ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.01.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2023

HOTĂRÂRE
11.01.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 05.04.2022, pe rolul Judecătoriei Mangalia, sub nr. x/2022, petenta A. S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de cercetare nr. ANPC nr. x/15.07.2021, încheiat de intimata Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor.

În fapt, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 2000 RON și sancțiunea complementară privind restituirea contravalorii produselor, sancțiuni aplicate ca urmare a reclamației depuse de către domnul B., în care și-a exprimat nemulțumirea cu privire la comanda nr. x din 27.10.2020,. respectiv faptul că anumite piese de mobilier nu erau conforme cu comanda depusă.

Prin sentința civilă nr. 877 din data de 10.05.2022, Judecătoria Mangalia a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petenta A. S.R.L., împotriva procesului-verbal nr. x/15.07.2021, încheiat de intimata Agenția Națională Pentru Protecția Consumatorilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Mangalia a reținut că locul săvârșirii presupusei fapte contravenționale, este locul din care a fost expediată comanda ce conținea anumite neconformități, întrucât produsele neconforme (neconformități care existau la data expedierii) au fost expediate de la sediul petentei (care se află în Mun. București), și nu din Mangalia, unde era adresa de recepție a comenzii, astfel încât competența de soluționare a contestației formulate împotriva procesulului-verbal de cercetare nr. ANPC nr. x/15.07.2021, încheiat de intimata Agenția Națională Pentru Protecția Consumatorilor, aparține Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 06.07.2022, sub nr. x/2021.

Prin sentința civilă nr. 13273 din data de 21.10.2022, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de petenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională Pentru Protecția Consumatorilor, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor "plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta."

Conform art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. Potrivit alin. (2), în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 05.04.2021, iar primul termen de judecată s-a stabilit în data de 06.12.2021, termen la care instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale și-a verificat competența și, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a constatat că este competentă material și teritorial să soluționeze plângerea contravențională.

La același termen s-a dispus amânarea judecăți cauzei pentru înaintarea de către intimată a transcrierii mecanice a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. x/15.07.2021.

La următorul termen de judecată, din data de 07.03.2022, cauza a fost amânată pentru aceleași considerente.

La al treilea termen de judecată, din data de 09.05.2022, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia, iar prin sentința civilă nr. 4299/10.05.2022, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Având în vedere că la primul termen de judecată Judecătoriei Mangalia s-a declarat competentă din punct de vedere teritorial, această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă teritorial.

Pentru motivele mai sus expuse instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, prin cererea dedusă judecății s-a solicitat anularea procesului-verbal de cercetare nr. ANPC nr. x/15.07.2021, încheiat de intimata Agenția Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Într-adevăr, aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe se referă la stabilirea competenței teritoriale, însă în cauza dedusă judecății nu se pune problema stabilirea competenței în raport de locul săvârșirii faptei contravenționale ci de respectarea normelor de procedură civilă, respectiv a dispozițiilor art. 130 alin. (2) coroborat cu art. 131 alin. (1) C. proc. civ. și prin raporare la faptul că, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia la data de 05.04.2021.

În cadrul Judecătoriei Mangalia s-a dedurat procedura prealabilă, iar la primul termen de judecată stabilit la data de 06.12.2021 instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale și-a verificat competența și, în temeiul art. 131 alin. (1) C. proc. civ. a constatat că este competentă material și teritorial să soluționeze plângerea contravențională.

Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 129 din C. proc. civ. potrivit cărora necompetența poate fi de ordine publică sau privată.

Necompetența este de ordine publică:

În toate celelalte cazuri, art. 129 (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Or, în cazul de față, atât timp cât la primul termen de judecată Judecătoria Mangalia s-a declarat competentă material și teritorial să soluționeze plângerea contravențională, invocarea excepției necompetenței teritoriale la data de 09.05.2022 s-a făcut cu încălcarea normelor de procedură civilă, respectiv a dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ. și pe cale de consecință, aceasta devine competentă să soluționeze cauza, fără a avea posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenței teritoriale invocate.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta A. S.R.L. prin administrator C. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Regiunea București, în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4501/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin cererea înregistrată
ÎCCJ 2024-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2024
Ședința publică din data de 14 februarie 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.10.2
ÎCCJ 2022-02-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1038/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii Prin cererea plângerea contravențională
ÎCCJ 2023-01-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 158/2023
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2023-03-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1251/2023
JPC Timiș și să transmită următoarele înscrisuri: certificat de înregistrare al firmei, document de identitate CI, ștampila societății, registrul unic de control, buletinul de verificare metrologică, autorizații de funcționare, documente de
Sursă