ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 672/2023

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea Deciziei A.S.F. nr. 52/11.02.2018, a Deciziei A.S.F. nr. 1442/12.10.2017, precum și a tuturor actelor prealabile, inclusiv a Procesului-verbal de control periodic desfășurat la societatea B., iar, pe cale de consecință, în principal, înlăturarea tuturor sancțiunilor - atât cele preliminare cât și cea finală aplicate prin Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 - iar, în subsidiar, reindividualizarea sancțiunilor aplicate și înlocuirea sancțiunii avertismentului, precum și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București – secția a IX-a, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2206 din 12.07.2019: - a admis, în parte, acțiunea reclamantului; - a anulat, în parte, Deciziile A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 și nr. 52/11.02.2018, precum și actele prealabile acestora cu privire la faptele contravenționale reținute la punctele 9 și 12 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 și, prin urmare, a înlăturat sancțiunile contravenționale aplicate reclamantului pentru aceste fapte. - a menținut în rest Deciziile A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 și nr. 52/11.02.2018, precum și actele prealabile acestora. - a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței au declarat recurs ambele părți litigante. 3.1. Recurentul A. a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii în integralitate. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Criticile de nelegalitate subsumate motivului de casare anterior nominalizat au fost prezentate de parte la dosar. 3.2. Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat casarea acesteia în ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță pe faptele descrise la pct. 9 și 12 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru argumentele prezentate la dosar.

Apărările formulate în cauză Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului părții adverse pentru apărările prezentate la filele x. De asemenea, partea a făcut precizări cu privire la situația dosarelor care au ca obiect contestarea sancțiunilor contravenționale dispuse în urma controlului periodic efectuat de autoritate în anul 2017 la societatea B. și a depus la dosar deciziile de sancționare, precum și hotărârile judecătorești prin care a fost analizată legalitatea acestora .

Soluția instanței de recurs Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de casare anterior enunțate și aspectelor supuse verificării în prezenta cauză, pentru coerența și omogenitatea expunerii, analiza și soluția instanței de control judiciar se va realiza și insera deopotrivă în cadrul acestei secțiuni. În raport de împrejurarea că prima instanță a procedat la redarea conținutului dispozițiilor normative incidente în cauză, instanța de control judiciar nu va relua prezentarea lor. 5.1. Considerații generale Așa cum s-a precizat la pct. 1 din decizia de față, recurentul A. a solicitat instanței de contencios administrativ anularea: - Deciziei A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 prin care i-a fost aplicată sancțiunea cu amendă contravențională în sumă totală de 22.500 RON pentru săvârșirea a 12 fapte contravenționale, în calitate de conducător și coordonator al funcției de administrare a riscurilor în cadrul B. S.A; - Procesului-verbal de control periodic desfășurat la societatea B. care a stat la baza emiterii deciziei de sancționare; - Deciziei A.S.F. nr. 52/11.02.2018 prin care i-a fost respinsă contestația administrativă promovată împotriva deciziei de sancționare. După cum s-a menționat la pct. 2 al prezentei decizii, prima instanță a admis în parte acțiunea și a anulat, în parte, deciziile contestate, respectiv în privința faptelor și sancțiunilor contravenționale reținute la punctele 9 și 12 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017. Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma cadrului normativ aplicabil și răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriilor de recurs, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., dar și la apărările din cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanța de control judiciar constată următoarele: 5.2. Referitor la recursul reclamantului 5.2.1. Critica privind nemotivarea deciziei de sancționare contravențională Recurentul susține faptul că Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 este nemotivată, întrucât ea nu cuprinde analiza atribuțiilor sale stipulate în fișa postului, precum și analiza atribuțiilor care au fost încălcate cu ocazia săvârșirii presupuselor fapte contravenționale. Critica recurentului este nefondată. Înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat. Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ. Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului. Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului. Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției care a emis actul. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat. O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui. În cauza de față, decizia de sancționare contravențională este corespunzător motivată, deoarece cuprinde referiri exhaustive la atribuțiile recurentului și la faptele comise de acesta în dubla sa calitate în cadrul societății. 5.2.2. Critica privind nerespectarea procedurii de adoptare a actului de sancționare Recurentul susține faptul că Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 a fost adoptată în ședința Consiliului ASF din data de 11.10.2017, cu încălcarea procedurii reglementate de prevederile art. 274 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Critica recurentului este nefondată. Înalta Curte reține faptul că propunerile echipei de control materializate în procesul-verbal de control contestat în cauză au fost aprobate în ședința Consiliului ASF din data de 11.10.2017, iar modalitatea de deliberare a membrilor acestei entități este reliefată de Procesul-verbal nr. x/11.10.2017. Contrar susținerilor recurentului, nu erau necesare dezbateri detaliate cu privire la aceste propuneri de sancționare. 5.2.3. Critica privind fapta prezentată la pct. 1 din Decizia A.S.F. nr. 1442/12.10.2017 În concret, Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a imputat recurentului faptul că Regulamentul de Organizare și Funcționare al societății nu a fost actualizat, urmare intrării în vigoare a unor noi organigrame aprobate la datele de 28.07.2015 și 12.03.2016, ceea ce contravine prevederilor art. 7 alin. (1) lit. i) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 1 și pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 9 din același act normativ. Prima instanță a reținut împrejurarea că recurentul nu a negat săvârșirea faptei contravenționale, iar sancțiunea ce i-a fost aplicată, respectiv cea a avertismentului, corespunde cu solicitarea sa. Recurentul susține că fapta anterior descrisă nu îi este imputabilă, deoarece la datele reținute de Autoritatea de Supraveghere Financiară avea calitatea de Director General Adjunct al societății verificate, iar conform prevederilor actului de delegare nr. 4189/28.07.2015 nu avea atribuția de organizare a funcționării interne a societății. Instanța de control judiciar constată că susținerile recurentului, care nu se regăsesc și în acțiunea introductivă de instanță, nu pot fi examinate cu ocazia soluționării recursului, în condițiile în care nu au făcut obiectul analizei primei instanțe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi de nelegalitate ale actului administrativ dedus judecății care nu au fost supuse dezbaterilor în fața instanței de fond, neputând face astfel obiectul căi de atac formulate, față de dispozițiile art. 478 C. proc. civ., raportat la art. 494 din același act normativ. Așadar, în condițiile în care recurentul nu a invocat acest argument al lipsei culpei sale în raport cu atribuțiile ce i-au fost delegate nu îl poate invoca direct în fața instanței de control judiciar. 5.2.4. Critica privind fapta prezentată la pct. 3 din Decizia de sancționare Autoritatea de Supraveghere Financiară i-a imputat recurentului faptul că B. S.A. nu a menținut o structură organizatorică care să precizeze în mod clar și documentat structurile ierarhice de raportare, precum și care să aloce funcțiile și responsabilitățile aferente acestor structuri, nerespectând astfel prevederile art. 63 alin. (2) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 și, respectiv, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Pentru această faptă recurentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 RON. Prima instanță a apreciat că recurentul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale anterior descrise, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, și că acesta invocă în apărarea sa situații care au avut loc în afara perioadei controlate de recurenta ASF (14.10.2014-13.03.2017). Recurentul precizează faptul că prevederile Regulamentului CNVM nu au fost încălcate, în raport cu argumentele prezentate în cuprinsul cererii de chemare judecată. În plus de aceasta, stabilirea ori menținerea structurii organizatorice a societății nu era atribuția sa, ci decizia aparținea Consiliului de administrație al societății, astfel că fapta nu îi este imputabilă. Înalta Curte reține, la rândul său, faptul că recurentul, în calitatea sa de conducător și coordonator al funcției de administrare a riscurilor, a fost sancționat pentru că nu a menținut în cadrul societății verificate o structură organizatorică care să precizeze în mod clar structurile ierarhice de raportare, precum și care să aloce funcțiile și responsabilitățile aferente acestor structuri. Critica recurentului referitoare la lipsa sa de competență în stabilirea structurii organizatorice a societății a fost formulată pentru prima dată în cadrul memoriului de recurs ceea ce nu poate fi primit și determină imposibilitatea analizării sale. Totodată, motivația prezentată în cadrul sentinței justifică pe deplin soluția pronunțată asupra acestei fapte contravenționale și este însușită și de instanța de control judiciar. Sancțiunea contravențională a fost corect individualizată în funcție de gravitatea faptei săvârșite, dar și de implicarea recurentului în remedierea situațiilor imputate. Astfel, această sancțiune a fost orientată spre limita minimă prevăzută de Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare (legea prevedea amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON). În consecință, instanța de control judiciar va respinge criticile recurentului. 5.2.5. Critica privind fapta prezentată la pct. 6 din Decizia de sancționare Fapta imputată recurentului este aceea că activitatea de administrare a riscurilor s-a realizat în mod neadecvat, contrar prevederilor art. 80 alin. (1) lit. b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 24 alin. (1) și (2) din Regulamentul ASF nr. 3/2014. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 și pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 284 alin. (1) și din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 154 din același act normativ. Pentru această faptă recurentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 5.000 RON. Instanța de fond a reținut că decizia de sancționare este corespunzător motivată (fără a fi divulgate informațiile confidențiale obținute în urma controlului), că recurentul se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale anterior descrise, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, dar și că acesta a avut acces la toate informațiile necesare în vederea pregătirii apărării sale. Recurentul susține faptul că modalitatea de îndeplinire a sarcinilor de serviciu de către administratorul de risc nu îi poate fi imputată în contextul în care rapoartele întocmite de acesta se adresau, în principal, Consiliului de administrație al societății, iar acesta nu avea atribuția de decizie asupra procedurii interne care reglementa chestiunea în discuție. Înalta Curte reține că recurentul avea astfel de atribuții: coordonarea funcției de administrare a riscurilor a fost asigurată de către recurent, în perioada 08.07.2015-13.03.2017, conform deciziei Consiliului de administrație din 08.07.2015 și pct. VIII.B 11 din Actul de delegare nr. 2390/18.04.2016. În consecință, critica recurentului este nefondată. 5.2.

Critica privind fapta prezentată la pct. 7 din Decizia de sancționare În decizia de sancționare contravențională se reține faptul că, prin stabilirea unor criterii de evaluare/modalitate de remunerare a agenților pentru servicii de investiții financiare, respectiv agenților delegați care au la bază comisioanele încasate de la clienți, comisioane care se calculează la rulajul înregistrat de clienți sau depind de achiziționarea de către clienți a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A., se înregistrează un conflict de interese, astfel: - agenții pentru servicii de investiții financiare sunt direct interesați să stimuleze clienții arondați lor pentru a realiza tranzacții cât mai multe/de valoare mare, pentru realizarea criteriilor de performanță stabilite, pe cheltuiala clienților; - agenții delegați sunt direct interesați să stimuleze clienții arondați lor pentru a realiza tranzacții cât mai multe/de valoare mare, înregistrând astfel venituri în procente raportat la comisionul înregistrat de societate pe cheltuiala clienților. Aceste situații reprezintă potențiale conflicte de interese în sensul prevederilor art. 96 alin. (2) lit. a) și b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare. În aceste condiții, B. S.A. nu a identificat aceste situații, astfel încât interesele clienților să nu fie afectate, nerespectând prevederile art. 96 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Pentru această faptă recurentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 3.000 RON. Instanța de fond a reținut următoarele aspecte: - reclamantul nu a contestat săvârșirea faptei contravenționale, ci doar sancțiunea ce i-a fost aplicată; - înscrisurile depuse la dosar probează săvârșirea faptei contravenționale; - reclamantul nu a depus la dosar acte din care să rezulte modalitatea de informare a clienților cu privire la situațiile de potențiale conflicte de interese în cazul tranzacționării de către aceștia a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A.; - reclamantul nu au făcut dovada identificării potențialelor conflicte de interese și a înregistrării acestora în registrul conflictelor de interese pentru a fi monitorizate și gestionate în mod corespunzător; - sancțiunea contravențională a fost corect individualizată. Recurentul susține, pe de o parte, faptul că existența/inexistența unui interes al agentului este întotdeauna declarată clientului care poate decide în mod avizat dacă continuă sau nu relația contractuală cu acesta. Pe de altă parte, criteriile de remunerare a agenților pentru serviciile financiare erau stabilite și aprobate de Consiliul de administrație și nu putea să încalce aceste decizii. Critica recurentului este nefondată. Înalta Curte reține la rândul său că A.S.F. a sancționat faptul că nu au fost identificate aceste situații, astfel încât interesele clienților să nu fie afectate, nefiind respectate prevederile art. 96 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/20042, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit articolului 96 alin. (1), mai sus menționat, S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile astfel încât să se asigure că situațiile de conflict de interese sunt identificate și apoi prevenite și gestionate astfel încât interesele clienților să nu fie afectate. Însă, această obligație legală nu a fost respectată. Argumentele invocate de recurent, cu privire la mențiunile din cererea de deschidere de cont, nu fac referire la fapta constatată, ci la o clauză din cererea de deschidere tip. Recurentul nu a adus ca documente justificative informări ale clienților cu privire la situațiile de potențiale conflicte de interese, în cazul tranzacționării de către aceștia a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A. Mai mult, potențialul conflict de interese nici nu a fost identificat de societate și, drept urmare, înregistrat în Registrul conflictelor de interese pentru a fi monitorizat și gestionat în mod corespunzător. Totodată, după cum a susținut recurenta ASF, clientul nu poate fi chemat să certifice o declarație care cade în sarcina agentului pentru servicii de investiții financiare. În plus de aceasta, susținerea potrivit căreia criteriile de remunerare a agenților pentru serviciile financiare erau stabilite și aprobate de Consiliul de administrație este făcută de recurent pentru prima dată în memoriul de recurs, motiv pentru care nu poate fi analizată în prezenta cale de atac pentru argumentele anterior prezentate. 5.2.

Critica privind fapta prezentată la pct. 8 din Decizia de sancționare În decizia de sancționare contravențională se arată faptul că evidențele B. S.A., în legătură cu ordine/instrucțiuni și tranzacții pe care le-a efectuat în contul clienților, constând în înregistrările telefonice aferente, nu sunt corespunzătoare, întrucât nu conțin toate datele și informațiile relevante, contrar prevederilor art. 148 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare. De asemenea, se reține și nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar sancțiunea aplicată a fost aceea a amenzii contravenționale în cuantum de 15.000 RON. Instanța de fond a menționat faptul că probatoriul administrat în cauză (atât înregistrările apelurilor telefonice ale clienților societății cât și Raportul de audit intern al societății) probează săvârșirea faptei contravenționale, iar sancțiunea a fost corect individualizată de către autoritatea de control. Recurentul arată faptul că societatea în discuție nu prelua ordine telefonice datorită lipsei capacităților tehnice de a structura înregistrările audio, iar această chestiune a fost adusă la cunoștința echipei de control. În plus de aceasta, temeiul juridic avut în vedere de către emitentul deciziei de sancționare contravențională este eronat. Critica recurentului este nefondată. Înalta Curte reține că ASF a constatat încălcarea prevederilor art. 148 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, iar nu a alin. (8) din acest act normativ. Conform art. 148 alin. (1) din Regulamentul în discuție (forma în vigoare în perioada de referință): "S.S.I.F. are obligația să păstreze și să pună la dispoziția C.N.V.M., pentru cel puțin 5 ani, rapoartele și evidențele cuprinzând datele și informațiile relevante pentru toate tranzacțiile cu instrumente financiare pe care le-a efectuat fie în cont propriu, fie în contul clienților." Contrar susținerilor recurentului, au fost transmise ordine telefonice. Înscrisurile prezentate, respectiv lista înregistrărilor telefonice generată din sistemul intern de evidență nu permitea distingerea între instrucțiunile de tranzacționare transmise telefonic de clienți și alte convorbiri cu aceștia. Lista ordinelor telefonice a fost generată pornind de la tranzacțiile executate (în baza unor ordine transmise telefonic), iar nu de la ordinele clienților. În atare situație, în mod justificat, instanța de fond a apreciat că se confirmă săvârșirea faptei contravenționale descrise în decizia contestată în cauză. 5.2.8 Critica privind fapta prezentată la pct. 10 din Decizia de sancționare În decizia de sancționare contravențională se arată faptul că, potrivit procedurilor privind politica de executare a ordinelor (P0007), edițiile valabile începând cu data de 10.07.2015, ordinele persoanelor relevante, cu valoare mai mare de 100.000 RON, trebuiau aprobate de conducerea executivă, atribuție care nu a fost realizată. Această faptă constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care s-a aplicat sancțiunea cu amendă contravențională în cuantum de 5.000 RON. Instanța de fond a menționat faptul că probatoriul administrat în cauză justifică săvârșirea faptei contravenționale anterior descrise și este lipsită de relevanță susținerea reclamantului în sensul că solicitările se făceau în ziua tranzacției care apărea pe formular, adică data solicitării este data care a fost trecută pe formular, în condițiile în care solicitările de aprobare a tranzacțiilor persoanelor relevante prezentate în timpul controlului nu erau datate. Recurentul precizează că nu a avut cunoștință de faptul că salariații societății încălcau procedura internă referitoare la aceste tranzacții. Critica recurentului este nefondată în condițiile în care recurentul avea atribuții de control asupra activității derulate în cadrul societății. Acesta s-a angajat să răspundă solidar cu directorul general al societății în fața autorității de control pentru neregulile din activitatea societății. 5.2.9 Critica privind fapta prezentată la pct. 11 din Decizia de sancționare În decizia de sancționare contravențională se arată faptul că, în activitatea de creditare pentru realizarea de tranzacții prin intermediul unui cont de marjă, nivelul marjei inițiale, pentru 8 clienți, s-a situat sub nivelul de 50%, contrar prevederilor art. 196 (forma în vigoare la data săvârșirii faptei), prevederi preluate de art. 195 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care s-a aplicat sancțiunea cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 RON. Instanța de fond a reținut următoarele aspecte: - reclamantului i-au fost puse la dispoziție toate informațiile necesare în vederea pregătirii apărării; - toate cererile de creditare formulate de cei 8 clienți au fost aprobate prin semnătură de reclamant. Recurentul susține că aceste abateri au fost săvârșite anterior dobândirii calității de conducător. Critica recurentului nu poate fi primită în condițiile în care clienții au încheiat tranzacții în marjă inclusiv în perioada în care acesta a avut calitatea de conducător al societății. 5.2.

Critica referitoare la cheltuielile de judecată Recurentul susține că instanța de fond trebuia să îi acorde cheltuielile de judecată solicitate în integralitate, fiind vorba despre suma de 14.257,04 RON. Critica recurentului este nefondată. Prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitată de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunțate, instanța de control judiciar nu se poate pronunța asupra proporționalității cheltuielilor de judecată acordate unei părți de către instanța de fond. 5.3. Referitor la recursul pârâtei ASF 5.3.1. Critica privind fapta prezentată la pct. 9 din Decizia de sancționare În decizia de sancționare contravențională se arată faptul că Procedura internă privind piețele externe, conținând reguli privind executarea ordinelor clienților pe piețe externe, nu este adecvată, întrucât stabilește în sarcina agenților delegați (ADEL) atribuții contrare prevederilor art. 20 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare, prevederi preluate de art. 14 din Regulamentul A.S.F. nr. 8/2015, contrar prevederilor art. 64 lit. g) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare. Se reține, astfel, și nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin, (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar pentru această faptă s-a aplicat sancțiunea cu amendă contravențională în cuantum de 10.000 RON. Instanța de fond a apreciat că recurentul nu se face vinovat de săvârșirea acestei fapte contravenționale, întrucât adoptarea unei astfel de proceduri este în atribuția exclusivă a Consiliului de Administrație al societății verificate. Recurenta ASF arată că conduita prevăzută de Procedura internă, referitoare la introducerea în aplicația dedicată a ordinelor clienților contravine prevederilor art. 14 din Regulamentul A.S.F. nr. 8/2015, dar și dispozițiilor art. 64 lit. g) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare. Critica recurentei este nefondată. În mod justificat, instanța de fond a reținut lipsa culpei recurentului, în contextul în care acesta nu are atribuția de a adopta Procedura internă privind piețele externe. 5.3.2. Critica privind fapta prezentată la pct. 12 din Decizia de sancționare În decizia de sancționare contravențională se arată faptul că Procedura internă privind încheierea tranzacțiilor cu instrumente financiare pe contul propriu (P0004), în baza căreia s-a realizat activitatea de tranzacționare pe contul HOUSE, în perioada 05.05.2015 - 16.03.2017, nu este adecvată, întrucât nu cuprinde informații referitoare la portofoliul tranzacționabil, deși acesta este menționat la art. 8 lit. h) din Procedură, contrar prevederilor art. 64 lit. d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Fapta constituie contravenție, conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare. Pentru această faptă s-a aplicat sancțiunea avertismentului. Recurenta ASF arată că în sarcina recurentului s-a reținut o situație de fapt legată de aplicarea și asigurarea respectării unei proceduri interne, iar nu cea legată emiterea acestei proceduri, așa cum s-a precizat de către prima instanță. Critica recurentei este nefondată. În mod justificat, instanța de fond a reținut lipsa culpei recurentului, în contextul în care fapta contravențională vizează caracterul inadecvat al Procedurii interne privind încheierea tranzacțiilor cu instrumente financiare pe contul propriu (P0004), în baza căreia s-a realizat activitatea de tranzacționare pe contul HOUSE. Prin urmare, nu este vorba despre modalitatea de punere în aplicare acesteia, ci de conținutul prevederilor sale care au fost adoptate de către Consiliului de Administrație al societății verificate. 5.3.3. Critica referitoare la cheltuielile de judecată Recurenta susține că instanța de fond a redus în mod insuficient cuantumul cheltuielilor de judecată acordate părții adverse, respectiv de la suma de 8.000 RON la suma de 3.000 RON. Critica recurentei este nefondată, în raport de argumentele prezentate la pct. 5.2.10 al deciziei de față. 5.3.4. Instanța de control judiciar constată că recurenta a invocat doar formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât în memoriul de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate ale sentinței care ar putea fi subsumate acestui motiv de casare. 6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.