ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 115/2023

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

I Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții B. S.A. și Biroul de Credit S.A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților să șteargă datele/informațiile înregistrate în sistemul de evidență al Biroului de Credit S.A., care au fost prelucrate cu încălcarea principiului echității și transparenței, raportat la categoria de date prelucrate și la data prelucrării efective, respectiv a datelor reprezentând data actualizării, categoria de întârziere, suma restantă, data primei restanțe, precum și orice alte observații sau mențiuni și respectiv a datelor reprezentând tipul contului, stare, data acordării, durata contului, valuta, suma acordată, suma datorată și valoarea lunară programată, date care nu sunt colectate de la persoana vizată (fiind rezultate din derularea relației contractuale și prelucrate ulterior) și pentru care operatorul nu a respectat obligația de informare prealabila corectă, ce decurge din art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, cu aplicarea principiilor compatibile ale deciziilor ANSPDCP nr. 105/2007 și nr. 132/2011 raportat la art. 8 lit. a) din Convenția 108.

Totodată, a solicitat obligarea pârâților la ștergerea tuturor datelor pentru care prelucrarea este neconformă cu Regulamentul General privind protecția datelor (UE) 2016/678 și respectiv la efectuarea unei informări complete cu privire la toate aspectele care produc efecte în relația de creditare prin prelucrarea datelor de către Biroul de Credit S.A., prin sistemul de evaluare automată individuală C..

A mai solicitat obligarea pârâților, în solidar, la plata prejudiciului moral suferit de reclamant prin prelucrarea datelor sale cu caracter personal în sistemul de evidență al Biroului de Credit S.A., precum și pentru încălcarea drepturilor sale, prevăzute de RGPD, astfel: suma de 3.000 RON pentru faptul că i-a fost încălcat dreptul la viată intimă și familială și respectiv suma de 100 RON/zi reprezentând daune-interese, începând cu data înregistrării acțiunii și până la data la care se restabilește în tot legalitatea cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantului în sistemul de evidență al Biroului de Credit S.A..

În drept, au fost invocate Regulamentul UE nr. 679/2016 – RGPD, Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007, art. 111 și 112 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 Noul C. civ., Constituția României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Convenția pentru protejarea persoanelor fată de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28.01.1981.

2.1 Prin sentința civilă nr. 5589 din data de 26 octombrie 2020, Judecătoria Cluj-Napoca – secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, județul Timiș.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cluj-Napoca – secția civilă a reținut că este învestită cu o cerere de obligare a pârâților la radierea unor date personale ale reclamantului din sistemul de evidentă al Biroului de Credit S.A., cerere care se analizează din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

Judecătoria Cluj-Napoca a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 677/2001, apreciind că instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul, respectiv Judecătoria Timișoara, întrucât din înscrisul depus la dosar rezultă că acesta domiciliază în Municipiul Timișoara, județul Timiș.

De asemenea, Judecătoria Cluj-Napoca a mai reținut că este lipsit de relevanță aspectul că Legea nr. 677/2001 a fost abrogata la data de 25 mai 2018, deoarece din înscrisurile depuse la dosar rezultă că efectuarea raportărilor contestate de reclamant a început sub imperiul legii vechi, începând cu luna aprilie 2016.

2.2 Prin sentința civilă nr. 22215 din data de 03 noiembrie 2022, Judecătoria Timișoara – secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Cluj-Napoca, a suspendat judecarea cauzei și a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Astfel, Judecătoria Timișoara – secția I civilă a reținut că, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 24 aprilie 2019, Legea nr. 677/2001 nu mai era în vigoare, întrucât a fost abrogată prin Legea nr. 129/2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 102/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum și pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 503/19.06.2018.

De asemenea, a constatat că la art. 14

11

din Legea nr. 129/2018 (articol transpus în art. 24 din Legea nr. 102/2005, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 947 din 09 noiembrie 2018) legiuitorul a prevăzut expres că, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, aceasta aparține instanței "de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reședința obișnuită a persoanei vizate", fiind o regulă de competență teritorială alternativă, iar reclamantul are dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente.

Prin urmare, în raport de obiectul cererii deduse judecății, care vizează protecția datelor cu caracter personal, a constatat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului (U.E.) 2016/679 și ale art. 24 din Legea 102/2005, republicată, fiind astfel vorba despre o competență teritorială alternativă, de ordine privată, reglementată printr-o normă specială care se va aplica cu prioritate față de norma generală, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, a reținut că există o dispoziție de favoare pentru reclamant, prin exercitarea dreptului de alegere, conform art. 116 C. proc. civ., a oricăreia dintre instanțele deopotrivă competente, respectiv Judecătoria Cluj-Napoca, în a cărei rază teritorială are sediul unul dintre operatorii economici chemați în judecată în calitate de pârâți, și Judecătoria Timișoara, în a cărei circumscripție domiciliază reclamantul.

II Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speță, instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei, reținând diferit dispozițiile legale incidente cauzei.

Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, în timp ce Judecătoria Timișoara, secția I civilă a reținut incidența prevederilor Regulamentului (U.E.) 2016/679 și ale art. 24 din Legea 102/2005, republicată.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Biroul de Credit S.A., a solicitat instanței obligarea acestora la ștergerea datelor sale cu caracter personal din sistemul de evidență al Biroului de Credit, invocând în drept dispozițiile Regulamentului UE nr. 679/2016 – RGPD, Legea nr. 677/2001, decizia ANSPDCP nr. 105/2007, art. 111 și 112 din O.U.G. nr. 99/2006, art. 71, 77, 1206, 1207, 1214, 1215, 1349, 1357, 1364, 1381, 1385 Noul C. civ., Constituția României, Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Convenția pentru protejarea persoanelor fată de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981.

Astfel, în raport cu obiectul cauzei și cu temeiurile de drept invocate de către reclamant, Înalta Curte reține că, în speță, instanța competentă a soluționa litigiul se stabilește în raport de dispozițiile legii naționale speciale ce reglementează protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, după cum au și reținut cele două instanțe aflate în conflict.

În acord cu cele reținute de Judecătoria Timișoara, secția I civilă, din perspectiva aplicării în timp a normelor procedurale ce statuează asupra competenței de soluționare a cauzei, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 102/2005, republicate, privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în forma în vigoare la data demarării prezentului litigiu, 24 aprilie 2019.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia, iar, conform alin. (4) al aceluiași articol, instanța competentă este cea de la sediul operatorului sau al persoanei împuternicite de operator ori de la reședința obișnuită a persoanei vizate.

Dispozițiile legale anterior citate prevăd o competență teritorială alternativă, ipoteză în care alegerea între instanțele deopotrivă competente revine reclamantului, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., și nu poate fi cenzurată nici de pârât și nici de instanță. Ca atare, odată alegerea făcută de către reclamant, instanța nu se poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, însă, deopotrivă, nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

În prezenta cauză, reclamantul a înțeles să sesizeze cu soluționarea litigiului Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, instanță competentă prin raportare la sediul operatorului B. S.A. (Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj), stabilind în mod definitiv competența de soluționare a cererii în favoarea acesteia.

Nu poate fi luat în considerare argumentul Judecătoriei Cluj referitor la data faptelor reclamate, respectiv că acestea au început sub imperiul Legii nr. 677/2001 (din luna aprilie 2016), întrucât în discuție nu este reglementarea substanțială a dreptului pretins, ci norma de competență.

Astfel, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 25 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că determinarea competenței se face conform legii în vigoare la data începerii procesului. Or, în speță procesul a început la data de 24 aprilie 2019, sub imperiul Legii nr. 102/2005.

Prin urmare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă nu mai putea să dispună, nici din oficiu și nici la cererea vreunei părți, declinarea competenței.

Față de cele anterior reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 ianuarie 2023.