ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 133/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 23 august 2018, sub nr. x/2018, astfel cum a fost precizată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., obligarea acesteia la plata sumei de 65.000 euro, reprezentând daune interese, din care suma de 12.600 euro cu titlu de dublul avansului dat în baza antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți, și a sumei de 10.000 euro, constând în daune morale.

Prin sentința civilă nr. 1301 din 5 februarie 2019, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 27 februarie 2019, sub nr. x/2018.

Prin sentința nr. 1566 din 24 iunie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtă prin întâmpinare. A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B.. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 12.600 euro, reprezentând dublul avansului primit ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul situat în localitatea Pantelimon, str. x, jud. Ilfov. A respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale în valoare de 10.000 euro și a daunelor interese în cuantum de 42.400 euro, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse construcției. A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. În baza art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, a obligat-o pe pârâtă să plătească, în favoarea statului, suma de 2.275,14 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru datorată la valoarea pretențiilor admise, stabilind că restul cheltuielilor constând în taxa judiciară de timbru, scutită de plată până la suma de 8.168 RON, rămân în sarcina statului.

Prin decizia nr. 1868 A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâta B. împotriva sentinței nr. 1566 din 24 iunie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă.

Împotriva deciziei nr. 1868 A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a expus situația de fapt dedusă judecății și a solicitat admiterea pretențiilor referitoare la contravaloarea îmbunătățirilor și la daunele morale.

Recurenta a arătat că, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, vechea locuință nu mai exista. Cum, din această perspectivă, nu mai era posibilă efectuarea lucrărilor de renovare, recurenta a susținut că a fost nevoită să edifice o nouă construcție pe schița fostei locuințe.

A solicitat acordarea daunelor morale, invocând o stare precară de sănătate cauzată de problema legată de situația locativă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la 29 martie 2022, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului nr. 8.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 31 martie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata B. a invocat excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și a lipsei mențiunilor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și b) din același act normativ.

Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. s-a reținut că, deși decizia nr. 1868 A din 22 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie are deschisă calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 95 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 483 alin. (1) din același act normativ, criticile formulate nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ.

În raport de aceste constatări, prin rezoluția din 3 noiembrie 2022, s-a stabilit termen la 26 ianuarie 2023 pentru analiza admisibilității în principiu a recursului în camera de consiliu.

La acest termen de judecată, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției de nulitate a recursului, invocate de intimata B. prin întâmpinare, din perspectiva neîncadrării criticilor în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția de nulitate a recursului invocată de intimata B. prin întâmpinare, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni (…), lit. d), motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat."

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunea de la lit. d) este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Conform prevederilor art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 în acest articol.

Dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Din perspectiva celor expuse, în ceea ce privește cererea de recurs dedusă judecății, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, astfel cum stipulează, în mod imperativ, dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Cu referire la acest aspect, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs, recurenta A. a expus situația de fapt a cauzei, solicitând admiterea pretențiilor ce vizează plata contravalorii lucrărilor de construcție efectuate pe terenul achiziționat de la pârâtă și a daunelor morale corelative deteriorării stării sale de sănătate din cauza problemelor litigioase.

Recurenta a specificat că, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, vechea locuință nu mai exista și, din această perspectivă, nu mai era posibilă efectuarea lucrărilor de renovare. Din această cauză, problemele locative și necesitatea edificării unei noi construcții pe schița fostei locuințe i-au afectat starea de sănătate.

Examinând posibilitatea de încadrare a criticilor invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu vizează argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, respectiv de respingere a apelurilor formulate de ambele părți împotriva sentinței nr. 1566 din 24 iunie 2019 a Tribunalului București – secția a IV-a civilă, pe motiv că susținerile acestora nu sunt de natură a combate aspectele statuate în sentință.

Referitor la apelul declarat de recurenta-reclamantă A., curtea a constatat, în esență, că aceasta a solicitat în mod nefondat schimbarea în parte a sentinței, în ceea ce privește soluțiile de respingere a cererilor sale privind obligarea pârâtei B. la plata daunelor morale și a contravalorii îmbunătățirilor aduse construcției, solicitând, neîntemeiat, admiterea integrală a pretențiilor formulate în fața primei instanțe și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Curtea a apreciat, în esență, că soluția tribunalului, de respingere a acestor două capete de cerere, este în conformitate cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile legale incidente, devenind operantă clauza penală inserată în antecontract, prejudiciul evaluat de părți preventiv la suma de 12.600 euro, fiind legal acordat recurentei prin sentința apelată.

Cu privire la acest aspect, prin hotărârea recurată s-a reținut că, în mod corect și legal prima instanță a obligat-o pe apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante dublul avansului încasat la încheierea, în 2007, a promisiunii de vânzare-cumpărare, conform mențiunilor acestei promisiuni, și că, în mod corect și legal a respins prima instanță cererea apelantei-reclamante ce a vizat restul despăgubirilor pretinse cu titlu de prejudiciu material, deoarece aceasta nu a realizat îmbunătățirile (renovare și extindere a casei vechi descrise în promisiunea de vânzare-cumpărare) pe care părțile le conveniseră, ci alte lucrări, care nu o îndreptățeau la despăgubiri materiale pe temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare, pentru care a acționat în prezentul proces.

Referitor la daunele morale solicitate, curtea a reținut că instanța de fond nu putea considera că deteriorarea sănătății recurentei ar fi o consecință a faptei omisive a pârâtei, rezultată din promisiunea de vânzare-cumpărare, întrucât, în realizarea scopului de a deveni proprietar asupra casei și a terenului, aceasta nu a acționat conform prescripțiilor legale, ci a tins la ocolirea lor, în sensul că nu a edificat, cu autorizație de construire, construcția pentru care convenția părților nu are justificare, și nici nu s-a înscris la organele fiscale ca plătitoare de impozit, deși la adresa unde sunt situate imobilele și-a înregistrat efectiv domiciliul încă din 25 august 2016.

Cât privește obligarea pârâtei, de către prima instanță, la plata taxei judiciare de timbru aferente pretențiilor admise, de 12.600 euro, reprezentând dublul avansului primit ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, curtea a reținut că este nefondată, apreciind că partea a făcut abstracție de motivarea sentinței apelate ce a vizat aceste cheltuieli, pe care le datorează statului, iar nu apelantei-reclamante. Curtea a constatat că acestea trebuiau achitate de pârâtă statului în baza art. 44 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, deoarece, pentru pretențiile de 12.600 euro, pârâta a fost partea căzută în pretenții la prima instanță, astfel încât ea trebuia să le restituie legal bugetului din care s-au acoperit cu titlu de avans de către stat.

Înalta Curte constată că, prin motivele expuse în cererea de apel, pârâta a criticat soluția instanței de fond pronunțate asupra cererii formulate de reclamantă cu privire la acordarea sumei de 12.600 euro, reprezentând dublul avansului primit ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, și a obligării sale de a achita suma de 2.275,44 RON, constând în cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru, datorată la valoarea pretențiilor admise (12.600 euro), pe care reclamanta nu a plătit-o, întrucât a fost scutită de instanța de fond ca urmare a admiterii cererii de ajutor public judiciar.

Pârâta a arătat, de asemenea, că nu este singura moștenitoare a proprietarului imobilului pentru care s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare și s-a plătit avans, invocând sentința irevocabilă nr. 3373 din 28 aprilie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, din care ar rezulta, conform opiniei sale, obligația de restituire a avansului din partea tuturor moștenitorilor.

Analizând aceste critici, prin decizia nr. 1868A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a arătat că apelanta-pârâtă este singura care a încheiat cu reclamanta promisiunea de vânzare-cumpărare, în calitate de promitentă-vânzătoare, și singura care, conform promisiunii, a încasat avansul. Împrejurarea că ar fi dat parte din avans și altor moștenitori a fost apreciată că nu este de natură să schimbe soluția asupra cauzei, întrucât pârâta este cea care trebuie să îl recupereze, în cazul în care i-ar fi împărțit cu alți moștenitori.

Cât privește sentința irevocabilă nr. 3373 din 28 aprilie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, Curtea a constatat că prin aceasta nu s-a stabilit ca obligația de restituire a dublului avansului să revină tuturor moștenitorilor, astfel încât, pentru împrejurarea că s-a luat act de tranzacția dintre apelanta-pârâtă, apelanta-reclamantă și numitul C., agent imobiliar, nu ar fi putut admite critica apelantei-pârâte în sensul că ar trebui respinse pretențiile dublului avansului pentru cotele celorlalți moștenitori, aceasta fiind singura semnatară a promisiunii de vânzare-cumpărare a întregului imobil.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a sentinței irevocabile nr. 3373 din 28 aprilie 2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată de pârâtă în apel, curtea a arătat că aceasta și-a pierdut puterea executorie, deoarece nu a fost pusă în executare silită de către apelanta-reclamantă în termen de 3 ani de la pronunțare.

Raportând considerentele deciziei curții de apel la motivele de recurs invocate în prezenta cale de atac, Înalta Curte reține că acestea nu conțin critici cu privire la judecata realizată de curtea de apel în etapa procesuală anterioară, ci expuneri ale situației de fapt deduse judecății și nemulțumiri ale recurentei referitoare la circumstanțele în care a executat unele lucrări pe terenul tranzacționat de părți, despre care a susținut că i-au afectat starea de sănătate.

Din această perspectivă, criticile formulate în prezenta cale de atac nu antamează soluția instanței de apel, recurenta nesocotind natura căii extraordinare de atac a recursului, criticile deduse judecății prin intermediul recursului neputându-se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres reglementate prin dispozițiile art. 488 C. proc. civ. și forma obiect de cenzură în prezenta cale de atac, întrucât nu vizează soluția pronunțată de instanța de apel prin decizia nr. 1868A din 22 decembrie 2021 și nici argumentele care au stat la baza adoptării acesteia.

Or, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul trebuie să respecte condiția legală a motivării, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Înalta Curte, reținând că cererea de recurs nu îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), b) și d) și alin. (3) C. proc. civ. sub sancțiunea nulității, va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1868A din 22 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1868A din 22 decembrie 2021 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.