ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1839/2022

HOTĂRÂRE
29.09.2022
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1839/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița sub numărul x/2021 la data de 12.10.2021, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. - Sucursala Reșița și B.-C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora la ștergerea datelor cu caracter personal și a oricăror date negative referitoare la situația acestuia raportate de B. C. S.A., către Biroul de Credite, potrivit art. 17 alin. (1) lit. d) din Regulamentul UE 2016/679.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 102/2005, raportat la dispozițiile art. 17 și art. 177 din Regulamentul UE 2016/679, coroborat cu Decizia ANSPSCP nr. 105/2007, cu aplicarea art. 71, art. 77, art. 1206, art. 1207, art. 1215, art. 1349, art. 1357, art. 1364, art. 1381 și art. 1385 C. civ.

La data de 26.10.2021, pârâta B. S.A., a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reșița, arătând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 303/04.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Reșița a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Reșița, invocată de pârâta prin întâmpinare, și pe cale de consecință a fost declinată competența soluționării cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că potrivit Capitolului 24 din Condițiile Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. C. S.A., parte integrantă a documentației contractuale - contractul de credit bancar nr. x/19.07.2012, părțile au convenit ca toate litigiile rezultate din contractul de economisire - creditare pentru domeniul locativ să fie soluționate de instanța din București competentă în materie, aspect față de care, raportat la obligația de a face ce constituie obiectul litigiului, pârâta a opinat faptul că sunt inaplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., competența teritorială revenind Judecătoriei Sectorului 6 București.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Astfel, pentru a se reține în cauză competența Judecătoriei Reșița, obiectul prezentului litigiu trebuie să se încadreze în situațiile expres prevăzute de legiuitor în dispozițiile redate în paragraful anterior.

Or, în cauză, obiectul litigiului constă într-o obligație de a face, reclamantul solicitând obligarea pârâților la ștergerea datelor cu caracter personal și a oricăror date negative referitoare la situația acestuia raportate de B. C. S.A., către Biroul de Credite, potrivit prev. art. 17 alin. (1) lit. d) din Rgulamentul UE 2016/679, cerere ce nu se circumscrie art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind vorba per se de o obligație ce ține de executarea contractului, deși are în mod evident o strânsă legătură cu acesta. Pe cale de consecință, raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ. și art. 24 din Condițiile Generale ale Contractelor de economisire-creditare ale B. C. S.A., parte integrantă a documentației contractuale - contractul de credit bancar nr. x/19.07.2012, având în vedere sediul pârâtelor, instanța a reținut faptul că în cauză competența teritorială aparține Judecătoriei Sectorului 6 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.

La termenul de judecată din data de 15.06.2022 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 7650 din 15.06.2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, și în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița. În conformitate cu prevederile art. 135 C. proc. civ., s-a dispus înaintarea dosarului cauzei Înaltei Curți de Casație si Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că pârâta B. C. S.A. figurează cu sediul social în sectorul 6 al Mun. București, astfel cum reiese din extrasul ONRC.

Însăși pârâta B. C. S.A. a solicitat declinarea în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București și chiar în considerentele sentinței de declinare s-a reținut că în cauză competența teritorială aparține Judecătoriei Sectorului 6 București.

Mai mult, reclamantul A. are domiciliul în Reșița, județul Caraș-Severin, având calitatea de consumator.

Suplimentar, deși obiectul cauzei este obligație ce ține de executarea contractului acesta are în mod evident o strânsă legătură cu acesta, ștergerea datelor privind restituirea integrală a creditului privind în mod cert executarea contractului.

În plus, potrivit clauzelor contractuale, contractul de economisire - creditare nr. x din data de 19.07.2012 a fost încheiat cu prin Sucursala Județeană Caraș - Severin a B. S.A., având în vedere domiciliul consumatorului, iar orice neînțelegere în legătură cu contractul va fi înaintată instanțelor competente de la sediul creditorului.

Așa fiind, interpretând clauza contractuală menționată la art. 8.2 din contract potrivit voinței reale a părților și conform prevederilor legislative referitoare la protecția consumatorilor, prin raportare și la domiciliul reclamantului, convenția privind alegerea de competență încheiată între părți nu poate privi decât instanțele din localitatea Reșița, orice altă interpretare oferind un caracter abuziv clauzei menționate, generând costuri exagerate în sarcina consumatorului pentru accesarea instanțelor și având un caracter descurajator în acest sens.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 8. instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Având în vedere că reclamantul domiciliază în mun. Reșița, Judecătoria Sectorului 2 București nu este sub niciun aspect instanța judecătorească competentă, întrucât nici domiciliul reclamantului și nici sediul pârâtei nu se află în sectorul 2 al municipiului București.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtelor la ștergerea datelor cu caracter personal și a oricăror date negative referitoare la situația reclamantului raportate de acestea Biroului de Credite în baza raportului juridic generat de executarea contractului de economisire-creditare.

Așadar contractul încheiat de părți intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor, litigiile generate de acest tip de raport juridic fiind reglementate din punct de vedere al competenței de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Contractul de economisire - creditare care a generat raportul litigios în cauză a fost încheiat prin Sucursala Județeană Caraș - Severin a B. S.A., având în vedere domiciliul consumatorului în municipiul Reșița.

Așadar, conform prevederilor legislative referitoare la protecția consumatorilor, prin raportare la domiciliul reclamantului, instanța competentă este Judecătoria Reșița.

Pentru aceste motive, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2381/2021
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău, la data de 13 noiembrie 2020, reclamantul A. a solicitat, în co
ÎCCJ 2022-10-19
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2116/2022
Ședința publică din data de 19 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe Judecătoriei Timișoa
ÎCCJ 2021-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1657/2021
Ședința publică din data de 16 septembrie 2021 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 13 iulie
ÎCCJ 2022-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1578/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra conflictului de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reștița, la 19.11.2020, sub nr. x/2020, reclamant
ÎCCJ 2022-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2022
Ședința publică din data de 5 octombrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oravița la data de 15.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta creditoare S.
Sursă