ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 48/2023

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată la data de 31 decembrie 2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R.- Consiliul U.N.B.R., Comisia Permanentă U.N.B.R. și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, anularea parțială a Hotărârii Nr. 5 din data de 4 octombrie2019 a Consiliului U.N.B.R și obligarea pârâților la emiterea unei decizii de primire a reclamantei în profesia de avocat stagiar, conform art. 37 din Statutul Profesiei de Avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 64/2011, cu modificările si completările ulterioare.

1.2. Prin sentința nr. 390 din data de 9 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 3 iulie 2020, Curtea de Apel București a admis sesizarea din oficiu și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile antereferite, în sensul menționării sintagmei "excepția necompetenței teritoriale" în locul celei de "excepția necompetenței materiale".

1.3. Cererea inițială de chemare în judecată a fost modificată de reclamantă prin cererea adițională depusă în cauză, prin care aceasta a solicitat să se constate că a fost încălcat Regulamentul Cadru (Hotărârea nr. 463/05.06.2019 a Consiliului U.N.B.R.) cu privire la întrebarea nr. 31 din cuprinsul grilei nr. G4, în sensul că aceasta nu face parte din tematica examenului de admitere în profesie - Avocați Stagiari și întrebarea nr. 65 din cuprinsul grilei nr. G4, în sensul că aceasta nu respectă art. 14 alin. (3) lit. a), punctul 1 din același Regulament. Totodată reclamanta a solicitat să se dispună anularea parțială a hotărârii nr. 5 din data de 5 octombrie 2019 a Consiliului U.N.B.R., în sensul admiterii plângerii referitoare la grila nr. 4 - întrebările nr. 31 și nr. 65, cu consecința anulării acestora și a acordării unui punct pentru fiecare dintre aceste întrebări. A mai cerut reclamanta obligarea pârâtelor la reanalizarea lucrării sale și la reevaluarea acesteia, având în vedere consecința anulării întrebărilor nr. 31 și nr. 65 din grila nr. 4 și acordarea câte unui punct pentru fiecare dintre acestea, precum și obligarea pârâtelor la emiterea unei decizii de primire în profesie pe numele său, ca o consecință a anulării întrebărilor nr. 31 și nr. 65 din grila nr. 4 și acordării câte unui punct pentru fiecare dintre acestea, rezultând astfel un punctaj de 71 puncte, ce justifică admiterea sa în profesia de avocat.

1.4. Cauza a fost înregistrată la data de 18 august 2020 pe rolul Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 21 din 15 februarie 2021, Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții U.N.B.R.- Consiliul U.N.B.R., Comisia Permanență U.N.B.R. și Institutul Național pentru Pregătire și Perfecționarea Avocaților, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 de mai sus a declarat recurs reclamanta B., prin care, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate, iar în rejudecare, constatarea faptului că Regulamentul Cadru (Hotărârea nr. 462/05.06.2019 a Consiliului U.N.B.R.), privind procedura de organizare a examenului de primire în profesia de avocat stagiar, a fost încălcat, motiv pentru care a solicitat anularea parțială a Hotărârii nr. 5 din 5 octombrie 2019 a Consiliului U.N.B.R., în sensul admiterii plângerii referitoare la Grila nr. 4, întrebările nr. 31 și nr. 64, cu consecința anulării acestora și acordării celor două puncte aferente acestor întrebări. Totodată, recurenta a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună obligarea pârâților la reanalizarea lucrării sale și la reevaluarea acesteia, ca o consecință a anulării celor doua întrebări și acordării celor două puncte, și obligarea pârâților la emiterea unei decizii de primire în profesia de avocat stagiar, drept consecință a îndeplinirii punctajului minim de 70 puncte, respectiv 71 puncte.

În susținerea căii de atac formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că nu a solicitat instanței de fond să se substituie examinatorilor și să înlocuiască evaluările acestora cu propriile evaluări, ci să se să se pronunțe dacă prin modul de redactare a întrebărilor grilă s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

În opinia recurentei-reclamante sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a Legii nr. 554/2004, în condițiile în care s-a reținut că neîncadrarea unui subiect în tematica de concurs sau faptul că un subiect de concurs conține întrebări controversate în doctrină sau în practică intră în atribuțiile de analiză discreționare ale comisiei de soluționare a contestațiilor, care nu pot face obiectul acțiunii în contencios administrativ, întrucât ar presupune cenzurarea modului în care această comisie a înțeles să puncteze, pe barem, elementele necesar a fi tratate în subiectele de concurs.

A mai învederat recurenta că aspectele evocate de ea au vizat chiar legalitatea examenului/concursului, respectiv dacă acesta a fost organizat în conformitate cu Regulamentul cadru emis chiar de către U.N.B.R., motiv pentru care ar fi incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar din analiza înscrisurilor depuse la dosar, reiese fără echivoc faptul că atât întrebarea cu nr. 31 — renunțarea la moștenire, Grila 4, cât și întrebarea cu nr. 64 din aceeași grile au fost formulate cu încalcarea prevederilor art. 14 al antereferitului regulament. În acest sens, recurenta a evocat aspectele statuate prin hotărârile judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Iași și Curtea de Apel Brașov, apreciind că, în mod eronat, prima instanță nu a dat eficiență acestora în cauza pendinte.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimații-pârâți Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților și Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta - reclamantă B., prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimații – pârâți, ca neîntemeiate, subliniind că instanța de judecată se bucură de deplinătate de jurisdicție și că o acreditare a opiniei intimaților în sensul limitelor controlului pe care instanța de judecată ar fi chemată să îl realizeze asupra procedurilor de organizare și desfășurare a unui examen, ar ridica serioase probleme de respectare a dreptului de acces la o instanță, prin raportare la art. 6 C. proc. civ., respectiv art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 9 iulie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în vederea delimitării controlului de legalitate pe care Înalta Curte este chemată să îl realizeze, se reține că, prin cererea de chemare în judecată, dar și prin memoriul de recurs, recurenta – reclamantă solicită, în principal, verificarea legalității soluționării contestației la barem, iar, în subsidiar, verificarea legalității soluției date contestației la punctaj (soluția dată chestiunii punctajului depinzând de soluția dată chestiunii baremului). În raport de astfel de aspecte, criticile ce vizează aspectul legalității modului de soluționare a contestației la punctaj urmează a avea soarta soluției date chestiunii principale a contestației la barem (neexistând critici de legalitate distincte și individuale).

De asemenea, examinând memoriul de recurs depus în cauză, instanța de control judiciar observă că, deși reclamanta a formulat recurs întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, având în vedere că, în speță, criticile formulate de către recurentă nu vizează faptul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel că instanța de recurs nu poate analiza hotărârea recurată din această perspectivă.

De altfel, și dacă s-ar trece peste aceste aspecte, se reține că un astfel de motiv de casare nici nu ar fi fondat, câtă vreme motivarea hotărârii recurate este conformă rigorilor statuate prin prevederile art. 425 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția EDO.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată, hotărârea atacată respectând dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de judecătorul fondului.

Instanța de fond a exercitat controlul de legalitate a hotărârii Consiliului UNBR contestate, inclusiv din perspectiva analizării criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată care priveau nemulțumirea reclamantei legată de notarea lucrării de examen și aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Regulamentul-cadru, concluzionând în mod corect că, în condițiile în care reclamanta nu a invocat motive referitoare la organizarea și desfășurarea examenului, criticând doar subiectele și modul în care s-au soluționat contestațiile la barem și, pe cale de consecință, punctajul ce i-a fost acordat, iar nu procedura în sine de examen, instanța nu poate să se substituie comisiilor prevăzute de Regulamentul-cadru și să se pronunțe asupra modului de redactare a subiectelor de examen sau asupra notelor ce se acordă participanților la examen ori să soluționeze contestațiile la barem, aceste atribuții revenind în exclusivitate comisiilor menționate mai sus, în funcție de competențele fiecăreia.

Așadar, instanța de fond nu a omis să analizeze solicitarea reclamantei de a verifica dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, s-au încălcat dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, ci a reținut, în mod just, că instanța de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate doar cu privire la modul în care a fost respectată procedura de organizare și desfășurare a examenului, față de care, în speță, reclamanta nu a invocat critici, fără a se putea însă substitui comisiilor de examen pentru evaluarea baremului sau a lucrărilor candidaților.

De asemenea, nu se poate reține nici teza unei motivări insuficiente sau contradictorii, instanța având obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor susținerilor formulate de acestea. În acest sens sunt și aspectele statuate în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României, unde Curtea EDO a arătat că: "... deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs nu identifică, în considerentele sentinței atacate, motive străine de natura cauzei și, în orice caz, pentru a fi incidentă această ipoteză ar trebui ca hotărârea atacată să cuprindă exclusiv motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care, și dacă s-ar aprecia că recurenta ar fi formulat critici subsumate unui astfel de caz de casare, acestea ar fi nefondate.

Analizând, în continuare, criticile prin care recurenta – reclamantă evocă incidența cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le găsește, de asemenea, ca fiind nefondate, în contextul în care prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente situației de fapt deduse analizei în cauza pendinte.

Din această perspectivă se reține că recurenta – reclamantă a participat la examenul de primire în profesia de avocat stagiar organizat de pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților, sesiunea august 2019.

În urma publicării baremului de evaluare a examenului din data de 30.08.2019, reclamanta a formulat contestație cu privire la întrebările nr. 3, nr. 31 și nr. 65 din Grila G4 - avocați stagiari, arătând, printre altele, că rezolvarea întrebării nr. 31 nu se regăsește în tematica de examen, iar întrebarea nr. 65 conține probleme de drept controversate în doctrină și practică.

Prin Procesul-verbal din data de 2 septembrie 2019, emis de Comisia Națională de Examen, au fost admise, printre altele, contestațiile la barem pentru întrebarea nr. 3 a Grilei 4 (printre care și contestația formulată de recurenta – reclamantă) și respinse, printre altele, contestațiile ce priveau întrebările nr. 31 și nr. 65. Totodată, la data de 7 septembrie 2019, recurenta – reclamantă a formulat contestație la punctaj, invocând și prin aceasta aspectele privind necesitatea anulării întrebării nr. 31.

Prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. nr. 5/04.10.2019 a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea august 2019, precum și rezultatele definitive ale acestui examen, astfel cum acestea au fost comunicate de către Comisia Națională de Examen și publicate pe paginile de internet ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A., dispunându-se primirea în profesie a candidaților declarați admiși la examen.

Potrivit acestei Hotărâri, reclamanta a fost declarată respinsă la examen, acumulând un total de 69 de puncte, inferior punctajului minim de 70 de puncte prevăzut de Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul I.N.P.P.A. (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, republicată în formă consolidată potrivit Hotărârii Consiliului U.N.B.R. nr. 462/05.06.2019.

După ce a urmat procedura plângerii prealabile, respinsă prin Decizia Consiliului U.N.B.R. nr. 35/09.11.2019, reclamanta a promovat acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea în parte a hotărârii de validare a examenului, în ceea ce o privește, cu consecința primirii sale în profesie ca avocat stagiar, ca efect al admiterii contestației la barem, al anulării celor două întrebări contestate și al recalculării punctajului obținut, pretinzând, în esență, că modul de redactare a întrebărilor grilă pe care le-a contestat încalcă dispozițiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală, iar criticile formulate de recurenta-reclamantă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, cu referire la art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea U.N.B.R. nr. 462/05.06.2019, sunt nefondate.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat și admitere în cadrul Institutului Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice astfel cum a fost republicat prin Hotărârea nr. 462 din 05 iunie 2019 a Consiliului U.N.B.R., Comisia de examen este compusă din Comisia de organizare a examenului, Comisia de elaborare a subiectelor, Comisia de soluționare a contestațiilor la barem și Comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj.

În cadrul fiecărei comisii funcționează mai multe subcomisii corespunzătoare ca număr cu cel al disciplinelor de examen, iar cele de elaborare a subiectelor au, potrivit art. 14 alin. (3) din Regulamentul – cadru și atribuțiile elaborării subiectelor de examen și elaborării baremului de evaluare.

Conform art. 15 alin. (1) din Regulamentul - cadru Comisia de soluționare a contestațiilor la barem soluționează, sub coordonarea președintelui comisiei de examen și cu consultarea membrilor Comisiei de elaborare a subiectelor, contestațiile la barem și adoptă baremul definitiv, care se publică pe paginile web ale U.N.B.R. și I.N.P.P.A., punctajul acordat de comisia de soluționare a contestațiilor la punctaj fiind definitiv conform art. 24 alin. (5).

Prin urmare, în procedura de soluționare a contestațiilor la barem comisia învestită este ținută a verifica respectarea exigențelor art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru, fiind obligată a invalida baremul inițial dacă și în măsura în care o întrebare conține o problemă controversată în doctrină sau în practică.

Potrivit art. 21 alin. (6) din Regulamentul-cadru în situația în care, în urma soluționării contestațiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări, punctajul corespunzător întrebării/întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaților.

Or, în cauza de față, se reține că atât elementele evocate de recurentă privind faptul că rezolvarea întrebării nr. 31 nu s-ar fi regăsit în tematica de examen, precum și cele privind faptul că întrebarea nr. 65 ar conține probleme de drept controversate în doctrină și practică au fost analizate de Comisia Națională de Examen în soluționarea contestațiilor la barem, membrii unei astfel de comisii apreciind, în urma evaluării efectuate, că aspectele evocate inclusiv de recurenta- reclamantă nu sunt întemeiate.

Legea nr. 554/2004 pune la îndemâna subiecților de drept privat o acțiune în contencios subiectiv, configurată în principal prin prevederile art. 1 alin. (1) și (2) și art. 8 alin. (1) și (11), însă, în mod contrar susținerilor recurentei-reclamante, în raport de textele legale expuse în paragrafele anterioare, într-o atare sferă de competență a instanțelor de judecată nu intră și posibilitatea de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceștia și de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor.

Prevederile art. 21 din Constituție, referitoare la accesul la o instanță de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs decât în ceea ce privește controlul legalității procedurii de desfășurare a examenului sau concursului respectiv (ex. respectarea competențelor, termenelor și condițiilor legale ori regulamentare). Într-un astfel de control nu intră, însă, și evaluarea realizată de examinatori (printre care și cei ce fac parte din comisiile de soluționare a contestațiilor la barem și punctaj) asupra modului de formulare a întrebărilor. În condițiile acordării posibilității formulării unei contestații la barem, aspectele legate de conținutul subiectelor de concurs și baremele de notare nu pot face obiect al controlului instanței de contencios administrativ, o atare instanță nefiind îndreptățită a stabili răspunsul corect sau soluția la contestația la barem (admitere sau respingere), ce intră exclusiv în marja de apreciere a comisiilor de elaborare a subiectelor și comisiilor de soluționare a contestațiilor.

Că este așa rezultă inclusiv din jurisprudența Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014, și Decizia nr. 725 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015, dar și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, atât cea evocată și de instanța de fond (Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunțată în Cauza Van Marle și alții împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunțată în Cauza San Juan împotriva Franței) dar și prin cea constând în Decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunțată în Cauza Eisenberg împotriva Franței și Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunțată în Cauza Nowicky împotriva Austriei. Astfel, evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru admiterea într-o profesie nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenția EDO, îndepărtându-se atât de la competența normală a unui judecător, învestit, de regulă, cu soluționarea unui diferend, cât și de la garanțiile instituite de art. 6 din Convenție, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Aceleași argumente sunt incidente și din perspectiva limitelor controlului de legalitate ce poate fi exercitat în privința contestației la punctaj.

În consecință, este corectă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios administrativ aspectele cu privire la modul de formulare a subiectelor ori de soluționare a contestațiilor la barem ori punctaj, din perspectiva conformității răspunsurilor cu tematica de examen or a caracterului controversat sau necontroversat al unei chestiuni de drept ce a făcut obiectul unei întrebări, câtă vreme astfel de aspecte au făcut obiectul unei evaluări realizate de examinatorii ce au făcut parte din Comisia Națională de Examen, cu ocazia soluționării contestațiilor la barem și punctaj.

Totodată, instanța de recurs constată că jurisprudența evocată de recurenta – reclamantă nu poate produce efecte în cauza pendinte, întrucât, în lipsa identității de părți, nu este incident un efect pozitiv de lucru judecat, iar jurisprudența instanțelor de judecată nu reprezintă, până la urmă, izvor de drept.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinței civile nr. 21 din 15 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.