ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 508/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 14.12.2015, sub nr. x/2015, contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu intimatele A. și B., a solicitat întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare executării silite efectuate în dosarul nr. x/2013 de B.E.J. C., prin care s-a înființat poprirea asupra sumei de 796.120,7 RON, în temeiul Dispoziției nr. 63710/2006 Dispoziției nr. 15749/2010 emise de Primăria Municipiului Craiova, și a raportului de evaluare întocmit de S.C. Conseval S.R.L..

Judecătoria Sectorului 3 București, prin sentința civilă nr. 8511/30.09.2020, a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de contestatoarea Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a dispus întoarcerea executării, obligând intimatele să restituie contestatoarei suma de 796.120,7 RON, executată silit în Dosarul nr. x/2013 al BEJ C.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatelor de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 2033 din 14 iulie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către apelantele-pârâte A. și B. și a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 722, art. 723 și art. 724 din C. proc. civ., forma în vigoare la data de 15.02.2013, și a O.U.G. nr. 63/2018 în raport cu prevederile art. 11 alin. (1), art. 20 și art. 44 alin. (1) din Constituția României.

Totodată, a respins apelul formulat de apelantele-pârâte împotriva sentinței civile nr. 8511/30.09.2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, în ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut, în esență, că prin decizia civilă 2093/10.06.2015 a secției a III-a Civile din cadrul Tribunalului București, pronunțată în Dosarul x/2015, s-a stabilit în mod definitiv nelegalitatea executării silite promovate de apelantele din prezenta cauză, în Dosarul x/2013 al BEJ C..

Așa fiind, a apreciat că sunt neîntemeiate criticile privind contrarietatea sentinței apelate în prezentul dosar cu soluțiile pronunțate de instanțele indicate în motivele de apel, întrucât acestea din urmă privesc aspecte de fond, specifice procedurii speciale prin care se stabilește calitatea de persoană îndreptățită și cuantumul măsurilor compensatorii prin echivalent.

De asemenea, a apreciat ca nefondată și critica legată de suspendarea facultativă a cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului x/2020, acest dosar vizând o procedură de fond, de natură să stabilească întinderea drepturilor de despăgubire conform Legii 10/2001, neavând nicio legătură cu procedura din prezentul dosar în care se urmărește recuperarea unor sume de care intimata-reclamantă a fost lipsită în mod legal ca urmare a executării silite din dosarul x/2013 al BEJ C..

Prin urmare, a apreciat că este neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat, ținând seama și de faptul că nu există nicio altă hotărâre prin care instanțele să fi statuat asupra întoarcerii executării silite efectuate în dosarul x/2013 al BEJ C..

Mai mult, a considerat că sentința apelată reprezintă aplicarea reglementărilor procesuale instituind restituirea prestațiilor în cazul în care debitorul a fost lipsit de sume de bani în urma unei executări silite nelegale, de altfel, observând că demersul apelatelor de inițiere a executării silite în Dosarul x/2013 era vădit nelegal, reprezentând o negare și o golire de conținut a procedurii prevăzute în acel moment de Legea 247/2005 și care era instituită încă de la intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Având în vedere puterea de lucru judecat a deciziei din apel date în Dosarul x/2013, a reținut că nu pot fi primite motivele de apel legate de inaplicabilitatea Legii nr. 165/2013, față de stadiul procedurii din acest moment, caracterizat de epuizarea etapei evaluării bunului notificat prin emiterea unei decizii de compensare, acest act normativ prezentând relevanță în ceea ce privește plata despăgubirilor și mai ales referitor la debitorul obligației de plată, ceea ce influențează bineînțeles analiza motivelor de apel privind intervenția compensației legale în condițiile dreptului comun.

În ceea ce privește motivul de apel privind prescripția, instanța de apel a constatat aplicabilitatea art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Or, chiar în ipoteza în care s-ar valida susținerea apelantelor privind caracterul de ordine publică al acestei excepții, adică aplicabilitatea în cauză a Decretului 167/1958, art. 18 al acestui act normativ prevede că instanța judecătorească și organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze, dacă dreptul la acțiune sau la executarea silită este prescris, fără a conține norme procedurale privind invocarea direct în căile de atac a acestui aspect.

Prin urmare, a reținut că nu se pot identifica în Decretul 167/1958 norme derogatorii concrete referitoare la devoluțiunea în apel limitată de ceea ce s-a invocat în primă instanță, apreciind astfel că motivul de apel nu poate fi primit întrucât nu a fost invocat în fața Judecătoriei.

A mai reținut instanța, în situația în care s-ar trece peste acest impediment, că în cazul prescripției termenul începe să curgă de la data la care se naște dreptul părții la acțiune, în concret, dreptul la întoarcerea executării silite al intimatei-reclamantei născându-se la data pronunțării sentinței din Dosarul x/2013, dat fiind caracterul executoriu al acestei hotărâri, respectiv la 5.02.2014.

În cauză, acțiunea a fost introdusă în anul 2015 cu efectul întreruperii prescripției, iar acest efect întreruptiv se produce doar în cazul anulării, perimării sau respingerii cererii de chemare în judecată, nu și în cazul suspendării succesive a cauzei astfel cum se arată în criticile apelantelor, prin calea de atac propunându-se o cauză de pierdere a efectului întreruptiv de prescripție generat de introducerea cererii de chemare în judecată din prezentul dosar, care nu are sprijin în nicio dispoziție legală

Referitor la criticile privind neîndeplinirea condițiilor privind întoarcerea executării silite din cauza supraviețuirii titlului executoriu, instanța a avut în vedere art. 723 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede două condiții alternative, nu cumulative, pentru admiterea acțiunii, pe de o parte anularea titlului executoriu și pe de altă parte anularea executării silite, în prezentul dosar fiind îndeplinită această din urmă condiție.

S-a mai reținut, referitor la criticile privind compensația, că au fost invocate din dublă perspectivă, cea a dreptului comun și cea a reglementării speciale, în cauză nefiind îndeplinite condițiile pentru compensația de drept comun, întrucât creditorul apelantelor în urma admiterii cererii de executare silită este Autoritatea Națională de Restituire a Proprietăților, iar ca urmare a stabilirii despăgubirilor potrivit procedurii speciale a Legii 165/2013 prin decizie de compensare, apelantele sunt creditoare ale unei alte persoane juridice, Ministerul Finanțelor.

În concluzie, instanța de apel a reținut că judecătorul fondului în mod corect a constatat aplicabilitatea tezei finale a alin. (1) al articolului 723 din C. proc. civ. din 2010, sintagma referitoare la rămânerea cheltuielilor de executare în sarcina creditorului presupunând că apelantele au obligația de a restitui integral cuantumul de care a fost lipsit ANRP în dosarul x/2013 al BEJ C..

Împotriva acestei hotărâri, apelantele-pârâte B. și A. au formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea cererii de revizuire, revizuentele au susținut că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 2381/2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal și este potrivnică deciziei civile nr. 291A/2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, precum și Deciziei nr. 368A/2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Înalta Curte a fost legal învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Înalta Curte este competentă să soluționeze cererea, conform dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., fiind instanța "mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre".

De asemenea, cererea a fost formulată în termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Calea de atac extraordinară exercitată este însă inadmisibilă, pentru argumentele care urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri poate fi cerută "dacă există hotărâri definitive potrivnice, date cu instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Din chiar textul citat rezultă că pentru a putea fi valorificat acest motiv de revizuire, trebuie ca hotărârile potrivnice să întrunească cerința triplei identități: de cauză, de obiect și de părți. Cu alte cuvinte, dacă în două procese identice s-au pronunțat soluții contrare, cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi și va fi anulată ca efect al admiterii cererii de revizuire.

Or, nu aceasta este situația în speță.

Prin decizia atacată cu revizuire, cum s-a arătat la pct. 3, s-a respins ca nefondat apelul pe care A. și B. l-au declarat împotriva sentinței civile nr. 8511/30.09.2020 a Judecătoriei Sector 3 București.

Obiectul acestui dosar vizează întoarcerea executării silite iar cauza sau temeiul juridic îl reprezintă anularea executării silite prin sentința civilă nr. 1565/05.02.2014, definitivă, ca efect al admiterii contestației la executare formulate de ANRP.

Toate celelalte decizii în raport cu care revizuentele afirmă că această soluție este potrivnică au alt obiect și altă cauză juridică.

Astfel, prin Decizia nr. 2381/24.06.2015 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței nr. 94/2015 a Tribunalului Dolj, s-a admis recursul reclamantelor A. și B. împotriva aceleiași sentințe, care a fost casată în parte și, rejudecând, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 și a respins acțiunea reclamantelor împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A fost obligată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită reclamantelor decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, județul Dolj, conform Dispoziției nr. 15749/01.02.2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței având ca obiect obligarea pârâtelor la emiterea și comunicarea deciziei privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat.

Prin Decizia nr. 368A/21.04.2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins excepția tardivității declarării apelului și s-a respins ca nefondat apelul formulat de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în contradictoriu cu A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1067/16.09.2016 a Tribunalului București, secția a III-a civilă în dosarul având ca obiect anularea Deciziei de compensare nr. 6500 din 10.12.2015 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și emiterea unei noi decizii reprezentând titlu de despăgubire, conform Dispoziției nr. 1574/01.02.2010 emisă de Primarul Municipiului Craiova.

În fine, prin Decizia nr. 291A/27.03.2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie s-a respins ca nefondat apelul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu A. și B., împotriva sentinței civile nr. 1357/27.06.2018 a Tribunalului București – secția a V-a civilă, în dosarul având ca obiect anularea titlului de despăgubire nr. 812/13.07.2017 emis de pârâtă și emiterea unui alt titlu pentru imobilul din Craiova, județul Dolj, la valoarea de 796.120,7 RON.

Prin urmare, nefiind întrunită ipoteza unei identități de obiect și cauză, cererea de revizuire de față este inadmisibilă.

Mai mult, admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în procesul finalizat cu hotărârea supusă revizuirii sau, dacă o atare excepție a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra ei.

Or, după cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor Deciziei nr. 2033/14.07.2021 (pct. 3), Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a pronunțat asupra "contrarietății sentinței atacate (...) cu soluțiile pronunțate de instanțele indicate în motivele de apel", statuând că acestea din urmă privesc aspecte de fond, specifice procedurii speciale prin care se stabilește calitatea de persoană îndreptățită și cuantumul măsurilor compensatorii prin echivalent.

Ca urmare, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., cererea de revizuire de față va fi respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentele B. și A. împotriva Deciziei nr. 2033 din 14 iulie 2021 a Tribunalului București – secția a III-a civilă, ca inadmisibilă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.