ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 129/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea cu valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la 1 aprilie 2022, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 988,4 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a penalităților contractuale de 0,2% pe zi.

Prin sentința civilă nr. 8222 din 21 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut, în ceea ce privește noțiunea de "domiciliu", că atât doctrina, cât și jurisprudența au apreciat că, în materia determinării competenței teritoriale, aceasta trebuie interpretată în sens larg, respectiv ca fiind adresa unde pârâtul locuiește efectiv.

Instanța a constat că, din verificarea efectuată din oficiu la Direcția pentru Evidența Persoanei și a Bazelor de Date a reieșit că, la data sesizării instanței pârâtul avea reședința în satul Berca, jud. Buzău, localitate aflată în raza de competență a Judecătoriei Buzău.

Deși din evidențele menționate a rezultat că reședința pârâtului era valabilă până la 7 martie 2022, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, potrivit art. 4 alin. (5) din Legea nr. 70/2020, valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menținea pe toată perioada stării de alertă, precum și pe o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Observând că starea de alertă a încetat în România la 8 martie 2022, a constatat că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, era în curs termenul de 90 de zile pentru care dovada reședinței a rămas valabilă.

Prin sentința civilă nr. 5911 din 4 noiembrie 2022, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Buzău a reținut că, între părți a fost încheiat contractul de furnizare a energiei electrice nr. x din 15 iulie 2016 prin care, reclamanta, în calitate de prestator de servicii, s-a obligat să furnizeze energie electrică, iar pârâtul, în calitate de consumator, s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor prestate de aceasta.

Conform art. 121 C. proc. civ., "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile." A apreciat că aceste norme au caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condițiile prevăzute de art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind instituită o competență teritorială exclusivă.

A constatat că, în baza art. 126 C. proc. civ., părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, părțile pot conveni alegerea instanței competente, numai după nașterea dreptului la despăgubire, iar orice convenție contrară este considerată nescrisă.

Coroborând dispozițiile acestui articol (interpretat per a contrario) cu cele ale art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., Judecătoria Buzău a arătat că, în materia protecției drepturilor consumatorilor, în situația în care părțile nu au convenit alegerea instanței competente, după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială aparține unei anumite instanțe, având caracter absolut.

Reținând prevederile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, instanța, ținând cont de natura raporturilor invocate de către reclamantă, a apreciat că, în lipsa alegerii de competență după nașterea dreptului la despăgubire, competența teritorială este absolută și aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

Instanța a constatat că, potrivit verificării efectuate din oficiu la Direcția pentru Evidența Persoanei și a Bazelor de Date, la data sesizării instanței, 1 aprilie 2022, pârâtul avea domiciliul în București, iar în perioada 8 martie 2021 – 7 martie 2022 avea reședința în comuna Berca, str. x, jud. Buzău.

Analizând dispozițiile art. 87, art. 90 alin. (1) și ale art. 91 alin. (1) și (2) C. civ., Judecătoria Buzău a apreciat că, în materia competenței teritoriale a instanțelor judecătorești, C. proc. civ. stabilește reguli clare, prin care se determină competența de soluționare a cauzelor în raport de domiciliul și reședința persoanei, inclusiv în situația în care acestea nu sunt cunoscute.

A arătat că înțelesul noțiunilor "domiciliu" și "reședință" este cel avut în vedere de art. 87 C. civ., neputând fi extins în această materie pe cale de interpretare, în sensul că ar include și locul unde persoana chemată în judecată ar locui în fapt, nefiind permis ca determinarea competenței de soluționare a cauzelor să se facă în raport de elemente faptice, care să depindă de părțile aflate în litigiu și care pot fi sau nu cunoscute de către persoana care înțelege să sesizeze instanța de judecată.

Prin raportare la răspunsurile la adresele emise din oficiu către C. unde a fost rezident pârâtul, și în care s-a menționat că acesta a fost internat pentru acordarea unor servicii în baza acordului nr. 1157 din 9 decembrie 2020, fără a se arăta data exactă a internării, Judecătoria Buzău a considerat că nu se poate ține cont de acest aspect, care nu este cunoscut reclamantei și care nu este suficient în vederea stabilirii competenței.

A apreciat că, pentru a se oferi o mai mare protecție consumatorului, date fiind prevederile art. 126 C. proc. civ., care expun condițiile stricte în care ar putea interveni o alegere a competenței după nașterea dreptului la despăgubire, Judecătoria Buzău a arătat că se impune a se analiza noțiunea de domiciliul în sens strict, art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2020 nefiind incident.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 988,4 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate și a penalităților contractuale de 0,2% pe zi.

Din motivarea cererii de chemare în judecată reiese că suma pretinsă de reclamantă rezidă din neîndeplinirea condițiilor contractuale asumate de pârât prin încheierea cu reclamanta A. S.A. a contractului de furnizare a energiei electrice nr. x din 15 iulie 2016.

Potrivit dispozițiilor art. 121 C. proc. civ., "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

Alin. (2) al art. 126 C. proc. civ. procedură civilă stipulează că, "În litigiile din materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente, în condițiile prevăzute la alin. (1), numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

Raportând normele legale enunțate la situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare al acesteia, fiind definit prin dispozițiile art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziții prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală."

Dacă titularul și-a declarat domiciliul sau reședința, dovada acestora se face, ca regulă, pe baza mențiunilor din cartea de identitate, conform art. 91 alin. (1) C. civ.

Sancțiunea pentru neactualizarea sau nedeclararea datelor reale în cartea de identitate este menționată în art. 91 alin. (2) din actul normativ menționat, care prevede că, în lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că pârâtul domiciliază în municipiul București, str. x, apel. 28.

Aceeași adresă a pârâtului reiese și din copia cărții de identitate a acestuia anexată cererii de învestire a instanței.

Potrivit verificărilor efectuate din oficiu de Judecătoria Sectorului 4 București la Direcția pentru Evidența Persoanei și a Bazelor de Date, în scopul identificării corecte a domiciliului pârâtului, în vederea soluționării excepției necompetenței teritoriale invocate din oficiu, pârâtul figurează, din 5 septembrie 2003 până în prezent, cu domiciliul activ în municipiul București, și cu reședința în jud. Buzău, în perioada 8 martie 2021 – 7 martie 2022.

Conform relațiilor furnizate, prin adresă, Judecătoriei Buzău de către Căminul "C." Berca, pârâtul este beneficiarul serviciilor de specialitate ale acestei instituții, în baza contractului nr. x din 9 decembrie 2020, figurând cu rezidența în această unitate de la 9 decembrie 2020.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, prin Legea nr. 55/2020 din 15 mai 2020, în România a fost instituită starea de alertă generată de dinamica evoluției situației epidemiologice naționale și internaționale, determinată de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Conform art. 4 alin. (5) din acest act normativ, "Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări."

În România, starea de alertă a încetat la 8 martie 2022, astfel că, la data introducerii cererii de chemare în judecată (1 aprilie 2022), era în curs termenul de 90 de zile pentru care dovada reședinței pârâtului în satul Berca, str. x, jud. Buzău a rămas valabilă.

Raportat la această împrejurare, Înalta Curte reține că, în doctrina și în practica judiciară, s-a arătat constant că "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv."

În acest sens, s-a consacrat noțiunea domiciliului ca situație de fapt, susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloc de probă.

De asemenea, prin art. 87 C. civ., legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile ale persoanei fizice, scopul normei constând nu numai în încunoștințarea părții despre existența litigiului, ci și în facilitarea prezentării acesteia în fața instanței pentru a-și formula apărările și a exercita căile de atac prevăzute de lege.

Coroborând dispozițiile legale enunțate și argumentele expuse în prezentele considerente, Înalta Curte, reținând că domiciliul în fapt al pârâtului era, la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței judecătorești, în satul Berca, str. x, jud. Buzău, fiind în desfășurare relațiile contractuale de asistență de specialitate cu unitatea de rezidență, Căminul "C." Berca, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2023.