ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu – secția civilă, sub nr. x/2021, creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitorul B. și terțul poprit C. S.R.L., a solicitat validarea popririi înființate în sensul obligării terțului poprit la înființarea popririi asigurătorii prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din veniturile lunare pe care le datorează debitorului B. până la încasarea sumei de 1.777,99 RON; amendarea terțului poprit conform dispozițiilor art. 790 alin. (9) C. proc. civ. și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat în esență, că a formulat la data de 18 martie 2020 o cerere de executare silită împotriva debitorului D. S.R.L. și a avalistului debitor B., pentru recuperarea creanței în cuantum de 1.252 RON rezultate din biletul la ordin BTRL3BS, nr. x scadent la 29.02.2020, fiind format dosarul execuțional nr. x/2020 de către SCPEJ E.. Prin încheierea nr. . 1315/31.03.2020, Judecătoria Sibiu – secția civilă a încuviințat executarea silită, iar ulterior, la data de 18 octombrie 2019, executorul judecătoresc a emis o adresă privind înființarea popririi către terțul poprit căruia i s-a pus în vedere să indisponibilizeze suma poprită și să trimită dovada executorului judecătoresc. Deși adresa a fost comunicată terțului poprit la 30 septembrie 2021, acesta nu a înțeles să întreprindă niciun demers legal pentru a se conforma dispozițiilor impuse.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 651, art. 787, art. 790 și urm., art. 970-955 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1774 din 20 aprilie 2022, Judecătoria Sibiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect validare poprire în favoarea Judecătoriei Măcin.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 790 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a reținut că din cuprinsul acțiunii rezultă că domiciliul debitorului chemat în judecată în acțiunea având ca obiect validare de poprire se află în orașul Măcin, jud. Tulcea, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii și cu prevederile art. 790 raportat la art. 651 C. proc. civ., a apreciat că aparține Judecătoriei Măcin competența de control judecătoresc în privința cererii de validare a popririi ce formează obiectul cauzei.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Măcin, prin sentința civilă nr. 958 din 11 noiembrie 2022 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de validare a popririi în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și în baza art. 134 din C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a apreciat, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 coroborate cu art. 24 și art. 622 alin. (2) C. proc. civ., că momentul începerii executării silite și implicit stabilirea legii aplicabile este momentul sesizării organului de executare cu o cerere de executare silită, fapt care în speță a avut loc la data de 18 martie 2020.

Totodată, a mai arătat că executării silite demarate în baza cererii înregistrate la data de 18 martie 2020, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014, conform cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, soluționarea cererilor de validare de poprire fiind în competența instanței de executare, în conformitate cu prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ.

A mai susținut și că Judecătoria Sibiu este instanța de executare, întrucât a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite și a făcut referire la Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie solicitarea de validare poprire.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, în sensul că au identificat diferit instanța de executare, în raport de prevederile art. 651 alin. (1) și art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 790 alin. (1) C. proc. civ.: "Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Dispozițiile art. 651 C. proc. civ. reprezintă norma generală în materie de executare silită, potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ.

Așadar, raportat la prevederile legale anterior menționate, competența de soluționare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparține instanței de executare și anume judecătoriei în a cărei circumscripție și-a avut domiciliul debitorul la data începerii executării silite.

În ceea ce privește persoana debitorului (referitor la care poartă constatările diferite ale celor două instanțe aflate în conflict), se poate observa că, potrivit adresei de înființare a popririi și titlului executoriu (biletul la ordin BTRL3BS nr. x, aflat în copie la dosarul Judecătoriei Sibiu), în cauză, calitatea de debitoare la data începerii executării silite o avea societatea D. S.R.L, cu sediul în mun. Sibiu, cu privire la care, de altfel, a fost încuviințată executarea silită.

Astfel, prin încheierea nr. 1315 din 31 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin BTRL3BS nr. x emis de D. S.R.L, avalizat de B. la 27 februarie 2020, cu scadența la data de 29 februarie 2020, în valoare de 1.252 RON, în favoarea lui A. S.R.L., B. având calitatea de avalist.

Cum în speță, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terțului poprit, C. S.R.L., la înființarea popririi asiguratorii, prin indisponibilizarea unei cote de 1/3 din venitul net lunar datorat avalistului, B., până la încasarea sumei de 1.777,99 RON, competența de soluționare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înființării popririi a cărei validare se solicită și anume Judecătoria Sibiu, ca instanță de executare.

Pentru a se da eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Aceasta este și dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, în cuprinsul paragrafelor 70, 71, 79 și 80 s-au reținut următoarele:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Așadar, câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând caracterul obligatoriu al dezlegării date prin decizia pronunțată în procedura de unificare a practicii judiciare anterior evocată, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea Judecătoriei Sibiu – secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu – secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.