ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 98/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.03.2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, anularea Hotărârii nr. 2 din 17.01.2020, emise de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și, pe cale de consecință, constatarea legalității și temeiniciei Hotărârii nr. 68199/30.10.2019 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, precum și a Deciziei de Imputare nr. 46998/06.09.2019.

Prin încheierea de ședință din data de 30.09.2020, instanța de fond a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitului A..

Prin sentința nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și A..

3.1. Împotriva sentinței nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare (în ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), respectiv casarea sentinței recurate (în ceea ce privește art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că instanța a apreciat că prevederile art. 58 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 sunt de strictă interpretare și nu se impune o interpretare extensivă, fără a se raporta la argumentele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, susține instanța de fond nu a analizat motivele din acțiunea introductivă, rezumându-se numai la menționarea prevederilor art. 58 din Instrucțiuni și la faptul că acestea sunt de strictă interpretare. Or, prin cererea de chemare în judecată a arătat că prin hotărârea C.J.I. nr. 2/2020 s-a adăugat în mod nepermis la lege, în condițiile în care în instrucțiuni se vorbește de șeful competent și șeful eșalonului ierarhic superior, pentru fiecare din aceștia fiind stabilite anumite atribuții/sarcini.

Consideră că hotărârea recurată nu conține motivele care au stat la baza respingerii acțiunii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prevederile art. 58 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 sunt de strictă interpretare și că aceste prevederi au fost interpretate eronat de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor. Invocând prevederile art. 57 și art. 58 din Instrucțiuni, susține că acestea vorbesc de comandantul sau șeful competent (cel care a constatat sau a luat la cunoștință de producerea unei pagube) și de șeful eșalonului ierarhic superior (conducătorul unității în subordinea căreia se află cel care a constatat paguba).

Precizează că s-a considerat că sunt de strictă interpretare dispozițiile art. 58 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, ale art. 23 din Ordonanța nr. 121/1998 și ale art. 57 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, deși articolele menționate reglementează situații diferite, motiv pentru care a apreciat că modul de interpretare al Comisiei reprezintă o adăugare nepermisă la lege.

Concluzionând, arată că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor legale, întrucât instanța de fond a avut în vedere numai prevederile de la art. 58 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, fără a lua în considerare și celelalte articole invocate de recurentul-pârât, pe baza cărora se putea face o interpretare corectă a situației de fapt.

Pe fondul cauzei, solicită rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

3.2. Împotriva aceleiași sentințe a formulat recurs incident pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, ca lipsită de interes.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes invocată de recurentul-pârât.

Susține că interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere și că în speță, prin actul administrativ atacat, a fost admisă contestația formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 68199 din 30 octombrie 2019 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Prahova, a fost anulată Decizia de imputare nr. 46998 din 6 septembrie 2019 și s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative de către specialiștii din cadrul unității ierarhic superioare, respectiv Inspectoratul General al Poliției Române.

Astfel, consideră că prin Hotărârea Comisie de Jurisdicție a Imputațiilor nr. 2/17.01.2020, drepturile și interesele legitime ale recurentului-reclamant Inspectoratul Județean de Poliție Prahova nu au fost vătămate.

În acest sens, invocă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 43 din Ordonanța de Guvern nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, care se referă la faptul se pot adresa instanței judecătorești competente persoanele obligate la repararea prejudiciului, care consideră că au fost lezate într-un drept legitim.

Sub acest aspect, arată că actele administrative contestate nu sunt apte să producă, prin ele însele, vreo vătămare Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, cu atât mai mult cu cât s-a dispus de către Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, efectuarea unei noi cercetări, urmând ca prejudiciul să fie recuperat.

Prin urmare, întrucât actele administrative supuse controlului judecătoresc nu au produs vreo vătămare instituției reclamante, se impunea respingerii acțiunii ca lipsită de interes.

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a hotărârii recurate în ceea ce privește respingerea acțiunii recurentului-reclamant.

Consideră că în mod corect a reținut instanța de fond că problema de drept care trebuie analizată se referă la incidența art. 58 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013, dispoziții care sunt de strictă interpretate, astfel că nu se impune o interpretare extensivă a acestora.

4.2. Intimatul-pârât A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.

În esență, arată că în raport cu data la care a fost dispusă cercetarea administrativă, respectiv 12.12.2017, și data finalizării acesteia, precum și cu data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă, 09.08.2019, rezultă că cercetarea s-a efectuat cu nerespectarea art. 23 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 121/1998, sens în care sunt aplicabile dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora după expirarea termenelor indicate, paguba se impută celor vinovați de neefectuarea cercetării administrative sau de neemiterea deciziei de imputare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate prin cererile de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a învestit instanța de contencios administativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, anularea Hotărârii nr. 2 din 17.01.2020, emise de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor și, pe cale de consecință, constatarea legalității și temeiniciei Hotărârii nr. 68199/30.10.2019 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, precum și a Deciziei de Imputare nr. 46998/06.09.2019.

Examinând considerentele hotărârii recurate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., invocate de către recurenți, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a analizat toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată și nici nu a reținut starea de fapt în raport cu care a aplicat prevederile legale arătate în considerente.

Astfel, cu titlu exemplificativ, se constată că instanța de fond nu a analizat susținerile reclamantului referitoare la faptul că Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 prevăd în conținutul lor două paliere de decizie, respectiv comandantul/șeful unității și comandantul/șeful eșalonului ierarhic superior, iar din interpretarea art. 68 alin. (1) teza I din instrucțiuni, comandantul/șeful competent este cel care ia hotărârea asupra rezultatului cercetării administrative, respectiv comandantul/șeful care a ordonat-o, iar potrivit tezei a II-a, comandantul/șeful competent în a lua hotărârea asupra rezultatului cercetării este comandantul/șeful în subordinea căruia se află personalul din cadrul eșalonului superior, doar atunci când cercetarea s-a executat de personalul cu atribuții de îndrumare și control din cadrul acestui eșalon.

În mod concret, s-a susținut că în mod greșit Comisia a reținut că prelungirea termenului de anchetă a fost făcută în mod neregulamentar de o persoană care nu avea competența legală și astfel ancheta s-a realizat tardiv-a arătat recurentul că suspendarea anchetei s-a realizat de inspectorul șef al IPJ Prahova, în loc de Inspectorul general al poliției române).

Instanța de fond nu a analizat nici susținerile reclamantului referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 58 din Instrucțiunile M.A.I. nr. 114/2013 în raport cu competența de a hotărî, la finalizarea cercetării administrative, aplicarea uneia dintre măsurile de la art. 70 lit. a)-f) din aceleași instrucțiuni.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, invocate de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanță nu a analizat toate susținerile relevante din cererea de chemare în judecată și nici nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei de interes, invocate de către Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare.

Or, în lipsa analizării acestor aspecte de către instanța de fond, instanța de recurs nu poate proceda la analiza lor, impunându-se casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu se poate considera că sentința atacată răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, respectiv a exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde: "b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judecătoresc de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, urmând să analizeze toate aspectele deduse judecății în prezenta cauză, să rețină starea de fapt în raport cu care a aplicat prevederile legale arătate în considerente, pronunțându-se în același timp, și asupra excepției lipsei de interes, invocate de către Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor din ambele recursuri care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal declarat de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor împotriva sentinței nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova și recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor împotriva sentinței nr. 137 din 25 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.