ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 85/2023

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cerea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020 și declinată în favoarea Tribunalului Prahova – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Romane, a solicitat să se dispună: 1. obligarea pârâtului la plata drepturilor prevăzute de H.G. nr. 1086/2004, pentru participarea reclamantului, în calitate de ofițer de poliție, la misiunea internaționala în afara teritoriului statului român în Haiti, în perioada 27.09.2017-27.09.2019, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1086/2004 astfel: - diurnă, care nu include cheltuieli de hrană: 45 Euro X 584zile = 26.280 Euro - alocație valorică de hrană: 20 Euro X 584zile = 11.680 USD - cazare: 110 dolari(USD) x 584 zile = 64.240 USD - legătura cu familia: 1 Euro X 584zile = 584 Euro 2. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale calculată conform O.G. nr. 13/2011 de la data scadenței sumelor și până la plata efectivă a acestor sume, În motivarea cererii, reclamantul a arătat că are gradul de colonel in cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane. În perioada 27.09.2017-27.09.2019, a făcut parte din contingentul de polițiști români care și-a desfășurat activitatea în cadrul la misiunea internațională de menținere a păcii organizată sub egida Organizației Națiunilor Unite- MINUSTAH- Haiti.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința nr. 1125 din data de 28 octombrie 2021 Tribunalul Prahova a respins excepția inadmisibilității și cererea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiate.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței nr. 1125 din data de 28 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul prevederilor art. 488 pct. 8, pct. 4, pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de recurs. Prin decizia nr. 328 din data de 15 martie 2022, Curtea de Apel Ploiești – secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinței nr. 1125 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a casat, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtului la plata, în favoarea reclamantului a contravalorii diurnei, care nu include cheltuielile de hrană și a sumei echivalente legăturii cu familia, actualizate cu dobânda aferentă calculată până la efectuarea plății efective, a sumei aferente perioadei 27.09.2017-27.09.2019, a menținut în rest sentința atacată și a obligat intimatul la plata către recurentul-reclamant a sumei de 3999,99 RON reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Cererea de revizuire. Împotriva deciziei nr. 328 din data de 15 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă faptul că, decizia civilă nr. 328 din data de 15 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 38/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pronunțată în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 922 din 27.09.2021. Astfel, Decizia nr. 38 din data de 07.06.2021 a fost pronunțată în dosarul nr. x/2021, urmare a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Curtea de Apel București, în cadrul dosarului nr. x/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Interpretarea și aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului stalului român (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004), nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile bănești reglementate de aceste prevederi (diurna în valută și suma pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere) trebuie acordate de statul român necondiționat de plata acelorași drepturi de către organizațiile internaționale sub egida cărora se desfășoară misiunea, chiar și sub o altă denumire și într-un alt cuantum, dar în același scop." În continuare, revizuentul arată că, atât timp cât, Decizia nr. 38/2021 a fost publicată la data de 27.09.2021 în Monitorul Oficial nr. 922, considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție regăsite în cuprinsul acesteia sunt în deplină concordanță cu raționamentul pe care l-a avut în vedere pârâtul în cadrul apărărilor. În acest sens, face trimitere la pct. 73 al Deciziei nr. 38/2021, potrivit căruia "În cadrul raporturilor de muncă (înțelese în sens larg), cauza drepturilor bănești de care beneficiază persoana angajată rezidă în activitatea desfășurată de aceasta, fiind vorba fie de plata propriu-zisă a muncii prestate, fie de compensarea unor inconveniente de ordin material sau moral care decurg din condițiile particulare de desfășurare a activității. În consecință, dacă un anumit aspect al activității prestate de polițistul aflat în misiune este recompensat de către partenerul extern, nu mai există nici o justificare pentru ca același aspect să fie remunerat și de către autoritățile naționale. Ar fi vorba de o dublă plată care ar conduce la o îmbogățire fără justă cauză." În continuare, acest aspect este susținut de pct. 74 al respectivei decizii, și anume "Argumentul potrivit căruia dacă un drept de natură salariată este prevăzut de legislația națională el trebuie acordat de Statul Român în mod necondiționat este vădit eronat. În speța de față, interpretarea normei naționale nu se poate face în mod izolat, ci doar prin coroborare cu reglementările europene sau internaționale care au asigurat cadrul legal de desfășurare a misiunii la care a participat polițistul. Dacă, potrivit acestor reglementări, o anumită cheltuială este preluată de organizația internațională sau de statul partener, se creează un cadru legal derogator de la norma națională, polițistul aflat în misiune neflind îndreptățit să solicite același beneficiu atât de la partenerul extern, în baza reglementărilor internaționale sau europene, cât și de la autoritățile naționale, în temeiul legislației interne." Totodată, potrivit pct. 75 din cuprinsul deciziei în discuție "Acest raționament rămâne pe deplin valabil și atunci când drepturile bănești acordate de către partenerul extern conform acordurilor/înțelegerilor tehnice europene sau internaționale sunt structurate în mod diferit față de reglementarea națională. Important este ca, în esență, plățile efectuate de partener să fi avut în vedere, per ansamblu, aspectele la care s-a raportat și legiuitorul intern atunci când a reglementat drepturile polițistului aflat în misiune." De asemenea, în susținerea argumentelor mai sus învederate, instanța supremă face trimitere, pe de-o parte la Decizia nr. 30/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care a fost soluționată o problemă similară, raționamentul fiind aplicabil și în prezenta cauză, iar pe de altă parte invocă prevederile art. 91 din H.G. nr. 518/1995, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 999/2015, explicând în mod clar domeniul de aplicare al acestuia cât și scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv "81. Chiar dacă acest text de lege se regăsește într-un act normativ care, așa cum o precizează titlul hotărârii de guvern, își propunea să reglementeze unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, articolul citat se referă în mod explicit la drepturi ale persoanelor care participă la misiuni similare celor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 121/2011, care se referă la misiuni și operațiuni de durată, diferite de cele enumerate la art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 518/1995. La o astfel de misiune a participat și reclamantul din litigiul află pe rolul instanței de trimitere, astfel încât norma citată îi este pe deplin aplicabilă începând cu data 23.12.2015." Astfel, concluzia nu poate fi alta decât cea enunțată la pct. 82 din cuprinsul Deciziei nr. 38/2021, și anume "Intervenția legiuitorului național în acest caz a avut exclusiv scopul de a facilita corecta interpretare a dispozițiilor legale modificate întrucât, așa cum am arătat mai sus. nici anterior modificării norma națională nu putea să producă efecte care să conducă la o îmbogățire fără justă cauză printr-o dublă plată a acelorași drepturi". Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze un anumit fapt în legătură cu raporturile juridice dintre părți. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv de natură să oprească o nouă judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Între excepția autorității de lucru judecat și puterea de lucru judecat, există o distincție clară. Astfel, condiția de aplicare a autorității de lucru judecat presupune identitatea de acțiuni (părți, obiect și cauză juridică) ce oprește repetarea judecății, iar puterea, prezumția de lucru judecat, impune consecvența în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Referitor la obiectul celor două cauze, solicită să se observe că cererea intimatului din acțiunea în discuție se referă la aceleași drepturi bănești asupra cărora a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul dosarului nr. x/2021, respectiv diurna în valută și costurile pentru facilitarea legăturii cu familia și recreere reglementate de art. 1 alin. (1) și art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice și a drepturilor de diurnă, cazare și hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român. Analizând dispozitivul deciziei civile nr. 328 din 15.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020 prin care a fost casată, în parte, sentința civilă nr. 1125/2021 din 28.10.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în același dosar, coroborat cu probele administrate în prezenta cauză, rezultă faptul că soluția dispusă de cele două instanțe nu a avut în vedere dezlegarea dată asupra chestiunilor de drept anterior arătate și nu au dat eficiență autorității de lucru judecat, fiind, astfel, în contradicție cu Decizia nr. 38/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărările formulate de intimat Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea căii extraordinare de atac promovate ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă "există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în litigii care s-au derulat între aceleași părți, pentru același obiect și aceeași cauză juridică. Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității hotărârilor pretins contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile anterior menționate, este necesar ca hotărârile potrivnice să soluționeze, cu autoritate de lucru judecat, dar în mod diferit, fie fondul procesului, în tot sau în parte, fie aceeași excepție procesuală, același incident procesual sau aceeași chestiune litigioasă. Se reține, astfel, că o cerere de revizuire pentru contrarietate de hotărâri trebuie să îndeplinească, în mod cumulativ, următoarele condiții: - existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice; - hotărârile să fie pronunțate de instanțe de același grad sau de grade diferite; - cea de a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; - hotărârile pretins contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite, iar în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă aceasta s-a invocat, să nu se fi analizat. Aceste condiții de admisibilitate nu pot fi însă verificate în prezenta cauză, întrucât, dată fiind reglementarea din cuprinsul art. 521 C. proc. civ., hotărârea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu dezleagă un litigiu între părți determinate, ea este pronunțată "numai cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării". Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mijloc juridic de asigurare a interpretării și aplicării unitare a legii, iar scopul pronunțării hotărârii este, în mod evident, diferit de rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anterior enunțată. În acest context, se apreciază că nu este admisibilă invocarea contrarietății de hotărâri și încălcarea autorității de lucru judecat a unei decizii pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât hotărârile indicate în cuprinsul cererii de revizuire soluționează situații juridice distincte și produc efecte juridice diferite. Mai mult decât atât, în privința deciziei nr. 38/2021 se observă că soluția a fost de respingere ca inadmisibilă a sesizării, iar nu de dezlegare a problemei de drept cu care a fost sesizată. Prin urmare, întrucât motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu vizează pretinsa contrarietate dintre o hotărâre judecătorească definitivă și o hotărâre interpretativă pronunțată în soluționarea unei chestiuni de drept, Înalta Curte nu poate analiza nici condițiile prevăzute de dispozițiile art. 430 C. proc. civ., din perspectiva autorității de lucru judecat, astfel cum au fost invocate de către revizuent. Nu în ultimul rând, se observă și faptul că susținerile revizuentului reprezintă veritabile critici referitoare la legalitatea hotărârii atacate, iar, în realitate, se tinde la obținerea unei rejudecări a cauzei, ceea ce excede cadrului procesual al revizuirii, în cadrul căreia se analizează admisibilitatea revizuirii în raport cu faptele pe care se întemeiază.

Temeiul de drept al soluției. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 513 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire ca inadmisibilă. Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul revizuentul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.999,99 RON către intimatul A., reprezentând onorariu de avocat.