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 226 din data de 25 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.. A anulat în parte sentința apelată, a admis excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, a respins primul capăt de cerere, ca inadmisibil, și a respins cel de-al doilea capăt de cerere ca neîntemeiat. II. Calea de atac exercitată în cază II.1. Cererea de recurs Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit art. 1381 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) și (3) C. civ. Astfel, în esență, a susținut că sunt eronate considerentele deciziei atacate care au dus la respingerea ca inadmisibilă a cererii deduse judecății, prin care instanța de apel a reținut că, în raport de temeiurile de fapt și de drept invocate, pretenția de restituire dedusă judecății putea fi valorificată pe calea unei acțiuni prin care avea posibilitatea de a solicita fie restituirea sumei acordate cu titlu de împrumut sau cu titlu de investiție, fie partajul bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei. Enunțând prevederile art. 2158 alin. (1) C. civ., a arătat că, raportat la situația de fapt și drept indicată în cererea de chemare în judecată, rezultă că suma de aproximativ 130.000 euro nu a remis-o intimatului-pârât cu titlu de împrumut, astfel că între părți nu poate fi vorba despre un contract de împrumut, cum în mod eronat a reținut curtea de apel. A mai precizat că, din probele dosarului, coroborate cu recunoașterea intimatului-pârât din cuprinsul întâmpinării depuse la fond, precum și din cele ce au fost arătate prin cererea de apel, rezultă că a făcut pe deplin dovada celor menționate în cererea de chemare în judecată, astfel că sentința tribunalului este temeinică și legală. Făcând trimitere la dispozițiile art. 1345 C. civ., a invocat faptul că îmbogățirea fără justă cauză este reglementată ca un izvor distinct de obligații, obligația de restituire putând fi executată din proprie inițiativă sau ca urmare a acțiunii în restituire formulate de creditor împotriva debitorului, dacă cel din urmă nu execută în mod benevol obligația. A menționat că, în speță, acțiunea a fost promovată de creditor (recurenta-reclamantă), întrucât debitorul (intimatul-pârât) nu și-a îndeplinit de bunăvoie obligația de restituire. Recurenta-reclamantă a mai susținut și că pentru constatarea temeiniciei acțiunii de in rem verso este necesar și suficient să se constate micșorarea patrimoniului său și mărirea corelativă a patrimoniului intimatului-pârât, modificările acestora realizându-se fără o cauză justă, fără un titlu juridic. A arătat că prin îmbogățire fără justă cauză se înțelege faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului altei persoane fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic; din acest fapt se naște, pentru cel care își vede mărit patrimoniul, obligația de a restitui, în limita măririi, către cel care și-a diminuat patrimoniul, acestuia din urmă recunoscându-i-se posibilitatea formulării unei acțiuni în justiție, prin care să poată pretinde restituirea. În opinia recurentei-reclamante, atunci când nu este incidentă niciuna dintre situațiile reglementate de art. 1346 C. civ., îmbogățirea nu este justificată, fiind fără just temei. Totodată, reiterând susținerea potrivit căreia sentința tribunalului este una legală și temeinică, a subliniat că atât timp cât, în speță, s-a făcut dovada că i-a dat intimatului-pârât suma de 130.229,79 euro (sumă pe care acesta a primit-o) și, deci, patrimoniul său a fost diminuat cu această sumă, intimatul-pârât nu poate susține cu temei că nu este îndreptățită la aceasta, sumă învestită în imobilul supus partajării cu fosta soție a intimatului-pârât și a cărui valoarea a crescut datorită contribuției sale financiare. De asemenea, a apreciat că, în raport de martorii audiați și de atitudinea procesuală a intimatului-pârât, care nu a contestat faptul că, după divorț, nu și-a luat bunurile personale, evaluate la suma de 5.000 euro, în mod just instanța de fond a admis și capătul de cerere privind obligarea intimatului-pârât la restituirea acestor bunuri. II.2. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul-pârât B. a susținut că motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului. Totodată, a apreciat că soluția dată de către instanța de apel este legală și temeinică, fiind aplicate în mod corect normele de drept material, raportat la acțiunea formulată și la temeiul de drept invocat. A precizat că partea adversă și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1345 C. civ. (îmbogățire fără justă cauză), fără a avea în vedere și dispozițiile art. 1348 C. civ., care prevăd că pentru a promova o astfel de acțiune nu trebuie să existe o altă acțiune în justiție la îndemâna însărăcitului pentru recuperarea pierderii suferite. Intimatul-pârât a precizat că, încă de la momentul depunerii întâmpinării, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru considerentele pe care le-a reținut și instanța de apel, având în vedere că recurenta-reclamantă avea la îndemână o acțiune de partaj, întrucât, în mare parte din timp, edificarea a avut loc în timpul căsătoriei, ori o acțiune în pretenții pentru restituirea sumelor remise, în condițiile în care considera că au fost acordate cu titlu de împrumut. Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare. Prin concluziile scrise, depuse prin intermediul poștei electronice, la data de 31 ianuarie 2023, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În esență, a arătat că motivele invocate se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a reluat argumente formulate în susținerea recursului prin cererea inițială Totodată, a făcut referire și la decizia nr. 778/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, menționând că, prin aceasta, instanța supremă a concluzionat că, în absența unui contract, a oricărui mijloc juridic sau a oricărei alte acțiuni în justiție prin care reclamantul însărăcit să-și poată recupera pierderea suferită, devin aplicabile regulile din materia îmbogățirii fără justă cauză, în vederea respectării principiului echității, pentru restabilirea echilibrului patrimonial dintre concubini, rupt prin remiterea și încasarea unei sume de bani substanțiale, ce depășește nivelul rezonabil al contribuției la viața de familie pe care o implică relația de concubinaj, constatând că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1345 și ale art. 1348 C. civ., reținând nelegal existența unei acțiuni în răspundere contractuală aflată la dispoziția reclamantului însărăcit, pentru recuperarea sumei remise prin virament bancar. II.3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 16 iunie 2022, sub nr. x/2019. II.4. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 octombrie 2022, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților în ședință publică, la data de 17 ianuarie 2023. La termenul de judecată din data de 17 ianuarie 2023, instanța a pus în discuție excepția nulității recursului, raportat la prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 31 ianuarie 2023, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 7 februarie 2023. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși recurenta-reclamantă a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Astfel, invocând că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 1381 alin. (1) C. civ., precum și pe cele ale art. 1385 alin. (1) și (3) din același act normativ, recurenta-reclamantă a făcut o scurtă prezentare a situație de fapt și a afirmat că, raportat la aceasta și la temeiurile de drept invocate în cererea de chemare în judecată, rezultă că nu a remis intimatului-pârât suma de bani cu titlu de împrumut, instanța de apel reținând eronat că este vorba despre un contract de împrumut. Totodată, apreciind că hotărârea tribunalului este una legală și temeinică, a făcut trimitere la probele administrate în cauză (extrase bancare și martori) și la recunoașterea pârâtului, prin care acesta a confirmat primirea banilor și împrejurarea că aceștia au fost învestiți în proprietatea sa, precum și faptul că, după divorț, nu și-a luat bunurile personale. Or, o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, criticile ce vizează aspecte care țin de situația de fapt și de aprecierea probelor cauzei neputând forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. Astfel, instanța de recurs nu are competența de a proceda la verificarea situației de fapt stabilite prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta a constatat-o. Nici simpla enunțare a normelor de drept material cuprinse în art. 2158 alin. (1), art. 1345 și art. 1346 C. civ. și nici prezentarea unor aspecte teoretice privitoare la acțiunea având ca temei îmbogățirea fără justă cauză nu pot fi convertite în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de lege, în lipsa prezentării de către parte a unor argumente concrete care să indice punctual în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor legale redate și a aspectelor doctrinare și jurisprudențiale relevate. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, această cale de atac fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, iar această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.