ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.01.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2023

HOTĂRÂRE
26.01.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 378/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț- sectia a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022 și precizată la data de 15.04.2022, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și UAT Botești, prin primar, solicitând:

A solicitat reclamanta obligarea pârâților la anularea tuturor actelor ce au stat la baza rezultatului procedurii de atribuire a contractului către o societate descalificată, obligarea pârâților persoane fizice la plata daunelor cominatorii în cuantum de 5.000 RON/zi începând cu data de 16.09 2021 și până la data soluționării definitive a prezentei acțiuni, obligarea membrilor comisiei de evaluare a ofertelor la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON fiecare și obligarea consultantului la plata sumei de 2.000.000 RON daune.

A solicitat, totodată, aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând pârâților B., C..

2.1. Hotărârea Tribunalului Neamț – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 425/C din data de 22 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Neamț – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că societatea reclamantă este persoană juridică de drept privat cu sediul în mun. București și a avut în vedere dispozițiile art. 15 din H.G. nr. 209/2019 și art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Hotărârea Tribunalului București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 5996 din data de 16 noiembrie 2022, Tribunalul București – secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare cauzei în favoarea Tribunalului Neamț – secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, întrucât capătul principal de cerere are ca obiect anularea actelor emise în cadrul procedurii de licitație publică, litigiul se va soluționa din perspectiva art. 49 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că "există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior și-au declarat necompetența".

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Astfel cum s-a expus la punctul 1 al prezentei hotărâri, prin demersul judiciar inițiat, A. tinde la anularea tuturor actelor emise privind licitația pentru concesionarea serviciului public înființarea rețelei de distribuție gaze naturale pentru faptul că S.C. D. S.R.L. a fost descalificată pentru că nu a îndeplinit cerințele minime de calificare pentru participare la licitație, anularea actelor întocmite pe parcursul desfășurării licitației în favoarea S.C. D. ca nelegale și netemeinice deoarece oferta a fost descalificată, anularea contractului de concesiune nr. x/20.09.2021 întrucât a fost încheiat cu încălcarea legii, plata către reclamantă a sumei depuse cu titlu de garanție de participare în cuantum de 256 525,61 RON, conform caietului de sarcini și documentației de atribuire, pentru nerespectarea clauzelor, plata daunelor materiale în sumă de 1 000 000 euro.

Prezentul litigiu vizează, așadar, o procedură de atribuire, prin licitație publică deschisă, iar pentru stabilirea instanței competente, vor fi avute în vedere dispozițiile Legii nr. 101/2016, care reglementează remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, "competența de soluționare a contestațiilor privind procedurile de atribuire prevăzute la art. 68 din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 aparține tribunalului în a cărui arie de competență teritorială se află sediul autorității contractante, secția de contencios administrativ și fiscal, prin complete specializate în achiziții publice."

În mod similar, dispozițiile art. 53 din același act normativ, statuează că "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice."

Aceste norme legale sunt, așadar, speciale, derogatorii de la dreptul comun reprezentat dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la sediul autorității contractante.

Cum autoritatea contractantă din prezenta cauză, UAT Botești, are sediul în comuna Botești, jud. Neamț, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. și pe pârâții E., C., Unitatea Administrativ Teritorială Botești prin Primar, B., în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-09-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4187/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistra
ÎCCJ 2024-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2096/2024
Asupra cererii de recurs de față, constatată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț - Secția I Civilă de contencios administrativ, la 15 iulie 2022 în dosarul nr. x/103/2022, reclamantă Societatea A S.R.L., în co
ÎCCJ 2022-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 998/2022
Ședința publică din data de 4 mai 2022 Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 29.02.2016, su
ÎCCJ 2022-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 921/2022
Lotului nr. x; - anularea Notei de neconformitate nr. x/23.04.2020 emise de Direcția Autorizare Proiecte DG POR potrivit căreia s-a reținut aplicarea unei reduceri de 25% asupra contractului de furnizare nr. x/21.01.2020 încheiat cu Asocier
ÎCCJ 2023-10-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2023
Ședința publică din data de 26 octombrie 2023 Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele: I. Obiectul acțiunii: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 9 noiembrie 2020, sub dosarul nr. x/2020, reclama
Sursă