ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 99/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.02.2020 pe rolul Tribunalului Ialomița – secția civilă, reclamanții A., B. și C., specialiști I.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița:

- anularea deciziilor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 508, 510, 563/27.11.2019, privind stabilirea drepturilor salariale pe baza VRS începând cu data de 09.04.2015;

- emiterea unor noi decizii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care să li se stabilească drepturile salariale pe baza VRS în cuantum de 421,36lei, respectiv 463,5 RON, începând cu data de 09.04.2015 la același nivel cu specialiștii IT din tribunale, respectiv cu includerea nivelului instanței/parchetului de 5%, în aplicarea prevederilor legale și a deciziei CCR nr. 794/2016.

Prin sentința civilă nr. 539 F, pronunțată de Tribunalul Ialomița – secția civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1055 din 28 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița, având ca obiect "obligația de a face".

Împotriva sentinței civile nr. 1055 din 28 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B. și C., solicitând admiterea recursului, anularea sentinței recurate și, în rejudecare, revocarea deciziilor Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 508, 510 și 563/27.11.2019, privind stabilirea drepturilor salariale pe baza VRS începând cu data de 09.04.2015 și obligarea la emiterea unor noi decizii de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care să li se stabilească drepturile salariale pe baza VRS în cuantum de 421,36 RON, respectiv 463,5 RON, pentru perioada 09.04.2015-31.12.2017, la același nivel cu specialiștii IT din tribunale, respectiv cu includerea nivelului instanței/parchetului de 5%, în aplicarea prevederilor legale și a deciziei CCR nr. 794/2016.

Recurenții-reclamanți arată, în esență, că cererea lor vizează perioada 09.04.2015-31.12.2017, având în vedere că de la 01.01.2018 nivelul instanței a fost în considerare la stabilirea salariului; că diferențele de salarizare dintre specialițtii IT din cadrul instanțelor și cei din cadrul parchetelor au apărut în 2008, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 97/2008.

Prezintă modalitatea de stabilire a salariului de bază conform O.G. nr. 8/2007 și modul de calcul ce a generat, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 97/2008, diferențele salariale între cele două categorii de specialiști IT.

Susțin că legiuitorul a dorit eliminarea acestor diferențe, sens în care invocă Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și recomandarea Plenului CSM în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului formulat de către reclamanții A., B. și C., invocată de către instanța de recurs din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., prevede că: "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Examinând cererea de recurs formulată de către reclamanții A., B. și C., Înalta Curte constată, sub un prim aspect, faptul că recurenții-reclamanți nu au indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. ce constituie temeiul de drept al cererii de recurs.

De asemenea, din examinarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurenți nu se circumscriu niciunuia dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aceștia prezentând starea de fapt și textele de lege pe care le consideră a fi incidente speței.

Cu alte cuvinte, cererea de recurs nu conține critici de nelegalitate aduse hotărârii recurate, ci considerații cu caracter general, precum și nemulțumirea recurenților-reclamanți față de soluția instanței de fond, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind verificarea aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în speță, susținerile din cererea de recurs nu pot face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse legalității hotărârii recurate, care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât nu conține motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Astfel fiind, întrucât recuenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să poată fi analizate în calea de atac a recursului, Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de C., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1055 din 28 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de C., B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1055 din 28 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.