ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 51/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată și parcursul cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2020 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Politie al Județului Bihor, restituirea permisului de conducere reținut din data de 9 iulie 2018. 1.

Prin sentința civilă nr. 649 din 30.09.2020, Tribunalul Bihor a admis excepția necompetenței teritoriale a unei astfel de instanțe, invocată din oficiu de instanță, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta A., în favoarea Tribunalului Timiș. 1.

Împotriva sentinței civile nr. 649 din 30.09.2020 a Tribunalului Bihor, a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, urmare rejudecării, să se revină asupra competenței teritoriale cu respectarea principiului disponibilității, prin raportare la teza I din art. 10 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004. 2. Hotărârea judecătorească atacată Prin decizia civilă nr. 153 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, împotriva sentinței nr. 649/CA din 30.09.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o integral. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile indicate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta A., prin care, invocând prevederile art. 53 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 649 din 30.09.2020 a Tribunalului Bihor. În susținerea căii de atac promovate, recurenta a învederat, în esență, încălcarea, de către prima instanță, a prevederilor art. 1, art. 4, art. 7, art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004, dar și a O.U.G. nr. 195/2002, apreciind că declinarea de competență teritorială a condus la ecranarea acțiunii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost formulată și probată. A mai arătat recurenta că, în cauză, hotărârea atacată contravine și prevederilor art. 9 C. proc. civ., ce reglementează principiul disponibilității, coroborate cu cele ale art. 33 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Legal citat, intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Bihor - Serviciul Rutier nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția Înaltei Curți cu privire la cererea de recurs Analizând, cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, în scopul identificării limitelor învestirii instanței de recurs în raport de memoriul de recurs depus în dosarul cauzei, dar și de precizările recurentei – reclamante realizate în cadrul ședinței publice la care dosarul pendinte a rămas în pronunțare, Înalta Curte reține că prin calea de atac exercitată în cauză recurenta – reclamantă a învestit instanța de judecată exclusiv cu controlul de legalitate al deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, iar nu și cu cel al încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, prin care a fost soluționată cererea de recuzare a completului de judecată R2CAF al Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, compus din doamnele judecător B., C. și D., formulată de recurenta A.. Mențiunile din cuprinsul cererii de recurs referitoare la cererea de recuzare (precum cele de la fila x și urm.) au caracter general, reprezentând doar o trimitere formală la cererea de recuzare depusă în fața Curții de Apel Oradea, fără ca din conținutul acestor mențiuni să rezulte intenția recurentei de a formula cale de atac și împotriva antereferitei încheieri. Pe cale de consecință, acestea nu pot fi calificate drept motive de recurs, iar niciuna dintre celelalte critici evocate prin memoriul de recurs nu este îndreptată împotriva soluției pronunțate asupra cererii de recuzare. În raport de astfel de aspecte, contrar celor arătate de recurenta – reclamantă în ședință publică, Înalta Curte constată că nu a fost învestită cu un recurs îndreptat împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ci doar cu o cale de atac îndreptată împotriva deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal. Din această perspectivă, Înalta Curte reține că, prin sus indicata hotărâre judecătorească, a fost soluționat recursul formulat de recurenta – reclamantă împotriva unei sentințe de declinare de competență, pronunțată de Tribunalul Bihor. În cazul acțiunilor în contencios administrativ legiuitorul a prevăzut, prin dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, doar o singură cale de atac, și anume recursul. Totodată, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ., "dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac (...)". Potrivit art. 634 alin. (1), pct. 1 și 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului [...] 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, iar conform alin. (2) al aceluiași text normativ: Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării. Înalta Curte reține și că potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituția României: Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Or, împotriva modalității de soluționare a recursului nu exista deschisă calea formulării unui nou recurs. Raportat la datele speței de față, Înalta Curte observă că decizia civilă nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor, împotriva sentinței nr. 649 din 30.09.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor, reprezintă o hotărâre judecătorească definitivă, nefiind supusă unei căi de atac, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1), pct. 1 și 5 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 153 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal.