ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 778/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii deduse judecății

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. x/2013 și declinată în favoarea Judecătoriei Câmpina prin Sentința civilă nr. 1254/16.12.2013, înregistrată la această instanță sub nr. x/2014, petenta A. a contestat procesul-verbal de contravenție nr. x/11.07.2013 prin care a fost sancționată cu 200 RON amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 3 pct. 1 din Legea 61/1991, solicitând anularea acestuia ca netemeinic și nelegal.

Prin Sentința civilă nr. 1986/2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina a fost respinsă plângerea contravențională.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel petenta A., apelanta nemotivându-și în fapt cererea de apel.

Prin Decizia nr. 500 din data de 16.12.2014 Tribunalul Prahova a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta A., constatând în esență că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor legale incidente și o corectă apreciere a probelor administrate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, întemeiat pe disp. art. 481, 482, 486 alin. (1)-(8) noul C. proc. civ., solicitând în esență admiterea recursului și a contestației formulată împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit pe nedrept prin care a fost sancționată cu amendă, solicitând totodată plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor pentru pagubele suferite.

Soluția pronunțată asupra cererii de revizuire

Prin Decizia civilă nr. 2787 din 04.11.2015, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității recursului, invocată din oficiu, pentru netimbrare, constatând nul recursul formulat de reclamanta A., împotriva Deciziei nr. 500/16.12.2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei civile nr. 2787/04.11.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., fără a întemeia calea de atac pe vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a formulat întâmpinare împotriva recursului, în cadrul căreia a invocat excepția nulității acestei căi de atac, raportat la faptul că, din conținutul cererii formulate de reclamantă nu a fost identificat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză s-a întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ.

Ulterior, procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ. nu a mai fost parcursă, acordându-se termen de judecată în ședință publică, potrivit încheierii din 25 septembrie 2018.

Prin încheierea de ședință din 25 septembrie 2018, Înalta Curte a stabilit termenul pentru judecata pe fond a recursului, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru analiza Raportului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Prin Raportul întocmit în cauză s-a reținut că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., constatându-se că susținerile recurentei nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. reținându-se deopotrivă că recursul este inadmisibil.

Cât privește timbrajul, prin încheierea din Camera de Consiliu, din data de 14 noiembrie 2017, s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenta-reclamantă A., dispunându-se scutirea recurentei de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON.

Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.", iar conform art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În speță, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, ci este pronunțată tot de o instanță de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., iar, potrivit art. 634 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., are caracter definitiv.

Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei decizii definitive pronunțate tot de o instanță de recurs, este inadmisibil; o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Această concluzie rezidă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și cum acest drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori, în aceeași cale de atac.

Analizând prezenta cauză, Înalta Curte constantă că Decizia nr. 2787 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal are caracter definitiv și pe cale de consecință, recursul declarat de reclamanta A. împotriva acestei decizii, este inadmisibil, hotărârea atacată nemaifiind susceptibilă de recurs, în sensul art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Înalta Curte constată astfel că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurentă nefiind prevăzută de lege.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A., ținând seama și de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 2787 din 04 noiembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2019.

Procesat de GGC - GV