ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2020 pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară, B., C., D., E., F. și G., solicitând anularea rezoluțiilor inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 și nr. C20-870 din 24 iulie 2020.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 348 din 12 martie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității cererii, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. și a respins cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului B., pentru lipsa calității procesuale pasive. Totodată, prima instanță a respins cererea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților Inspecția Judiciară, D., E. F., C. și G., ca neîntemeiată. 2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs reclamantul A., prin care, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate. În susținerea căii de atac exercitate, recurentul a învederat că, prin sentința pronunțată, prima instanță a încălcat drepturile sale de proprietate asupra terenului situat în jud. Iași. În opinia recurentului, instanța de fond a interpretat greșit probele aflate la dosar, cu încălcarea liberului său acces la înfăptuirea justiției, conform tratatelor europene la care România a aderat, prevederilor Constituției României și noului C. proc. civ., reținând eronat faptul că, prin plângerile formulate, recurentul ar fi susținut aspectul potrivit căruia, în anii 1958-1959, H. ar fi fost deposedat de toate bunurile, respectiv casă și teren în suprafață de 3,93 ha, fiind mutat forțat pe teritoriul Comunei Tomești, unde i-a fost repartizat un teren de 3000 mp și o casa în stare avansată de degradare. În acest sens, recurentul a arătat că o astfel de reținere ar avea un caracter contradictoriu celei de la pagina 5, alin. (2) al sentinței recurate, unde judecătorul fondului a precizat că terenul pe care se află amplasată casa recurentului a fost revendicat de moștenitorii numitului H., fiind nelegală revendicarea formulată de moștenitorii numitului I.. De asemenea, recurentul a criticat și reținerea faptului că nu ar fi formulat cerere de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate conform Legii nr. 18/1991 pentru diferența de proprietate până la suprafață de 3000 mp. Printr-un alt set de argumente, recurentul a învederat că prima instanță nu s-a implicat în aflarea adevărului, ignorând faptul că, în esență, acesta era scopul procesului penal, sens în care a făcut trimitere la faptul că un aspect necercetat de procurorii parchetelor din Iași a fost acela că primarul Comunei Tomești nu a avut niciun drept să intervină, în numele instituției pe care o reprezenta, într-o cauza civilă, precum cea dintre recurent, J. și D.. A mai învederat recurentul că, într-un dosar soluționat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, a fost constatată infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale săvârșită de J., dosarul fiind, însă, nelegal clasat. Totodată, recurentul a subliniat că, prin încheierea nr. 475 din 26.08.2020 a fost admisă, în dosarul nr. x/2020, plângerea sa, instanța dispunând completarea urmăririi penale de către procurori.

Apărările formulate în cauză 3.1. Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă D. a invocat, în principal, excepția nulității recursului, apreciind că aspectele învederate de recurent prin memoriul de recurs nu se încadrează în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar a formulat apărări prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală. 3.2. În cauză a formulat întâmpinare și intimata – pârâtă Inspecția Judiciară, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul – reclamant A., ca nefondat, apreciind soluția primei instanțe drept temeinică și legală.

Răspunsurile la întâmpinări Prin răspunsurile formulate față de ambele întâmpinări depuse în cauză, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, atât a excepției invocate de intimata D., dar și a apărărilor formulate de cele două intimate asupra chestiunilor de fond ale cauzei, exhibând, în acest sens, argumente similare celor expuse în memoriul de recurs.

Procedura în fața instanței de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă D., Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulată în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că: "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu verificarea legalității rezoluțiilor inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 și nr. C20-870 din 24 iulie 2020. Prin sentința recurată, instanța de fond a reținut că respingerea ca tardiv formulată, prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-870 din 24 iulie 2020, a plângerii formulate de recurent împotriva rezoluției de clasare nr. 1234/A din 09 aprilie 2020, a fost una legală, dată fiind depășirea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004. Cu privire la lucrarea nr. C20-869, instanța de fond, realizând o verificare din perspectiva criteriilor reglementate de art. 99 lit. t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004, asupra conduitei magistraților ce au instrumentat și soluționat dosarele aflate atât pe rolul parchetelor cât și pe rolul instanțelor de judecată, evocate de recurent, a concluzionat că rezoluția nr. 1160/A/02.04.2020 și rezoluția inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 au fost emise în condiții de legalitate. Din această perspectivă prima instanță a verificat dacă procedura de examinare a existenței indiciilor privind săvârșirea abaterii disciplinare a fost realizată conform normelor constituționale prevăzute de art. 124, dar și conform art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu art. 16 alin. (2) și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004. Prin calea de atac promovată, recurentul-reclamant A. a evocat, însă doar formal, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și pe cele ale art. 16 pct. 1 și 2 din Constituție, coroborate cu cele ale art. 4 și 6 C. proc. civ., expunând argumente ce au vizat chestiunile ce au făcut obiectul analizei în cauzele soluționate de magistrații împotriva cărora recurentul a formulat plângere disciplinară. În raport, însă, de obiectul litigiului pendinte, astfel de susțineri nu îndeplinesc exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme niciunul dintre argumentele evocate nu privește raționamentele logico - juridice evocate de prima instanță prin hotărârea atacată, or maniera în care judecătorul fondului a soluționat cererea de anulare a rezoluțiilor inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 și nr. C20-870 din 24 iulie 2020 (mai precis, chestiunea tardivității plângerii formulate împotriva rezoluției de clasare nr. 1234/A din 09 aprilie 2020 or chestiunea conformității rezoluției nr. 1160/A/02.04.2020 și a rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 cu prevederile art. 124 din Constituție, or cu cele ale art. 2 alin. (3) și (4) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, coroborate cu art. 16 alin. (2) și art. 46 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, toate privite din perspectiva condițiilor reglementate art. 99 lit. t) și art. 99 1 din Legea nr. 303/2004). O critică în sensul prevederilor art. 488 și art. 489 C. proc. civ. ar fi presupus formularea unor argumente prin care partea recurentă să justifice rațiunile pentru care aceasta consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată sau care sunt motivele raționamentului – logico juridic al judecătorului fondului ce sunt contradictorii ori străine de natura cauzei, elemente ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs. Aspectul unui caracter contradictoriu al manierei de reținere a unor detalii ale situației de fapt incidente în dosarele soluționate de magistrații împotriva cărora a fost formulată plângerea disciplinară nu poate fi valorificat în sensul evocat de recurent, câtă vreme nu privește chestiunea dedusă judecății în cauza pendinte, respectiv legalitatea rezoluțiilor inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C20-869 din 24 iulie 2020 și nr. C20-870 din 24 iulie 2020. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificat modul în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească modul de apreciere a probelor echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată de intimata-pârâtă D. și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 348 din 12 martie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.