ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3714/2008

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr.

1757/com/2005, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta

SC V. SRL a chemat în

judecată pe pârâta SC E.O. SA - Sucursala de Distribuție Râmnicu Vâlcea,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta să fie

obligată la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de despăgubiri și la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin cererea depusă

la fila 11 dosar fond, pârâta SC D.F.E.E.E.O. SA - Sucursala de D.E.E. Râmnicu

Vâlcea a chemat în garanție pe SC R. SRL și SC R. SRL.

La data de 1

februarie 2006, reclamanta și-a precizat cererea de chemare în judecată în ceea

ce privește cuantumul pretențiilor sale ca fiind 1.100.000.000 lei.

Prin sentința nr. 622

din 11 iulie 2007, cererea principală și cererea de chemare în garanție au fost

respinse ca fiind neîntemeiate, avându-se în vedere dispozițiile art. 998 C.

civ., cu cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins prin Decizia nr. 4/A-C din 25 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a avut în vedere probele administrate dintre care

trebuie reținute expertizele tehnice și a constatat că hotărârea instanței de

fond este în concordanță cu aceste probe, rezultând după înlăturarea

concluziilor contradictorii că incendiul nu a fost provocat de Blocul de măsuri

și protecție, ci cauza a fost defectarea instalației electrice

necorespunzătoare, proprietatea reclamantului, situată în aval de tabloul de

distribuție electric aflat la parter, în cauză fiind vorba, deci, de un

incendiu produs din cauze de natură electrică, neputându-se reține, nicicum,

culpa pârâtei.

Reclamanta a formulat

recurs împotriva acestei hotărâri, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

A arătat, în esență,

în cadrul primului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., că instanța de apel nu a justificat convingător înlăturarea

susținerilor sale din apel vizând contradicția între considerentele hotărârii

instanței de fond și nu a ținut cont de expertiza tehnică în specialitatea

procese pirogene, singura concludentă și pertinentă din punct de vedere

științific, dând valoare celorlalte expertize și în care se arată fără dubiu că

focarul inițial a fost B.M.P.-ul, iar prin apărările înlăturate, făcute, însă,

în deplină concordanță cu constatările expertizei de mai sus, s-a susținut că

este posibil ca intervențiile personalului pârâtei în interiorul B.M.P.-ului să

fi fost realizate defectuos, ceea ce atrage tot răspunderea pârâtei, ipoteză

neanalizată de către instanță.

În aceste condiții,

în cadrul celui de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile

art. 1000 alin. (1) prima teză C. civ., respectiv art. 1000 alin. (1) ultima

teză C. civ.

În cadrul ultimului

motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

arătat că instanța de apel a ignorat incidența excepției autorității de lucru

judecat, prin raportare la Rezoluția Parchetului nr. 24/P/2004 și art. 22 C.

proc. civ. - soluție penală obligatorie față de modificările aduse Codului de

procedură penală potrivit căreia s-a statuat că „amprenta incendiului și

efectele arderii s-au aflat pe perete deasupra blocului B.M.P.-ului de măsură

și protecție, producându-se un scurt circuit și nu un arc electric”.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Recursul este

nefondat.

În ceea ce privește

primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

se constată că este neîntemeiat deoarece atunci când se examinează o hotărâre,

sub aspectul motivării, trebuie să se distingă între mijloacele de apărare și

argumente și rezultă că instanța de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 261

C. proc. civ. a motivat clar și convingător hotărârea dată și a arătat pentru

care considerente a înlăturat concluziile contradictorii ale expertizelor

efectuate în cauză și apărările părților, reaprecierea acestora excedând

acestui motiv ce face obiectul recursului, față de caracterul nondevolutiv al

acestuia.

În privința celui de

al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. se constată, că nu poate fi primit față de ipoteza prevăzută de text, care

se referă la interpretarea greșită a raportului juridic dedus judecății și,

nicidecum, a cererii de chemare în judecată din perspectiva cauzei acțiunii,

dar va fi analizat sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin

reîncadrarea criticii, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, cauza

acțiunii a vizat antrenarea răspunderii pârâtei pentru producerea unui

prejudiciu, limite în care a cenzurat și instanța de apel hotărârea instanței

de fond cu respectarea principiului rezultat din art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căruia este inadmisibilă schimbarea în apel a elementelor

esențiale ale acțiunii civile și ale judecății în primă instanță.

Pe de altă parte,

rezultă că instanța a analizat condițiile răspunderii civile delictuale a

intimatei - pârâte făcând disociere între incidența în cauză a art. 998, 999 C.

civ. și art. 1000 alin. (1) C. civ., din perspectiva tuturor susținerilor

făcute de recurenta - reclamantă prin cererea de chemare în judecată cu

referire la raportul de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta pretinsă, astfel

că nu se poate reține nicio nelegalitate nici din acest motiv.

Tot în cadrul

motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

s-a susținut că instanța de apel era legată de soluția pronunțată în penal cu

privire la cauzele incendiului, existând autoritate de lucru judecat.

Nici această critică

de nelegalitate nu poate fi primită, Rezoluția Parchetului nefiind suficientă,

față de dispozițiile art. 22 C. proc. pen. deoarece aceasta nu reprezintă o

hotărâre judecătorească în sensul cerut de acest text de lege, ci cel mult o

probă care trebuie apreciată în contextul celorlalte probe administrate la

instanța civilă în baza rolului activ pentru stabilirea cu certitudine a

situației de fapt.

Cât privește

invocarea art. 281 C. proc. pen., aceasta este străină de natura cauzei,

neschimbând condițiile de admisibilitate a excepției prin raportare la

dispozițiile art. 22 C. proc. pen., astfel că pentru toate considerentele

arătate în precedent, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul, va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC V. SRL Bujoreni, împotriva Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 4

din 25 ianuarie 2008,

ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2008.