ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 37/2023

Ședința publică din data de 11 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea depusă la data de 7 aprilie 2022 în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurenta-reclamantă A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 C. proc. civ.

1.2. La data de 31 mai 2022, prin serviciul registratură, recurenta-reclamantă a depus o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 49 din 11 martie 2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

1.3. Pentru soluționarea cererilor de sesizare a Curții Constituționale a României s-a format dosarul asociat nr. x/2020, conform dispozițiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul de organizare și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din data de 2 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de recurenta-reclamantă A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 402 C. proc. civ. și a dispozițiilor Legii nr. 49 din 11 martie 2022 privind desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen.

Împotriva hotărârii judecătorești menționate anterior în punctul I.2, a formulat recurs recurenta A., întemeiat pe prevederile art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1997 și art. 488 alin. (1) pct. 1, 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs depus în cauză, recurenta a arătat cazurile de casare pe care le apreciază incidente, precum și faptul că recursul său este scutit de obligația achitării taxei judiciare de timbru. Totodată, recurenta a prezentat o descriere a manierei de comunicare a unor acte de procedură aferente dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2021 și a interacțiunii avute cu organele de poliție în data de 17.05.2022.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat, în principal, excepția nulității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală, susținând, în esență, că aspectele învederate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate aduse hotărârii atacate, simpla indicare a unui articol de lege, nesusținută de o descriere și motivare concretă, nefiind suficientă.

De asemenea, din perspectiva aspectelor de fond, intimata a învederat că soluția primei instanțe a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, câtă vreme excepția de neconstituționalitate evocată nu îndeplinește condiția legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a influența soluționarea recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 8 iulie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 11 ianuarie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata Inspecția Judiciară, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurenta - reclamantă A. a indicat, în mod formal, cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. apreciate de recurentă ca fiind incidente, fără o motivare efectivă a acestora.

Totodată, Înalta Curte observă că, deși potrivit art. 487, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., recurenta putea motiva recursul într-un termen de aceeași durată precum cel pentru declararea căii de atac, dar care curgea de la comunicarea hotărârii, în afara memoriului/declarației inițiale de recurs depuse la data de 4 iunie 2022, recurenta nu a formulat memorii de recurs în completarea celui inițial depus, prin care, în raport de considerentele încheierii de ședință din data de 2 iunie 2022, să completeze criticile aduse acesteia.

Simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurenta nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, Înalta Curte va admite excepția invocată de intimata Inspecția Judiciară și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva încheierii din data de 2 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020 nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată de intimata Inspecția Judiciară.

Anulează recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva încheierii din data de 2 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 ianuarie 2023.